Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

România la CEDO: cauza pendinte ANGHEL. Postul de Paște, dietă vegan și libertatea de religie


9 martie 2015 | Mihaela MAZILU-BABEL

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept penal, Dreptul Uniunii Europene, Drepturile omului

Cererea nr. 58087/14
George ANGHEL
împotriva României
depusă la 25 octombrie 2014 și comunicată părților la 10 februarie 2015

1. Declarația de fapte:
Reclamantul, George Anghel, este cetățean român, născut în 1992. El este în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, în București.
Faptele cauzei, așa cum sunt prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.
La o dată nespecificată în martie 2014, în timp ce acesta executa o pedeapsă cu închisoarea la Penitenciarul Rahova, reclamantul a solicitat autorităților închisorii să-i ofere o dietă vegan, în timpul Postului Mare înainte de Paște, și anume până la 19 aprilie 2014 și în conformitate cu a lui credință ortodox-creștină.
În ciuda unui răspuns favorabil al autorităților penitenciarului, reclamantul a primit hrană vegan doar pentru masa de prânz, dar nu și pentru celelalte mese ale zilei.
La 25 martie 2014, deținutul s-a plâns cu privire la acest tratament inadecvat în fața judecătorului responsabil cu supravegherea închisorilor (Judecătorul de supraveghere a privării de libertate) în Penitenciarul Rahova.
La 3 aprilie 2014, judecătorul a admis plângerea reclamantului și a dispus autorităților penitenciarului să-i ofere pe întreaga perioadă un meniu zilnic de trei mese de post conform tradiției creștin-ortodoxe și până la 18 aprilie 2014.
Întrucât autoritățile închisorii nu au contestat decizia, hotărârea din 3 aprilie 2014 a devenit definitivă. Autoritățile penitenciarului nu au pus-o însă în aplicare.

2. Capăt de cerere:
Reclamantul se plânge în temeiul articolului 9, în ceea ce privește libertatea de religie, deoarece nu i-a fost oferită alimentația cerută și care este în concordanță cu ale sale convingeri, respectiv de faptul că nu i-a fost oferit un regim alimentar de post creștin ortodox care să excludă produsele alimentare de origine animală, și în ciuda unei hotărâri definitive prin care se dispunea obligația autorităților Penitenciarului Rahova de a-i oferi o astfel de dietă de post.

3. Întrebări adresate părților:
A existat o ingerință în libertatea de religie a reclamantului, în sensul articolului 9 § 1 al Convenției? În special, s-a încălcat dreptul reclamantului de a-și manifesta religia prin fapta autorităților Penitenciarului Rahova de a nu oferi reclamantului o dietă de post creștin ortodox care să excludă produsele alimentare de origine animală?

4. Dreptul CEDO invocat:
Articolul 9
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică