Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Un caz ciudat
04.02.2020 | Claudiu-Liviu ONIȘOARĂ

JURIDICE - In Law We Trust
Claudiu-Liviu Onișoară

Claudiu-Liviu Onișoară

(…)

Procurorul Heinrich Barnea își privi din nou chipul fălcos în oglindă; de astă dată, obrazul îi era ras, părul îi era aranjat și curat și cravata avea un nod minunat executat. Își trase peste umeri paltonul de vreme rece și deși nu se așteptă, ajunse la timp la serviciu.

-Oo, frumosule! îi aruncă Greta când el trecu valvârtej pe lângă ea.

Ea se opri în loc doar pentru a-l admira; el, însă, șuieră printre dinți un „șterge-o, Greta!”. Greta zâmbi, înflăcărată toată.

Ajuns în birou, puse paltonul în cuier, se așeză aruncând priviri în tot locul, pentru a se asigura că fiecare obiect fusese așa cum îl lăsase cu o zi în urmă, apoi reveni la dosarul Chiriac. Începu să citească cu maximă atenție, punctual, dar apoi frunzări paginile violent. După câteva clipe, simțind că-i crește puțin tensiunea, se opri brusc și ridică privirile: în fața lui aștepta, ușor indignată, Greta.

-Eu știam că se bate la ușă înainte de a da buzna în biroul cuiva, o apostrofă el, profund nemulțumit.

-Nu e gata?

-Ce vrei să spui? întrebă Heinrich nervos.

-Sunteți în urmă cu dosarele, ați auzit ce a spus domnul prim…

Greta îl fixa foarte ciudat; exuberanța ei din urmă cu un sfert de ceas dispăruse și acum avea un comportament și un fel de a vorbi stranii.

-Poftim? Să îi spui lui Matei că poate lua dosarul și… – făcu un gest urât, acela de a înșfăca dosarul făcut sul, reprezentarea incluzând și introducerea lui într-o zonă nedemn de a fi menționată.

Greta nu rosti niciun cuvânt, ci doar continuă să se uite la coperta dosarului de pe birou.

-Aici e vorba de viața, de drepturile unui om! Nu te poți juca sau grăbi cu așa ceva! continuă Heinrich necruțător, dar Greta doar clătină din cap.

-Probele sunt concludente, urmărirea penală e completă, trebuie întocmit rechizitoriul.

Greta ridică fruntea și îl pironi plină de dispreț.

-Te-ai uitat peste dosar! Heinrich se ridică de la birou și merse săgeată către ușă, pe care o deschise cu un gest cât se poate de sugestiv. Dă-mi voie să-ți spun, dragă Greta, că nu admit nicio ingerință. Te invit politicos să-mi părăsești biroul.

Făcu un gest larg, demonstrativ, cu mâna stângă, după care fixă o pată de pe covor, răbdător.

-Am încredere că veți face ceea ce trebuie și e legal, șopti Greta, apoi ieși cu pași mărunți din birou, tocurile ascuțite azvârlind zgomote discordante.

Heinrich închise ușa în urma sa și se apropie frământat de birou, cercetând și el coperta ponosită a dosarului Chiriac.

-Dacă toată treaba asta nu e o înscenare, eu pot la fel de bine să mă-mpușc, murmură el, ca pentru sine.

După ce îl sună expeditiv pe domnul Breban, părăsi biroul și îl așteptă în fața ușii, cu o figură întărâtată: maxilare încleștate, cută între sprâncene, căutătură încrâncenată. Aceasta era figura care i se imprima din toți mușchii faciali atunci când o problemă delicată necesita o abordare promptă și hotărâtă.

Bogdan Breban, iute de picior, apăru imediat pe hol și își lăsă o mână pe umărul stâng al lui Heinrich.

-Nu putem vorbi prea multe, nici aici și niciunde.

-Hai în birou, propuse Heinrich.

Bogdan dădu din cap într-un fel cât se poate de tranșant.

-Nu e timp de asta… ascultă…

Lăsă capul în jos pentru câteva momente, oftă prelung, căutând cele câteva cuvinte lămuritoare. Domnul Breban arăta destul de șifonat: cravata în romburi alternând între maro și albastru nu era bine legată, părul alteori aranjat pe spate, acum era zbârlit, iar haina de lână bleumarin avea o mulțime de cute, de parcă ar fi dormit îmbrăcat în ea mai multe nopți la rând.

-Totuși, de unde ai știut pentru ce te-am chemat? se interesă Heinrich, abia șoptit.

-Ești un băiat isteț, Hein. Sunt sigur că și tu, chiar cu toate problemele, ai început să îți dai seama ce se petrece aici…

Din spatele domnului Breban se auzi un zgomot de clanță încercată, însă nu până la capăt. Întorcând ambii privirile într-acolo, o surprinseră pe doamna Liliana Botez în fața unui birou cu un teanc de dosare și de acte sub braț, privindu-i răuvoitor.

-Ai nevoie de ajutor?

-Ce ajutor? se răsti ea.

Domnul Breban arătă spre teancul de hârtii pe care le ducea sub braț. Doamna Botez îi cercetă gestul, dar păru că nu înțelege. Din cine știe ce motiv, trăda o nervozitate accentuată: nu își putea lua privirea înrăită, îngustată, de pe cei doi, răsufla des pe nările dilatate și buzele și le făcuse pungă. Heinrich și Bogdan Breban rămaseră pe loc, impasibili, așteptând ca doamna Botez să facă într-un fel și să intre în biroul de alături ori să plece de oriunde apăruse. Însă nu dădea semne că intenționa să dispară prea curând.

-Vorbiți, vorbiți, doar nu stau să vă ascult.

Dar exact asta făcea.

-Ești bine, Liliana? interveni Heinrich, iritat. Sigur nu ai nevoie de nimic?

-Sigur, șuieră ea și își făcu loc până la urmă în biroul de alături, unde iarăși părea să nu se audă nici musca, ca și când și cel aflat acolo era într-o expectativă auditivă.

Bogdan se întoarse spre Heinrich și câteva broboane de sudoare îi traversară fruntea înaltă.

-După cum vezi, nu suntem deloc în siguranță. Nicăieri. Se știe, se află tot. Mai devreme sau mai târziu, cei care nu se conformează noilor reguli…

O bufnitură într-o încăpere din apropiere. Domnul Breban tresări, întoarse capul.

-Nu mai e timp. Cred că deja e târziu.

-Bogdan, interveni Heinrich pentru a-i încetini afluxul de cuvinte. Mi-e greu să înțeleg. Am senzația că nu mai disting unde începe visul, halucinația, și ce e real. Spune-mi doar, ce e cu toate cazurile astea banale, dar care urmează același tipar în cel mai mic detaliu? E deja al treizecilea dosar. Până și aceleași greșeli de redactare le regăsesc iar și iar și iar. Ori știm foarte bine că nicio faptă penală și nicio infracțiune nu seamănă întru totul cu alta…

-E modul lor de-a spune… noapte bună!

-Poftim?

Bogdan Breban era din ce în ce mai agitat. Înghiți în sec și picioarele păreau că-i vor sări ca arse dacă se mai apropia cineva.

-Ai mare grijă! Nu te încrede în nimeni! Bogdan se apropie apoi de urechea stângă a lui Heinrich și-i șopti abia perceptibil: ei știu dacă ai fost acolo sau nu.

Șoapta i se întâlni în auz cu bătăile inimii. Domnul Breban dispăru apoi pe scări, pașii lui auzindu-se răsunător, grăbiți peste poate. Brusc, doamna Liliana Botez și domnul Țegrea ieșiră într-un suflet și coborâră pe aceleași scări, fără măcar să-l observe pe Heinrich, care rămăsese neclintit, încruntat, pe hol. Se duse spre scară și nu putu să nu se întrebe dacă îl urmăreau pe Bogdan și ce aveau să îi spună în caz că îl ajungeau din urmă.

(…)

* Povestirea reprezintă un fragment din romanul „Pădurea” apărut în anul 2019 la Editura Art Creativ Bucureşti, autorul fiind premiat de Art Creativ pentru cel mai bun roman al anului.

Jurist Claudiu-Liviu Onișoară


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.