Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

3 considerații ale Înaltei Curți de Casatie și Justiție cu privire la lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii
17.02.2020 | Sorin-Adrian PREDESCU

Secţiuni: Opinii, Procedură civilă, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Sorin-Adrian Predescu

Sorin-Adrian Predescu

Conform legii, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice[1].

Reglementarea urmărește să înlăture posibile interpretări sau mențiuni din cuprinsul hotărârilor judecătorești care ar ridica dificultăți de punere în executare, garantând astfel o executare în limitele avute în vedere de lege.

În practică, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat o serie de spețe relevante pentru aplicarea acestor prevederi, statuând următoarele:

1. În această procedură sunt permise doar lămurirea înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, nu și lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluției pronunțate de instanță, prin adăugarea unor dispoziții suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecății sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluționării cauzei.

 Conform Încheierii din 11 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, partea care apelează la această procedură nu poate obține lămurirea considerentelor sau modificarea dispozitivului hotărârii, ci doar clarificarea măsurilor dispuse de instanță sau înlăturarea măsurilor contradictorii din cuprinsul dispozitivului.

Astfel, partea nu s-ar putea prevala de acest mijloc procedural pentru a obține, în realitate, o explicitare a considerentelor, întrucât ar deturna în mod nepermis mijlocul procedural ales de la scopul pentru care a fost edictat.

De altfel, aceste situații au fost prevăzute și discutate în doctrină (V. M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de Procedură Civilă comentat și adnotat, 2016, Universul Juridic, București, p. 1235), stabilindu-se că există o altă cale legală pentru situațiile în care considerentele (iar nu dispozitivul) au caracter contradictoriu, și anume critica în căile de atac.

Aceasta se explică prin faptul că, în acele cazuri, hotărârea ar fi afectată de viciul nemotivării, neregularitate care nu mai poate fi îndreptată prin procedura prevăzută pentru lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii.

2. Nepronunțarea instanței asupra unei excepții procesuale nu poate fi valorificată prin procedura completării hotărârii judecătoresti.

Prin Decizia nr. 2545 din 14 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că excepțiile procesuale, indiferent de natura lor, nu se încadrează în categoria cererilor avute în vedere de art. 444 alin. 1 C.proc.civ.

Instanța califică cererile avute în vedere de art. 444 alin. 1 C.proc.civ. ca fiind acele cereri principale, accesorii, conexe ori incidentale, ca acte de procedură prin care se declanșează controlul judecătoresc asupra actelor sau situațiilor juridice deduse judecății, iar nu apărările prin care se tinde la respingerea sau amânarea acestor cereri.

Astfel, instanța reține că nepronunțarea instanței asupra unei excepții procesuale nu poate fi valorificată prin procedura completării hotărârii judecătorești, ci poate constitui un motiv de nelegalitate a acestei hotărâri și care poate fi invocată ca motiv de nelegalitate prin calea de atac exercitată împotriva acesteia.

3. O hotărâre judecătorească poate fi lămurită doar în raport de legislația în vigoare la data pronunțării ei, iar nu în raport de acte normative ce au intrat în vigoare ulterior acestei date

Situația premisă pentru Decizia nr. 1277 din 21 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă constă în faptul că reclamanta solicitase, printr-o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii, plata diferențelor dintre rata dobânzii legale achitate în baza O.G. nr. 9/2000 și cea a dobânzii legale penalizatoare prevăzută în O.G. nr. 31/2011 stabilită, începând cu data intrării în vigoare a noii legi, cu plus patru puncte procentuale.

Pe de o parte, instanța reține că aceasta este o cerere nouă în raport cu obiectul acțiunii și ar putea face obiectul unei judecăți distincte, întrucât pretențiile fuseseră formulate pentru prima dată prin cererea de lămurire a dispozitivului.

Pe de altă parte însă, instanța reține că nemulțumirea reclamantei viza, practic, întinderea obligațiilor de plată ale pârâtei, operațiune pe care instanța o califică ca fiind imposibil a se realiza prin mijlocul procedural ales, întrucât o hotărâre judecătorească poate fi lămurită doar în raport de legislația în vigoare la data pronunțării ei, iar nu în raport de acte normative ce au intrat în vigoare ulterior acestei date.


[1] Nota bene, legiuitorul a înlocuit de principiu sintagma “dispoziții potrivnice” din vechiul cod de procedură civilă cu “dispoziții contradictorii”, însă nu a păstrat această consecvență până la finalul alin. (1) al art. 443 NCPC.


Avocat Sorin-Adrian Predescu

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti