Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Noi tendințe de interpretare pentru determinarea legii aplicabile clauzei arbitrale
30.01.2020 | Sofia COZAC

JURIDICE - In Law We Trust
Sofia Cozac

Sofia Cozac

Intenția părților de a soluționa diferendul prin arbitraj nu trebuie implementată ‹‹în pofida tuturor costurilor››” a concluzionat Curtea de Apel din Singapore într-o decizie recentă.

1. Introducere

În speța BNA contra BNB și alții, soluționată în fond de SIAC (Centrul Internațional de Arbitraj din Singapore – dosar SGCA 84/2019), Curtea de Apel din Singapore („CAS”) a confirmat că sintagma „arbitraj în Shanghai” trebuie interpretată în sensul că Shanghai este locul arbitrajului.

CAS a modificat astfel poziția adoptată anterior de Tribunalul Arbitral și Înalta Curte din Singapore. Curtea de Apel a făcut această constatare, deși clauza aritrală ar fi fost, conform susținerii reclamantului, nulă în temeiul legii aplicabile.

Această decizie evidențiază faptul că, deși instanțele din Singapore mențin în principiu o abordare favorabilă arbitrajului, instanțele din Singapore nu vor interpreta voința părților de a recurge la arbitraj în orice condiții.

2. Contextul disputei

În 2012, BNA a încheiat un contract cu BNB („Contractul”). Ulterior, în 2013, drepturile și obligațiile BNB din cadrul Contractului au fost cesionate integral către BNC printr-un act adițional la Contract.

Contractul includea următoarea clauză arbitrală:

14.1 Prezentul Contract este reglementat de legea Republicii Populare Chineze.

14.2 În ceea ce privește toate disputele derivate din prezentul Contract sau în legătură cu acesta, părțile vor încerca, într-o primă etapă, să le soluționeze cu bună-credință și să le rezolve pe cale amiabilă. În cazul în care aceste negocieri amiabile eșuează, ambele părți agreează că aceste dispute vor fi supuse în cele din urmă Centrului de Arbitraj Internațional din Singapore (SIAC) pentru arbitraj în Shanghai, care va fi realizat în conformitate cu Regulile sale de Arbitraj. Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie pentru ambele părți („Clauza Arbitrală”).

În 2016, BNB și BNC au depus o cerere arbitrală, cu privire la care pârâta BNA a contestat competența Tribunalului Arbitral. Definitorie pentru etapa jurisdicțională a fost stabilirea legii aplicabile Clauzei Arbitrale, care putea fi legea statului Singapore, sau legea Republicii Populare Chineze (”RPC”). Dacă legea RPC ar fi fost stabilită drept legea aplicabilă, aceasta ar fi invalidat Clauza Arbitrală, întrucât legea RPC nu permite unei instituții arbitrale străine, cum ar fi SIAC, să administreze un arbitraj cu locul arbitrajului stabilit în RPC sau un litigiu arbitral intern al RPC.

Tribunalul arbitral a decis cu majoritate de voturi că locul arbitrajului era Singapore printr-o decizie parțială cu privire la jurisdicție. Ulterior, BNA a contestat decizia cu privire la jurisdicție în fața Înaltei Curți din Singapore, în baza legislației arbitrale aplicabile în speță (i.e. International Arbitration Act, aplicabil în Singapore). Înalta Curte din Singapore („ÎCS”) a ajuns la aceeași concluzie ca și Tribunalul Arbitral, deși nu a fost de acord cu motivarea acestuia.

3. Motivarea Curții de Apel din Singapore

Printr-o decizie din 27 decembrie 2019, CAS a anulat decizia Înaltei Curți. În acest sens, CAS a stabilit că locul arbitrajului era Shanghai și clauza arbitrală era astfel guvernată de legea RPC. CAS a confirmat că trebuie aplicat raționamenul din speța BCY v. BCZ de pe rolul Înaltei Curți din Singapore („BCY”) (în concordanță cu raționamentul din speța Sulamérica Cia Nacional de Seguros SA și alții împotriva Enesa Engelharia SA și alții).

În cazul BCY, determinarea legii aplicabile clauzei arbitrale s-a realizat în conformitate cu legislația din Singapore. CAS a aplicat testul în trei etape din speța BCY, după cum urmează:

– Primul palier:

Părțile au ales în mod explicit legea aplicabilă Clauzei Arbitrale?

Dacă Clauza Arbitrală ar stipula legea aplicabilă, pentru a îi determina valabilitatea, analiza s-ar încheia în acest punct. În speță, Contractul nu prevedea în mod explicit lega aplicabilă Clauzei Arbitrale. CAS a considerat că formularea clauzei 14.1 (de mai sus) nu era suficient de specifică.

– Al doilea palier:

A existat o alegere implicită a legii corespunzătoare care guvernează Clauza Arbitrală?

Având în vedere concluzia din prima etapă de analiză, premisa în cadrul analizei realizate de CAS a fost aceea că legea care guvernează Contractul ar trebui să se aplice și Clauzei arbitrale. În acest caz, legea RPC era legea aplicabilă Contractului. CAS a subliniat că această premisă poate fi modificată de părți. Înalta Curte a considerat că ea a fost modificată. În acest sens, Înalta Curte a analizat Articolul 18.1 din Regulile de arbitraj ale SIAC (”Regulile SIAC”), care prevedea următoarele:

Părțile pot conveni asupra locului  arbitrajului. În lipsa unui astfel de acord, locul arbitrajului este Singapore, cu excepția cazului în care Tribunalul stabilește, având în vedere toate circumstanțele cauzei, că un alt loc este adecvat. 

Cu toate acestea, CAS a constatat că aplicarea Articolului 18.1 putea interveni doar dacă părțile nu ar fi agreat locul arbitrajului. În cazul de față, Clauza de Arbitrală prevedea ”arbitrajul în Shanghai”. CAS a făcut referire la practică și doctrină care susțin opinia că această sintagmă trebuie interpretată în sensul că părțile au ales Shanghai-ul să fie locul arbitrajului și nu doar locul desfășurării audierilor arbitrale.

CAS a recunoscut că interpretarea literala a sintagmei ”arbitraj în Shanghai” (însemnând Shanghai ca loc al arbitrajului) ar putea fi modificată prin ”indicii contrare”. Pârâta a susținut că ar trebui să fie modificată, deoarece ”contextul încheierii Contracutlui, inclusiv draft-urile anterioare ale [Contractului], și corespondența electronică dintre părți, demonstrează că părțile au intenționat ca arbitrajul să fie localizat într-o zonă neutră, care, în acest caz, nu ar putea fi RPC, și trebuie să fie, în schimb, Singapore.”

Cu toate acestea, CAS a refuzat admiterea acestor probe, întrucât acest lucru ar contraveni regulii de probațiune parol evidence rule[1], aplicabilă în speță.

Deoarece nu au existat indicii contrare pentru a modifica interpretarea literală a sintagmei ”arbitraj în Shanghai”, CAS a concluzionat că părțile au ales Shanghai drept loc al arbitrajului.

Prin urmare, CAS a considerat că nu exista niciun temei pentru  a modifica premisa că legea RPC este aplicabilă Clauzei Arbitrale.

– Al treilea palier:

Ce sistem de drept are cea mai strânsă legătură cu prezenta Clauza Arbitrală?

Acest al treilea palier intervine doar dacă nu există o alegere expresă sau implicită a legii care guvernează clauza arbitrală. Având în vedere că CAS a stabilit că legea RPC era legea aplicabilă, acest al treilea palier nu a mai fost verificat.

4. Concluzia Curții de Apel din Singapore

CAS a concluzionat că legea RPC guvernează Clauza Arbitrală. În aceste condiții, CAS a apreciat că nu este în măsură să stabilească dacă Tribunalul Arbitral era competent, deoarece instanțele din Singapore nu puteau revizui astfel de decizii, cât timp locul arbitrajului se afla în RPC.

Prin urmare, CAS nu a făcut nicio determinare cu privire la valabilitatea Clauzei Arbitrale, raportat la dispozițiile din legislația RPC. Așa cum a reținut Curtea: „este la latitudinea părților să decidă ce etape ulterioare doresc să urmeze”.

5. Concluzii

Decizia CAS ne arată că instanțele nu vor reține în orice circumstanțe validitatea unei clauze arbitrale. De asemenea, anumite aspecte merită a fi avute în vedere:

– În primul rând, la momentul redactării clauzelor arbitrale este esențial să fie incluse mențiuni explicite cu privire la locul arbitrajului și legea aplicabilă clauzei arbitrale (pe lângă legea care guvernează contractul). Este deosebit de important să se precizeze legea aplicabilă clauzei atunci când locul arbitrajului și legea care guvernează contractul sunt diferite, cum este cazul tranzacțiilor transfrontaliere.

– În al doilea rând, părțile ar trebui să aibă în vedere legislația locului arbitrajului, raportat la validitatea clauzelor arbitrale;

– În al treilea rând, validitatea unei clauze arbitrale trebuie probată în timpul arbitrajului și nu în căile de atac, când mijloacele de probă admisibile sunt, în general, restrânse.


[1] Regula parol evidence este o regulă din dreptul anglo-saxon, care reglementează ce tipuri de probe pot fi introduse de părțile unui litigiu contractual, atunci când încearcă să stabilească condițiile specifice ale unui contract. De asemenea, regula împiedică părțile care și-au redus acordul la un document scris final să introducă ulterior alte dovezi, cum ar fi conținutul discuțiilor orale din procesul de negociere, ca dovadă a unei alte intenții în ceea ce privește condițiile contractului.


Sofia Cozac
Președinte Curtea de Arbitraj Dolj


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.