Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Compensația datoriilor reciproce în materia insolvenței. Sesizarea ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. UPDATE: Pronunțarea ÎCCJ
18.02.2020 | Remus RUSU

JURIDICE - In Law We Trust
Remus Rusu

Remus Rusu

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sedința din 17 februarie 2020, a dispus următoarele:

˝Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3360/111/2015/a22, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) şi art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1.617 alin. (1) şi (3) din Codul civil, stabileşte că:

Renunţarea la compensaţie este compatibilă cu procedura insolvenţei, cu excepţia situaţiei în care creanţa ce face obiectul compensaţiei aparţine creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii.

Este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce dintre un creditor înscris la masa credală şi debitorul aflat în insolvenţă, de către un alt creditor îndreptăţit să participe la procedură, dacă acesta din urmă poate dovedi prejudiciul cauzat prin refuzul sau neglijenţa debitorului insolvent şi a practicianului în insolvenţă în exercitarea acestui drept.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.˝

Minuta deciziei este disponibilă aici.

***

La solicitarea apelantei în cauză (având ca obiect contestație la tabelul suplimentar întocmit în cursul perioadei de faliment), Curtea de Apel Oradea a decis la data de 22.10.2019 sesizarea ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sub aspectul modului de interpretare și aplicare a prevederilor art. 90 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014, precum și ale art. 1617 N.C.C., în sensul de a lămuri dacă:

a) este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor, înscris la masa credală, concurent celui dintâi;

b) prevederile art. 1617 alin. 3 N.C.C. sunt compatibile sau nu cu procedura insolvenței.

Cauza a fost înregistrată la ÎCCJ sub nr. 2932/1/2019, informații suplimentare fiind disponibile aici (poziția 67 în listă), cu termen de solutionare 17.02.2020. Încheierea de sesizare este, de asemenea, disponibilă aici.

I. Fondul cauzei în raport de care a fost formulată sesizarea

Prin Sentinţa nr. 820/F/26.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, Secţia a II-a Civilă, s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de către creditoarea bancă comercială împotriva tabelului suplimentar al creanţelor întocmit de către lichidatorul judiciar al debitoarei A, în contradictoriu cu creditorii B, C și D (accesabilă aici)

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut, în esență, raportat la prevederile art. 90 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014, precum și ale art. 1617 N.C.C., că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune compensarea creanţelor reciproce, deoarece din textul de lege menţionat (art. 1617 C.C.) reiese că se poate dispune compensarea creanţelor reciproce doar în situaţia în care unul dintre creditori solicită acest lucru. Or în cauză, niciunul dintre creditorii cu creanţe reciproce nu a solicitat acest lucru, putându-se aprecia că aceştia au renunţat în mod tacit la aceasta, după cum dispune alin. 3 al art. 1617 N.C.C.

 Este util a fi menționat inclusiv faptul că pe rolul Curții de Apel Oradea au fost înregistrate 4 cauze similare (cu privire la proceduri de insolvență a unor societăți din același grup) în care sunt relevante aceste chestiuni de drept, dintre care:

a) Soluționate:
Dosar soluționat la data de 22.05.2019 prin Hotărârea nr. 179/2019 (accesabilă aici).
Dosar soluționat la data de 04.07.2019 prin Hotărârea nr. 243/2019 (accesabilă aici: aici).

Pe rol: 2 dosare (suspendate la data de 22.10.2019, având în vedere sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, conform prevederilor art. 520 alin. 2 Cod procedură civilă).

II. Normele de drept intern relevante

Art. 90 din Legea nr. 85/2014
(1) Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Art. 1616 N.C.C.: Noţiune
Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele.

Art. 1617 N.C.C.: Condiţiile compensației de drept
(1) Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.
(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia.
(3) Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie.

Art. 1622 N.C.C.: Efectele compensaţiei faţă de terţi
(1) Compensaţia nu are loc şi nici nu se poate renunţa la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ.

A. Cu privire la prima chestiune de drept menționată:

a) Dacă este admisibilă invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor, înscris la masa credală, concurent celui dintâi;

Considerăm că invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor înscris la masa credală, concurent celui dintâi, este pe deplin admisibilă.

Argumente în susținerea acestei teze:

i. Operând de drept, nu este la latitudinea părților să accepte ori nu producerea efectelor pe care compensația le presupune (a se vedea ÎCCJ, secția com., dec. nr. 2394/2009, publicată pe scj.ro);

ii. Compensația poate fi invocată de un creditor, de ceilalți participanți în procedură și chiar din oficiu de judecătorul sindic, întrucât este vorba doar despre o compensație legală, care în virtutea art. 1617 N.C.C. (art. 1144 din vechiul Cod civil) operează deplin drept în puterea legii la momentul la care cele două creanțe sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile;

iii. Compensația poate fi constatată ca fiind intervenită de către administratorul judiciar, iar -în cazul refuzului- acest lucru poate fi făcut de judecătorul sindic, prin intermediul unei contestații, având acest obiect, chiar și la cererea unui creditor terț de raportul juridic de bază;

iv. Invocarea efectelor compensației legale nu este un aspect care să fie în mod exclusiv la dispoziția părților din raporturile obligaționale reciproce de tip creditor – debitor. Susținerea unei afirmații contrare intră în contradicție cu prevederile exprese ale legii speciale Legea 85/2014 – art. 90 alin. (l), fraza a II-a: ˝Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar

v. Constatarea de către practicianul în insolvență a stingerii prin mecanismul compensației legale (de drept) a unei creanțe solicitat a fi înregistrată într-un tabel de creanțe nu este o opțiune a acestuia, fiind obligatorie îndeplinirea atribuțiilor legale care îi revin. Modalitatea de redactare a frazei a II-a a art. 90 alin 1 din Lege (˝compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.˝) nu are semnificația creării de către legiuitor a unei opțiuni, ci aceea a acordării exprese în competența practicianului în insolvență a constatării operării compensației legale, spre deosebire de modalitatea de redactare a textului similar anterior (art. 52 din Legea 85/2006).

vi. Stabilirea legitimităţii creanţei înseamnă constatarea de către practicianul în insolvenţă a justificării creanţei creditorului, prin determinarea temeiului acesteia (faptul sau actul juridic din care a izvorât creanţa), ca urmare a examinării cererii creditorului şi a documentelor depuse de acesta. Astfel cum se precizează şi în literatura de specialitate (Florin Moţiu, Dana Daniela Moţiu în „Tratat practic de insolvenţă”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 473): „Legitimitatea creanţei vizează îndreptăţirea creditorului de a participa la masa credală, justificat de creanţa sa împotriva averii debitorului, în temeiul documentelor prezentate, stabilind astfel valabilitatea acestor documente”.

vii. Dacă părțile ar renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie, s-ar impune oricum analizarea dispozițiilor art. 1622 alin. 1 N.C.C., conform cărora: nu se poate renunţa la compensație în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ.

În același sens, facem referire la practică judiciară relevantă (accesabilă pe www.rolii.ro):

a) Decizia civilă nr. 1630 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Curtea Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, (accesabilă aici):

˝Compensarea poate fi invocată de un creditor, de ceilalți participanți în procedură și chiar din oficiu de judecătorul sindic, întrucât este vorba doar despre o compensație legală, care în virtutea art. 1617 N.C.C. (art. 1144 din vechiul Cod civil), care operează deplin drept în puterea legii la momentul la care cele două creanțe sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile, condiție îndeplinită în speța de față, așa cum s-a arătat anterior.

Efectul acestei compensări este că cele două creanțe se sting reciproc, până la concurența cotității lor respective, sens în care afirmația recurentei că o astfel de procedură nu poate fi efectuată, întrucât creanțele sunt contestate, nu este conformă cu starea de fapt din dosar.

Legiuitorul nu a fixat un stadiu al procedurii anume, în care să poată fi invocată compensația legală, astfel că acest mijloc de stingere a obligațiilor poate interveni în orice fază specifică din ambele forme ale procedurilor de insolvență, din momentul în care sunt îndeplinite condițiile, respectiv reciprocitatea obligațiilor, înlăturarea incertitudinilor asupra acestora, determinarea cu exactitate a valorii lor și scadența acestora, toate constatate ca fiind întrunite în prezentul litigiu.

De altfel, această compensare poate fi constatată ca fiind intervenită de către administratorul judiciar, iar în cazul refuzului acest lucru poate fi făcut de judecătorul sindic, prin intermediul unei contestații, având acest obiect, chiar și la cererea unui creditor, cum este în cazul de față (…).˝

b) Decizia civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, (accesabilă aici)

˝O problemă distinctă o prezintă invocarea compensaţiei legale de către un creditor îndreptăţitparticipe la procedura insolvenţei, altul decât cel în privinţa căruia se invocă compensarea.

Invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor concurent celui dintâi este admisibilă.

Mijlocul juridic în vederea realizării acestui demers este contestaţia formulată de creditorul interesat împotriva înscrierii creditorului vizat la masa credală cu valoarea creanţei declarate, invocând stingerea în totul sau în parte a acestei creanţe ca efect al compensaţiei legale, potrivit art. 73 alin. (1) sau art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, în această ipoteză, obţinerea finalităţii compensaţiei legale nu este iniţiată de creditorul participant la compensaţie, ci de un alt creditor, concurent la masa credală, având interes să înlăture, în totul sau în parte, creanţa înscrisă la masa credală de către creditorul ignorant asupra propriilor sale datorii, în detrimentul activului patrimonial al debitorului şi al regularizării acestuia, cu consecinţe negative asupra tabloului creanţelor şi datoriilor aceluiaşi debitor.˝

c) Decizia civilă nr. 135 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galați, secţia a II-a civilă (accesabilă aici)

˝Cele două datorii reciproce, înscrise în tabelele menționate mai sus, urmează să fie stinse prin compensație legală până la concurența celei mai mici, respectiv 61.114.039,85 lei (67.088.839 lei – 61.114.039,85 lei), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006 și art. 1616 din Codul civil. ˝

d) Decizie nr. 74/2016 din 1 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiesti, dizolvare societate (Litigii cu profesionistii) (accesabilă aici)

˝Față de situația de fapt reținută, Curtea constată că, în mod greșit, judecătorul-sindic a înlăturat argumentele apelantei-debitoare referitoare la compensare, cât timp efectele compensării legale se produc de drept, ordinele de compensare invocate de intimatul administrator judiciar neconstituind o condiție pentru producerea acestor efecte. ˝

e) Decizie nr. 414/2017 din 14 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, contestație împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar (accesabilă aici)

˝Prin urmare, între creditoare şi debitoare există datorii reciproce, născute din cadrul aceloraşi raporturi comerciale, care sunt supuse compensaţiei legale.

Compensaţia legală intervine de drept, inclusiv în cadrul procedurii insolvenţei, iar judecătorul sindic sau, după caz, lichidatorul judiciar, se limitează doar la a o constata iar nu la supunerea operaţiunii compensării controlului judiciar.˝

f) Decizia civilă nr. 2099A din 20 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă (accesabilă aici)

˝Astfel, pe baza actelor existente la dosar, s-a reţinut că părţile au creanţe reciproce, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în mod corect fiind aplicate prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Curtea nu va primi susţinerile apelantei în sensul că aplicarea regulilor de la compensare este incompatibilă cu procedura insolvenţei, de vreme ce chiar Legea insolvenţei permite administratorului judiciar să compenseze creanţe anterioare or ulterioare deschiderii procedurii, fără a impune limite referitoare la ordinea de prioritate a creanţelor. A susţine că prin compensare se ajunge la favorizarea anumitor creditori ori că se încalcă ordinea de prioritate a creanţelor echivalează cu a înlătura de la aplicare o dispoziţie cuprinsă chiar în Legea insolvenţei.

O dată ce legea permite compensarea datoriilor reciproce, Curtea constată că în mod corect judecătorul-sindic a reţinut legala aplicare a prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 de către administratorul judiciar.˝

În același sens, doctrina juridică:

a) Marian BRATIŞ, Judecător, Curtea de Apel Timişoara, ˝Compensarea creanţelor şi datoriilor reciproce ale creditorului şi debitorului în procedura insolvenţei˝, articol publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR” cu numărul 5/2014;

˝2.4. Titularii dreptului de a invoca compensaţia

(…) O problemă distinctă o prezintă invocarea compensaţiei legale de către un creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, altul decât cel în privinţa căruia se invocă compensarea.

În opinia autorului, invocarea compensaţiei legale a datoriilor reciproce ale unui creditor înscris la masa credală cu o anumită creanţă şi ale debitorului aflat în procedură faţă de acest creditor, de către un alt creditor, concurent celui dintâi este admisibilă.

Mijlocul juridic în vederea realizării acestui demers este contestaţia formulată de creditorul interesat împotriva înscrierii creditorului vizat la masa credală cu valoarea creanţei declarate, invocând stingerea în totul sau în parte a acestei creanţe, ca efect al compensaţiei legale, potrivit art. 73 alin. (1) sau art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, în această ipoteză, obţinerea finalităţii compensaţiei legale nu este iniţiată de creditorul participant la compensaţie, ci de un alt creditor, concurent la masa credală, având interes să înlăture, în totul sau în parte, creanţa înscrisă la masa credală de către creditorul ignorant asupra propriilor sale datorii, în detrimentul activului patrimonial al debitorului şi al regularizării acestuia, cu consecinţe negative asupra tabloului creanţelor şi datoriilor aceluiaşi debitor.˝

Autorul face trimitere la practica judiciară:
a) decizia civilă nr. 1630 din 30 octombrie 2013 pronunţată de C. Apel Timişoara, secţia a II-a civilă;
b) decizia civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de C. Apel Timişoara, secţia a II-a civilă;

b) Țăndăreanu Nicoleta, Buda Marian, ˝Deschiderea procedurii insolvenţei. Incidenţa dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006. Condiţii şi efecte˝, în Revista Română de Jurisprudență nr. 3 din 2017, în Notă – judecător dr. Nicoleta Ţăndăreanu:

˝Dispoziţia privitoare la compensaţia legală, care operează de plin drept, a fost preluată şi în Legea nr. 85/2014, care a abrogat dispoziţiile Legii nr. 85/2006, dar cu oarecare modificări. (…) S-a prevăzut, cu caracter de noutate că şi administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate constata că a operat compensaţia, această atribuţie fiind recunoscută în vechea reglementare numai judecătorului-sindic. Or, de vreme ce administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate constata că a operat compensaţia, credem că şi din oficiu, nu există niciun impediment pentru a considera că şi debitorul aflat în insolvenţă poate invoca stingerea reciprocă a creanţelor prin compensaţia care a operat de plin drept. De altfel, apreciem că practicianul în insolvenţă este obligat să constate că a operat compensaţia chiar dacă nu a fost invocată de creditor sau debitor

c) Veress Emod, ˝Compensaţia – două aspecte controversate˝, în Revista Pandectele Romane nr. 11 din 2015

O problemă examinată în articolul menționat are în vedere interpretarea corectă a textelor referitoare la compensaţie în legislaţia insolvenţei, respectiv sunt analizate cazuri în care compensaţia nu poate opera faţă de un profesionist aflat în insolvenţă.

Se arată că probleme practice deosebit de complexe pot fi ridicate în situaţia în care ne raportăm şi la prevederile art. 1617 alin. (3) C. civ. care dispune în sensul că oricare dintre părţile raportului juridic obligaţional poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie.

Renunţarea tacită la compensare trebuie să fie neechivocă, iar simplul fapt al neînregistrării în contabilitate a compensaţiei, privit izolat, în opinia autorului menționat, poate da naştere la o prezumţie relativă de renunţare tacită, care trebuie combătută de creditorul care invocă în favoarea sa compensaţia şi beneficiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2014.

În contradicție cu cele menționate mai sus, există însă hotărâri judecătorești definitive:

a) Decizie nr. 243/2019 din 4 iulie 2019, Curtea de Apel Oradea, (accesabilă aici)

˝Pornind de la dispoziţiile legale mai sus citate, curtea reţine că, pentru a putea opera compensarea în cadrul procedurii insolvenţei, se impun a fi îndeplinite două cerinţe, şi anume, compensarea cu creanţa debitorului să fie invocată de creditor, precum şi să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală.

Aşadar, nu este suficientă îndeplinirea cerinţelor compensaţiei legale prevăzute de Codul civil, pentru a interveni compensarea în cadrul procedurii insolvenţei, ci este necesar, potrivit textului art. 90, ca această modalitate de stingere a datoriilor reciproce să fie invocată de creditor.

Raţiunea pentru care este obligatorie invocarea compensării de către creditor rezidă în faptul că, în conformitate cu art. 1617 alin. 3 Cod civil, oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie.

(…) Faptul că la data deschiderii procedurii insolvenţei, erau îndeplinite condiţiile privind compensaţia legală, cum susţine apelanta, nu atrage automat, constatarea de către practician a stingerii creanţelor reciproce până la concurenţa celei mai mici, câtă vreme, creditorii care deţin creanţe unul împotriva celuilalt şi care au facultatea de invoca compensarea, nu au cerut acest lucru.

Constatarea de către administratorul judiciar a stingerii prin mecanismul compensaţiei legale a unei creanţe solicitată a fi înregistrată într-un tabel de creanţe, devine obligatorie pentru acesta, doar în măsura în care creditorii au recurs la posibilitatea conferită de lege, aceea de a invoca compensarea

b) Decizie nr. 179/2019 din 22 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, (accesabilă aici)

˝În mod judicios a reținut judecătorul fondului că, din dispozițiile art. 1617 N C. civ reiese că se poate dispune compensarea creanţelor reciproce doar în situaţia în care unul dintre creditori solicită acest lucru.

În speța de față niciunul dintre cei doi creditori cu creanţe reciproce, nu au solicitat constatarea compensației, putându-se aprecia ca aceștia au renunțat în mod tacit la aceasta, dupa cum dispune alin. 3 al art. 1617 Cod civil, mai sus citat.˝

c) Decizie nr. 300/2015 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, (accesabilă aici)

˝În privinţa compensării legale invocate, Curtea de apel reţine că intimata creditoare a depus declaraţia de creanţă pentru suma cu care este înscrisă în tabelul preliminar, declaraţie ce a fost analizată de către administratorul judiciar, fără ca debitoarea să-i opună compensaţia la acel moment. Compensarea legală se invocă doar prin intermediul prezentei contestaţii şi a prezentului apel, de către unul din creditorii debitoarei, contestatorul apelant GG Alin.

Potrivit art. 1144 din Vechiul Cod civil, aplicabil în cauză, compensaţia legală intervine de drept, în puterea legii. Cu toate acestea, deşi operează automat, ea va fi desfiinţată dacă unul dintre cei doi creditori reciproci între care a operat compensaţia egală îl urmăreşte pe celălalt, iar acesta din urmă nu îi opune compensaţia. Or, în cazul de faţă, aşa cum s-a arătat mai sus, creditoarea a depus declaraţia de creanţă fără ca debitoarea să-i opună compensaţia, ceea ce înseamnă că eventuala compensare legală intervenită de drept între părţi a fost desfiinţată.

În plus, compensarea nu poate fi invocată decât între creditorii reciproci, şi de către aceştia, unul împotriva acestuia, astfel încât, în cazul de faţă, creditorul debitoarei nu poate invoca compensaţia pe care debitoarea însăşi nu a înţeles să o invoce.˝

III. B. Cu privire la cea de a doua chestiune de drept menționată: – dacă prevederile art. 1617 alin. 3 N.C.C. sunt compatibile sau nu cu procedura insolvenței.

III.B.1. Opinia privind incompatibilitatea compensației cu procedura insolvenței:

Într-o primă opinie (Turcu, Codul insolvenţei. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole, ed. 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p.256), se consideră că textul (art. 90 din Legea nr. 85/2014) este în neconcordanţă cu specificul procedurii insolvenţei. Se susţine că în conformitate cu principiile specifice procedurii insolvenţei, „singura soluţie corectă este aceea ca fiecare creditor cu dublă calitate, concomitent creditor şi datornic al debitorului, să plătească, în calitate de datornic, ceea ce se cuvine debitorului şi, concomitent să-şi înscrie creanţa în tabel la rangul de prioritate ce i se cuvine„.

Se reține că în procedura specială a insolvenţei orice creanţă poate fi stinsă, parţial sau total, nu numai prin plată efectivă, ci şi prin efectul compensaţiei legale, dar ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 din Legea nr. 85/2014 trebuie aplicată. În susţinerea acestei opinii se invocă şi faptul că, dacă nu recunoaştem această interpretare, practic favorizăm, contrar scopului legii, „creditorii care au şi calitatea de datornici ai debitorului, în prejudiciul celor care sunt numai creditori (şi unii chiar privilegiaţi), pentru că în averea debitorului nu mai intră acele fonduri cu care sunt datori creditorii, diminuându-se corespunzător sumele cuvenite creditorilor prioritari.”

În opinia unui alt autor (VERESS Emod, ˝Compensaţia – două aspecte controversate˝, în Revista: Pandectele Romane 11 din 2015), această abordare trebuie nuanţată în funcţie de condiţiile concrete ale compensaţiei.

Se arată că invocarea compensaţiei după deschiderea procedurii insolvenţei, dar care s-a produs efectiv, de drept, înaintea deschiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 90 este posibilă, fiind imaginate două scenarii:
1) dacă creanţa creditorului este mai mare decât datoria întreprinderii în insolvenţă, creditorul are interesul să participe în procedură, şi se va înscrie în tabelul creanţelor cu diferenţa dintre cele două creanţe reciproce;
2) în schimb, dacă creanţa creditorului este mai mică sau egală cu datoria întreprinderii în insolvenţă, creditorul nu se va înscrie în tabel, în primul caz însă trebuie să achite diferenţa către masa credală a întreprinderii în insolvenţă.

III.B.2. Opinia privind incompatibilitatea renunțării la compensație cu procedura insolvenței:

În literatura de specialitate juridică (Alexandru Dimitriu în Codul insolvenței: note, corelații, explicații/ Gheorghe Piperea (coord.), București, Editura C.H. Beck, 2017, pag. 515-516) se arată într-o altă opinie că ˝fiind observate efectele profund nocive și inechitabile ale renunțării la compensație, considerăm că prevederile art. 1617 alin 3 C. Civ. vor trebui considerate incompatibile cu procedura insolvenței și, drept urmare, inaplicabile (art. 342 din Legea nr. 85/2014)˝.

Pentru a se susține această concluzie, sunt reținute drept argumente (în esență):

a) Scopul procedurii este reprezentat de acoperirea pasivului (art. 2 din Lege); O creanță considerată de plano stinsă prin compensație este în mod evident cea mai bună modalitate de stingere a pasivului debitorului;

b) Maximizarea gradului de recuperare a creanțelor (art. 4 pct. 1 din Lege); În mod obișnuit, creditorul debitorului insolvent este întotdeauna interesat să invoce compensarea;

c) Aplicarea instituției renunțării la compensație poate fi rodul unui abuz de drept. Se ajunge practic să fie creanțe drepturi suplimentare în patrimoniul celui care renunță, în detrimentul celui căruia împotriva căruia este îndreptată această renunțare.

III.B.3. Opinia noastră privind criteriul de determinare a compatibilității compensației cu procedura insolvenței:

Din punctul nostru de vedere, niciuna dintre opiniile anterioare nu poate fi absolutizată de plano, deoarece dacă se invocă sau se renunţă, în mod expres ori tacit, la compensaţie, se impune în toate cazurile analizarea aplicabilității la speță a dispozițiilor art. 1622 alin. 1 N.C.C., conform cărora: (1) Compensaţia nu are loc şi nici nu se poate renunţa la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ. (art. 1622: Efectele compensaţiei faţă de terţi).

Procedura insolvenţei are pentru creditori caracter colectiv şi concursual, iar compensaţia pe care o invocă sau nu un creditor poate fi apreciată de alţi creditori inoportună sau vătămătoare pentru interesele lor în procedură. Invocarea/ neinvocarea/ contestarea compensaţiei legale poate conduce la diferende, iar în vederea rezolvării acestor diferende judecătorul sindic are obligaţia de a exercita un control de legalitate asupra compensaţiei şi a asigurării protecţiei drepturilor celorlalţi participanţi în procedură, în mod conjunct, ceea ce conduce la controlul judiciar al exerciţiului dreptului creditorului de a invoca compensaţia legală, respectiv, al exerciţiului dreptului de a opune sau contesta compensaţia de către cei interesaţi.

În practica judiciară: Decizia civilă nr. 84 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, (menționată și anterior); (accesabilă aici)

˝Prin urmare, de o parte şi de alta a constatării compensaţiei legale, în cadrul procedurii insolvenţei, se află dreptul unui/unor creditori de a invoca compensaţia, respectiv opoziţia celorlalţi creditori la această operaţiune pentru a-şi apăra propriile drepturi de creanţă.

În soluţionarea acestui conflict, judecătorul sindic are obligaţia de a exercita un control de legalitate şi un altul, jurisdicţional, în mod conjunct.

Controlul legalităţii compensaţiei este impus de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora poate face obiect al acestui mod de stingere a datoriilor reciproce numai compensaţia legală, iar condiţiile prevăzute de lege pentru a opera compensaţia legală trebuie constatate de judecătorul sindic sau de practicianul în insolvenţă. De asemenea, controlul de legalitate trebuie să constate că, în plus, condiţiile de legalitate ale compensaţiei au fost îndeplinite la data deschiderii procedurii. În ceea ce priveşte momentul îndeplinirii acestor condiţii, acesta se poate situa oricând până la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, indiferent că starea de insolvenţă a debitorului a intervenit, în fapt, anterior acestei date.

Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei legale este necesar. Cât timp ceilalţi creditori nu se opun compensaţiei, controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei nu prezintă relevanţă. Controlul jurisdicţional al constatării compensaţiei este, însă, obligatoriu în prezenţa contestaţiilor formulate de ceilalţi creditori ai debitorului. Deşi s-ar părea că, în faţa operării de plin drept a compensaţiei legale este exclusă antamarea caracterului jurisdicţional al constatării acesteia, în vederea protejării scopurilor procedurii insolvenţei, exercitarea acestui control se impune.

Acest control trebuie exercitat, însă, în mod echilibrat ţinând seama de factori cum sunt: volumul masei credale; procentul deţinut de creanţa creditorului din valoarea totală a creanţelor admise la masa credală; categoria acestei creanţe, după cum este chirografară, garantată sau bugetară; valoarea creanţei debitorului asupra creditorului care invocă compensaţia; gradul de afectare a drepturilor şi intereselor celorlalţi creditori; valoarea activului patrimonial al debitorului şi gradul de satisfacere a creanţelor celorlalţi creditori din valorificarea acestui activ; stadiul procedurii contemporan cu momentul constatării compensaţiei.˝

În același sens, doctrina juridică: dr. Marian Bratiș, judecător, Curtea de Apel Timişoara,˝Compensarea creanţelor şi datoriilor reciproce ale creditorului şi debitorului în procedura insolvenţei˝ în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR” cu numărul 5/2014.

De asemenea, în Notă – judecător dr. Nicoleta Ţăndăreanu, cu referire la decizia nr. 1868 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, se arată:

˝Dispoziţia legală (art. 52 din Legea nr. 85/2006, actual art. 90 din Legea nr. 85/2014) vine doar să confirme că instituţia compensaţiei, care operează de plin drept, nu este incompatibilă cu procedura insolvenţei, cu condiţia ca prin compensaţie să nu se încalce ordinea de distribuire a sumelor şi principiile procedurii în satisfacerea creanţelor creditorilor.˝

(Țăndăreanu Nicoleta, Buda Marian, ˝Deschiderea procedurii insolvenţei. Incidenţa dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006. Condiţii şi efecte˝, în Revista Română de Jurisprudență nr. 3 din 2017)

Practic, pot fi întâlnite situații în care terții creditori participanți la procedura de insolvență a unui profesionist pot fi prejudiciați fie de renunțarea la compensație, fie de însăși compensația.

O situație concretă în care însăși compensația este vătămătoare pentru terți creditori (exemplul este preluat din doctrina de specialitate: Judecător-sindic Flavius Iancu MoțuCompensarea creanţelor reciproce ale membrilor grupului de societăţi- Phoenix, iulie-septembrie 2017; articol disponibil online aici):

˝În situaţia în care A şi B sunt părți ale unui raport juridic AB şi se deschide procedura insolvenţei faţă de ambele membre. B şi M sunt creditorii debitoarei A, respectiv A şi X sunt creditorii debitoarei B.

În tabelul definitiv al creanţelor, împotriva creditoarei A sunt înscrişi: M, cu o creanţă în cuantum de 100 lei cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2014, respectiv B, cu o creanţă în cuantum de 200 lei cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 10 lit. a) din Legea nr. 85/2014. Corelativ, în tabelul definitiv al creanţelor împotriva creditoarei B sunt înscrişi: X, cu o creanţă în cuantum de 100 lei cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2014, respectiv A, cu o creanţă în cuantum de 100 lei cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 10 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Dacă nici A, nici B nu au active din valorificarea cărora să se efectueze plăţi către proprii creditori, constatarea compensării între datoriile reciproce şi interdependente ale părților raportului juridic AB până la concurenţa celei mai mici dintre ele – situaţie în care A pierde calitatea de creditor al lui B şi B rămâne cu o creanţă în cuantum de 100 lei împotriva averii lui A – nu are nicio consecinţă practică.

În situaţia în care însă B are active de valorificat în cuantum de 200 lei şi se aplică compensarea prevăzută de art. 90 din Legea nr. 85/2014, X se va îndestula cu 100 lei, iar B va rămâne cu diferenţa de 100 lei, deoarece, în urma compensării, A nu mai are calitatea de creditor al lui B. M şi B nu vor primi nicio sumă de bani în cadrul procedurii insolvenţei lui A.

Dacă nu s-ar aplica art. 90 din Legea nr. 85/2014, în cadrul procedurii insolvenţei lui B, X se va îndestula cu 100 lei, A se va îndestula cu 100 lei, iar în cadrul procedurii insolvenţei lui A, M se va îndestula cu suma de 100 lei recuperată de A din procedura insolvenţei lui B, respectiv A nu va primi nicio sumă de bani. A şi B nu ajung să se îndestuleze înaintea celorlalți creditori.˝

ÎN CONCLUZIE: Dispozițiile art. 1617 alin. 3 N.C.C. sunt pe deplin compatibile cu prevederile art. 90 din Legea 85/2014, fiind posibil și uneori necesar un control judiciar asupra condițiilor de operare sau neoperare a compensației legale.

În contradicție cu cele menționate mai sus, care presupun cel puțin un control al afectării drepturilor terților prin renunțarea la compensație de către părțile raportului juridic principal: Decizie nr. 300/2015 din 11.11.2015, Curtea de Apel Oradea (accesabilă aici):

˝Potrivit art. 1144 din Vechiul Cod civil, aplicabil în cauză, compensația legală intervine de drept, în puterea legii. Cu toate acestea, deși operează automat, ea va fi desființată dacă unul dintre cei doi creditori reciproci între care a operat compensația legală îl urmărește pe celălalt, iar acesta din urmă nu îi opune compensația.

Or, în cazul de față, creditoarea a depus declarația de creanță fără ca debitoarea să-i opună compensația, ceea ce înseamnă că eventuala compensare legală intervenită de drept între părți a fost desființată.

În plus, compensarea nu poate fi invocată decât între creditorii reciproci, și de către aceștia, unul împotriva acestuia, astfel încât, în cazul de față, creditorul debitoarei nu poate invoca compensația pe care debitoarea însăși nu a înțeles să o invoce

Remus Rusu


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.