Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii


Print Friendly, PDF & Email

Pentru cei ce au uitat… Avort urmat de moartea femeii
17.01.2020 | Cecilia MARAN

Cecilia Maran

Cecilia Maran

Maria Simionescu avea o viaţă tihnită, era proaspăt pensionată după vreo 36 de ani de muncă asiduă în calitate de asistentă medicală la secţia de obstetrică şi ginecologie a unui cunoscut spital din Bucureşti. Se pensionase pentru limita de vârstă, în vara anului 1979 şi deşi pensia era mult mai mică faţă de veniturile sale anterioare, împreună cu pensia soţului său, se puteau descurca binişor din punct de vedere financiar.

Aveau o locuinţă proprietate personală, achiziţionată în tinereţe – două camere şi dependinţe – şi un autoturism Dacia, cumpărat în urmă cu vreo cinci ani, aşadar, visul cetăţeanului român în statul socialist, în condiţiile în care demult nu mai aveau rate la CEC şi pe deasupra erau şi sănătoşi amândoi.

Viaţa lor decurgea lin, fără suişuri şi coborâşuri, se înţelegeau bine şi se completau reciproc, doar uneori erau bântuiţi de tristeţe pentru ca nu avuseseră copii.

Doamna Simionescu avea o nepoată de soră de care era extrem de ataşată. Ioana, nepoata sa, era o fată frumoasă de 32 de ani, deşteaptă şi ambiţioasă, profesoară la liceul din oraşul S de la Dunăre, măritată cu Victor Slavu, directorul acelui liceu. Cum mama nepoatei sale murise de mulţi ani, Maria Simionescu o considera pe Ioana ca pe propria-i fiică şi, în vara anului 1979, când soţii Simionescu plecau în vacanţă la mare, poposiseră o zi la Ioana şi soţul său, încărcaţi de daruri şi bunătăţi culinare. La rândul lor, de două, trei ori pe an, cei doi tineri veneau la Bucureşti pentru cumpărături şi spectacole şi locuiau la Maria Simionescu, fiind primiţi cu dragoste şi bucurie.

Soţii Slavu nu aveau copii încă şi Maria Simionescu o sfătuia pe Ioana să nu lase să treacă vremea fără a avea un copil, care să întărească legătura lor.

Tinerii motivau că îşi văd de carieră, că timpul nu este pierdut şi că Ioana în cei opt ani de căsătorie nici nu rămăsese gravidă. În condiţiile în care ar fi rămas gravidă, spunea Ioana, nu şi-ar fi asumat riscul unui avort, care, potrivit decretului 779/1967, ar fi constituit infracţiune pedepsită cu închisoarea.

Maria Simionescu, care lucrase la maternitate, cunoştea foarte bine prevederile acestui decret, avortul fiind permis doar în următoarele condiţii: pentru femeile trecute de patruzeci şi cinci de ani; pentru femeile sub patruzeci şi cinci de ani care au dat naştere la patru copii; în cazul în care viaţa femeii era pusă în primejdie sau femeia fusese victima unui incest sau a unui viol.

În cei circa doisprezece ani de la apariţia acestui act normativ, mii de femei încercaseră să se interneze în spital în speranţa unui avort ,,legal”, sute de femei veneau la spital cu tot felul de complicaţii ca urmare a unor tentative de avort făcut clandestin, fie la ţară, de femei care foloseau tot felul de substanţe toxice ori metode empirice, ori la oraş, de moaşe sau de cine ştie ce personaje dubioase.

Deseori, pentru aceste femei era mult prea târziu şi medicii nu le puteau salva viaţa. Între anii 1967 şi ianuarie 1990 când acest act normativ a fost abrogat, zeci de mii de femei care nu-şi doreau încă un copil şi-au pierdut viaţa. Se şoptea prin spital că uneori medicii, unii din considerente umanitare, alţii contra unor sume consistente de bani, mai efectuau câte un avort, fără să raporteze procurorului că aceste femei îşi provocaseră într-un fel sau altul sângerări.

Într-o dimineaţă din luna noiembrie 1979, Maria a primit un telefon de la nepoata sa. Ioana părea agitată şi a rugat-o insistent pe mătuşa sa să vină în aceeaşi zi la ei acasă, deoarece au o problemă de familie de discutat. Ioana i-a comunicat că ar dori ca mătuşa sa să vină neînsoţită de soţ şi să meargă cu trenul care ajungea în oraşul lor în jurul orei 22, când va fi aşteptată de Victor la gară.

Doamna Simionescu i-a spus soţului său că merge la Ioana pentru vreo două zile.

A luat trenul şi a ajuns în jurul orei 22 la destinaţie, unde a fost aşteptată de Victor  care o îmbrăţişă şi îi spuse:

– Tanti, luăm un taxi şi îţi explică Ioana totul.

Soţii Slavu ocupau un apartament de două camere într-un bloc nou construit de câţiva ani, unde, în camera de zi, o aştepta cu nerăbdare, uşor încurcată, nepoata sa care îi spuse:

– Tanti, şi eu şi soţul meu te rugăm din suflet să ne ajuţi, ştii, în dormitor se află o colegă şi prietenă a noastră, o tânără profesoară la acelaşi liceu cu noi, care este gravidă! Colega noastră nu este măritată şi acest copil nu poate veni pe lume, i-ar distruge viitorul.

Doamne! Ce scandal s-ar fi iscat cu morala noastră socialistă, aşa că Dana a încercat de vreo două ori şi acum două săptămâni şi acum o lună să-şi provoace un avort, a fost nu ştiu pe unde la ţară, dar nu a reuşit nimic. Aşa că ne-am gândit, tanti, că o să o ajuţi. Tu ai lucrat atâţi ani în acest domeniu, trebuie să o consulţi şi să vezi ce este de făcut, tu eşti atât de bună tanti, provoacă-i avortul!

– Copii, cum puteţi să îmi cereţi una ca asta? De unde v-a trecut măcar prin minte că eu m-aş ocupa de asemenea practici? spuse doamna Simionescu privindu-i uimită şi speriată pe cei doi nepoţi, continuând:

– Ştiţi cât mi-am dorit eu şi bărbatul meu un copil. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu această lege care obligă o femeie să dea naştere la patru copii, când poate nu are posibilităţi materiale să crească decât unul sau doi copii şi apoi e vorba şi de libertatea şi dorinţa soţilor de a avea sau nu copii. Dar nu este menirea mea să schimb legea. Şi oricum toată viaţa am muncit cu devotament ca asistent medical şi nu mi-am asumat niciun fel de riscuri şi nu văd de ce mi le-aş asuma acum la pensie. Chiar dacă voi îmi sunteţi atât de dragi.

Soţii Slavu o priveau speriaţi şi dezamăgiţi profund.

– Tanti, zise Ioana, te rugăm măcar să o consulţi pe colega noastră!

Doamna Simionescu acceptă acest lucru, care nu o implica cu nimic. Merse la baie şi se spălă riguros pe mâini după care intră în dormitorul nepoţilor.

Pe pat văzu o tânără subţire cu ochi mari, albaştri, palidă, părea sfârşită, transpira abundent şi care cu glas timid răspunse salutului.

Dana purta o cămaşă de noapte albastră, lungă, pe care se vedeau pe alocuri, mici pete de sânge.

Când a consultat-o, un miros fetid se împrăştie în cameră şi mici cheaguri de sânge se prelingeau.

Doamna Simionescu o întrebă pe tânără în câte săptămâni este gravidă și cum a ajuns în această stare?

Profesoara îi comunică că după opinia ei, este gravidă cam în unsprezece săptămâni şi confirmă spusele Ioanei referitoare la tentativele de avort.

Întâi fusese într-un sat la o bătrână care îi dăduse să bea o fiertură de plante împreună cu o cantitate mare de ţuică, asta se întâmplase cu circa treizeci de zile anterior şi apoi îi relată că fusese la o moaşă dintr-o comună apropiată, care îi introdusese cu o sondă în cavitatea uterină ser fiziologic şi asta se întâmplase cu circa unsprezece zile în urmă.

Doamna Simionescu o sfătui să meargă la spital, după ce constatase că tânăra avea şi febră. Dar aceasta refuză, implorând-o să o ajute.

Maria se întoarse îngrijorată în camera de zi, unde nepoţii o aşteptau înfriguraţi şi le comunică acestora că starea sănătăţii colegei lor este gravă şi îi rugă să cheme Salvarea.

Cei doi tineri, şi aşa agitaţi, deveniră palizi, se uitau unul la celălalt cu teama oglindită pe chipuri.

Victor izbucni spunându-i:

– Tanti, nu putem chema Salvarea, te rugăm să înţelegi, suntem şi eu şi Ioana amestecaţi, riscăm să ajungem la închisoare!

Şi atunci Ioana, înspăimântată, jenată şi umilită îi spuse mătuşii sale adevărul gol-goluţ. În urmă cu două zile, soţul ei, Victor, a venit distrus acasă şi i-a mărturisit că de circa şase luni avea o relaţie extraconjugală cu această profesoară Dana. Că femeia era profund îndrăgostită de el de circa un an. Că îi făcuse avansuri, iar el într-un moment de slăbiciune masculină a cedat, atenţionând-o pe această tânără că el îşi iubeşte soţia şi nu are de gând să divorţeze. I-a mai spus atunci, că în momentul în care Dana l-a înştiinţat că este gravidă a fost disperat şi, temându-se că soţia sa va afla, dar şi de scandalul la care se expuneau toţi trei, a însoţit-o pe Dana la cele două femei care încercaseră manevrele abortive, dar văzând că aceste manevre au eşuat, că starea de sănătate a acesteia este proastă, s-a hotărât să îi mărturisească soţiei sale adevărul, implorând-o în genunchi să îl ierte.

– Ce era să fac, tanti? Îl iubesc pe Victor şi deşi m-a îndurerat nespus această legătură, l-am iertat şi împreună am hotărât s-o aducem pe Dana la noi acasă şi ne-am gândit la tine ca la ultima noastră posibilitate de salvare.

– Te implorăm, tanti! spuseră într-un glas amândoi, altfel ajungem la puşcărie şi noi şi amărâta asta de Dana.

Doamna Simionescu ascultă această relatare, trecând prin diverse stări sufleteşti de la neîncredere la început, la indignare şi revoltă apoi.

Cum este posibil? Am auzit până la vârsta mea de o mulţime de compromisuri făcute de un om pentru a-şi menţine căsătoria, dar aşa ceva mă depăşeşte.

Biata mea fetiţă, Ioana, prin ce oi fi trecut aflând de această relaţie a lui Victor.

– Pot înţelege că îl iubeşti şi i-ai iertat această legătură, dar să îţi rişti libertatea pentru bărbatul iubit, să o aduci pe tânără în domiciliul conjugal şi să devii complice …

Îi era nespus de milă de nepoata sa, dar îi era milă şi de fata asta, Dana, care plătea mult prea scump pentru o aventură. La rândul ei, tânăra profesoară însărcinată o imploră să o ajute să elimine fătul, comunicându-i că nu poate fi vorba să meargă la spital.

Maria Simionescu se gândi şi se răzgândi şi luă hotărârea să încerce o nouă manevră abortivă asemănătoare ultimei relatate de tânără.

Încercă să introducă în cavitatea uterină a femeii ser fiziologic, în speranţa că va provoca noi contracţii uterine şi astfel eliminarea tuturor resturilor fetusului, care, după opinia sa, era mort. Constată că serul fiziologic nu prea intră în cavitatea uterină, iar în jurul orelor 23, epuizată de emoţiile prin care a trecut, a mers să se culce la o vecină de bloc a nepoatei sale, fireşte la rugămintea Ioanei.

A doua zi dimineaţă, în jurul orei 6,30  a fost trezită din somn de nepoata sa care era în culmea agitaţiei, spunându-i că Dana se simte rău şi o roagă să vadă cum ar putea să o ajute.

S-a îmbrăcat în grabă şi a intrat în dormitorul soţilor Slavu, unde a constatat că tânăra prezenta o paloare cadaverică şi avea frisoane. Maria le-a cerut nepoţilor săi să anunţe Salvarea şi văzându-i pe aceştia că şovăie a replicat:

– Nu înţelegeţi că femeia are nevoie urgentă de intervenţia medicului, altfel moare? Chemaţi Salvarea, de nu deschid geamul şi strig după ajutor!

Abia atunci, realizând că există posibilitatea decesului Danei, au sunat la Salvare, asumându-şi riscurile de rigoare.

Tânăra Dana a fost transportată la spitalul din localitate şi, cu toată intervenţia medicilor, a decedat în jurul orei zece dimineaţa. Avea douăzeci şi şapte de ani.

Raportul de autopsie constata că moartea a survenit ca urmare a septicemiei generalizate determinată de manevre abortive. Fătul nu mai avea viaţă intrauterină, în uterul femeii rămânând resturi în putrefacţie.

Cum era firesc, a fost deschis un dosar penal pentru avort urmat de moartea femeii.

Prin rechizitoriul procuraturii, în urma probelor administrate în dosar, dar şi a declaraţiei sincere date de Maria Simionescu care recunoştea că a încercat la insistenţele nepoţilor, dar şi ale victimei, acea manevră abortivă, s-a dispus trimiterea sa în judecată, în stare de arest preventiv pentru avort urmat de moartea femeii, în calitate de autor şi a numiţilor Victor Slavu şi Ioana Slavu, în calitate de complici la aceeaşi faptă.

Maria Simionescu a aflat cu groază că pedeapsa stabilită de legiuitor pentru această faptă era închisoare de la şapte la doisprezece ani.

Rechizitoriul procuraturii a fost urgent întocmit, datorită sincerităţii de care dăduse dovadă fosta asistentă medicală, dar şi pentru că murise o femeie tânără, profesoară, iar în localitate oamenii comentau pe la colţuri aflând despre implicarea directorului liceului şi a soţiei sale în toată această poveste.

Scriind această povestire, după patruzeci şi unu de ani de profesie, apreciez că rechizitoriul era întocmit foarte corect reţinându-se atât efectuarea de către inculpată a acelor manevre abortive la insistenţele nepoţilor săi şi ale victimei, cât şi faptul că între aceste manevre şi decesul victimei trecuseră cel mult 12 ore, împrejurare ce rezulta fără echivoc din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor dar şi din biletul de tren anexat la dosar.

Se mai reţineau în favoarea inculpatei următoarele împrejurări: era infractor primar, avea calificative foarte bune de la fostele locuri de muncă, la insistenţele sale fusese chemată Salvarea şi regreta sincer fapta comisă încă de la prima declaraţie, cu menţiunea că nu înţelegea cum de s-a generalizat atât de rapid septicemia, aşa încât să provoace moartea.

În luna ianuarie 1980 a fost fixat primul termen de judecată, termen la care inculpata a fost asistată de un tânăr avocat din oficiu. Cauza a fost amânată peste trei săptămâni.

Spre sfârşitul lunii ianuarie 1980 la biroul de avocaţi Călăraşi s-a prezentat domnul Simionescu, soţul inculpatei, pentru a-i angaja un avocat. Luase relaţii şi aflase că în acest birou erau recunoscuţi ca foarte buni penalişti trei avocaţi în vârstă şi cu multă experienţă şi, adresându-se acestora, a aflat că erau deja angajaţi, doi avocaţi de către Victor Slavu şi Ioana Slavu, iar cel de al treilea, pentru părinţii tinerei decedate, în calitate de părţi civile.

– Şi eu ce mă fac? Să îmi iau un avocat din Bucureşti?

Atunci, directorul biroului nostru îi spuse că doamna avocat Cecilia Maran, aici de faţa, ar putea să o apere pe soţia sa.

– Staţi de vorbă şi veţi hotărî apoi!

După ce mi-a povestit situaţia soţiei sale şi mi-a înmânat copia rechizitoriului pe care, din fericire, o avea asupra lui, l-am asigurat pe bietul om, tulburat şi distrus de întorsătura pe care destinul o adusese în viaţa soţiei sale şi a sa, că mă voi strădui să o apăr cât mai bine pe Maria Simionescu. Am încheiat angajamentul şi omul a plecat mai liniştit. Fireşte că nu i-am spus că acesta era primul meu proces penal la care participam în calitate de avocat.

Şi acum trebuie să vă spun câte ceva despre mine:

După terminarea facultăţii de Drept din Bucureşti, am lucrat ca jurisconsult cinci ani la primăria Buftea – Ilfov şi alţi 5 ani în Bucureşti la I.C.R.A.L, sector 2. Fiind singurul jurist la ambele instituţii, aveam sute de dosare pe an şi învăţasem serios teorie şi practică în materia dreptului civil, dreptului familiei, drept administrativ şi dreptul muncii, dar nu aveam aproape deloc legătură cu dreptul penal şi cu dreptul procesual penal. Cu toate acestea, citeam frecvent literatură de specialitate şi practică judiciară în aceste două domenii, având o pasiune aş putea spune pentru penal care ţinea poate de cărţile poliţiste citite în adolescenţă şi în prima tinereţe, ori, poate, de la filmele celebre, cum ar fi Procesul de la Nürnberg sau Procesul maimuţelor, ori poate de la latura mea profund umanistă.

În decembrie 1979 am susţinut un concurs pentru ocuparea unui post în avocatură, fuseseră scoase 30 de locuri, niciunul în Bucureşti, unde am participat vreo nouă sute de candidaţi.

La concurs obţinusem la oral nota 10, atât la dreptul penal, cât şi la dreptul de procedură penală, aşa încât membrii comisiei m-au întrebat dacă am fost procuror aceşti zece ani anteriori. Au rămas uimiţi când le-am spus că am fost jurisconsult.

La data de 21 ianuarie 1980 m-am prezentat la noul meu loc de muncă şi, la trei zile ulterior, a avut loc întâlnirea mea cu domnul Simionescu şi angajamentul în acest dosar.

Următoarele două zile am stat în arhiva tribunalului, copiindu-mi de mână dosarul, deoarece la vremea aceea nu exista posibilitatea unor copii xerox ale unor acte din dosar. După ce am studiat temeinic dosarul, am ajuns la concluzia că pentru o apărare corespunzătoare, se impunea efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă există legătură de cauzalitate între manevrele abortive efectuate de inculpată în noaptea de 23 noiembrie 1979 şi decesul victimei după douăsprezece  ore. Mai avea fătul viaţă uterină la data de 23 noiembrie 1979 sau nu? Dacă nu, nici măcar tentativă de avort nu ar fi putut fi.

L-am întrebat pe unul dintre avocaţii soţilor Slavu dacă cineva a solicitat o expertiză medico-legală la primul termen. Mi-a răspuns afirmativ, dar a precizat că instanţa judecătorească a respins cererea, în condiţiile în care raportul de autopsie stabilea cauza morţii datorată unor manevre abortive, iar inculpata recunoscuse cu sinceritate efectuarea unor asemenea manevre.

Vineri am revenit în domiciliul meu din Bucureşti şi am început să telefonez medicilor cunoscuţi pentru a primi relaţii de specialitate, dar aceştia nu erau specialişti în obstetrică şi ginecologie.

Cu mine în bloc locuieşte prietena mea, doctor Lucia Focşeneanu, specialist în cardiologie căreia i-am istorisit speţa şi care mi-a confirmat că în principiu trece mai multă vreme între instalarea septicemiei şi generalizarea acesteia, astfel încât să aibă consecinţă moartea persoanei şi mi-a pus în braţe un curs ce se predă la facultatea de medicină la această materie, pe care l-am studiat  la  sfârşit de săptămână cum am studiat şi practica judecătorească, nu puţină în condiţiile în care actul normativ care interzicea avortul intrase în vigoare de vreo 13 ani şi avusese atâtea consecinţe nefaste.

Am avut la dispoziţie două săptămâni până la proces, timp în care mi-am format convingerea că nu manevrele efectuate de clienta mea au provocat moartea Danei, dar trebuia să conving instanţa de acest lucru.

În acest interval am luat legătura cu clienta mea aflată în arest preventiv. Femeia era epuizată fizic şi psihic şi îşi reproşa acele momente de slăbiciune pentru nepoata sa care au adus-o în această tragică situaţie, pe de altă parte se întreba dacă nu cumva determinându-i să cheme Salvarea din prima seară, Dana poate ar fi trăit, chiar dacă cei trei tineri ar fi răspuns penal pentru faptele lor. Mi-a mai comunicat că soţii Slavu dar şi victima i-au relatat despre cele două tentative anterioare de avort.

A venit ziua fixată pentru soluţionarea dosarului nostru.

Sala de şedinţă era arhiplină, oamenii, puţini justiţiabili, majoritatea curioşi atraşi ca de un spectacol, aflând despre părţile implicate, stăteau în sală ca sardelele într-o cutie şi cred că în curtea tribunalului mai erau o sută de persoane. Mi-e greu să vă descriu emoţia pe care am trăit-o când grefierul anunţă:

– Ridicaţi-vă în picioare, intră completul de judecată!

Completul de judecată era format din doi bărbaţi şi o femeie. Scriu acum, această povestire, după 40 de ani de profesie ca avocat şi retrăiesc intens emoţia de atunci, emoţie care, iniţial, te face să-ţi tremure genunchii şi care se transformă ca la actori într-o emoţie creatoare, când mintea şi toate simţurile funcţionează la parametrii maximi, când timbrul vocii capătă inflexiuni speciale, când îţi doreşti din toată fiinţa să convingi instanţa de judecată că acel om din boxa acuzaţilor este nevinovat.

Motivat pe împrejurarea că la termenul anterior inculpata fusese asistată de un avocat din oficiu, iar acum avea un avocat ales, am solicitat suplimentarea interogatoriului luat clientei mele la termenul anterior. Instanţa a încuviinţat.

Înţelegeţi şi dumneavoastră, cititorii, cât de important era ca inculpata să relateze instanţei că victima îi povestise personal că avusese în ultima lună de viaţă două încercări anterioare de a scăpa de acel făt şi că mersese la două locaţii diferite pentru a avorta, situaţie confirmată de inculpaţii Slavu şi consemnată de altfel corect în rechizitoriul procuraturii. De asemenea, cu acest prilej, inculpata a subliniat că după opinia sa, fătul nu mai avea viaţă intrauterină la momentul intervenţiei sale, intervenţie pe care nu o contesta. Apoi am solicitat instanţei judecătoreşti să repună în discuţia părţilor necesitatea de a se efectua o expertiză medico-legală de către I.M.L. Instanţa a încuviinţat şi mi-a dat cuvântul pentru a-mi susţine cererea.

– Stimate domnule preşedinte şi onorată instanţă, am susţinut eu, apreciez că se impune efectuarea acestei expertize, în condiţiile în care raportul de autopsie stabileşte drept cauză a morţii septicemia generalizată, consecutivă unor manevre abortive, dar despre care manevre este vorba, când din probele din dosar rezultă că au existat trei asemenea încercări, fapt subliniat astăzi şi de clienta mea? Care dintre aceste manevre au declanşat  septicemia? Şi apoi în câtă vreme de la declanşarea septicemiei, aceasta se poate generaliza, astfel încât să aibă drept consecinţă moartea? Mai avea viaţă intrauterină fătul în noaptea de 23 noiembrie când a intervenit clienta mea? Oricâtă experienţă profesională şi de viaţă ar avea instanţa judecătorească, domnul procuror sau noi, avocaţii, este evident că ne lipsesc cunoştinţele de specialitate în materie de medicină. Ar fi nedrept şi inuman să condamnaţi o femeie nevinovată, chiar şi la minimul de pedeapsă, de şapte ani de închisoare, în condiţiile în care nu avem certitudinea că există raport de cauzalitate între manevrele efectuate de aceasta şi rezultatul letal.

Surprinzător, la argumentele mele legate şi de cursul de medicină, dar şi de practica judecătorească, nu vă mai ţin în suspans, procurorul de şedinţă (câtă onestitate!) nu s-a opus cererii mele, care, fireşte, a fost susţinută şi de colegii mei, avocaţii celorlalte părţi.

Instanţa a încuviinţat ca Institutul Medico-Legal să efectueze o expertiză având două obiective: să se stabilească care este termenul minim şi termenul maxim între efectuarea unor manevre abortive şi instalarea septicemiei generalizate care să aibă consecinţă moartea femeii; să se stabilească dacă fătul mai avea viaţă intrauterină atunci când a intervenit inculpata Maria Simionescu. I.M.L urma să aibă în vedere raportul de autopsie al victimei.

În vederea efectuării acestei expertize cauza a fost amânată peste trei săptămâni.

Doamne! Ce bucurie pentru mine să conving instanţa de judecată să revină asupra unei măsuri luate la termenul anterior, colegii mă felicitau, iar domnul Marin Giurcă, pe atunci preşedintele colegiului de avocaţi Ialomiţa, un bărbat frumos de vreo 65 de ani şi profesionist în avocatură de vreo 40, mi-a spus:

– Ai stofă de mare avocat, dragă colega! Bravo!

Şi a venit rezultatul expertizei de la I.M.L care concluziona: termenul minim între declanşarea septicemiei şi generalizarea acesteia având urmare moartea femeii este de patruzeci şi opt de ore, iar termenul maxim între apariţia septicemiei şi generalizarea având consecutiv rezultatul letal este şaizeci de zile. Fătul nu mai avea viaţă intrauterină de şaptezeci şi două de ore în momentul decesului femeii.

În ziua procesului aveam toţi aşii în buzunar, în condiţiile în care v-am spus repetat că între intervenţia clientei mele şi decesul bietei tinere nu trecuseră decât maxim douăsprezece ore.

Am făcut o pledoarie plină de emoţie şi convingătoare totodată, audiată cu atenţia desăvârşită a completului de judecată, urmărită de clienta mea aflată în boxa acuzaţilor cu speranţă şi lacrimi în ochi, iar de cei din sala de şedinţă într-o linişte în care ai fi auzit şi bâzâitul unei muşte. Fireşte, am solicitat achitarea doamnei Maria Simionescu.

Soluţia pronunţată, cu cât profesionalism şi curaj la acea vreme, a fost achitarea inculpatei Maria Simionescu pentru fapta de avort urmat de moartea femeii şi punerea de îndată în libertate a Mariei Simionescu.

Instanţa condamnă pe Victor Slavu şi Ioana Slavu la câte cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la avort urmat de moartea  femeii.

Soluţia pronunţată de instanţă a rămas definitivă cu privire la Maria Simionescu.

Nota autorului:
Cele povestite sunt fapte reale, doar numele personajelor sunt schimbate.

Câmpulung, iulie 2019


* Povestirea face parte din volumul „Amintirile unui avocat despre lumea justiţiei” apărut în anul 2019 la Editura Art Creativ Bucureşti.


Avocat Cecilia Maran


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.