Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Flux informații Sistemul judiciar

Curtea de Apel Timișoara. O nouă formă de protest: suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi

3 februarie 2020 | JURIDICE.ro

Luni, 3 februarie 2020, Curtea de Apel Timișoara a dat publicității următorul comunicat:

„Având în vedere că Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor, adoptat de Camera Deputaţilor la data de 28 ianuarie 2020, fără consultarea Puterii Judecătoreşti încalcă grav independenţa judecătorilor şi afectează ordinea constituţională din România, contribuind astfel la subminarea statului de drept;

Având în vedere că această măsură legislativă contravine dispoziţiilor constituţionale  care reglementează principiul independenţei judecătorilor, precum şi exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept;

Având în vedere că atât Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi Avocatul Poporului au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii de abrogare a pensiei de serviciu a magistraţilor;

Având în vedere responsabilitatea Puterii Judecătoreşti în garantarea şi protejarea drepturilor şi intereselor fundamentale ale cetăţenilor;

Adunarea generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara întrunită la data de 3 februarie 2020 a decis că:

instituie o nouă formă de protest, prin suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi, imediat după soluţionarea cererilor de amânare fără discuţie, măsură care va dăinui până la momentul soluţionării conflictului constituţional de către Curte Constituţională a României.”

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership