Raluca Bercea: Mi-aș dori ca toți magistrații din România să-l fi citit pe Karel Čapek și să și-l amintească la momentul potrivit
22 ianuarie 2020 | Alina MATEI
Alina Matei
Raluca Bercea
Alina Matei: Mulțumesc, dragă Raluca, pentru că ai acceptat să ne reauzim, cu prilejul apariției cărții De-a dreptul și literatura, la Editura Universității de Vest. Cum s-a născut ideea acestui proiect?
Raluca Bercea: Mulțumirile ți se cuvin: m-am bucurat foarte mult să primesc întrebările acestui interviu, semn că De-a dreptul și literatura, ultima apariție din 2019 a Editurii Universității de Vest din Timișoara, și-a găsit deja cititorii. Acest volum colectiv este al doilea dintr-o colecție pe care EUV a deschis-o pentru Facultatea de Drept din Timișoara și care se intitulează De-a dreptul. Am realizat acum ceva vreme că, deși juriștii sunt convinși de importanța propriului domeniu, dreptul rămâne o necunoscută, și nu numai pentru publicul larg. Așa că am încercat să vorbim despre drept într-un mod mai simplu și cu mai multă sinceritate, dezbrăcându-l de convențiile cu care l-a acoperit doctrina și arătând ce înțelegem noi din el. O mostră condensată a acestui demers este jocul în care am intrat la invitația lui Lucian Bojin, un cadou pentru ziua lui, care este, în același timp, ziua de naștere a rubricii Povestim cărți.
Alina Matei: Mărturisesc că această carte se citește cu nerăbdare, întrucât vrei să afli cât mai repede care este autorul următor și tema aleasă. Firește, capul face comparații între autori, teme, ne place ce ne seamănă (vorba lui Hesse), dar gândul final este că se poate scrie și altfel, iar Andrei Lăcătușu, dacă m-ar fi văzut citind cartea, sigur m-ar fi invidiat 🙂 (când o să citiți cartea, o să înțelegeți de ce). Dacă această carte ar fi citită (în orice formă) peste 50-100 de ani, cum ți-ar plăcea să fie receptată? O să redau doar citatele profesorului Valentin Constantin și ale tale despre cărți cunoscute; astfel, Valentin Constantin afirmă: „Contele de Monte Cristo se poate răsfoi cu multă plăcere pentru a-ți reaminti marile pasaje și pentru virtuțile literare depozitate acolo, însă jumătate din carte abia se mai poate citi.”, iar tu scrii așa: „Lectura de azi a Odiseei poate însemna, însă, ceva mai mult decât faptul că putem să ne identificăm cu o poveste încă valabilă: putem contribui chiar noi, cu lecturile și viețile noastre, la sensul general al poveștii.”
Raluca Bercea: Aș vrea ca dreptul să o ia într-o direcție care să dea dreptate celor care au inițiat colecția De-a dreptul mai sus-amintită. Spre exemplu, să nu mai fie rupt de societate și de cultură – înțeleasă și în sensul mic, dar și în cel mare – nici în facultățile de drept, nici în practică, nici în Parlament și nici în imaginarul juriștilor. Cu siguranță, titlul cărții noastre nu va fi un pleonasm nici peste 100 de ani, când tot nu se va putea spune De-a dreptul, deci de-a literatura (sau invers). Dar, poate, așa cum curentul Law and Literature susține încă (și cum a susținut începând cu anii ’70), lumea juridică va accepta mai ușor că este relevant pentru ea să fie pusă în lumină de alte discipline, ceea ce, din punct de vedere epistemologic, ar presupune ca practicile juridice și dreptul în general să accepte să răspundă întrebărilor de evaluare standard utilizate în studiile umaniste și literare (de exemplu, mutatis mutandis, care sunt condițiile culturale care explică existența sub această formă a acestei reguli de drept?, cum se poziționează canoanele de interpretare din drept față de cele din alte discipline?, cum variază înțelegerea unui text juridic în funcție de alte texte cu care îl poți pune în legătură?).
Alina Matei: Ce este mai serios/serioasă în carte: dreptul sau literatura?
Raluca Bercea: Este serios angajamentul autorilor textelor. Aceștia, care sunt toți juriști, s-au întâlnit în jurul unor cărți și au fost de părere nu că literatura poate salva dreptul de juriști sau pe juriști de ei înșiși (una dintre criticile nedrepte aduse obiectivelor curentului Law and Literature*), ci că literatura este fundamentală pentru propriile noastre vieți, din care dreptul face parte.
Alina Matei: Peregrinările autorilor prin romane cunoscute (Codrin Macovei s-a oprit asupra Fermei animalelor) sau mai puțin cunoscute, cel puțin mie (Lucian Bojin s-a jucat cu Izvorul de Ayn Rand, în stilul lui specific) sunt dovada că buni scriitori în ale instituțiilor juridice pot fi, iată, buni și talentați scriitori de literatură?
Raluca Bercea: Nu știu dacă toți juriștii pot scrie cărți bune de literatură, dar pot fi, cu siguranță, excelenți cititori de literatură (și nu mă refer la – uneori atât de anosta – „literatură juridică”). Profesorul Valeriu Stoica mi-a spus ceva foarte pătrunzător despre acest volum colectiv (și sper că îmi va ierta impolitețea de a face publică observația domniei sale): după ce vezi despre ce cărți de literatură au ales să scrie juriștii din volum, înțelegi mai bine de ce excelează fiecare în temele juridice pe care a ales să le cerceteze și nu în altele.
Alina Matei: Cred că textul Cristinei Nicorici și cartea prezentată (Închisoarea noastră cea de toate zilele, de Ioan Ioanid), ca și cel al Roxanei Rizoiu despre Timpul ce ni s-a dat. Mărturii 1944-1959, Annie Bentoiu) ar trebui citite de toți studenții la Drept, în acord total cu Roxana Rizoiu, pentru a vedea cum totul se schimbă când acțiuni monstruoase au la bază argumente juridice… Sau poate ar trebui ca profesorii, indiferent de materie, să semnaleze studenților această carte la cursuri? Așa cum declară Lavinia Tec: Minunata lume nouă, Aldous Huxley, este o carte pe care o recomand studenților, plus un pont cu Reîntoarcerea în minunată lume nouă. Sau Andra Trandafir despre Colecționarul lui Fowles, pe care o folosește la cursurile de drept penal.
Raluca Bercea: Eu cred că, orice materie ar preda, profesorii nu ar fi profesori dacă nu le-ar recomanda (și) cărți de literatură elevilor sau studenților lor, ba chiar foștilor elevi și studenți. Întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului – unul de informatică – s-a încheiat pentru soțul meu cu recomandarea pe care profesoara de română le-a făcut-o adulților din fața ei să citească recent apăruta carte a Ioanei Pârvulescu, Viitorul începe luni. Inutil să spun că foștii elevi s-au reîntâlnit, după câteva zile, la librărie. Pe de altă parte, consider și eu cartea pe care a ales-o Roxana Rizoiu, Timpul ce ni s-a dat, obligatorie pentru orice jurist; de aceea, aș pune-o pe lista lecturilor din anul I la cursul de Teoria dreptului, și aș relua-o la Drept constituțional. Exact pentru motivele pe care și Roxana și tu le-ați subliniat. Faptul că Editura Humanitas a reeditat-o în acest an mă face să sper că edițiile anterioare au avut efectul despre care vorbim.
Alina Matei: Și pentru că nu suntem rigizi, lectura roboților lui Asimov poate fi captivantă – este concluzia profesorului Radu Rizoiu. Oare cum ar descrie roboții lectura pământenilor?
Raluca Bercea: Competența mea este la ani lumină de cea a profesorului Radu Rizoiu. Sunt, totuși, mândră că am reușit să îi semnalez în această materie o carte apărută la Polirom în 2019: Ian McEwan, Mașinării ca mine. Acțiunea cărții este plasată într-o Londră alternativă a anilor ’80 ai secolului trecut, când „Sfântul Graal al științelor” a fost găsit și „primii oameni artificiali cu adevărat viabili, posedând o inteligență și o înfățișare plauzibile, au fost puși în vânzare”. Fără să dezvălui altceva din carte, îți spun doar că unul dintre roboți reușește să își dezvolte un talent neobișnuit: „Interpretarea [pe care o dă] Variațiunilor Goldberg îi uluise pe unii critici”. Desigur, Bach nu e literatură, dar e tot un text sensibil. Știi ce s-a întâmplat cu acest Adam care, după ce a contemplat oamenii cântând la pian, reușește să-i imite cu o virtuozitate peste orice limite ale omenescului? Și-a „dizolvat conștiința”, atâta cât, nefiind uman, putea să aibă. Cred că relația noastră cu arta depinde în mod esențial de modul în care ultima ne mobilizează conștiința, motiv pentru care capacitatea de a recepta arta și de a o integra în propriile vieți este o trăsătură identitară esențială a omului.
Alina Matei: Te-a surprins alegerea cărților de către autori și efectele asupra acestora? De exemplu, Roxana Stanciu mărturisește că „după 10 ani petrecuți în sala de judecată, citind cartea lui Karel Čapek, Povestiri dintr-un buzunar, Povestiri din celălalt buzunar, mi-am amintit ce cred că uitasem de o vreme: că oamenii care aplică legea trebuie să iubească oamenii așa cum sunt ei”.
Raluca Bercea: Nu m-a surprins. Scriem despre cărțile care ne spun ceva și ele spun ceva despre noi. De aceea, mi-aș dori ca toți magistrații din România să-l fi citit pe Karel Čapek și să și-l amintească la momentul potrivit. Găsesc că e locul potrivit să dezvălui numele colegilor mei care au avut generozitatea să ducă până la capăt acest proiect. Citindu-le textele, descoperindu-le preferințele literare, veți înțelege mai bine ce oameni sunt: Simona Catrinel Avarvarei, Lucian Bojin, Dan-Adrian Cărămidariu, Valentin Constantin, Nicoleta Rodica Dominte, Andrei Lăcătușu, Codrin Macovei, Iulia Andreea Milică, Cristina Nicorici, Remus Racolța, Radu Rizoiu, Roxana Rizoiu, Roxana Stanciu, Flaminia Stârc-Meclejan, Violeta Irina Stratan, Lavinia Tec, Andra-Roxana Trandafir, Ionuț Tudor, Nicolae-Horia Țiț, Vlad Vieriu, Andreea Verteș-Olteanu, după cum o veți redescoperi pe Adriana Lucaciu, graficianul care a realizat coperta acestui al doilea titlu al colecției într-o cu totul altă notă decât cea pe care a dat-o primului (Valori, idei, mentalități în drept de la 1918 la 2018).
Alina Matei: Pare o conspirație a autorilor ca citirea/recitirea cărților despre care cu bucurie scriu să fie o țintă pentru cititori? Horia Țiț declară în loc de concluzie: el dorește să incite tânărul cititor nu la citirea textului său, ci la citirea cărții (Mătușa Julia și condeierul, Mario Vargas Llosa), și nu oricum, „ci obligatoriu, de două ori: o dată la început, înainte de a fi citită orice carte de Llosa, și a doua oară, după ce a citit toate celelalte cărți scrise de acesta”.
Raluca Bercea: Da, e o conspirație. Se știe și se dovedește din nou și din nou în fiecare sesiune – să nu uităm că tocmai intrăm într-una – că profesorii conspiră împotriva studenților, mai ales la Drept 🙂 În compensație, ca să încerc să fiu o „profă mai cool” decât Horia, le semnalez cititorilor studenți ai J. cartea lui Pierre Bayard, Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit, care include o utilă secțiune despre felul în care poți să vorbești pertinent despre ce nu ai citit, inclusiv în context academic. 🙂
Alina Matei: Dacă atât de bine a ieșit acest proiect, alături de Centrul Robertianum de Drept Privat al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, să te întreb dacă ai în plan De-a dreptul și sociologia/filosofia?
Raluca Bercea: Da. Mi-ar face mare plăcere să editez o astfel de carte. Mizez (și) aici pe sprijinul directorului EUV, doamna Marilena Brânda, absolventă a Facultății de Filosofie.
Alina Matei: Un mesaj, te rog, pentru cititorii J.
Raluca Bercea: Le doresc cititorilor J. un an care să le aducă sub ochi numai cărți bune și care să le lase răgazul unor discuții interesante pe marginea lor.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ai stat de vorbă cu mine.
Raluca Bercea: Eu îți mulțumesc pentru întrebări, care au fost, ca de fiecare dată, și prietenoase, și pătrunzătoare.
* Când a aflat care va fi tema volumului colectiv, prietena mea Diana Botău mi-a trimis următoarea carte, pentru care îi mulțumesc și pe care doresc să le-o semnalez cititorilor J: Teaching Law and Literature, (ed. Austin Sarat, Cathrine O. Frank, Matthew Anderson), The Modern Language Association of America, New York, 2011.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
