Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

RIL. Hotărârea ÎCCJ 1/2020. AVRAM LAW a asistat Asociația Română a Băncilor la redactarea memoriului în vederea soluționării chestiunii privind poprirea asupra conturilor instituțiilor


20 ianuarie 2020 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

AVRAM LAW a asistat Asociația Română a Băncilor la redactarea memoriului pe baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat ICCJ cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi a art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă [fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865]. La redactarea memoriului au contribuit av. titular prof. univ. dr. Marieta Avram și av. Elena-Adina Tătaru (Popescu), partener.

Prin Hotărârea nr. 1/2020, pronunțată la data de 20 ianuarie 2020, ICCJ a admis recursul în interesul legii și a decis în sensul propus în memoriul redactat de avocații din cadrul AVRAM LAW că: ”sumele destinate plăţii drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire.”

Până la această hotărâre, unele instanțe de judecată considerau că sumele destinate plății drepturilor salariale sunt exceptate de la poprire numai pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi, deși, potrivit art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002, ”creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal”.

Avocat prof. univ. dr. Marieta Avram, titular AVRAM LAW: „Pentru prima dată am lansat această interpretare a art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002 în articolul publicat în Săptămâna juridică nr. 23/2015, intitulat Apecte privind poprirea sumelor aflate în conturile bancare ale instituțiilor publice și am susținut că este un text derogatoriu de la Codul de procedură civilă, care exceptează total aceste sume de la poprire, fără limitarea din Codul de procedură civilă. Unele instanțe de judecată și-au însușit această interpretare și au respins cererile de validare a popririi formulate împotriva instituțiilor de credite. Alte instanțe de judecată nu au primit-o și au admis cererile de validare a popririi. Hotărârea ICCJ nr. 1/2020 este corectă și binevenită, pentru că lămurește chestiunea și elimină riscul validării popririi atât pentru instituțiile de credit, cât și pentru unitățile de trezorerie. Totodată, stimulează plata pe card a drepturilor salariale ale angajaților din sistemul public, în temeiul convențiilor de deschidere a unor conturi speciale pe care instituțiile și autoritățile publice le încheie cu societățile bancare, ceea ce este și normal într-o societate bancarizată”.

În același sens, al exceptării totale de poprire a acestor sume, opinia juridică a fost susținută de av. prof. Marieta Avram și în cadrul dezbaterii ”Misterele popririi asupra conturilor bancare într-un triunghi al bermudelor”, ediția 207 din 2018, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ). A se vedea aici.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii