CJUE. C-274/14 Banco de Santander SA – Marea Cameră. Independența organismului național autor al trimiterii preliminare. Inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară
28 ianuarie 2020 | JURIDICE.ro
Trimitere preliminară – Articolul 267 TFUE – Noțiunea de «instanță națională» – Criterii – Independența organismului național autor al trimiterii preliminare – Inamovibilitatea membrilor – Inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară – Regim de ajutoare de stat – Interpretarea națională – Încrederea legitimă
Hotărârea Curții din 21 ianuarie 2020 C-274/14 Banco de Santander SA – Marea Cameră
Cererea de decizie preliminară viza interpretarea articolului 1 alineatul (2) din Decizia 2011/5/CE a Comisiei din 28 octombrie 2009 privind amortizarea fiscală a Fondului comercial financiar în cazul achiziționării unor titluri de participare străine, validitatea deciziei Comisiei din 17 iulie 2013 de deschidere a procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE cu privire la un ajutorul de stat precum și validitatea Deciziei (UE) 2015/314 a Comisiei din 15 octombrie 2014.
Această cerere a fost introdusă de Tribunalul Administrativ Economic Central, Spania, în cadrul unei proceduri inițiate de Banco de Santander SA împotriva unei decizii de impunere emise de Inspectoratul fiscal, Spania, în legătură cu deducerea fondului comercial rezultat din achiziționarea de către această bancă a tuturor părților sociale ale unei societăți holding de drept german care deține titluri de participare în societăți stabilite în Uniunea Europeană.
În luna mai 2002, Banco de Santander, societate‑umbrelă a unui grup fiscal unic, a achiziționat 100 % din părțile sociale ale AKB Holding GmbH, societate de drept german. Această achiziție, al cărei preț se ridica la 1 099 999 999 de euro, în timp ce valoarea contabilă a AKB era estimată la 183 909 000 de euro, a generat un fond comercial financiar de 916 091 000 €.
AKB deținea, în calitate de societate holding, titluri de participare în mai multe societăți stabilite în Uniune. Banca Santander a transferat acțiunile AKB, al căror preț de achiziție fusese la originea fondului comercial în discuție, către Holneth BV, societate de drept neerlandez, și către Santander Consumer Finance SA, societate de drept spaniol, aceste societăți făcând parte de asemenea din același grup fiscal unic. Astfel, grupul fiscal unic a operat deduceri în declarațiile sale privind impozitul pe profit pentru exercițiile financiare 2002 și 2003, în temeiul articolului 12 alineatul 5 din TRLIS.
Printr‑o decizie de impunere din 22 iulie 2010, inspectoratul fiscal din Spania a respins întreaga deducere a fondului comercial solicitată de Santander Consumer Finance pentru exercițiul financiar 2003. La 16 august 2010, Banco de Santander a introdus o reclamație la Tribunalul Administrativ Economic Central împotriva acestei decizii de impunere, susținând că fondul comercial în discuție, în pofida caracterului său indirect care decurge din faptul că achiziția care l‑a generat a privit o societate holding, este deductibilă din impozitul pe profit, chiar în temeiul prevederilor articolului 12 alineatul 5 din TRLIS.
Prezenta cauză a făcut obiectul mai multor decizii succesive de suspendare a procedurii. Acestea au fost adoptate în esență pentru motivul că, în urma celor două reformulări ale întrebărilor preliminare pe care le‑a făcut, Tribunalul Administrativ Economic Central intenționează în prezent să solicite Curții să se pronunțe fie asupra eventualei incidențe a nevalidității Deciziei 2011/5 asupra validității Deciziei 2015/314, în ipoteza în care nevaliditatea Deciziei 2011/5 ar fi constatată de instanța Uniunii, fie asupra interpretării Deciziei 2011/5, pentru a i se stabili domeniul de aplicare, în ipoteza în care validitatea acestei decizii ar fi confirmată de instanța Uniunii. Or, la această dată, problema validității Deciziei 2011/5 este încă pe rolul instanțelor Uniunii.
Cu toate acestea, având în vedere, printre altele, jurisprudența Curții ulterioară prezentei cereri de decizie preliminară, precum și îndoielile exprimate de Comisie cu privire la calificarea TEAC ca „instanță”, în sensul articolului 267 TFUE și, prin urmare, cu privire la admisibilitatea acestei cereri, este necesar să se reia prezenta cauză pentru a se examina dacă Tribunalul Administrativ Economic Central intră în sfera acestei calificări.
În Hotărârea din 21 ianuarie 2020, Curtea a analizat admisibilitatea cererii preliminare sub acest aspect. Astfel, a constatat că organul de trimitere în prezenta cauză îndeplinește criteriile privind originea sa legală, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenței sale, natura contradictorie a procedurii sale și aplicarea de către organul menționat a normelor de drept.
În schimb, acesta nu îndeplinește criteriul de independență.
în primul rând s-a constatat că, potrivit reglementării naționale aplicabile, președintele și membrii acestui tribunal sunt numiți prin decret regal adoptat în Consiliul de Miniștri la propunerea ministrului Economiei și Finanțelor, pentru o durată nedeterminată. Potrivit aceleiași dispoziții, atât președintele, cât și membrii pot fi revocați prin aceeași procedură, și anume prin decret regal adoptat în Consiliul de Miniștri la propunerea ministrului Economiei și Finanțelor. Membrii acestuia intră numai sub incidența normelor generale de drept administrativ și în special a statutului de bază al agenților funcției publice.
Al doilea aspect al noțiunii de „independență”, de ordin intern, este legat de noțiunea de „imparțialitate” și vizează echidistanța față de părțile în litigiu și de interesele lor din perspectiva obiectului acestuia. Aspectul menționat impune respectarea obiectivității și lipsa oricărui interes în soluționarea litigiului în afara strictei aplicări a normei de drept. Ori, această condiție nu este îndeplinită, întrucât anumite caracteristici ale procedurii căii de atac extraordinare în fața Camerei specială pentru unificarea jurisprudenței, contribuie la generarea unor îndoieli cu privire la faptul că Tribunalul are calitatea de „terț” în raport cu interesele care se înfruntă.
Astfel, numai Directorul general pentru impozitare din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor are competența de a introduce o asemenea cale de atac extraordinară împotriva deciziilor TEAC cu care nu este de acord. Or, directorul general respectiv urmează să facă parte, el însuși, din completul compus din opt persoane care urmează să soluționeze această cale de atac, la fel ca directorul general sau ca directorul departamentului din Agenția de Stat a Administrației Fiscale în a cărui subordine se află organul care a emis actul la care se referă decizia care face obiectul căii de atac extraordinare respective. Rezultă de aici o suprapunere între calitatea de parte în procedura căii de atac extraordinare și cea de membru al organului care trebuie să soluționeze o astfel de cale de atac.
În concluzie, Curtea de Justiție a constatat că cererea de decizie preliminară introdusă de TEAC este inadmisibilă, întrucât acest organ nu poate fi calificat drept „instanță”, în sensul articolului 267 TFUE.
:: Hotărârea
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
