Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Creepy cases Drept penal Jurisprudență Curți de Apel Next SELECTED

Curtea de Apel București. Metoda accidentul

13 aprilie 2023 | Andrei PINTILIE

În fapt, prin rechizitoriul menționat s-a reținut că inculpatul, după o înțelegere prealabilă cu numitul o persoană care l-a sunat din Penitenciarul Colibași, a decis să participe în calitate de complice la infracțiunile de înșelăciune comise de acesta din urmă, cu modelul de operare denumit colocvial ,, Metoda Accidentul ”. În această perioadă, cel deținut a contactat telefonic trei persoane vătămate, cărora le-a transmis că o persoană apropiată acestora a avut un accident grav și acestea au nevoie urgentă de bani. În urma apelului telefonic și acordului persoanelor vătămate cu privire la remiterea sumelor de bani, inculpatul s-a deplasat la locuința acestora pentru a îi ridica, în schimbul a 10% din câștig, urmând să predea restul sumei de bani unui taximetrist din Gara de Nord, prejudiciul total fiind de 2450 lei. La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului, potrivit căreia este cunoscut cu antecedente penale (filele 9 – 10), faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind săvârșite în stare de recidivă postexecutorie.

În drept, instanța, în temeiul art. 386 C .p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței din două infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prevăzute și pedepsite de art. 48 alin. 1 C .pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C .pen. și a unei infracțiuni de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 C .pen. rap. la art. 32 C .pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C .pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 1 C .pen. și cu aplic. art.38 alin. 1 C .pen într-o singură infracțiune de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 C .pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C .pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C .penal și cu aplic. art. 41 alin. 1 C .pen. și cu aplic. art. 43 alin. 5 C .pen..

Pedeapsa aplicată: În temeiul art. 48 alin. 1 C .pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C .pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C .pen. și cu aplic. art. 43 alin. 5 C .pen. și cu aplicarea art. 35 alin. 1 C .penal condamnă pe inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 67 alin. 1 C .pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 C .pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen. de la rămânerea definitivă a hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Sentința penală nr. 2188/2016, disponibilă aici.

Andrei Pintilie
Student – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership