JURIDICE.ro
JURIDICE

Andreea Micu: Cele mai bune povești se scriu singure
30.01.2020 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Andreea Micu

Andreea Micu

Alina Matei: Mulțumesc, Andreea, pentru că ai acceptat să ne reauzim. Prilejul este lansarea unei noi cărți, în această lună, a cărei autoare ești: Giusina, cămila de București, apărută la Editura Baroque Books & Arts. Care este povestea cărții? Cum a apărut Giusina în viața ta?

Andreea Micu: Îmi plac cămilele de când mă știu. Ele îmi evocă zilele de neuitat ale copilăriei, când veneam de la școală și, așezată pe fotoliul bunicii, cu o gustare proaspăt pregătită de ea, citeam cu nesaț povești, basme, multe dintre ele orientale, cu animale exotice, aventurieri prin deșert și prințese de o frumusețe răpitoare. Cumva, cămila a rămas un simbol al acelor vremuri inocente. Apoi am început să construiesc o poveste în jurul ei, cu secvențe care se adăugau treptat, în special cu ocazia călătoriilor cu mașina (atunci îmi vin multe idei). Și fiindcă dragostea pentru orașul nostru, București, este tot mai mare – amintirile mele cele mai frumoase și reperele vieții mele se găsesc aici – mi-am dat seama că vreau să o mut pe cămila Giusina în București.

Alina Matei: Cum a decurs scrisul la carte? Cum nu ai amânat, având în vedere cât de important este timpul în viața unui avocat, a unei mame/soții?

Andreea Micu: Cele mai bune povești se scriu singure. Nici măcar tu, ca scriitor, nu știi pe unde te va purta ea și cum se va termina. De aceea, actul creației mi se pare la granița dintre lumesc și divin. Este una dintre formele prin care oamenii privesc spre cer și spre suflet. Prin urmare, am ascultat ritmul poveștii și, cu eforturi mari, în special la ore târzii ale serii, m-am străduit să am o oarecare continuitate în a scrie povestea Giusinei. Nu a fost ușor, însă, cumva, această poveste m-a luat prin surprindere, s-a cerut scrisă imediat. Am simțit o mare bucurie când am reușit să o duc la bun sfârșit. Apoi, câteva luni, am lăsat-o în pace, după care am revenit și am mai făcut ajustări, modificări, cu o privire mai obiectivă.

Alina Matei: Primul cititor al Giusinei cine a fost? A venit cu remarci, observații?

Andreea Micu: Primul cititor a fost tatăl meu, care a privit povestea ca pe o reală analiză juridică și a depistat câteva inadvertențe ale firului narativ. Apoi, au urmat și ceilalți membri ai familiei. Fiecare dintre ei a făcut diverse recomandări, iar de majoritatea lor am ținut cont. Un sprijin prețios l-am primit și din partea editurii Baroque Books& Arts, care s-a ocupat și de publicarea cărții. Îndrumările lor au făcut povestea mai închegată. Am învățat să fiu deschisă criticilor publicului. 🙂 Pe copii i-am pus în fața faptului împlinit: ei s-au bucurat direct de forma finală!

Alina Matei: Citind descrierea Giusinei (”Giusina era o cămilă fericită. În cele mai multe zile. Însă în unele nopți, o inunda, dintr-o dată, o tristețe pe care nu și-o putea explica… cămila Giusina simțea că îi lipsește ceva”), parcă am întâlnit și la unii cunoscuți ce se petrecea în sufletul Giusinei. Și totuși… (”îi venea să plângă fără motiv”). Sindromul libertății sau al datoriei o bântuia pe Giusina?

Andreea Micu: Giusina poate fi citită atât de copii, cât și de cei mari. Fiecare găsește sensuri. Pentru mine, Giusina este simbolul condiției umane: aspirăm la fericire, dar ceva din interiorul nostru caută mereu altceva. Nu avem capacitatea de a ne bucura permanent și de a păstra starea de bine ca pe o haină de zi cu zi. De multe ori, nostalgia, melancolia, tristețea ne inundă în mod misterios. Dar aceasta e și frumusețea vieții, îmbinarea acestor stări sufletești din care învățăm să prețuim darurile primite.

Alina Matei: Mi-a plăcut foarte mult întâlnirea pentru prima oară a Giusinei cu Struzl von Studel (Ștuțăl fon Șturdel, mai pe românește), viitorul ei soț: s-a îngrozit de-a binelea când a văzut-o pe Giusina despre care spui așa: ”În viața lui nu a mai întâlnit o creatură atât de fioroasă. În viața lui nu a mai văzut un gigant pe patru picioare. Care merge. Are mult păr. Și doi saci în spinare. Sacul cel mare îl îngrozea. Noroc cu sacul cel mic, pe care, dacă îl privea, se mai liniștea un pic.” 🙂 Iar la toate acestea, reacția Giusinei a fost că i-a făcut cu ochiul prietenește. Dacă ai fi regizor de film (pentru că știu că a fost o opțiune), pe ce secvență ai insista: spaima lui sau firescul ei?

Andreea Micu: Da, mulți cititori apreciază această secvență narativă, pentru umorul ce derivă din contradicțiile dintre cele două personaje. Aș vedea această scenă filmată printr-o alternare rapidă a imaginilor Giusinei și lui Struzl, fiecare cu reacția lui la vederea celuilalt, fiecare înțelegând altceva din întâlnirea cu celălalt. La un nivel mai adânc, așa se petrec majoritatea întâlnirilor dintre oameni: armonia e întâmplătoare, cuvintele au o putere de comunicare limitată dar, cumva, totul se termină cu bine la finalul zilei (pentru că, de fapt, niciunul nu și-a dat seama de aceste limitări!).

Alina Matei: Povestea de iubire dintre cămila Giusina și struțul Ștuțăl fon Șturdel continuă cu apariția copilului struțo-cămilă, numit Caspartu. Da, am scris corect și ați citit și mai corect. Acesta este numele struțo-cămilei. 🙂 Copiii care vor citi cartea vor avea deja firul vieții depănat: căsătorie, copil, responsabilități. Îi înveți să poarte în ei propria traiectorie?

Andreea Micu: Sigur că povestea de viață a Giusinei face o trimitere clară către traiectoria clasică a vieții unui om: să iubești, să crești un copil, să ai grijă de viața de familie. Asta nu înseamnă că această rețetă este potrivită pentru toată lumea. Dar e posibil ca poveștile care imită exemplele din viața reală, spuse în diferite forme, să le sădească celor mici anumite imagini despre cum ar trebui să fie viața. Este tot atât de adevărat că poveștile trezesc și alte ”virtuți”: îndrăzneala de a fi tu însuți, curajul de a visa. Pentru fiecare, drumul e deschis, iar posibilitățile sunt infinite.

Alina Matei: Răpirea soțului/tatălui produce o catastrofă pentru Giusina și Caspartu. De la viața frumoasă pe care o duceau, ridici tensiunea și faci majorii și minorii să plângă. Ai încercat personajele cu noul sens pe care viața îl primea?

Andreea Micu: Nimic în viață nu e perfect. Iar orice poveste de aventuri trebuie să aibă un eveniment care rupe echilibrul. E o regulă clasică a tensiunii narative. Pentru mine, pierderea iubirii, sau a prieteniei, e o formă de tragedie. Așadar, cămila Giusina devine o eroină pentru cei mici. Ce cămilă ar mai avea curajul să plece din Orient în București în căutarea iubirii pierdute?

Alina Matei: O bună parte din acțiunea cărții se petrece în cel mai bogat oraș al lumii, adică acolo unde câinii umblă cu covrigii în coadă, respectiv la București. De ce ai ales orașul București?

Andreea Micu: Povestea Giusinei este și o formă prin care mi-am exprimat iubirea pentru orașul nostru. Un oraș văzut de cei mai mulți ca murdar, aglomerat, obositor, stresant, plictisitor. Eu iubesc Bucureștiul. Și îi sunt recunoscătoare pentru darurile sale – la nivel personal, profesional, uman. M-am gândit că, poate, cititorii vor privi orașul lor cu alți ochi, cu ochii unui străin precum cămila Giusina, care îl descoperă pentru prima dată și îi vede doar părțile bune. Sigur, e multă ironie în diverse secvențe ale cărții în care Giusina apreciază evenimente și lucruri detestate de bucureșteni (traficul, căldura din autobuze, aglomerația din supermarketuri). Tocmai acesta e ineditul poveștii: o lume pe dos, în care răul e perceput drept bine. Și, cine știe, cu puțină imaginație, răul se poate chiar transforma în bine. În plus, mereu mi-a plăcut expresia cu câinii și covrigii.

Alina Matei: Giusina și fiul ei întâlnesc tot soiul de oameni în București, dar și clădiri (Grădina Zoologică, supermarketuri, restaurante, Opera Română). De ce nu a ales Giusina să se facă polițist/detectiv/avocat ca să-l găsească pe soțul ei, ci… inginer, apoi secretară la un birou de avocați, apoi ghid turistic?

Andreea Micu: Așa cum spuneam, povestea s-a scris singură. Preferințele Giusinei sunt din cele mai absurde: dorește să fie inginer constructor, ea, care vine din deșert și nu a văzut în viața ei o clădire construită (sau, poate, era efectul dosarelor din domeniul construcțiilor la care lucram la acea vreme?). O tentează secretariatul, deși niciodată nu a putut să stea cuminte pe un scaun. Seamănă un pic cu alegerile pe care le facem, la un moment dat, fiecare dintre noi: nu au nicio legătură cu ceea ce suntem. Totuși, ele ne conduc către drumuri nebănuite.

Alina Matei: Pare trezită din vis Giusina când îl întâlnește pe soț la o patiserie? Adaug o întrebare de la fiul meu: Magia Bucureștiu-lui?

Andreea Micu: Da, Bucureștiul este magic. Asta simte și Giusina. În plus, ea se lasă condusă de intuiție, așa cum ar trebui să facem și noi mai des. Simțurile îi spun că îl va întâlni din nou pe Struzl, soțul ei, deși niciun indiciu logic nu lasă să se întrevadă această revedere.

Alina Matei: Atunci când Ștuțăl fon Șturdel îi povestește Giusinei că a fost adus în București pe o corabie numită ”Cel mai bogat oraș al lumii”, în vreme ce înțelepții încercau să găsească care este cel mai bogat oraș al lumii, ai avut în vedere experiențe care curg de la profesia de avocat?

Andreea Micu: Acolo e iar un joc al contradicțiilor între felurile în care fiecare din noi percepem un dialog, o informație. De multe ori, avem de-a face cu o comunicare între surzi. Și totuși, la fel ca în poveste, aceste eșecuri ale dialogurilor interumane se transformă în mici minuni: respect, prietenie, iubire, apreciere. Viața e frumoasă cu imperfecțiuni. Aș mai fi scris povestea Giusinei dacă ea înțelegea de la bun început unde fusese răpit soțul ei, Struzl?

Alina Matei: ”Nicăieri nu e mai frumos ca-n București!”, se încheie cartea ta. O concluzie minunată. Patrioată, aș spune. Ce mai pune la cale Andreea Micu pentru 2020?

Andreea Micu: Da, ai dreptate. Povestea Giusinei a fost declarația mea de dragoste pentru orașul București, spusă celor mici (dar și celor mari). O simt ca pe o poveste diferită de ce s-a scris până acum la noi în materie de cărți pentru copii. E diferită și, foarte probabil, nu o să fie pe gustul multora dintre cititori. Dar îmi asum această lipsă de popularitate. Giusina e, până la urmă, o singuratică (la fel ca mine, cu toate că ador compania oamenilor). Bucuriile ei se așază în liniștea nopții, sub cerul plin de stele. Sunt însă convinsă că, printre cititori, vor fi și câțiva care se vor împrieteni cu ea. Și care vor iubi mai mult Bucureștiul. 🙂

Cât despre planurile pe 2020, sunt bucuroasă că am primit și am acceptat invitația platformei literare online Literomania (care lansează săptămânal câte un număr de revistă cu rubrici literare atractive) de a deschide o rubrică pentru copii. Așa s-a născut seria ”Din Ținutul Năzdrăvanilor”, în cadrul căreia am publicat până acum două texte. Sper să reușesc să țin ritmul și să împărtășesc, în stilul meu ludic, semi-fantezist, experiențele mele cu cei doi năzdrăvani de acasă. În rest, multe proiecte de cărți pentru copii își așteaptă cuminți rândul. Timpul este însă limitat, rămâne de văzut ce proiect va avea curajul să se facă auzit primul, e un mister și pentru mine. 🙂

Pe plan juridic, mă bucur cu același entuziasm de proiecte diverse, pline de provocări, alături de o echipă minunată, de care sunt mândră. Sper să acumulăm și anul acesta cel puțin la fel de multe reușite ca și anul trecut.

Alina Matei: ”Trebuie să învățați să râdeți.”, îndeamnă Herman Hesse. Cu această carte nu doar că cititorii vor învăța, dar vor aprecia umorul de calitate al scriitoarei Andreea Micu. Și nu în ultimul rând frumoasele desene ale lui Bajko Attila care fac atât de atractivă cartea. Te rog să ne spui cum l-ai găsit pe Attila și cum a fost colaborarea voastră?

Andreea Micu: Attila e un om deosebit. Am făcut cunoștință cu el prin intermediul editurii Baroque Books & Arts, care lucrează în general cu oameni foarte talentați: ilustratori, artiști vizuali. Echipa Baroque nu face niciun rabat de la calitate. Cărțile lor sunt bijuterii. Am vrut ca povestea Giusinei să capete viață prin ilustrații vii, autentice. Mi s-a adeverit și primul instinct: Giusina trebuia să fie desenată de o mână hotărâtă de bărbat, cu fin simț al umorului și cu dăruire în culori. Ilustrațiile au fost realizate pe lemn, el însuși un material cu personalitate, cu o textură aparte. Am apreciat implicarea lui Attila, a desenat practic încontinuu, cu aceeași bucurie. Rezultatul, rămâne la aprecierea cititorilor!

Alina Matei: Un mesaj, te rog, pentru cititorii J.

Andreea Micu: Citiți, citiți, citiți. Lectura lărgește realitatea și face viața mai frumoasă!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ai stat de vorbă cu mine.

Andreea Micu: Și eu îți multumesc pentru interviu. Acum, Giusina e pregătită să iasă în lume. 🙂

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.