« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Infracţiuni concurente în stare de pluralitate intermediară faţă de o altă infracţiune. Aplicaţii concrete
03.02.2020 | Ovidiu Florin CONSTANTINESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Ovidiu Florin Constantinescu

Ovidiu Florin Constantinescu

În cadrul acestui articol, voi analiza tratamentul sancţionator pentru următoarea situaţie: ulterior comiterii unei infracţiuni, pentru care a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă, dar înainte ca aceasta să fi fost executată sau considerată ca executată, sunt comise mai multe infracţiuni concurente, astfel încât este atrasă starea de pluralitate intermediară faţă de infracţiunea dintâi (prin ipoteză, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine starea de recidivă postcondamnatorie).

Pentru a evidenţia linii directoare, cu ajutorul a două ipoteze de lucru vom verifica următoarele formule de calcul, asupra cărora vom folosi denumirile:

1. Criteriul cronologic. Aplicarea regulilor concursului asupra rezultantelor parţiale obţinute prin aplicarea regulilor concursului, denumit în continuare Criteriul cronologic.

2. Aplicarea similară (nu identică) a art. 43 alin.2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare (concurs urmat de concurs)

3. Aplicarea unitară a regulilor concursului (toate infracţiunile în concurs).

Suplimentar, vor fi folosite, strict pentru comparaţie, şi Aplicarea exactă a art. 43 alin. 2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare (concurs urmat de cumul aritmetic), precum şi Aplicarea cumulului aritmetic asupra tuturor pedepselor.

Articolul debutează cu analiza criteriului cronologic. Se va arăta că poate presupune ca una şi aceeaşi pedeapsă să reprezinte contribuţia determinantă, nu doar de o parte, dar şi de cealaltă parte a factorilor care fac obiectul contopirii. Va rezulta că formula de calcul poate conduce, de exemplu, la o pedeapsă finală de 49 ani, 2 luni şi 10 zile (ce va fi redusă la maximul general sau înlocuită cu detenţiunea pe viaţă), deşi este formată din pedepse al căror cumul aritmetic este de 22 ani şi 3 luni, depăşindu-se, astfel, cu mai mult decât dublu suma pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune în parte. Se mai pune problema situației injuste în care inculpatul ar fi mai avantajat să insiste, în apărarea sa, că a comis fapta cu intenție, și nu din culpă, sau că a comis o variantă agravată a unei infracțiuni și nu doar forma de bază.

Ulterior, vor fi analizate celelalte două formule de calcul.

Ipoteza 1: o persoană este condamnată la pedeapsa închisorii de 21 de ani (P1=21 ani), pentru comiterea unui omor calificat (I1). Înainte de a fi pusă în executare pedeapsa închisorii, aceasta comite, în concurs real, două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. 1 C.pen. (I2 şi I3), fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Instanţa, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni prev. de art. 196 alin. 1 C.pen., stabileşte câte două pedepse, fiecare de câte 3 luni de închisoare (P2 = 3 luni, P3 = 3 luni).

Prescurtat, rezultă următoarele date:
I2 şi I3 concurente, în pluralitate intermediară faţă de I1
P1 = 21 ani, P2 = 3 luni, P3 = 3 luni

Varianta I. Criteriul cronologic. Aplicarea regulilor concursului asupra rezultantelor parţiale obţinute prin aplicarea regulilor concursului.

În doctrină[1], se arată că „într-o asemenea situaţie, mai întâi vom contopi fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracţiunile ce compun termenul al doilea cu pedeapsa de la primul termen, iar apoi contopim rezultantele astfel obţinute potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni”. Aplicând această formulă la Ipoteza 1, rezultă că va fi valorificată, distinct, starea de pluralitate intermediară dintre I1 şi fiecare dintre infracţiunile I2 şi I3, obţinându-se rezultante parţiale. Ulterior, rezultantele parţiale vor fi contopite, potrivit regulilor concursului de infracţiuni.

Aplicând la Ipoteza 1 algoritmul propus de autori, se valorifică atât starea de pluralitate intermediară dintre I2 şi I3 faţă de I1, cât şi starea de concurs în care se află I2 şi I3, corespunzător ordinii în care au luat naștere. Într-adevăr, în acest mod, sunt valorificate succesiv şi distinct, respectând criteriul cronologic, atât pluralitatea intermediară, cât şi concursul.

Prin această formulă, este integrată în pedeapsa finală, prin operaţii intermediare multiple, de mai multe ori aceeaşi pedeapsă (P1, în ipoteza noastră). O astfel de operaţiune este normală şi poate fi întâlnită şi în cadrul recidivei postcondamnatorii, astfel încât operaţiunea de contopire să presupună că fiecare pedeapsă, în mod distinct, va aduce o anumită contribuţie pedepsei finale.

Cu toate acestea, prin algoritmul propus, există posibilitatea ca una şi aceeaşi pedeapsă să reprezinte contribuţia determinantă, nu doar de o parte, dar şi de cealaltă parte a factorilor care fac obiectul contopirii, aspect neacceptabil.

Pentru exemplificare, în Ipoteza 1 (P1 = 21 ani, P2 = 3 luni, P3 = 3 luni):

A. Utilizarea formulei privind criteriul cronologic presupune următorii paşi:

1) valorificarea stării de pluralitate intermediară dintre I2 şi I1, obţinându-se pedeapsa rezultantă parţială PR1 = P1+ 1/3 * P2 = 21 ani + 1/3* 3 luni = 21 ani şi 1 lună;

2) valorificarea stării de pluralitate intermediară dintre I3 şi I1, obţinându-se pedeapsa rezultantă parţială PR2 = P1+ 1/3 * P3 = 21 ani + 1/3* 3 luni = 21 ani şi 1 lună;

3) valorificarea stării de concurs dintre pedepsele rezultante parţiale: PR1 + 1/3 * PR2 = 21 ani şi 1 lună + 1/3 * (21 ani şi 1 lună) = 28 ani, 1 lună şi 10 zile.

Pedeapsa Rezultantă = 28 ani, 1 lună şi 10 zile.

B. Pentru comparaţie, modificăm câteva date, pentru utilizarea formulei privind Aplicarea exactă a art. 43 alin.2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare. Să presupunem că instanţa va considera în mod corect că I2 şi I3 sunt concurente, însă, în mod eronat, chiar dacă nu sunt îndeplinite cerinţele de la art. 41 C.pen. privind forma de vinovăţie (intenţia) şi durata pedepsei, instanţa ar considera că I2 şi I3 se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de I1, iar nu în pluralitate intermediară (cu această ocazie, este de menţionat că diferenţa dintre pluralitatea intermediară şi recidiva postcondamnatorie este aceea că, în cazul pluralităţii intermediare, natura infracţiunilor sau a pedepselor de la termenul 1 sau termenul 2 nu reflectă un grad de periculozitate suficient de ridicat, astfel încât să fie atras un tratament sancţionator mai sever, al recidivei postcondamnatorii.)

Prin urmare, tratamentul sancţionator pe care instanţa va trebui să îl aplice va fi exact cel prevăzut de art. 43 alin. 2 C.pen. – concurs şi cumul aritmetic:

1) stabilirea pedepsei rezultante parţiale (PR1) dintre P2(3 luni) şi P3(3 luni): 3 luni + 1/3 * 3luni =4 luni.

2) stabilirea pedepsei rezultante (PR”), prin adăugarea la P1 (21 ani) a pedepsei rezultante parţiale (4luni): 21 ani+4 luni = 21 ani şi 4 luni.

Pedeapsa Rezultantă” = 21 ani şi 4 luni

Observaţii:

1) Prin utilizarea în mod exclusiv (fără temei legal) a formulei de Aplicare exactă a art. 43 alin. 2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare, cu privire la pedepsele P1, P2 şi P3, se ajunge la o pedeapsă rezultantă de 21 ani şi 4 luni.

2) Prin utilizarea formulei propuse în Varianta 1 (Criteriul cronologic) cu privire la aceleaşi pedepse P1, P2 şi P3, se ajunge la o pedeapsă rezultantă de 28 ani, 1 lună, şi 10 zile.

3) Se observă că dacă nu ar fi fost reglementată pluralitatea intermediară, iar infracţiunile din culpă ar fi fost de natură a atrage starea de recidivă, pedeapsa rezultantă, în cazul de faţă, ar fi fost de 21 ani şi 4 luni, iar nu de 28 ani, 1 lună şi 10 zile.

4) Prin această formulă, nu este respectată regula conform căreia tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii trebuie să fie mai aspru decât tratamentul sancţionator al pluralităţii intermediare. Diferenţa dintre pluralitatea intermediară şi recidiva postcondamnatorie este aceea că, în cazul pluralităţii intermediare, natura infracţiunilor sau a limitelor pedepselor de la termenul 1 sau termenul 2 nu reflectă un grad de periculozitate suficient de ridicat, astfel încât să fie atras un tratament sancţionator mai sever, cel al recidivei postcondamnatorii.

5) Existenţa unui maxim general ar putea tempera efectele care s-ar produce prin aplicarea acestui algoritm, dar nu ar rezolva problema. Presupunând că tot în concurs cu I2 şi I3, precum şi în pluralitate intermediară faţă de I1 ar fi comise şi I4, I5, I6, pedepsite fiecare cu câte 3 luni, pedeapsa rezultantă ar fi următoarea: 21 ani şi 1 lună + 1/3* [(21 ani+1 lună)*4] = 21 ani + 1 lună + 28 ani + 1 lună + 10 zile = 49 ani, 2 luni şi 10 zile, fiind posibilă, astfel, aplicarea pedepsei de 30 ani de închisoare (maximul general) sau a detenţiunii pe viaţă (art. 39 C.pen.), pentru comiterea unei infracţiuni pedepsite cu 21 de ani şi a 5 infracţiuni pedepsite cu câte 3 luni închisoare. Chiar şi în cazul unui cumul aritmetic al tuturor acestor 6 infracţiuni s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă considerabil mai mică, de doar 22 ani şi 3 luni.

6) Prin urmare, consider că nu este firesc să se poată ajunge la această discrepanţă, în condiţiile în care tratamentul sancţionator pentru pluralitatea intermediară trebuie să fie mai blând decât cel pentru recidiva postcondamnatorie. Aceasta, în condiţiile în care recidiva postcondamnatorie este menită a sancţiona, in abstracto, un comportament infracţional mai grav al condamnatului faţă de cel în cadrul unei pluralităţi intermediare.

Ipoteza 2

În continuarea criticii formulei de calcul a criteriului cronologic, să presupunem aceleaşi date de la ipoteza 1, cu infractorul condamnat la pedeapsa închisorii de 21 de ani pentru comiterea unui omor calificat (P1), care, înainte de a începe executarea, a comis, în concurs real, două fapte de lovire sau alte violenţe care au necesitat îngrijiri medicale de până la 90 de zile, aflat sub influenţa alcoolului, cu diferenţa că forma de vinovăţie a celor două fapte nu este culpa, ca la Ipoteza 1, ci intenţia (indirectă sau directă), notate I2″ şi I3″. Prin urmare, infractorul nu a comis două infracţiuni de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 C.pen., precum în Ipoteza 1, ci două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen.

Să presupunem că instanţa ar fi aplicat chiar pedeapsa maximă prevăzută de lege, de 5 ani închisoare, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. (vom avea pluralitatea de infracţiuni compusă din P1=21 ani, P2″ = 5 ani, P3″ = 5 ani)

Prescurtat, rezultă următoarele date:

I2″ şi I3″ concurente, iar faţă de I1 se află în recidivă postcondamnatorie.

P1=21 ani, P2″ =5 ani, P3″ = 5 ani

Aşadar, pedeapsa finală se calculează, potrivit art. 43 alin. 2 C.pen., în următorii paşi:
1) aplicarea concursului de infracţiuni intre P2″ şi P3″, obţinându-se pedeapsa rezultantă parţială: 5 ani + 1/3 * 5 ani = 6 ani şi 8 luni
2) adăugarea pedepsei rezultante parţiale la P1, obţinându-se pedeapsa rezultantă: 21 ani + 6 ani şi 8 luni = 27 ani şi 8 luni.

Pedeapsa Rezultantă = 27 ani şi 8 luni

Observaţii:

1) Pentru Ipoteza 2, pentru pedepsele P1, P2″ şi P3″, prin utilizarea (de această dată, cu temei legal) a formulei prevăzute în cadrul recidivei postcondamnatorii, potrivit art. 43 alin. 2 C.pen., se ajunge la o pedeapsă rezultantă de 27 ani şi 8 luni închisoare.

2) Pentru Ipoteza 1, astfel cum s-a arătat, pentru pedepsele P1, P2, P3, prin aplicarea formulei Criteriului cronologic, pedeapsa rezultantă este de 28 ani, 1 lună, şi 10 zile închisoare.

3) I2″ şi I3″ sunt infracţiuni intenţionate de lovire sau alte violente, reflectând în mod evident un comportament infracţional mai grav al condamnatului, fiind similare sub aspectul laturii obiective cu I1 şi I2, diferenţiindu-se numai sub aspectul laturii subiective, fiind comise cu intenţie (directă sau indirectă), şi nu din culpă. De asemenea, discrepanţa dintre pedeapsa rezultantă de la Ipoteza 1 şi pedeapsa rezultantă de la Ipoteza 2 s-a menţinut, chiar şi în condiţiile în care pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe I2″ şi I3″ s-a stabilit pedeapsa maximă prevăzută de lege – 5 ani, iar pentru infracţiunile de ,,lovire sau alte violenţe comise din culpă”, I2 şi I3, s-a stabilit doar pedeapsa minimă prevăzută de lege – 3 luni.

4) În mod paradoxal, utilizând formula de la Varianta 1 (Criteriul cronologic), infractorul poate fi tentat să insiste că a comis fapta prevăzută de legea penală cu intenţie, şi nu din culpă, pentru a beneficia de un tratament sancţionator mai blând.

Nu pot fi de acord cu această formulă de calcul. Consider că principiul de la care ar trebui pornit este acela că regulile care alcătuiesc tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni trebuie să reflecte periculozitatea infracţională şi să fie integrate într-un ansamblu, în care fiecare formă de pluralitate să reflecte, gradual, periculozitatea infractorului. Astfel cum este unanim acceptat, şi este evidenţiat cu claritate şi în Codul penal, o faptă comisă cu intenţie relevă o periculozitate infracţională mai mare a infractorului decât pentru aceeaşi faptă comisă din culpă. De aceea, potrivit art. 16 alin. 6 C.pen., fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres. Tot pentru aceste motive, limitele speciale ale pedepselor sunt considerabil mai scăzute atunci când faptele sunt incriminate şi din culpă. (de ex.: omor – ucidere din culpă, lovire şi alte violenţe/vătămare corporală/vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu/neglijenţă în serviciu etc.)

În mod corelativ, în multe cazuri, între pluralitatea intermediară şi recidiva postcondamnatorie poate fi trasată o paralelă de tipul ,,intenţie – culpă” (potrivit art. 40 şi 42 C.pen., este incidentă recidiva numai dacă ambele termene sunt constituite de infracţiuni comise cu intenţie, alături de alte condiţii. Pe de altă parte, regula este că va exista stare de pluralitatea intermediară dacă la cel puţin un termen, infracţiunea (infracţiunile) care îl constituie este comisă din culpă.

În alte cazuri, în mod corespunzător, între cele două forme ale pluralităţii de infracţiuni poate fi trasată o paralelă de tipul „formă de bază – formă agravată”. Astfel, infracţiunea de purtare abuzivă, în forma de bază prev. de art. 296 alin 1 C.pen., este de natură a atrage starea de pluralitate intermediară, fiind pedepsită cu un maxim special de 6 luni închisoare. Forma agravată a purtării abuzive, prev. de art. 296 alin.2 C.pen., este de natură a atrage starea de recidivă.[2]

5) Pentru aceste motive conjugate, raportat la situaţiile de fapt prezentate (cu pedepsele P1, P2, P3, P2″, P3″), nu este acceptabilă inversarea regulii, în sensul de a se crea posibilitatea de a fi sancţionat considerabil mai grav, prin valorificarea regulilor pluralităţii de infracţiuni, cel care a comis două infracţiuni din culpă faţă de cel care a comis două infracţiuni intenţionate, în condiţiile în care, singurul element diferenţiator al infracţiunilor concurente este dat de latura subiectivă, (elementele obiective fiind, prin ipoteză, identice).

Aceleaşi considerente se menţin şi pentru situaţia în care, în cadrul unei pluralităţi de infracţiuni, singurul element diferenţiator ar fi dat de o formă agravată, respectiv de o formă de bază, nefiind de conceput ca o formă agravată să constituie elementul-cheie care determină o pedeapsă rezultantă mai mică decât cea care s-ar fi obţinut prin comiterea unei forme de bază sau a unei forme atenuate.

Nu în ultimul rând, pentru aceleaşi raţiuni, şi în situaţia în care infracţiunile incidente ar fi complet diferite, însă infracţiunea A are limite speciale de pedeapsă mai mici de 1 an, iar infracţiunea B are limita specială superioară de pedeapsă egală sau mai mare decât un an, consider că se impun aceleaşi considerente expuse în ultimele două paragrafe.

6) Regulile sancţionatorii ale diferitelor forme ale pluralităţii de infracţiuni, respectiv concursul, pluralitatea intermediară şi recidiva, deşi au caracter obiectiv, trebuie să fie integrate într-un ansamblu şi să poată fi corelate unele cu celelalte, fără a putea conduce la pedepse finale, prin comparaţie, vădit nefireşti.

Desigur, este incontestabil că pot exista şi situaţii în care pedeapsa rezultantă obţinută prin aplicarea Variantei I(Criteriul cronologic) să fie mai mică decât pedeapsa rezultantă obţinută prin aplicarea exactă a regulilor de la art. 43 alin. 2 C.penal. Spre exemplu, după condamnarea definitivă la P1 = 3 ani închisoare, înainte de a începe executarea, infractorul comite două infracţiuni, pentru care este condamnat la P2 = 3 ani şi P3 = 12 ani. Cu toate acestea, caracterul inconsecvent, fluctuant, nu reprezintă un argument în favoarea reţinerii criteriului cronologic[3].

Variaţii ale pedepsei rezultante, în funcţie de ordinea comiterii infracţiunilor, sunt fireşti şi sunt întâlnite şi în cadrul recidivei postcondamnatorii.

Cu toate acestea, consider că, în condiţii de identitate absolută în ceea ce priveşte toate datele privind infracţiunile şi pedepsele, nu este normal, chiar şi în funcţie de ordinea comiterii infracţiunilor, ca pedeapsa rezultantă obţinută prin aplicarea Criteriului cronologic să fie mai mare sau mai mică, în mod inconsecvent, faţă de pedeapsa rezultantă obţinută prin Aplicarea exactă a regulilor art. 43 alin. 2 C.pen. prevăzute în cadrul recidivei postcondamnatorii (concurs urmat de cumul aritmetic).

În mod evident, exemplele concrete în care infracţiuni care atrag pluralitatea intermediară reflectă un grad de periculozitate mai accentuat decât al celor care pot atrage starea de recidivă sunt infinite (ex.: furt simplu – ucidere din culpă). Însă, în vederea abstractizării prin formule de calcul pentru cele două forme de pluralitate de infracţiuni, trebuie avut în vedere că elementele diferenţiatoare sunt date de acele lipsuri sau adăugiri care determină existenţa unei anumite forme de pluralitate şi o exclud pe cealaltă, întrucât pluralitatea intermediară şi recidiva nu pot coexista. Astfel cum rezultă din compararea condiţiilor de existenţă a celor două forme de pluralitate, atât în cazul termenului I, cât şi în cazul termenului al doilea, comiterea unor infracţiuni care nu ating un anumit standard al periculozităţii (din punct de vedere al duratei pedepsei stabilite/prevăzute de lege sau al formei de vinovăţie) va determina starea de pluralitate intermediară, excluzând recidiva postcondamnatorie (iar celelalte condiţii ar fi îndeplinite pentru ambele forme de pluralitate).

Pentru toate aceste considerente, rezultă că Varianta I (Criteriul cronologic) nu întruneşte standardele abstracte pentru o corectă aplicare. Apreciez că această formulă de calcul nu ar trebui aplicată pentru nicio formă de pluralitate de infracţiuni, întrucât poate presupune, practic, o sancţionare multiplă a aceleiaşi infracţiuni.

Varianta a II-a. Aplicarea similară (nu identică) a art. 43 alin. 2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare

O altă formulă de calcul pentru soluţionarea cazului infracţiunilor concurente în stare de pluralitate intermediară faţă de o altă infracţiune ar fi considerarea că regula instituită la art. 43 alin. 2 C.pen. nu reprezintă o derogare care să necesite o interpretare per a contrario în cadrul pluralităţii intermediare, ci doar o explicitare a regulii comune.

Porivit art. 79 alin. 2 C.pen., Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.”

Se observă că legea impune aplicarea cu prioritate a regulilor de la concurs faţă de regulile de la recidiva postcondamnatorie (fiind unanim acceptat că recidiva postexecutorie este cea dintâi care produce efecte), fără însă a face vreo menţiune referitoare la pluralitatea intermediară. Or, de vreme ce pluralitatea intermediară este, dintre toate cauzele de agravare, cea mai asemănătoare cu recidiva postcondamnatorie, în lipsă de menţiune contrară a legiuitorului, s-ar putea afirma că regulile generale privind ordinea de soluţionare a cauzelor de agravare trebuie să fie similară. Astfel, în situaţia comiterii unor infracţiuni concurente în cadrul termenului al doilea, se vor aplica întâi regulile de la concurs pentru infracțiunile concurente, iar ulterior regulile de la pluralitate intermediară.

Mă alătur opiniei că ar fi eronată o astfel de afirmaţie, pe de o parte în considerarea faptului că, dacă art. 43 alin. 2 C.pen. reprezintă doar o menţionare expresă a unui mod de aplicare a unei reguli generale, atunci, pentru consecvenţă, s-ar fi impus menţionarea expresă a aceleiaşi reguli şi în articolul chiar imediat următor, privitor la pluralitatea intermediară. Consider că voinţa legiuitorului nu poate fi interpretată decât în sensul că nu sunt aplicabile regulile de la art. 43 alin 2 C.pen. şi în cadrul art. 44 alin 2 C.penal.

Astfel, cu privire la faptul că la art. 44 C.pen. privind pluralitatea intermediară nu este menţionată expres o regulă similară celei de la art. 43 alin. 2 C.pen., consider că nu a fost o eroare a legiuitorului.

Pe de altă parte, se poate argumenta că legiuitorul nici nu a avut în vedere posibilitatea acestei dezbateri, întrucât, în ceea ce priveşte regulile generale privind ordinea de aplicare a cauzelor de agravare a răspunderii penale, nu era necesar a fi inclusă pluralitatea intermediară, de vreme ce tratamentul sancţionator al acesteia a fost identificat cu cel al concursului, la care trimite art. 44 alin.2 C.pen., iar legiuitorul a urmărit o aplicare unitară a celor două cauze de agravare. Pentru acelaşi motiv, la art. 44 alin.2 C.pen. legiuitorul nu a considerat necesar a fi făcute menţiuni cu privire la ordinea de aplicare – concurs sau pluralitate intermediară, similar articolului 43 alin. 2 C.pen., de vreme ce s-a dorit o aplicare unitară a regulilor privitoare la concurs. Aceste argumente vor fi dezvoltate la analiza privind Aplicarea unitară a regulilor concursului de infracţiuni.

Chiar dacă am putea trece peste criticile aduse mai sus formulei privind Aplicarea similară (nu identică) a art. 43 alin.2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare, aplicând-o în concret, se observă că nu ar fi viabilă, deoarece presupune calculul de mai jos, raportat la Ipoteza 1, cu aceleaşi pedepse P1=21 ani, P2 = 3 luni, P3 = 3 luni (cu I2 şi I3 concurente şi în stare de pluralitate intermediară faţă de I1). Astfel, dacă art. 43 alin.2 C.pen. nu ar reprezenta o derogare, ci o aplicare a regulii generale, ar însemna că, în situaţia existenţei unui concurs de infracţiuni comis în cadrul unei pluralităţi intermediare, s-ar impune aplicarea regulilor privind concursul, iar ulterior, a celor privind pluralitatea intermediară, prin următorii paşi:

1) aplicarea tratamentului sancţionator al concursului între P2 (3 luni) şi P3 (3 luni): 3 luni + 1/3 * 3 luni = 4 luni (pedeapsa rezultantă parţială)

2) obţinerea pedepsei finale prin aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii intermediare dintre P1 (21 ani) şi pedeapsa rezultantă parţială (3 luni): 21 ani + 1/3 *4luni = 21 ani, o lună şi 10 zile.

Observaţii:

1) formula de calcul de la Varianta a II-a – aplicarea similară (nu identică) a art. 43 alin.2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare, cu privire la P1 = 21 ani, P2 = 3 luni, P3 = 3 luni din Ipoteza 1, conduce la o pedeapsă rezultantă de 21 ani, o lună şi 10 zile.

2) totuşi, în situaţia în care toate cele 3 infracţiuni chiar ar fi fost concurente, deci fără a fi incidentă starea de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă ar fi fost mai mare, de 21 ani şi 2 luni.

Concluzii:

Formula prezentată nu este de natură a genera un tratament sancţionator mai sever decât cel al concursului, ci face posibilă aplicarea unui tratament sancţionator chiar mai blând.

În cadrul recidivei postcondamnatorii, în situaţia premisă de la art. 43 alin. 2 C.pen., pedeapsa obținută în urma aplicării regulilor de la concurs este adăugată pedepsei anterioare neexecutate (sau a restului neexecutat din această). Se observă că această formulă nu generează erori. Astfel, în cadrul recidivei postcondamnatorii, pasul subsecvent aplicării regulilor de la concurs este reprezentat de un cumul aritmetic.

Însă, dacă încercăm să pliem aceeaşi metodă de la art. 43 alin. 2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare, (deci utilizând formula concurs urmat de concurs, în loc de concurs urmat de cumul aritmetic), soluţia generează erori, fiind incompatibilă. Pasul subsecvent aplicării regulilor de la concurs ar fi reprezentat tot de aplicarea regulilor de la concurs.

Astfel, consider că nu este firească aplicarea succesivă a regulilor privind concursul de infracţiuni, întrucât, astfel cum a fost arătat mai sus, pedeapsa finală poate presupune obţinerea succesivă a unei treimi dintr-o pedeapsă rezultantă parţială, compusă, la rândul său, şi dintr-o treime din altă pedeapsă. S-ar ajunge, în mod nejustificat, la o reducere prea accentuată a unor pedepse, (până la 1/9 din aceeaşi pedeapsă), creându-se un dezechilibru.

În doctrină[4], a fost propusă această variantă pe considerente de echitate. Sunt de acord că, prin aplicarea acestei variante, ar fi înlăturate unele dintre neajunsurile primei variante.

Pe de o parte, consider că nu este acceptabil ca tratamentul sancţionator al pluralităţii intermediare să fie mai sever decât cel al recidivei postcondamnatorii, în condiţiile în care denotă o periculozitate mai scăzută a infractorului.

În acelaşi timp, însă, nu este acceptabil nici ca tratamentul sancţionator al pluralităţii intermediare să fie, in abstracto, chiar mai blând decât cel al concursului de infracţiuni. Comportamentul infracţional prin comiterea de infracţiuni în stare de pluralitate intermediară nu reflectă o reducere a periculozităţii faţă de cea a comiterii de infracţiuni în concurs, care să justifice aplicarea formulei de la Varianta II (Aplicarea similară a art. 43 alin. 2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare).

De aceea, pentru toate considerentele expuse în cadrul analizei acestei formule de calcul, consider că nu se impune utilizarea Variantei a II-a (Aplicarea similară a art. 43 alin. 2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare).

Varianta a III-a. Aplicarea unitară a regulilor concursului.

În doctrină[5] a fost avansată şi soluţia potrivit căreia, în această situaţie, se va face o singură contopire în condiţiile regulilor concursului de infracţiuni.

Consider corectă această soluţie, atât din punct de vedere legal, cât şi al finalităţii. Astfel, pentru ipoteza în care înainte ca o pedeapsă să fi fost executată sau considerată ca executată sunt comise mai multe infracţiuni concurente, în stare de pluralitate intermediară cu prima infracţiune, poate fi interpretat că art. 44 alin.2 C.pen. impune aplicarea unitară a tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni pentru toate pedepsele ce fac obiectul contopirii.

Spre exemplu, pentru Ipoteza 1, pedeapsa finală va fi de 21 de ani şi 2 luni de închisoare, iar nu de 28 ani, 1 lună, şi 10 zile, precum nici 21 ani, o lună şi 10 zile, astfel cum ar fi rezultat din celelalte două formule de calcul expuse anterior.

Voi analiza unele critici cu privire la această formulă de calcul: posibil caracter simplist, ignorarea modului în care au luat naştere pluralităţi distincte de infracţiuni, tratament sancţionator egal al unor infracţiuni comise atât înainte, cât şi după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, ignorarea periculozităţii sporite a unui ,,recidivist” lato sensu.

În doctrină,[6] există deja argumente, pe care le consider valide, pentru demontarea acestor critici. Alături de acestea, voi expune și alte argumente suplimentare.

O soluţie simplă nu înseamnă o soluţie greşită. Se observă că prin soluţia aplicării unitare a regulilor concursuluise menţine cel mai bine, în mod constant, un echilibru între cele trei forme ale pluralităţii de infracţiuni, respectiv concursul, pluralitatea intermediară şi recidiva postcondamnatorie.

De asemenea, prin utilizarea acestei soluţii, se justifică omisiunea legiuitorului, în cadrul alin. 79 alin. 2 C.pen., de a indica expres ordinea de aplicare a pluralităţii intermediare. Potrivit art. 79 alin. 2, Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.”

Or, de vreme ce, potrivit art. 44 alin. 2 C.pen., regulile pluralităţii intermediare se identifică cu cele ale concursului, omisiunea legiuitorului este explicabilă şi permite constatarea regulilor aplicabile.

O critică a acestei soluţii ar fi că prin soluţia aplicării unitare a regulilor privind concursul, este ignorat faptul că, deşi regulile privitoare la pluralitatea intermediară şi concurs sunt aceleaşi, cele două stări ale pluralităţii de infracţiuni sunt distincte şi au luat naştere în mod diferit.

Totuşi, putem accepta că aceasta a fost chiar voinţa legiuitorului, atât din considerente de ordin legal, cât şi raportat la gravitatea relativ redusă a infracţiunilor care fac posibilă existenţa doar a stării de pluralitate intermediară (infracțiuni cu pedeapsa aplicată de cel mult 1 an închisoare sau amenda, infracţiuni comise din culpă sau infracţiuni al căror maxim special este mai mic de 1 an) şi nu a stării de recidivă postcondamnatorie. Astfel, rezultă aplicarea unei soluţii simple, în considerarea infracţiunilor de o gravitate relativ redusă (sau care, chiar dacă ar fi de o gravitate mai mare, sub aspectul laturii subiective sunt comise din culpă, şi nu cu intenţie), care compun acel termen ce determină doar starea de pluralitate intermediară, şi nu de recidivă postcondamnatorie.

Este, astfel, o omisiune intenţionată a legiuitorului cu privire la evidenţierea ordinii în care a luat naştere pluralitatea de infracţiuni, care poate fi acceptată, întrucât este atributul legiuitorului de stabilire a regulilor privind o anumită pluralitate de infracţiuni. Nu există nicio interdicţie privind tratamentul unitar al acestora, chiar dacă pentru unele infracţiuni s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă. Interpretarea legii poate conduce către această formulă de calcul, întrucât în caz de pluralitate intermediare se trimite la dispozițiile concursului (art.44 alin.2 C.pen.).

De altfel, chiar dacă am accepta că această variantă are neajunsurile sale, este de preferat faţă de celelalte două variante prezentate, la care, dincolo de rigurozitatea de ordin juridic, se poate ajunge la soluţii profund inechitabile (criteriul cronologic), astfel cum am arătat mai sus, care pot pune probleme din punct de vedere al constituţionalităţii (art. 16 din Constituţie, privitor la egalitatea în faţa legii).

În opinia mea, printr-o interpretare inclusiv teleologică a legii, raportat la raţiunea privind tratamentul sancţionator aplicabil în cadrul fiecărui tip de pluralitate de infracţiuni, se impune soluţia aplicării unitare a regulilor privind concursul de infracţiuni, în situaţia în care sunt comise mai multe infracţiuni concurente, în stare de pluralitate intermediară faţă de o altă infracţiune.

De lege ferenda, consider că ar putea fi evidenţiat faptul că săvârşirea de infracţiuni în pluralitate intermediară poate presupune un comportament infracţional agravat faţă de săvârşirea de infracţiuni în concurs. În acelaşi timp, ar trebui avut în vedere de către instanţă şi că este incident un comportament infracţional atenuat faţă de cel al comiterii de infracţiuni în stare de recidivă. Prin urmare, în caz de pluralitate intermediară, pe lângă aplicarea cumulului juridic specific concursului de infracţiuni, legea ar putea acorda posibilitatea instanţei de a aplica şi un spor de pedeapsă facultativ şi variabil de până la 1 an de închisoare, dar nu mai mare de 1/3 din pedeapsa rezultantă parţială.


[1] Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept Penal. Partea Generală. Vol.II, ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pag. 184. În acelaşi sens, M.Udroiu, Drept Penal. Partea Generală, ediţia a VI-a, ed. C.H. Beck, 2019, pag. 336; M.I.Michinici, M.Dunea, Drept penal. Partea Generală. Curs Teoretic în domeniul licenței, Vol.I, ed. Hamangiu, București, 2017, pag. 830-831.
[2] Nu în ultimul rând, în alte cazuri, comparând cele două forme ale pluralităţii de infracţiuni – recidiva postcondamnatorie şi pluralitatea intermediară, poate fi trasată o paralelă de tipul ,,infracţiunea A este mai gravă decât infracţiunea B”, în care gravitatea fiecărei infracţiuni este reflectată în limitele speciale de pedeapsă, dat fiind că durata pedepsei sau a limitei speciale superioare (termenul I/termenul II) este un punct de reper pentru ambele pluralităţi de infracţiuni, în vederea determinării recidivei postcondamnatorii sau a pluralităţii intermediare.
[3] Un alt argument care consider că este tot al inconsecvenţei acestei formule este acela că, prin calcul matematic, se observă că, dacă numărul pedepselor concurente care alcătuiesc termenul al doilea al pluralităţii intermediare este cel puţin 7, atunci întotdeauna pedeapsa rezultantă obţinută prin aplicarea regulilor de la Varianta I (Criteriul cronologic) va fi mai mare decât cea care ar fi fost obţinută prin Aplicarea exactă a art. 43 alin.2 C.pen. în cadrul pluralităţii intermediare (concurs şi cumul aritmetic).
[4] M.Hurducaciu, Ineficienţa tratamentului sancţionator al pluralităţii intermediare, în C.Jud. nr.12/2017, pag.701-702.
[5] C. Mitrache, C.Mitrache, Drept penal român. Partea Generală, ediția a II-a, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, pag. 369.
[6] Potrivit autorului precitat, ,,Nu poate fi făcută nicio diferențiere în sancționarea pluralității intermediare după cum al doilea termen al pluralității este format dintr-o singură infracțiune sau dintr-un concurs de infracțiuni. Regulile de sancționare ale pluralității intermediare nu sunt reguli specifice acestei forme de pluralitate, ci sunt cele prevăzute pentru concursul de infracțiuni. Deși există trei forme ale pluralității de infracțiuni (concurs, recidivă și pluralitate intermediară), nu avem tot atâtea reguli de sancționare, ci doar două categorii de reguli: reguli specifice recidivei(pentru recidivă) și reguli specifice concursului de infracțiuni (pentru concurs și pluralitate intermediară). A spune că se aplică regulile de la pluralitate intermediară și apoi cele de la concurs înseamnă că se aplică regulile de la concurs, iar pedepsele rezultante obținute se contopesc tot potrivit acelorași reguli. Opțiunea legiuitorului în sancționarea pluralității intermediare (se aplică dispozițiile de la concurs) a fost clar exprimată, iar dacă dorea o modalitate de sancționare aparte, nimic nu l-ar fi împiedicat să o reglementeze.”


Jud. Ovidiu Florin Constantinescu
Judecătoria Botoșani

 
Secţiuni: Drept penal, Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD