Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Etichetă în afaceri. Mici obiceiuri impertinente
20.02.2020 | Elena SCHERL

JURIDICE - In Law We Trust
Elena Scherl

Elena Scherl

Circulă o poveste în folclorul de business românesc: cică era odată un domn care se învârtea în tot felul de cercuri de prin Capitală, un om înstărit, dar nu neapărat prin mijloace „descurcărețe”, ci mai degrabă prin multă muncă la propriul canal de televiziune, care era de altfel luat în derâdere pe vremuri pentru reportajele cutremurătoare, 24/7. Și domnul acesta răspundea de fiecare dată la telefon cu „Bună ziua, dom’ Director!” sau „Să trăiți, dom’ Șef!”, chiar dacă la capătul celălalt al apelului se afla un biet angajat și nicidecum un mare patron. Într-o zi, unul dintre cei aflați de partea cealaltă a apelului, zâmbind, remarcă că nu-l deranjează apelativul, dar că nu se simte mare patron sub nicio formă și e curios să afle o justificare. Domnul înstărit îi răspunde „Păi crezi că e pentru tine? NU! E pentru cine se află în încăpere cu mine, ca să știe că vorbesc numai cu șefi și directori’’.

Cam așa e la noi. Numele pe care le avem în agenda telefonului sunt prilej de mândrie și snobism. Nu pentru că un anturaj de oameni de calitate ne-ar face oameni mai „de calitate”, ci pentru că ne place confortul de a putea suna „unde trebuie”, când trebuie.

Oamenii au nevoi, iar oamenii din jurul lor reprezintă răspunsuri într-o mai mică sau mare măsură la nevoile lor. Însă, în timp ce în viața privată beneficiem de privilegiul de a ne selecta cercul de prieteni și cunoștințe, în mediul profesional tindem către opoziție. „Nu se știe”. Așa că ținem de oameni care nu ne plac în mod special, ținem de contacte îndepărtate, ținem de nume din telefon cu speranța că fiecare se va găsi folositor la un moment dat sau chiar mai des. Dar cu majoritatea nu formăm conexiuni și relații reale. Doar vrem ceva de la oamenii aceștia. Vrem informații, contacte, vrem să iasă ceva de acolo. Nu ținem cu adevărat la contactele astea. Rareori sunăm oamenii aceștia ca să avem o discuție lipsită de interes și ca să vedem în mod autentic ce face omul respectiv, cât de mult muncește, dacă-l putem ajuta cu ceva sau măcar cu o vorbă bună. De cele mai multe ori, păstrăm contactele pentru că „nu se știe”.

Și am devenit atât de confortabili cu lăcomia aceasta a contactelor, încât credem că ni se cuvine să ne și folosim de ele.

Pentru că problemele fiecăruia sunt cele mai importante. Vedem asta la șoferul care parchează pe un bulevard aglomerat pentru că trebuie să-și ia țigări de la non-stop-ul ăla, primul care i-a apărut în drum. Vedem asta la doamna care apelează la „relații” ca să evite cozile pentru vreun permis. Vedem asta la tânărul care vrea o informație de la vreo companie fără să facă un efort să verifice preț de câteva secunde dacă ar putea găsi singur informația respectivă, poate chiar pe site-ul public al companiei și pe toate celelalte platforme sociale pe care compania e prezentă și pentru care cineva muncește să asigure prezența informațiilor utile. Vedem asta la patronul care nu catadicsește să vorbească cu asistenta altui patron pe care-l cunoaște dacă tot are numărul patronului.

Și ne vine atât de ușor să fim confortabili cu asta pentru că avem un fel general de a fi total lipsit de considerație față de timpul oamenilor din jur. Suntem ignoranți în a citi semnalele și în a ne pune în locul celorlalți pentru că de fapt, nu ne interesează ceilalți. Suntem lipsiți de considerație când sunăm un om pentru orice nimic, când omul respectiv are angajați care ar putea răspunde. Suntem lipsiți de considerație când ne întindem la discuții nesemnificative la bancă și cerem consiliere și pentru altele’’ de la omul de la ghișeu, când mai sunt încă două cârduri de oameni în spatele nostru. Suntem total lipsiți de considerație când insistăm să ni se rezolve ceva acum / să ni se facă favoarea aia acum / să ni se dea informația aia sau semnătura aia acum, pentru că așa ne trebuie nouă, acum. Totul pentru noi pare să fie despre „acum-ul’’ personal și despre ce vrem noi.

Din păcate, tot ceea ce facem mânați de felul acesta de a fi se vede zilnic în instituții, pe trotuare, în trafic. Pur și simplu nu e împământenit la noi să punem nevoile societății și a celor din jur deasupra confortului propriu. Prin comparație…, în cultura japoneză, nevoile societății primează, apoi cele ale familiei, abia apoi confortul personal. Și nimeni nu dispută asta și nu caută căi să tragă un pic mai multe foloase pentru sine. E un fel de a fi natural care se vede în parcurile lor, în infrastructura or, în curățenia de la vestiare pe care japonezii o lasă când participă la competiții sportive internaționale. Pentru noi în schimb, metrul pătrat personal e sfânt.

Și atunci, cum ar fi să începem să ne judecăm propriile acțiuni un pic? Și consecințele lor. Nici măcar nu trebuie să fie mari, chiar e vorba de „finețuri” uneori. Cum ar fi ca pentru o zi, dacă ne trebuie țigări (sau orice), să ne parcăm mașina la 80 de metri într-un loc dedicat și să mergem pe jos până la non-stop? Cum ar fi ca pentru o zi, să ne facem timp din timp să stăm la coadă și să urmăm procedurile așa cum se cuvine? Cum ar fi ca dacă avem nevoie de consiliere la bancă sau la medic, să ne uităm peste umăr și să vedem câți oameni ar mai fi dorit să apuce să-și rezolve problemele de asemenea. Cum ar fi ca pentru o zi, să nu mai deranjăm șeful unei companii pentru orice bagatelă doar pentru că-i avem numărul de telefon și pentru că petrecem 1 Mai-ul în același lounge și în schimb, să sunăm pe cineva care-l asistă pe șef, care de aia a fost angajat. Cum ar fi ca pentru o zi, să ne gândim mai întâi la oamenii pe care-i contactăm și la câte telefoane și emailuri primesc oamenii aceștia de la alți oameni, cu aceleași probleme foarte-foarte urgente și pentru ei și abia apoi la cât de gravă e situația noastră.

Vom vedea că de cele mai multe ori, piere din gravitate și vom vedea că de fapt nu ne scade prestanța. Dimpotrivă.

Pentru fiecare dintre noi e vorba doar de câteva minute de parcat anapoda, de câteva minute de intrat „un pic în față” la coadă la pemise, e vorba de singur apel sau un singur e-mail. Pentru ceilalți oameni, participanți la trafic sau la cozi sau în mediul de afaceri, mai sunt încă câteva sute ca noi cu probleme foarte-foarte importante.

Ne-am obișnuit să tratăm oamenii și afacerile din jur ca pe propriul concierge, dar nu așa devenim oameni bineveniți în „cercurile alea” de oameni „de calitate”. Metrul nostru pătrat românesc nu e sfânt. Problemele noastre nu sunt cele mai importante. 

Elena Scherl, ETIQUESS BUSINESS CLASS

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.