Tribunalul Caraș-Severin. Consemnarea în încheierea de ședință a unor susțineri și stări de fapt false
31 ianuarie 2020 | Andrei PAP
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CARAŞ-SEVERIN
SECŢIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT- CONFLICTE DE MUNCĂ
ŞI DE ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr.1116/115/2019
Î N C H E I E R E
Şedinţa publică din 12.11.2019
Instanţa constituită din:
Preşedinte: U. I.-C.
Asistent judiciar: B.L.I.
Asistent judiciar: Z.C.M.
Grefier: C.I.
Pe rol acţiunea civilă formulată de reclamanţii […], în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, având ca obiect constatare nulitate absolută contract de muncă.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, lipsă reclamanţii pentru care se prezintă av. Careba în substituire avocat Pap Andrei Sava, prezentă reprezentanta pârâtului, consilier jur. Belcea Cătălina cu delegaţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apărătorul reclamanţilor depune la dosar cererea reprezentând dovada că s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe decidenţii Deciziei nr. 21/07.03.2019 şi alte înscrisuri emise de aceştia.
Instanţa pune în discuţie excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 21/07.03.2019 emisă de Comitetul Director al Spitalului Reşiţa.
Apărătorul reclamanţilor solicită admiterea excepţiei de nelegalitate, arătând că decizia este un act cu caracter individual, iar contractul individual de muncă s-a modificat unilateral, nefăcându-se dovada comunicării deciziei fiecărui salariat, aceasta fiind nelegală.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea excepţiei de nelegalitate şi arată că a fost comunicată o adresă pe secţii pentru reducerea sporurilor după emiterea deciziei, depune jurisprudenţă, respectiv practica judiciară a Tribunalului Caraş-Severin – Secţia Contencios, Administrativ şi Fiscal şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi învederează instanţei că pe rolul Tribunalului Caraş-Severin există două procese privind anularea actului administrativ prin care s-a decis modificarea salariilor, solicitând suspendarea judecării acestei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. 911/115/2019 şi nr. 1415/115/2019. Apărătorul reclamantei se opune suspendării, considerând că acest complet este competent, iar simpla depunere la dosar a deciziei nu acoperă viciile, avându-se în vedere că reclamanţii nu au contestat anularea deciziei, şi în aceste condiţii nu ar fi incidentă suspendarea judecării cauzei, reclamanţii neputând să facă opoziţie în respectivele dosare, nefiind părţi în ele.
TRIBUNALUL,
Analizând excepţia de nelegalitate, urmează să o respingă ca inadmisibilă, apreciind că Decizia nr. 21/2019 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, nu individual, conţinutul său nu prevede persoane determinate prin nume şi prenume, ci personalul sanitar, fiind adresată acestuia, putând fi atacată doar în instanţa de contencios administrativ şi fiscal pentru anulare, potrivit art.4 alin. (4) din legea contenciosului administrativ: ,,Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege,,. Potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004 – a contenciosului administrativ, cu referire la semnificaţia unor termeni: ,,act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice,,.
Instanţa apreciază ca neîntemeiată susţinerea avocatului reclamanţilor, anume că acestora nu le sunt opozabile hotărârile ce se vor pronunţa în cele două dosare aflate pe rolul secţiei de contencios administrativ, deoarece nu sunt părţi în ele şi nu pot pune concluzii, întrucât acestea referindu-se la Decizia nr.21/2019, vor fi opozabile tuturor persoanelor vizate de efectele deciziei, care este un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Având în vedere dispoziţiile art. 413 alin.(1) pct. 1 Cod procedură civilă, care prevede că „Instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”, şi împrejurarea că Decizia nr. 21/07.03.2019 emisă de Comitetul Director al pârâtului face obiectul unei alte judecăţi în Contencios Administrativ şi Fiscal, aşa cum susţine reprezentantul acestuia, făcându-se şi dovada într-un alt dosar aflat anterior pe rolul aceluiaşi complet, urmează să admită cererea de suspendare formulată de către reprezentanta pârâtului şi să dispună suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr.911/115/2019 şi nr. 1415/115/2019 aflate pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.
Pentru aceste motive, în temeiul art. în temeiul art. 248 alin. (1), art.4 alin.(4), art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004, art. 413 alin. (1) pct. 1, alin. (2) Cod procedură civilă,
TRIBUNALUL,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate, invocată de reclamanţi.
Admite cererea de suspendare formulată de către reprezentanta pârâtului.
Suspendă judecata cauzei privind pe reclamanţii […], cu domiciliul procesual ales […], în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, cu sediul în Reşiţa, str. Făgăraşului, nr. 18, jud. Caraş-Severin, până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr.911/115/2019 şi nr. 1415/115/2019 aflate pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.
Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Pronunţată în şedinţă publică la 12.11.2019
NOTĂ:
Pentru că încă resimțim ”febra” protestelor care au blocat zilele acestea întreg sistemul judiciar, existând situații în care justițiabilii s-au deplasat degeaba, chiar din alte localităţi, până la sediul instanțelor, au stat în fața ușilor ”Registratură/Arhivă” închise ore bune, le-a fost refuzată înregistrarea unor cereri/înscrisuri care trebuiau să ajungă urgent la dosar sub sancțiunea anulării cererilor de chemare în judecată, în prezentul material autorul dorește să împărtășească o altă experiență trăită recent într-un sistem judiciar ”de carton”, creat și menținut ca atare de unele personaje care acum protestează pentru că au impresia că sunt mai ”speciali” decât noi ”muritorii de rând” și de aceea poate li se cuvine o ”pensie specială”, printre aceștia fiind și ”speciali” care nu ratează nicio ocazie să facă de rușine onorabila funcție de judecător prin maniera în care încearcă să evite judecarea pe fond a cauzelor, inventând tot felul de motive de anulare a cererilor de chemare în judecată, pasează responsabilitatea pe umerii altor colegi magistrați profesioniști de bună-credință, batjocoresc justițiabilii, martorii, experții, avocații participanți în cadrul procedurilor judiciare, iar pentru astfel de atitudini nu cred că am văzut careva dintre noi în ultimii ani să se protesteze pe scările instanțelor pentru apărarea ”prestigiului și independenței justiției”.
În urmă cu ceva timp am avut onoarea să fiu contactat de peste 250 de medici și asistente, angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Reșița, pentru a le oferi sprijin în rezolvarea unor probleme apărute în relația angajat-angajator, în măsura în care, după ce la începutul anului 2018 le-a fost acordat și plătit efectiv la nivelul maxim prevăzut de lege un ”Spor pentru condiții deosebite de muncă” (nu pentru că ar fi ”speciali” și ar avea dreptul să protesteze în fața spitalelor, blocând astfel activitatea unităţii și punând în pericol viața pacienților, ci pentru că într-adevăr lucrează în condiții deosebite), în luna martie 2019, tot conducerea Spitalului a emis ”pe repede înainte” prin Comitetul Director o Decizie prin care reduce sporul în discuție la minim începând cu data de 11.03.2019, deși condițiile de muncă (pentru care le-a fost acordat anterior sporul maxim) au rămas aceleași, neexistând niciun motiv temeinic şi obiectiv care să justifice măsura de modificare unilaterală a raportului de muncă, măsura reducerii sporului salarial fiind aplicată efectiv chiar înainte ca angajații să intre în posesia Deciziei Comitetului Director și a actelor adiționale la contractele de muncă pentru a li se da posibilitatea să le conteste pe cale administrativă şi apoi judiciară, despre reducerea salariului toţi angajaţii aflând doar după ce și-au comparat ”fluturașii de salariu”.
După o mobilizare colegială de admirat în vederea declanşării unor demersuri administrative şi judiciare, angajații reușesc abia în aprilie 2019 să intre numai în posesia efectivă a noilor acte adiționale la CIM (însă NU și a Deciziei Comitetului Director, ca act principal prin care s-a dispus reducerea sporului salarial și care a stat la baza emiterii actelor adiționale) pe care nu le-au negociat cu angajatorul, nu au fost de acord cu ele și nu le-au acceptat, astfel că după câteva demersuri administrative iluzorii am ajuns într-un final să ne adresăm cu încredere și Tribunalului Caraș-Severin, fiind constituite 13 dosare, repartizate la două completuri de judecată, după cum urmează: 6 dosare la completul C3 [despre care vom relata pe larg într-un articol viitor] și 7 dosare la completul C22 [JUDECĂTOR: U. I.-C., Asistent judiciar: B.L.I., Asistent judiciar: Z.C.M., Grefier: C.I.], respectiv: dosar nr. 1116/115/2019, dosar nr. 1117/115/2019, dosar nr. 1119/115/2019, dosar nr. 1135/115/2019, dosar nr. 1136/115/2019, dosar nr. 1141/115/2019 și dosar nr. 1240/115/2019.
I. La primul termen de judecată fixat pentru data de 01 octombrie 2019, ştiind din conținutul întâmpinării despre existența unei Decizii a Comitetului Director al Spitalului [public] Județean de Urgență Reșița prin care se reduce la minim angajaţilor sporul pentru condiții deosebite de muncă, act care însă nu a fost comunicat efectiv niciunui angajat al cărui raport de muncă a fost modificat unilateral (în sensul reducerii sporului salarial în discuție) pentru a putea fi contestat în condiţiile legii, subsemnatul ca avocat angajat în toate dosarele amintite am invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Deciziei Comitetului Director, motivând în scris de ce acest act principal prin care se dispune măsura reducerii sporului salarial poate fi cenzurat prin acest mijloc de apărare (excepţia de nelegalitate), întrucât actul este emis cu exces de putere, este inoportun și este chiar și inopozabil, astfel că acest act nici nu avea voie să producă vreun efect față de destinarii-salariaţi din moment ce nu a existat vreo comunicare legală prealabilă către aceștia, chiar reprezentanta pârâtului-angajator recunoscând că nu poate face dovada comunicării pe semnătură către fiecare salariat în parte (care nu a avut astfel posibilitatea să conteste pe calea acțiunii directe Decizia cu pricina în vederea anulării sale).
Invocând excepția de nelegalitate, astfel cum permite legea, chiar în cadrul unui litigiu de muncă, iar potrivit legislației în vigoare, chiar instanța învestită cu litigiul principal are obligația să soluționeze și excepția de nelegalitate astfel invocată, spre stupefacția şi indignarea oamenilor aflați în număr mare în sala de ședință, judecătorul cauzei, fără nicio jenă că se face de rușine, dovedind că nu cunoaște legea (contrar prevederilor art. 252 Cod procedură civilă, care îl obligă să ia act de legislaţia în vigoare), începe să pună întrebări total nepotrivite pentru onorabila sa funcţie, de genul: ”În fața acestei instanțe invocați excepția de nelegalitate, d-le avocat? Dar ce este excepția asta de nelegalitate pe care o invocați, pot eu să o soluționez? Dar… nu ați menționat art. 4 ca temei de drept în cadrul cererii de chemare în judecată; nu ar fi mai bine să trimitem dosarul la Secția de contencios administrativ?”, căutând în disperare motive ca să evite soluționarea cauzei în circumstanțele date și transformând astfel ședința publică într-un seminar de drept administrativ pentru a înțelege de ce se poate invoca excepția de nelegalitate a Deciziei Comitetului Director al unui spital public din România chiar în cadrul unui litigiu de muncă, din moment ce este actul principal (guvernat de Legea nr. 153/2017 rap. și la disp. Legii nr. 554/2004) prin care s-a redus un drept salarial recunoscut de lege şi plătit de angajator efectiv personalului medical aprox. un an de zile, act care totodată a stat la baza emiterii ulterioare a actelor adiționale (la CIM) și a căror nulitate se solicită în cadrul litigiului de muncă.
Desigur că s-a mai acordat un nou termen de judecată pentru când instanța intenționa să-şi clarifice cum o fi cu „excepția asta de nelegalitate” şi poate ca să evite cumva soluţionarea ei, iar reprezentanta pârâtului-angajator să depună la dosarul cauzei atât Decizia Comitetului Director, cât și actele premergătoare emiterii ei, dar și să facă dovada comunicării pe semnătură a Deciziei cu pricina către fiecare salariat în parte al cărui raport de muncă a fost modificat unilateral în sensul reducerii sporului salarial pentru condiții deosebite de muncă, reprezentanta pârâtului recunoscând că nu poate face această dovadă pentru că Decizia în cauză nu a fost comunicată sub semnătură fiecărui salariat, ci s-a transmis la nivelul fiecărei secţii a spitalului o Adresă în care doar se face referire despre adoptarea Deciziei Comitetului Director prin care urmează să se reducă sporul salarial, în pofida faptului că nu „secţia spitalului” este destinatarul Deciziei şi nu „secţia spitalului” ar fi avut calitate procesuală activă într-o eventuală acţiune directă în contencios administrativ, ci fiecare salariat în parte al cărui raport juridic (de dreptul muncii) a fost modificat unilateral prin acea Decizie care nu a fost comunicată legal niciunui salariat pentru a cunoaşte conţinutul ei şi a avea posibilitatea efectivă de a solicita în instanţă anularea actului vătămător cu pricina.
II. La termenul din data de 15.10.2019, fiind primul termen de judecată fixat în cauza [mai târziu] înregistrată sub dosar nr. 1240/115/2019, subsemnatul ca avocat angajat și în acest dosar am fost nevoit să invoc și pentru această clientă excepția de nelegalitate a Deciziei Comitetului Director, moment în care judecătorul cauzei, primind excepția de nelegalitate motivată în scris, nu pune în discuția părților admisbilitatea ei și dispune în grabă respingerea ca inadmisibilă a excepției cu pricina pe motiv că Decizia conducerii spitalului (a cărei nelegalitate i s-a solicitat să o constate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004) ar fi ACT ADMINISTRATIV NORMATIV (!), deoarece decizia cu pricina nu a fost emisă pe numele fiecărui salariat în parte și mai conține şi trei articole, transformând astfel Comitetul Director al unui spital în ”autoritate legiuitoare” (SIC!), îngrădindu-mi totodată dreptul de a discuta în contradictoriu cu partea adversă admisibiliatea/analizarea/admiterea pe fond a excepției de nelegalitate, reușind totuși să solicit judecătorului cauzei să pună oricum în vederea reprezentantei pârâtului să depună și în acest dosar, pentru următorul termen de judecată, actele premergătoare care au stat la baza emiterii Deciziei Comitetului Director, respectiv să facă dovada comunicării către salariatul-reclamant al cărui raport juridic de muncă este modificat în mod unilateral, iar reclamanta prin avocat urmând să facă demersuri în vederea obținerii unor înscrisuri care să confirme informațiile primite cu câteva zile înainte de termenul de judecată că față de persoanele care au semnat actele prin care s-a dispus în mod nelegal reducerea dreptului salarial se efectuează cercetări penale pentru fapte de abuz în serviciu, trafic de influență, deturnare de fonduri, existând la dosarul cauzei un înscris depus chiar de pârât odată cu întâmpinarea din care ar rezulta că s-au comis fapte penale, înscris față de care judecătorul cauzei, din postura de funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se pare că rămâne în totală pasivitate, în pofida dispozițiilor art. 267 Cod penal, despre care de asemenea se pare că nu are cunoștință.
Desigur că instanța, bulversată probabil şi de informaţiile privind existenţa unor cercetări penale în curs, mai acordă un termen de judecată, iar în dosarele care au avut deja primul termen de judecată la data de 01 octombrie 2019 și în care instanța intenționa să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate chiar la termenul din data de 15 octombrie 2019, se mai acordă un nou termen de judecată în vederea soluționării excepției de nelegalitate.
III. La termenul din data de 12 noiembrie 2019 surprizele nu au încetat să apară. Astfel, se apelează prima cauză pentru care mă prezint și, sperând că o să fie clar instanței ce aspecte fac diferența între un act administrativ cu caracter individual și un act administrativ cu caracter normativ, respectiv că excepția de nelegalitate invocată de reclamanți este admisibilă și se impune analizarea/admiterea pe fond, subsemnatul personal depun în acest sens practică judiciară de la ÎCCJ și chiar de la Tribunalul Caraș-Severin – Secția de contencios administrativ (în ideea în care s-a statuat deja în practica judiciară că o Decizie a conducerii unui spital public care vizează situația juridică a salariilor personalului medical trebuie analizată ca act administrativ individual, iar nu ca act normativ pentru că nu poate fi considerată autoritate legiuitoare conducerea unui spital), moment în care judecătorul cauzei foarte iritat îmi reproșează că el a decis deja că respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă pentru că Decizia Comitetului Director este ACT ADMINISTRATIV NORMATIV (!) și că …”Nu îmi spun mie alți judecători cum să judec” (SIC!).
Mai mult, din nou fără nicio jenă că se face de ruşine în faţa tuturor oamenilor aflați în sala de ședință, judecătorul cauzei are un moment lung de ”rătăcire”, neștiind ce să facă în continuare, ”salvându-l” de situația asta ridicolă nimeni altul decât dl. asistent judiciar care îi șoptește câte ceva la ureche și spontan instanța ne anunță că dispune suspendarea cauzei în temeiul art. 413 Cod procedură civilă pentru că pe rolul Secției de contencios administrativ a Tribunalul Caraș-Severin există două dosare de al căror obiect depinde soluționarea cauzelor de față, deși în niciunul din cele 7 dosare repartizate completului C22 nu s-a administrat vreo probă în acest sens, vreun certificat de grefă ca act oficial prin care se poate proba că pe rolul unei instanțe de judecată există pendinte un dosar, care este obiectul său și care sunt părțile aflate în litigiu, aspecte față de care am rugat judecătorul cauzei să le pună în discuție în fiecare din cele 7 dosare în care am fost angajat și pentru care m-am prezentat ca să îmi fac datoria de avocat, nefiind normal să dispună măsura suspendării celor 7 cauze în lipsa unor probe şi minime verificări, moment în care judecătorul din nou iritat, pe un ton ridicat, mi se adresează, spunându-mi că: ”Nu îmi place atitudinea dvs., d-le avocat, că…”, dându-și totuși seama că exact atitudinea sa este total nepotrivită și lipsită de profesionalism, din moment ce, eu ca avocat angajat în acele cauze, nu venisem ca să îi ”decorez” sala de judecată, ci doar am rugat respectuos să pună în discuția părților, astfel cum îl obligă Codul de procedură civilă, ce dorește instanța să decidă cu privire la cele 7 cauze în raport și de probele aflate efectiv în fiecare dosar.
Supriza cea mai mare, însă, am avut-o după ce s-a redactat încheierea de ședință și a fost încărcată în dosarul electronic disponibil pe www.curteapeltimisoara.ro, de unde aveam să aflu că la apelul cauzei făcut în fiecare din cele 7 dosare, s-ar fi prezentat un anume avocat Careba (fără a-i fi indicat și prenumele – SIC!) în substituirea avocatului Pap Andrei, în pofida faptului că în niciunul din cele 7 dosare nu există vreo delegație de substituire prin care să i se permită altui avocat să se prezinte în numele subsemnatului și/sau pentru reclamanții din cauzele respective, dar și în pofida faptului că personal mă prezentasem la fiecare termen de judecată, făcându-mi cunoscută și identitatea, respectiv calitatea (conform împuternicirilor avocațiale aflate deja la dosar), din obişnuinţă, dar şi pentru a evita orice incident în relaţia cu clienţii pe care îi asigur de fiecare dată că mă prezint la cauzele în care m-au angajat cu încredere ca să le apăr interesele.
Mai mult, lecturând cu atenție încheierea de ședință, aveam să aflu că încercările disperate ale judecătorului de a evita să analizeze/soluționeze pe fond excepția de nelegalitate invocată în fiecare dosar nu au rămas fără efect, în sensul în care respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate pe motiv că Decizia conducerii spitalului-pârât este ACT ADMINISTRATIV NORMATIV (!), ca mai apoi să suspende în temeiul art. 413 Cod procedură civilă toate cele 7 cauze, consemnându-se în mod fals în încheierea de ședință faptul că: ”(…)reprezentanta pârâtului depune jurisprudenţă, respectiv practica judiciară a Tribunalului Caraş-Severin – Secţia Contencios, Administrativ şi Fiscal şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi învederează instanţei că pe rolul Tribunalului Caraş-Severin există două procese privind anularea actului administrativ prin care s-a decis modificarea salariilor, solicitând suspendarea judecării acestei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. 911/115/2019 şi nr. 1415/115/2019”, în condițiile în care:
i. subsemnatul am atras atenția la termenul din data de 12 noiembrie 2019 că în dosare NU s-a administrat vreo probă din care să rezulte că pe rolul Secției de contencios administrativ a Tribunalului Caraș-Severin ar exista pendinte alte dosare, în care să fie părți clienții mei, astfel că aceștia nici nu ar putea face apărări în nume personal și nici prin avocat în dosare despre a căror existență nu au cunoştinţă, iar instanța nu poate pronunța o soluție (de suspendare) în mod arbitrar, pe simple zvonuri, fără ca în dosarele noastre să existe probe care să fundamenteze soluția suspendării conform art. 413 Cod procedură civilă.
ii. nici subsemnatul și nici reprezentanta pârâtului nu am invocat necesitatea suspendării cauzelor în temeiul art. 413 Cod procedură civilă, așa cum se menționează în mod fals în încheierea de ședință, judecătorul fiind cel care, probabil din disperarea de a scăpa de dosare și de a pasa responsabilitatea pe umerii altor colegi judecători, a dispus spontan suspendarea după ce asistentul judiciar îi șoptise câte ceva la ureche și învederase imediat consilierei juridice a pârâtului-angajator dacă este de acord să suspende cauzele, nicidecum pentru că ar fi făcut reprezentanta pârâtului vreo solicitare expresă de a se suspenda cauza și că ar fi depus în susţinerea cererii vreo probă în raport de care să se concluzioneze că se impune soluția suspendării;
iii. doar subsemnatul am depus la termenul din data de 12 noiembrie 2019 înscrisuri (NU și reprezentanta pârâtului-angajator!), respectiv am depus dovada că s-au făcut demersuri pe lângă Ministerul Public ca să se comunice dacă într-adevăr persoanele care au semnat actele a căror nelegalitate o invocăm în proces sunt cercetate penal, dar și înscrisuri conținând jurisprudență atât de la Tribunalul Caraș-Severin, cât și de la ÎCCJ – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, plus un studiu de doctrină, strict pentru a învedera judecătorului cauzei că în mod greșit şi pripit intenționează să respingă excepția de nelegalitate invocată în fiecare dosar, doar pentru că nu cunoaște legislația administrativă în vigoare și nu știe să facă distincția între un act administrativ normativ și un act administrativ individual în raport de efectul pe care îl produce actul, categoria de destinatari (nedeterminaţi, determinaţi sau determinabili) ai actului, iar nu în funcţie de denumirea dată actului (e.g. Decizie, Dispoziţie, Hotărâre, Ordin etc.) sau de structura în care a fost redactat conţinutul actului, astfel că pentru clarificarea acestui aspect am înțeles să pun la dispoziția instanței:
- sentința civilă nr. 243/2019 a Tribunalului Caraș-Severin – Secția de contencios administrativ şi fiscal;
- decizia civilă nr. 3263/2011 a ÎCCJ – Secția de contencios administrativ și fiscal
- decizia civilă nr. 2110/2012 a ÎCCJ – Secția de contencios administrativ și fiscal
- decizia civilă nr. 6926/2013 a ÎCCJ – Secția de contencios administrativ și fiscal
- decizia civilă nr. 3366/2013 a ÎCCJ – Secția de contencios administrativ și fiscal
- materialul ”Aspecte teoretice și practice privind calificarea corectă a unui act administrativ. Regulamentele emise de C.N.V.M. pentru remunerarea membrilor și a personalului propriu”, apărut la data de 06.02.2017 în RNSJ (juridice.ro).
Deși i-am înmânat personal judecătorului cauzei toate aceste înscrisuri la termenul din data de 12 noiembrie 2019, cu solicitarea expresă să se menționeze cine și ce depune la dosar, se ajunge la situația penibilă și vădit nelegală, în care să se consemneze în mod fals în încheierea de ședință că înscrisurile depuse de subsemnatul ca avocat al reclamanților, de fapt, au fost depuse de reprezentanta pârâtului, urmărindu-se cumva să se probeze cu practică judiciară din anul 2011-2013 a ÎCCJ că există în anul 2019 două dosare pe rolul unei secții de contencios administrativ care ar justifica (SIC!) necesitatea suspendării judecării litigiilor de muncă în temeiul art. 413 Cod procedură civilă, măsură ”gândită” de asistentul judiciar, sugerată în șoaptă judecătorului care o și dispune spontan şi în mod arbitrar, în lipsa vreunei probe administrată în cauză.
În speranța că acum este și mai clar pentru cât mai mulţi oameni de bună-credinţă, că într-un sistem judiciar de ”carton” poți afla din acte oficiale emise de o instanță că la termenul de judecată s-a prezentat altcineva în substituirea ta, deși ai fost personal sub ochii judecătorului ori că înscrisurile pe care i le-ai înmânat personal judecătorului, de fapt, au fost depuse de adversarul tău din proces, autorul își rezervă dreptul să prezinte în continuare, în cadrul altor materiale, astfel de situații penibile de pe la instanțele patriei și îndrăznește totodată să își exprime speranța că la un moment dat chiar se va protesta în fața palatelor de justiție într-adevăr pentru apărarea prestigiului și independenței justiției ”pătate” de altfel chiar de către unele personaje din sistem, evident care se cred mai ”speciale” decât noi ”muritorii de rând” și care au adus la un nivel ”magistral” ipocrizia, mediocritatea și nesimțirea, considerând acum că este la fel de firesc să blochezi zile la rând serviciul public al justiției în detrimentul cetățeanului, probabil pentru simplul motiv că: ”Eu dacă mă gândesc de mâine ce voi mânca peste 20 de ani în mod sigur nu mă voi putea concentra sută la sută la problema cetățeanului și să îi găsesc o rezolvare corectă. În plus acest atac asupra pensiilor de serviciu este doar un început” (Liviu Odagiu, președintele Curții de Apel Alba-Iulia – întrebat de reporterul Alba24.ro, cum va scădea independența justiției dacă pensiile speciale vor fi tăiate – SIC!). Eh, cam aşa au ajuns unii „judecători” să gândească şi să judece, iar pentru astfel de atitudini şi manifestări jignitoare la adresa noastră a cetăţenilor de bună-credinţă, nu protestează nimeni pentru ca asemenea personaje să dispară cât mai repede din sistemul judiciar…
Avocat Andrei Pap
PAP | law office
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
