Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Cine este procurorul îndreptăţit să dispună infirmarea soluţiei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în condiţiile art. 335 alin.1 CPP?
20.02.2020 | Andrei ZARAFIU

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Zarafiu

Andrei Zarafiu

Opinie cu privire la următoarea problemă de drept

Dacă Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de Procedură Penală în care se face referire la „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia”.

I. Obiectul sesizării. Aspecte preliminare.

În esență, problema de drept pentru care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile privește modalitatea concretă de transpunere a principiului controlului ierarhic în activitatea procurorilor, precum şi identificarea formei judiciare adecvate de respectare a ierarhiei funcţiilor în cadrul Ministerului Public.

În acest sens, în aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C.proc.pen., trebuie lămurit dacă mecanismul prin care operează subordonarea ierarhică în cadrul Ministerului Public permite ca dispoziţia de infirmare a ordonanţei de clasare şi de redeschidere a urmăririi penale să aparţină exclusiv conducătorului parchetului din care face parte procurorul care a dispus soluţia ori şi procurorului general care conduce Ministerul Public sau oricărui conducător al parchetelor ierarhic superioare parchetului din care face parte cel care a dispus soluţia.

În cauza în care s-a ridicat această problemă de drept, soluţia de clasare a fost dispusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, iar ordonanţa de infirmare a fost dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sintetizând punctul de vedere al judecătorului de cameră preliminară care a ridicat din oficiu chestiunea sesizării Completului competent pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală:

„− cât timp instituţia reluării în cazul deschiderii urmăririi penale, prevăzută la art. 335 din Codul de Procedură Penală, şi cea a dreptului de a face plângere împotriva actelor şi măsurilor procurorului nu sunt proceduri distincte şi au legătură între ele, conform celor statuate de instanţa supremă;

− în cazul plângerii împotriva actelor şi măsurilor procurorului s-a stipulat în mod expres la art. 339 din Codul de Procedură Penală că revine competenţa de soluţionare a plângerii, în esenţă, strict în sarcina conducătorului unităţii de parchet de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel din care face parte acel procuror cu excepţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care competenţa revine procurorului şef de secţies-ar aprecia că, şi în cazul prevăzut la art. 335 din Codul de Procedură Penală, în lipsa unor prevederi exprese, s-ar aplica distincţia prevăzută la art. 339 pentru stabilirea în concret a procurorului ierarhic superior care poate dispune măsura infirmării soluţiei procurorului de caz, distincţie care exclude în acest caz procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”.

Cum solicitarea judecătorului raportor, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (10) C.proc.pen., priveşte exclusiv transmiterea unei opinii scrise asupra chestiunii de drept puse în discuţie, prezentul punct de vedere nu va antama aspecte referitoare la admisibilitatea sesizării.

II. Analiza problemei de drept

Evitând capcana unui examen critic cu privire la coerenţa contextului normativ în care este plasată modalitatea de exercitarea a atribuţiilor judiciare ale Ministerului Public, lămurirea prealabilă a conceptului pus în discuţie este absolut necesară pentru identificarea formei şi limitelor în care operează subordonarea ierarhică între procurori.

Ce trebuie înţeles prin noţiunea de procuror ierarhic superior şi ce procurori în concret se circumscriu acestei categorii?

Deşi utilizată intensiv, noţiunea nu este calificată expres de legea penală de procedură. Mai mult, ca în cazul altor concepte procesuale uzuale, în pofida aparentei evidenţe semantice, stabilirea sensului corect al termenului generează frecvente controverse judiciare (de exemplu în cazul instituţiei retragerii apelului), întrucât utilizarea intensivă face ca uneori forma să se confunde cu obiectul (sau conţinutul) asupra căruia poartă.

Astfel, normele care reglementează conţinutul noţiunii de „procuror ierarhic superior”, deşi direct incidente în materie procesual penală sunt, în considerarea tripartitei diviziuni a normelor de drept procesual, norme de organizare. Prin urmare, în mod firesc, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conţine regulile după care se determină, la nivelul întregului Minister Public, categoria juridică de procuror ierarhic superior.

Cum însă, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează − în forme absolut inedite la nivelul european − şi anumite structuri specializate, înglobate funcţional în cadrul acestui Parchet, dar desfăşurându-şi activitatea ca structuri autonome, dispoziţiile generale din Legea nr. 304/2004 referitoare la modul de stabilire a procurorului ierarhic superior se completează, specializează sau chiar se înlocuiesc cu alte norme speciale, însă tot de organizare (un exemplu în acest sens ar fi dispoziţiile art. 222 din OUG nr. 43/2002 referitoare la Direcţia Naţională Anticorupţie sau dispoziţiile art. 881 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 referitoare la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie).

O primă concluzie care trebuie reţinută priveşte natura cadrului normativ prin raportare la care se determină conţinutul noţiunii de procuror ierarhic superior. În considerarea exclusivităţii impuse la nivel constituţional [art. 73 alin. (3) lit. l)], calitatea de procuror ierarhic superior nu poate fi stabilită decât în condiţiile legii, fie în forma actelor emise de legiuitorul primar (legi organice), fie în forma actelor emise de legiuitorul delegat (ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului).

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 339 C.proc.pen. care, stabilind în concret modul în care operează principiul controlului ierarhic în materia verificării actelor şi soluţiilor dispuse de procuror, atunci când detaliază instituţia procurorului ierarhic superior prin raportare la diferitele categorii de procurori, autori ai actelor atacate, acceptă existenţa unei ierarhii diferite a funcţiilor în parchet faţă de cea stabilită prin normele generale, însă doar dacă aceasta este reglementată prin lege.

Astfel, art. 339 alin. (3) C.proc.pen. prevede că „dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) − s.n. care reglementează ierarhia comună generală − se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială„.

Prin urmare, actele infralegale nu au aptitudinea funcţională de a reglementa o categorie juridică pentru care există o altă preferinţă normativă.

Împrejurarea că în practică sunt des invocate dispoziţii din acte inferioare legii pentru determinarea în concret a categoriei de procuror ierarhic superior − de exemplu Regulamentul de ordine interioară al parchetelor adoptat prin Hotărârea Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 947 din 14.11.2019 sau Regulamentul de ordine interioară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie adoptat prin Ordinul nr. 1643/C/2015 a Ministrului Justiţiei –, nu este în măsură să înlăture sau să relativizeze ierarhia stabilită a priori pe cale legală.

Cu atât mai mult aceasta nu poate fi modificată unilateral, pe cale judiciară, în condiţii conjuncturale.

Prin raportare la aceste premise normative imperative, categoria juridică de „procuror ierarhic superior” nu poate fi determinată decât în considerarea ierarhiei şi criteriilor indicate expres prin legea generală sau specială.

Următoarea etapă în lămurirea chestiunii ce face obiectul sesizării priveşte identificarea criteriilor referitoare la categoria analizată şi stabilirea limitelor în care aceasta se manifestă judiciar.

Procurorul ierarhic superior este entitatea sau autoritatea individuală prin care se realizează într-o structură colectivă (Ministerul Public, unitatea de parchet) controlul ierarhic, ca principiu director în activitatea procurorilor. Deşi iradiază la nivelul întregului Minister Public şi operează, în mod natural, în considerarea ierarhiei piramidale a acestei autorităţi, controlul ierarhic nu se realizează în mod global întrucât nu priveşte activitatea Parchetelor (ca unităţi), ci pe cea a procurorilor ca subiecţi procesuali individuali cu atribuţii judiciare.

Prin urmare, controlul ierarhic se manifestă în activitatea judiciară concretă a procurorilor în mod fracturat (şi uneori chiar autonom) în cadrul fiecărei unităţi de parchet constituite din procurori. Astfel, prin voinţa expresă a legii, controlul ierarhic se realizează, la nivel general, prin conducătorii fiecărui parchet.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 care stabilesc că „(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie”.

Neoperând la nivel global, subordonarea pe care o evocă controlul ierarhic în cadrul Ministerului Public nu are caracter administrativ, ci funcţional. Această subordonare nu priveşte procurorii din parchetele inferioare în raport cu cei din parchetele superioare (potrivit ierarhiei piramidale amintite), ci activitatea judiciară a procurorilor dintr-o anumită unitate de parchet supusă unui control complet, de legalitate şi de temeinicie, exercitat de conducătorul acelei unităţi de parchet.

Cum principiul vizează întreaga activitate din Ministerul Public şi subordonarea urmează toate treptele ierarhiei în cadrul acestei autorităţi astfel că, în mod natural, conducătorul unui parchet este subordonat, la rândul său, conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circusmcripţie, din treaptă în treaptă, până la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, potrivit art. 72 din Legea nr. 304/2004 exercită direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor.

Analizând şi dispoziţiile speciale care reglementează, sub forma normelor de organizare, categoria juridică a procurorului ierarhic superior (prevăzute în OUG nr. 43/2002 pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, OUG nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi în Secţiunea 21 din Legea nr. 304/2004 privind Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie) se observă că acestea nu sunt în măsură să modifice conţinutul generic al conceptului (din perspectiva mecanismului de operare, pe conducători de parchete), ci mai degrabă îi particularizează aplicarea în raport cu specificul unităţii de parchet specializate la care se referă, şi care exclude sau permite controlul ierarhic obişnuit, exercitat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, putem stabili că normele de organizare reglementează vocaţia instituită prin lege pentru a exercita controlul ierarhic în cadrul Ministerului Public, categoria de „procuror ierarhic superior” fiind o noţiune care derivă din modalitatea concretă de realizare a acestei subordonări şi care este circumscrisă în mod lipsit de echivoc calităţii de conducător de parchet sau de unitate specializată de parchet ori de structură de parchet.

În final, lămurirea completă a acestei probleme de drept implică corelarea normelor de organizare evocate anterior cu normele de competenţă şi de procedură propriu-zise, prevăzute în Codul de procedură penală, referitoare la modalitatea de individualizare a procurorului cu funcţie de conducere care corespunde, în concret, pe anumite instituţii, categoriei de procuror ierarhic superior.

În acest sens, Codul de procedură penală operează cu această categorie juridică în două registre diferite, în ambele cazuri plecând de la sensul stabilit cu titlu preliminar prin normele de organizare.

În primul rând, noţiunea de „procuror ierarhic superior” este utilizată de Cod prin indicarea sa expresă, însă la nivel de categorie juridică, în vederea determinării competenţei funcţionale în rezolvarea anumitor incidente procesuale.

Aceste incidente pot fi comune, reglementate prin dispoziţiile părţii generale [de exemplu, art. 63 alin. (2) C.proc.pen. îl desemnează pe procurorul ierarhic superior comun drept subiectul care poate rezolva un conflict de competenţă ivit între doi procurori; art. 70 C.proc.pen. stabileşte că soluţionarea cererii de recuzare a procurorului se face în anumite condiţii de procurorul ierarhic superior etc.] sau speciale [de exemplu, art. 334 alin. (2) C.proc.pen. stabileşte că reluarea urmăririi penale ca urmare a încheierii judecătorului de cameră preliminară se dispune de procurorul ierarhic superior prevăzut de lege, iar art. 415 alin. (3) prevede că apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior]. În toate cazurile însă, aceste incidente, indiferent de faza sau etapa procesuală în care apar, privesc activitatea judiciară a procurorului ca subiect procesual oficial şi corespund mecanismului de realizare a controlului ierarhic intern, din cadrul Ministerului Public, explicat supra.

În al doilea registru, Codul de procedură penală se referă la noţiunea de „procuror ierarhic superior” în mod implicit, nu prin indicarea sa expresă, ci prin descrierea reprezentantului Ministerului Public care corespunde, în cazul anumitor forme procedurale specifice de realizare a controlului ierarhic, categoriei juridice de procuror ierarhic superior.

Chiar dacă în aceste cazuri legea de procedură nu indică expres categoria, ci titularul care corespunde acesteia, fără îndoială că suntem în prezenţa aceluiaşi subiect individual prin care se manifestă principiul director unic de funcţionare a Ministerului Public.

În acest sens, dispoziţiile art. 318 alin. (10), 328 alin. (1), 339 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. converg în a detalia subiectul procesual oficial care realizează controlul intern de legalitate şi temeinicie a unor acte de dispoziţie în cazul renunţării la urmărirea penală, emiterii rechizitoriului sau al atacării prin plângere a măsurilor şi actelor procurorului.

Acesta este prim procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul Şef de Secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru actele efectuate de procurorii din cadrul acestui parchet.

Tot în aceste cazuri, legea prevede expres că dacă actul supus verificării aparţine chiar prim procurorului, procurorului general sau procurorului şef de Secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci controlul se realizează prin procurorul ierarhic superior, revenindu-se aşadar la categoria explicată prin normele de organizare conţinute de legea generală, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Astfel, prin aceste dispoziţii speciale, Codul de procedură completează şi detaliază, prin individualizare, dispoziţiile generale, stabilind în concret cine corespunde categoriei juridice explicate generic prin normele de organizare.

Caracterul special (şi implicit derogatoriu, acolo unde operează) se manifestă în cazul dispoziţiilor prevăzute în Codul de procedură penală fie prin introducerea expresă a unei categorii suplimentare de procuror ierarhic superior neprevăzute de lege – procurorul şef de secţie pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (şi nu direct conducătorul parchetului), fie prin reglementarea posibilităţii generice ca ierarhia obişnuită, prevăzută de art. 65 din Legea nr. 304/2004 să fie înlocuită cu o ierarhie specială, caz în care, din nou, procurorul ierarhic superior nu mai este conducătorul parchetului, ci procurorul cu funcţie de conducere indicat prin legea specială (de exemplu, procurorul şef serviciu teritorial sau procurorul şef secţie în ipoteza unităţilor teritoriale sau structurilor centrale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit art. 222 din OUG nr. 43/2002).

Sintetizând, procurorul ierarhic superior este subiectul procesual oficial prin care se realizează funcţional controlul ierarhic în activitatea Ministerului Public, fiind determinat în mod generic prin dispoziţiile Legii nr. 304/2004 şi indvidualizat în concret prin dispoziţiile speciale prevăzute în Codul de procedură penală sau în alte legi speciale de organizare a unor unităţi specializate de parchet.

Acest procuror ierarhic superior este de regulă conducătorul unităţii de parchet sau procurorul cu funcţie de conducere (aflat pe o treaptă intermediară) din unitatea de parchet din care face parte procurorul care se manifestă judiciar.

Elocventă pentru această formulă concentrată este dispoziţia prevăzută de art. 334 alin. (2) C.proc.pen. pentru ipoteza specifică a reluării urmăririi penale ca urmare a încheierii judecătorului de cameră preliminară de restituire a cauzei, în care sunt amintite ambele forme de manifestare a aceleiaşi categorii juridice„în cazul în care hotărârea se întemeiază pe dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) reluarea se dispune de către conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior prevăzut de lege (s.n.)”.

Chiar dacă se fundamentează pe norme prealabile şi generice de organizare, chiar dacă regula indivizibilităţiipermite la nivel principial, în mod relaxat, substituirea în cadrul Ministerului Public în realizarea atribuţiilor judiciare, normele care individualizează categoria juridică de procuror ierarhic superior prevăzută în Cod şi în alte legi de organizare a unor unităţi specializate de parchet nu pot fi ignorate întrucât au caracter special.

Finalitatea pe care o asigură este aceea de a înlătura arbitrariul în realizarea controlului intern de legalitate şi de temeinicie a unor manifestări procesuale concrete, ca formă de transpunere pe plan judiciar a controlului ierarhic funcţional în cadrul Ministerului Public. Nerespectarea acestor reguli produce o vătămare în dreptul persoanei interesate de a beneficia de un control intern în condiţiile exprese ale legii, vătămarea constând în înlocuirea controlului reglementat în mod previzibil şi accesibil a priori (ca o garanţie de imparţialitate) cu o formă imprevizibilă şi conjuncturală de verificare – prin posibilitatea oricărui procuror cu funcţii superioare de conducere de a-l substitui pe cel prevăzut de lege.

Forma actuală în care legea (atât cea generală, de organizare, cât şi cea de procedură propriu-zisă) reglementează modul de manifestare a subordonării ierarhice între procurori, exclude atribuirea conjuncturală a unei competenţe substitutive generale pentru orice procuror ierarhic superior, în special pentru cei aflaţi în vârful piramidei judiciare, pentru că aceasta ar deschide posibilitatea unor modalităţi necontrolate de manifestare, străine regulilor recente din materia organizării judiciare.

Elocventă în acest sens este şi abrogarea normei de organizare prevăzută de legislaţia anterioară [art. 32 alin. (3) din Legea nr. 92/1992] potrivit căreia „procurorul ierarhic superior putea să îndeplinească oricare din atribuţiile procurorilor din subordine”.

De altfel, încă de la începutul secolului XX, doctrina franceză pleda pentru limitarea formelor de realizare a subordonării ierarhice în cadrul Ministerului Public, nu doar în manifestările orale din faţa judecătorilor („la plume este serve mais la parole est libre”), ci şi în manifestările judiciare proprii funcţiei lor de urmărire care „nu ar putea fi delegate sau anihilate prin dispoziţii superioare contrare” (H. Donnedieu de Vabres, Précis de droit criminel, Ed. Dalloz, Paris, 1946, p.276).

În acest context, dispoziţia cu caracter general prevăzută de art. 72 din Legea nr. 304/2004 potrivit căreia „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor” nu poate fi percepută ca instituind o regulă absolută, derogatorie de la toate normele speciale care particularizează modul de realizare în concret a controlului ierarhic cu privire la unele acte de dispoziţie ale procurorilor.

Această dispoziţie consider că evocă autoritatea pe care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de conducător al Ministerului Public o exercită asupra „parchetelor” din subordine şi nu reprezintă o formă absolută de legitimare a acestui procuror de a-şi asuma discreţionar rolul de „procuror ierarhic superior” în orice împrejurare concretă. Controlul asupra „parchetelor” implică alte modalităţi de operare şi alte finalităţi faţă de controlul ierarhic obişnuit, care se manifestă în principal în activitatea judiciară a procurorilor.

A accepta intervenţia nelimitată a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra actelor întocmite de orice procuror din cadrul Ministerului Public, înseamnă a-i recunoaşte acestuia o atribuţie excepţională care îi permite să eludeze fără nicio limită modalitatea legală de realizare a controlului ierarhic.

O astfel de modalitate de abordare a subordonării ierarhice în activitatea judiciară a procurorilor pare a fi exclusă de legea actuală de procedură, care întrerupe mecanismul complet de realizare a controlului ierarhic, din treaptă în treaptă potrivit Legii nr. 304/2004, în materia actelor judiciare de dispoziţie. În acest sens sunt dispoziţiile art. 339 alin. (5) C.proc.pen. care exclud posibilitatea atacării ordonanţelor prin care se soluţionează plângerile împotriva actelor şi măsurilor procurorilor la următorul procuror ierarhic superior, deşi teoretic, controlul ierarhic reglementat la nivel general ar permite evaluarea acestor acte câtă vreme, în mod natural, mai există un procuror ierarhic superior.

Mai mult, raportând aceste dezlegări generale contextului în care s-a ridicat problema de drept analizată, nu poate fi ignorat conţinutul lipsit de echivoc al dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C.proc.pen. care permit exercitarea controlului de legalitate a soluţiei iniţiale de clasare, în vederea redeschiderii urmăririi penale, doar de către „procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia„, limitând astfel intervenţia oricăror alţi procurori.

Chiar dacă, potrivit normelor generale sau speciale de organizare, procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia are, la rândul său, alţi procurori ierarhic superiori, această ierarhie nu legitimează intervenţia arbitrară în activitatea judiciară. Cu referire expresă la dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 304/2004 consider că nici Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate infirma ordonanţa de clasare emisă de un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, norma generală de organizare neputând deroga, aşa cum am arătat, de la normele speciale de competenţă şi de procedură.

Consider că legitimarea intervenţiei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauze concrete ar ridica serioase dubii referitoare la imparţialitatea activităţii de urmărire redeschise ca urmare a dispoziţiei conducătorului Ministerului Public, fiind greu de înlăturat suspiciunea rezonabilă pentru subiecţii particulari implicaţi în această activitate că finalitatea sa ar putea fi alta decât cea sugerată prin dispoziţia de redeschidere a unui procuror cu astfel de autoritate absolută.

III. Concluzii.

În raport cu argumentele invocate, apreciez că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, nu are în concret calitatea de „procuror ierarhic superior celui care a dispus soluţia” la care se face referire în mod expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C.proc.pen.

Conf. dr. Andrei Zarafiu
Departamentul de Drept Penal, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.