Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Soarta contestației la executare prin care se invoca motive privind caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract încheiat cu un consumator – între tardivitate și inadmisibilitate. Principiul efectivității protecției oferite consumatorilor de dreptul european
22.01.2020 | Oana NEGOIȚĂ

Oana Negoiță

Oana Negoiță

La baza piramidei protecției juridice a consumatorului în materie contractuală se află, deja bine-cunoscuta, Directivă 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, directivă care la art. 6 alin. 1 arată fără echivoc următoarele: ”clauzele abuzive (…) nu creează obligații pentru consumator (…).”, stabilindu-se în acest fel, în mod imperativ, dreptul conferit direct consumatorului, respectiv acela ca: o clauză abuzivă să nu producă nicio obligație în sarcina consumatorului care ar putea, ulterior, să fie executată, chiar și în mod silit. De asemenea, tot prin această directivă se stabilește în sarcina statelor membre, deci și în sarcina statului român, să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nu îi va fi îngrădită consumatorului protecția acordată prin această directivă datorită legislației interne.

Având în vedere necesitatea unei aplicări efective și omogene a legislației europene, dar mai ales pentru evitarea unor interpretări divergente a acesteia de către instanțele naționale, nu de puține ori Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată fiind cu întrebări preliminare, intervine pronunțând hotărâri sau ordonanțe motivate, prin care se verifică și prin care se clarifică conformitatea legislației naționale cu legislația europeană, hotărârile sau ordonanțele astfel pronunțate fiind obligatorii în aceeași măsură atât pentru instanța națională de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe naționale sesizate cu o problemă similară[1].

În materia protecției consumatorului, cea mai recentă interpretare a Curții de Justiție a Uniunii Europene este Ordonanța pronunțată în data de 6 noiembrie 2019 în cauza C-75/19 MF împotriva BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și Secapital Sàrl, care arată că Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că:

se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unei clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.[2]

Cu alte cuvinte, această Ordonanță constată dreptul consumatorului, aflat în curs de executare silită având la bază un titlu executoriu reprezentat de un contract de credit, să supună analizei instanțelor învestite cu judecarea unei contestații la executare, motive care să privească caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în respectivul contract de credit, fără a fi ținut de termenul procedural de contestație prevăzut în legislația națională sub auspiciul sancțiunii decăderii.

Așadar, pentru situația în care debitorul invocă în cadrul contestației la executare motive privind clauzele abuzive inserate într-un contract de credit, cu depășirea termenului de 15 zile socotit de la comunicarea actelor de executare contestate, iar creditorul invocă tardivitatea formulării unor astfel de motive de desființare a titlului executoriu, CJUE prin intermediul Ordonanței pronunțate în cauza C-75/19 îndrumă instanțele naționale în sensul pronunțării unei soluții de respingere a unei asemenea excepții.

Cu toate acestea, având în vedere ultima modificare a Codului de procedură civilă în privința condițiilor de admisibilitate ale contestației la executare pentru ipoteza în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească (cum ar fi, în temeiul unui contract de credit), respectiv aceea potrivit căreia: se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun[3], se pune problema:

În ce măsură potențialii consumatori-contestatari vor mai invoca în cadrul contestației la executare motive privind existența unor clauze abuzive cuprinse în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit, chiar și peste termenul de exercitare a contestației, protejați în această din urmă situație de Ordonanța pronunțată de CJUE în cauza C-75/19, dacă legislația națională consideră inadmisibil un astfel de demers, motivat de posibilitatea formulării pe cale separată a unei acțiuni de drept comun în constatarea existenței unor asemenea clauze abuzive?

Aparent, răspunsul pare a fi unul simplu: nu se vor mai invoca astfel de motive privind clauzele abuzive din contractele de credit în cuprinsul contestațiilor la executare, întrucât respingerea contestației la executare ca inadmisibilă de către instanțele de judecată în temeiul art. 713 alin. 2 Cod procedură civilă ar putea fi considerată drept una previzibilă.

În lumina principiului efectivității protecției conferite consumatorilor de către Directiva 93/13/CEE, raționamentul anterior enunțat poate fi însă considerat unul greșit, având în vedere că, nu de puține ori Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a motivat hotărârile pronunțate, în sensul că se opune reglementărilor naționale, care îngrădesc dreptul consumatorilor de a spune examinării instanțelor de judecată, chiar și în faza executării silite a clauzelor considerate abuzive cuprinse în astfel de acte încheiate cu profesioniști.

Astfel, chiar prin Ordonanța Curții pronunțată în data de 6 noiembrie 2019, în cuprinsul paragrafului 25 se amintește de faptul că protecția efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13/CEE nu poate fi garantată decât cu condiția ca sistemul procedural național să permită, de exemplu în cadrul procedurii de executare, un control al instanțelor de judecată asupra potențialului caracter abuziv al clauzelor cuprinse în contractul din respectivele cauze (în acest sens, a se vedea și Hotărârea CJUE din 18 febr. 2016 Finanmadrid EFC, C-49/14, Hotărârea din 20 sept. 2018 Eos KSI Slovensko, C-448/17 etc).

Ori în aceste condiții nu se poate spune decât că sistemul procedural civil românesc, prin dispozițiile art. 713 alin. 2, împiedică efectuarea unui asemenea control în faza executării silite, din simplu motiv că persoanele direct interesate pot formula acțiune de drept comun, în temeiul Legii nr. 193/2000 și care să aibă drept scop constatarea existenței unui asemenea caracter al clauzelor contractuale, Directiva 93/13/CEE opunându-se așadar unei asemenea reglementări.

De asemenea, în această privință se arată și faptul că, tocmai pentru menținerea efectului util al Directivei 93/12/CEE prevederile naționale trebuie să garanteze consumatorului un control al inexistenței vreunei clauze abuzive în contractul în cauză de către instanță, iar împrejurarea că, în timpul sau a posteriori momentului executării silite, se poate formula separat o acțiune în justiție cu acest scop (situație generată de prevederile art. 713 alin. 2 CPC), nu ar asigura consumatorului decât o protecție financiară ulterioară, care însă s-ar putea dovedi tardivă, insuficientă, incompletă și care nu ar constitui nicidecum un mijloc adecvat și eficient pentru a preveni consecințele juridice produse prin executarea silită în temeiul unui asemenea titlu.

Un alt argument în susținerea faptului că instanțele de judecată, la momentul analizei chestiunii inadmisibilității, ar trebui să dea prevalență, prin esență, dispozițiilor directivei europene în detrimentul dispozițiilor naționale care o consacră este acela că executarea silită trebuie efectuată în condiții procedurale rezonabile, astfel încât exercitarea drepturile consumatorilor să nu devină ineficientă, și astfel contrară obiectivului urmărit de art. 7 al directivei.

În acest sens, interesant de avut în vedere sunt susținerile CJUE din paragraful 65 a Hotărârii pronunțate în 26 iunie 2019 în cauza C-407/18 Aleš Kuhar, Jožef Kuhar împotriva Addiko Bank și anume: ”trebuie amintit că principiul interpretării conforme impune ca instanțele naționale să facă tot ce ține de competența lor, luând în considerare dreptul intern în ansamblul său și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, în vederea garantării efectivității depline a directivei în discuție (s.n. Directiva 93/12/CEE) și în vederea identificării unei soluții conforme cu finalitatea urmărită de aceasta[4].

Cu atât mai mult necesitatea unei interpretări conforme a dispozițiilor europene cu cele naționale de către instanțele naționale rezidă în faza executării silite, când protecția consumatorului trebuie să aibă un grad sporit, deseori fiind vorba de executări silite imobiliare care vizează chiar locuința consumatorului și a familiei sale, iar acțiunea de drept comun, de cele mai multe ori, nu reprezintă din rațiuni diverse (timp îndelungat, costuri considerabile etc) un mijloc suficient de eficient pentru situația în care se află aceștia, o astfel de acțiune nefiind încadrată procedural în categoria litigiilor care să fie soluționate în procedură de urgență, cu celeritate, fie chiar și pentru ipoteza pusă în discuție (reclamant care este și debitor în curs de executare silită).

Cel mai important argument în sensul respingerii unei eventuale inadmisibilități invocate de creditor de către instanțele naționale consider că este acela că, instanța europeană admite în mod direct și concret, chiar prin dispozitivul Ordonanței din 06 noiembrie 2019 (cauza C-75/19), faptul că o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unei clauze abuzive, chiar dacă nu este supusă niciunui termen, nu produce efecte asupra soluției ce va rezulta din procedura de executare silită, soluție care va fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii de drept comun.

Cu toate acestea, în situația în care consumatorul alege totuși să formuleze acțiune pe dreptul comun în constatarea existenței clauzelor abuzive din contractul de credit ce reprezintă titlu executoriu în procedura silită în curs, consider că nu este deloc de neglijat textul de lege prevăzut de art. 638 alin. 1 punctul 4 CPC referitor la posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executarii titlului executoriu chiar în cadrul acestei acțiunii de fond, care are drept obiect, și până la urmă și scop, desființarea acestuia.

În concluzie, răspunsul problematicii puse în discuție pe această cale consider că rezidă în modul în care instanțele naționale vor înțelege să aplice principiul efectivității protecției consumatorilor garantate de dreptul european, în modul de interpretare a conformității dreptului național cu cel european de către instanțele naționale și nu în ultimul rând, de modul în care instanțele de judecată garantează, într-adevăr, aplicarea principiului supremației dreptului european față de dreptul național.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] Art. 713 – Condiţii de admisibilitate
(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun.
[4] Disponibil aici.


Av. Oana Negoiță


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.