Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii


Print Friendly, PDF & Email

Facebook în mediul de afaceri
05.02.2020 | Elena SCHERL

Elena Scherl

Elena Scherl

O anume companie pentru care am lucrat făcea angajări și cum eram puțini oameni în echipă atunci, am ajuns să văd în același spațiu de lucru cum a decurs un proces de recrutare de resurse umane: s-a ajuns la aplicația trimisă de o femeie, tânără, undeva la 20 de ani, în care avea o poza de CV care părea făcută cu telefonul personal. Pe vremea aceea nu știam ce era un selfie, dar era clar un selfie. Colegul care filtra aplicațiile a căutat-o pe Facebook după adresa de e-mail din CV și a găsit-o imediat pentru că la profil avea aceeași poza din CV, doar că pe Facebook apărea și restul pozei și al ținutei (mai degrabă lipsa ținutei). Persoana în cauză nu a fost selectată pentru un interviu, în urma unor prejudecăți formate instantaneu în acel moment, cu privire la pregătirea candidatei. E corect? Nu. Se întâmplă mai des decât ne place să credem? Da.

În ziua de azi, orice companie care angajează, poate verifica profilul de Facebook al unui candidat și cu puțină îndemânare, îl va găsi.

Apare deci o întrebare grea aici: ce înseamnă până la urmă libertatea de exprimare dacă nu ne putem exprima cum dorim în Social Media? Paginile personale de pe platforme sociale ar trebui să rămână personale și să nu reprezinte un criteriu de angajare sau ne-angajare. Ar trebui să ne simțim în siguranță cu credința că cei aflați în poziții de putere cărora le batem la ușă pentru un loc de muncă ne vor evalua pe baza competențelor care reies din CV sau pe baza discuțiilor față-în-față la un interviu.

Sigur, un profesionist în recrutare își va ține gândurile și prejudecățile pentru sine și va face eforturi să nu fie influențat de ceea ce ar putea vedea pe pagina privată a unui om, dar mediul de afaceri nu este plin în mod absolut de profesioniști. De cele mai multe ori, în spatele unei funcții cu putere, se află un om care cară cu sine bagajul personal de prejudecăți și care poate să ne anuleze niște oportunități fără ca noi să știm. Dacă ne-am întrebat vreodată de ce nu am primit un răspuns de la cei la care aplicat, din păcate există posibilitatea ca nu competențele noastre să fi fost motivul.

Iar dacă lucrăm deja pentru o companie, e important să nu uităm că oamenii care nu ne cunosc vor asocia profilul acela personal al nostru (pe care ne-am făcut public – cu mândrie – locul de muncă) cu compania pentru care lucrăm. În mod ideal, oricine ar trebui să raționalizeze o distincție: suntem doar angajați care întâmplător la un anumit moment, lucrează pentru o anume companie, iar profilul personal nu reprezintă în niciun fel vreo asociere cu compania. Dar oare nu facem și noi la fel când citim știri și ne îndeamnă forțe neștiute să citim și comentariile apărute la știri și dăm de un comentariu care ne sare în ochi pentru cât de greșit este…, și apoi aceleași forțe necunoscute ne îndeamnă să căutăm să înțelegem cine este persoana din spatele comentariului respectiv? Când observăm că eminentul emițător de opinii lucrează pentru o anumită bancă / un anume restaurant / o companie de recrutare etc., nu facem oare imediat o conexiune între imaginea companiei care a angajat mintea aceea strălucită și posesorul minții? Dacă nu aveam nicio trăire emoțională cu privire la compania respectivă înainte, din momentul comentariului se naște o trăire emoțională cu privire la compania respectivă. Așa cum în trafic etichetăm imediat conducătorul din Moldova după stilul de condus (nimic împotriva moldovenilor), așa cum vedem un necunoscut care se împiedică și etichetăm imediat în gânduri „ia uite-l și pe căscatul ăsta!”, așa etichetăm și pe internet, unde ajungem să ne petrecem o mare parte din timp. E felul nostru de a administra volumul uriaș de imagini și informații aruncate înspre noi: aplicăm etichete, le compartimentăm, trecem mai departe. Regretabil este însă că „Nu aș cumpăra nimic de la ăștia” este eticheta pe care o aplicăm imediat și de care ne amintim când auzim numele companiei data viitoare. 

Așa pierd companiile clienți fără să știe.

Atunci ar trebui să ne conștientizăm propriul comportament pe Facebook și la cum s-ar putea ca asta sa afecteze compania pentru care lucrăm, dar și propriul contract de muncă, de multe ori postările negative putând fi considerate aducătoare de prejudicii materiale și de imagine a unei companii, fapt care poate fi folosit în instanță.

Companiile ar trebui să poarte discuții cu angajații încă de la început cu privire la politicile privind Social Media, ca acestea să nu fie cauze de concediere ulterioară. „Ne lipsim fără urmă de regret de orice angajat care dăunează imaginii firmei (și ne costă bani)” este o strategie a tot mai multor companii de a ieși „cu fața curată”.

În momentul în care indicăm pe facebook unde lucrăm, devenim reprezentanți oficiali ai companiei respective, așa că e important să avem grijă să ne ștergem toate postările care „nu dau bine”. Sau să ne facem profilul privat. Sau să nu indicăm locul de muncă la profil. Iar dacă suntem mândri să lucrăm undeva și vrem să menționăm asta pe profilul nostru, atunci se cuvine să onorăm compania respectivă prin comportamentul nostru pe Facebook și Social Media în general, pentru că atunci când indicăm locul de muncă e ca și cum purtăm o insignă a companiei respective. 

Este asta o îngrădire a libertății de exprimare? Sigur, dar acesta este prețul pe care-l plătim ca să avem voie să ne plimbăm pe culoarele Facebook-ului. Nu e gratuit până la urmă.

Iar dacă deținem compania în sine, este și mai sensibil. Suntem direct reprezentanți ai unei entități juridice care are servicii sau produse de vândut și care depinde de deciziile altor oameni de a le cumpăra. Tot ce spunem vine „din partea companiei”. O companie care se ceartă pe Facebook, care comentează în mod pasiv-agresiv, care folosește cuvinte licențioase și face greșeli de exprimare – nu va fi o companie văzută bine. Indiferent ce vinde compania respectivă, indiferent cum o face, cât de buni sunt oamenii care lucrează acolo – totul poate fi distrus de o postare negativă, un răspuns sau o atitudine nepotrivite din partea omului care are autoritatea principală.

Și atunci trebuie să avem permanent conștiința că toate pozele noastre publice și tot ce lăsăm în scris pe Facebook (și prin internet în general), nu se pierde. Postări de acum zece ani se întorc să ne bântuie fără măcar să recunoaștem că noi am fi putut fi emițătorii unor idei cu care nici nu ne mai identificăm. Ne-am schimbat în zece ani, ne-am maturizat, dar în era anulării imediate („cancel culture”), tot ce am postat vreodată poate și va fi folosit împotriva noastră.

Elena Scherl, ETIQUESS BUSINESS CLASS


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.