
Judecătorul croat se întreabă cu privire la o extrădare către Rusia (stat terț) (C-897/19 PPU Federația Rusă).
Situația de fapt:
1. materii UE incidente: nediscriminarea pe motiv de cetățenie
2. avem un stat membru care trebuie să se pronunțe cu privire la extrădarea către un stat terț a unui resortisant al unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, dar care este membru al spațiului Schengen
3. necesitatea de a afla dacă acesta are obligația să informeze cu privire la cererea de extrădare statul membru al spațiului Schengen a cărui cetățenie o are această persoană
4. dacă da, necesitatea de a afla, în ipoteza în care statul membru al spațiului Schengen a solicitat predarea acestei persoane în vederea desfășurării unei proceduri pentru care se solicită extrădarea, dacă persoană trebuie să fie predată statului respectiv (și deci să nu mai fie extrădată către Rusia) în conformitate cu Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și Islanda și Norvegia
5. ședința a avut loc în data de 31 ianuarie 2020.
Dispoziții incidente: articolul 18 TFUE
Aflaţi mai mult despre C-867/19, Mihaela Mazilu-BabelJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.