Real vs. „scriptural”: The Real and the Paper Deal: Empirical Pictures of Relationships, Complexity and the Urge for Transparent Simple Rules, de Stewart Macaulay
21 ianuarie 2020 | Astrid BOLEA
Astrid Bolea
Dintre descrierile succinte de tipul about me, profesorului Stewart Macaulay îi sunt asociate cea de „călău” al dreptului contractual și părinte al doctrinei „morții contractuale”, identificându-se astfel câteva dintre temele pe care le-a abordat și reabordat în multele sale lucrări privind dreptul contractelor. Este considerat și unul dintre promotorii curentului law & society datorită abordării interdisciplinare (un exemplu din acest curent am discutat și cu o altă ocazie).
Articolul din 2003, The Real Deal and the Paper Deal: Empirical Pictures of Relationships, Complexity and the Urge for Transparent Simple Rules[1] este, probabil, unul dintre cele cunoscute articole ale sale, alături de studiile în care problema centrală sau, mai degrabă, semnul principal de întrebare privea rolul dreptului în relațiile de afaceri. Teme recurente în cercetarea lui Macaulay reapar și în acest articol, conceptul de law in action, dreptul în acțiune, fiind una dintre ele. Autorul a scris despre existența unei dihotomii între modelul academic al contractelor, cel predat în facultățile de drept de către profesorii de drept (Stewart Macaulay fiind unul dintre ei) și modelul real existent în practică, respectiv cel întâlnit în relațiile de afaceri și nu numai – law in action. În acest articol, autorul discută despre aceeași dihotomie, care, de această dată, prezintă o particularitate. Astfel, articolul pune în prim plan prăpastia care există sau poate exista, de la caz la caz, între intenția reală a părților dintr-un raport juridic contractual (the real deal) și intenția „scriptică”, din litera contractului încheiat (the paper deal).
TOP 3 CITATE
How does or should contract law respond to any gap between the paper deal and the real deal? […] There is an old American expression that tells us that ‘if it looks like a duck, waddles like a duck and quacks like a duck, it is a duck!’ Sometimes, an objective theory of contracts gives us, essentially, the duck test[2].
Words do not have a fixed meaning that every speaker of the language will translate the same way. We create the meaning of written language by bringing to the words some measure of context, background assumptions, our experiences, and, too often, our bias, ignorance and stupidities[3].
Clearly, contract documents often fail to capture the real deal between the parties. […] We might at least focus the issue if we were to accept that there is a text between the lines in most contracts, and if we do not attempt to implement this implicit text, we are denying reasonable expectations[4].
CE MI-A PLĂCUT:
Identificarea unor probleme
Macaulay reușește să identifice, poate tocmai pentru a dovedi latura practică a dreptului (law in action), o latură concretă în care dihotomia dintre intenția reală a părților și intenția care reiese (sau nu) din litera contractului poate crea probleme. Astfel, se subliniază pericolul ce se regăsește în ignorarea posibilității existenței unui subtext în spatele literei contractului. Refuzul de a găsi acest subtext, de a-l descifra și implementa în întregul context contractual poate conduce la o ignorare a așteptărilor rezonabile (reasonable expectations) ale părților. Analizarea cu precădere a înțelegerii din contract văzut ca instrumentum (the paper deal) ar putea duce la pierderea din vedere a unor elemente esențiale care să contureze dimensiunea exactă a înțelegerii dintre partenerii contractuali.
Desigur că și profesorul Macaulay recunoaște facilitatea analizării unei relații contractuale prin prisma unor documente scrise. La urma urmei, în lipsa acestora, chiar și numai din punct de vedere procedural, unele înțelegeri sunt foarte dificil, dacă nu imposibil, de probat în instanță.
Mai punctează Macaulay că resortul la litera contractului are loc atunci când relația dintre părți deja s-a deteriorat substanțial, acela fiind momentul în care părțile vor apela la așa-zisele norme „de final de joc” (end-game norms)[5]. Cel mai des, acestea sunt cuprinse în contractele scrise, însă sunt neglijate de către părți în decursul relațiilor contractuale normale. Când însă apar divergențe între părți, iar relația părților se deteriorizează sau se pune problema de a se ajunge în instanță, acest tip de norme vor fi invocate și, deci, se va apela la litera contractului.
Analiza unor arhetipuri juridice: contractul
O tendință în doctrina lui Macaulay este dezordinea terminologică. Juriștii americani, în general, nu par atât de preocupați precum juriștii din sistemele de drept civil de a păstra unitatea terminologică în doctrină. Termenii sunt interpretați și reinterpretați, nuanțați sau circumstanți chiar și în cadrul doctrinei aceluiași autor, cum este cazul lui Stewart Macaulay. Dacă în alte lucrări acest aspect poate fi deranjant din punctul de vedere al formei, în cazul acestui articol extinderea înțelegerii noțiunii de „contract” sau „convenție” este o chestiune de fond. Profesorul Macaulay subliniază că un contract nu reprezintă doar documentul scris, ci suma întregii relații bazate pe cooperare (sau nu) din spatele acestuia. Nu este de esența acestui exemplu distincția de tipul negotium vs. instrumentum, deși, pentru claritate, contractul, aici, trebuie înțeles mai degrabă ca negotium, respectiv un act juridic sub aspectul îndeplinirii cerințelor de fond. Ceea ce Macaulay punctează, însă, este că acest contract nu se limitează la convenția încheiată efectiv, ci cuprinde întreaga relație contractuală, de la momentul precontractual al negocierilor și până la sfârșitul judiciar sau extrajudiciar.
În acest context, se mai subliniază și faptul că nu în toate cazurile cuvintele au același înțeles indiferent de context. Interpretarea acestora automat implică aplicarea unor nuanțe care derive din interpretările, vulnerabilitățile și subiectivismul părților, sau ale oricărei persoane (magistrații, spre exemplu) care încearcă să le interpreteze.
CE NU MI-A PLĂCUT
Analiza limitată la sistemul de drept american
Deși concluziile articolului lui Macaulay nu neagă încercarea de generalizare a acestora, discuția fiind prezentată ca fiind una despre „dreptul contractual” și „doctrina contractuală”, articolul este scris doar din perspectiva sistemului de drept american. Astfel, jurisprudența analizată este doar americană, referirile la unele texte de lege se limitează la Codul Comercial Uniform (Uniform Commercial Code). Indiciile subtile în sensul unei redundanțe a dreptului contractului apar în mod principal în contextul discuției despre creșterea economică a Statelor Unite ale Americii. Se invocă, însă, unele studii privitoare la Europa de est, însă doar cu titlu de exemplu, punctul principal al discuției rămânând sistemul juridic și economia americană.
[1] S. Macaulay, The Real and the Paper Deal: Empirical Pictures of Relationships, Complexity and the Urge for Transparent Simply Rules, în The Modern Law Review, vol. 66, nr. 1/2003, pp. 45 – 79. Disponibil aici.
[2] „Cum se adaptează sau ar trebui să se adapteze dreptul contractelor oricărei diferențe între înțelegerea scriptică și înțelegerea reală? […] Există o veche expresie americană care ne spune că ceea ce „arată ca o rață, merge ca o rață și măcăne ca o rață, este o rață!”. Uneori, o teorie obiectivă a contractului ne oferă, în mod esențial, testul raței.” – S. Macaulay, op. cit., p. 47.
[3] „Cuvintele nu au un înțeles fix pe care fiecare vorbitor al limbii să îl traducă în același fel. Creăm sensul limbajului scris adăugând cuvintelor un anumit grad de context, presupuneri de bază, experiențele noastre și, mult prea des, subiectivismul nostru, ignoranța și non-sensuri.” – idem, pp. 45-46.
[4] „Cu siguranță, documentele contractuale nu reușesc adesea să surprindă adevărata înțelegere dintre părți. […] Am putea, cel puțin să fixăm chestiunea dacă am accepta că există un text, printre rânduri, în majoritatea contractelor, pentru că dacă nu am încerca implementarea acelui text implicit, am nega așteptările rezonabile ale părților.” – idem, p. 79.
[5] Despre normele end-game au scris: R. Scott, A Relational Theory of Default Rules for Commercial Contracts, în Journal of Legal Studies, vol. 597, nr. 19/1990; L. E. Bernstein, Merchant Law in a Merchant Court: Rethinking the Code’s Search for Immanent Business Norms, în University of Pennsylvania Law Review, vol. 44, nr. 5/1996.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
