« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Curtea de Apel Târgu Mureș. Caracterul executoriu al hotărârii judecătorești de reintegrare în funcție a salariatului concediat
01.01.2020 | Andreea PRODAN

JURIDICE - In Law We Trust
Andreea Prodan

Andreea Prodan

Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit că nu este necesară emiterea unei decizii scrise prin care angajatorul să pună în vedere fostului salariat că este reintegrat în funcția deținută anterior, simplul fapt de a-l primi înapoi la muncă, chiar și în baza unei decizii verbale, constituie respectarea obligațiilor impuse anterior prin hotărâre. Curtea arată că hotărârea instanței privind reintegrarea salariatului în funcția deținută anterior este titlu executoriu, în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul muncii. Astfel, salariatul reintegrat în muncă nu justifică un interes în promovarea unei acțiuni privind soluționarea unui litigiu de muncă în legătură cu care a obținut deja o hotărâre favorabilă. În contextul în care angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile impuse prin decizia instanței, angajatul are la dispoziție posibilitatea de a obține executarea silită a acestora.  (Decizia nr. 402/ A din 23 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș)

Av. Andreea Prodan

 
Secţiuni: Dreptul muncii, JURIDICE.ro, Jurisprudență, Jurisprudență Curți de Apel, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD