Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

CSM solicită puterii legislative şi executive reținere în discursul public la adresa corpului profesional al judecătorilor
20.02.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 19 februarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității următorul comunicat:

„Având în vedere faptul că în ultima perioadă de timp asistăm la o adevărată campanie concertată derulată împotriva corpului profesional al judecătorilor de către celelalte două puteri, legislativă şi executivă, cu referire la veniturile acestora, respectiv pensii, salarii şi alte drepturi bănești, Secția pentru judecători formulează următoarele precizări în vederea corectei informări a opiniei publice:

Veniturile judecătorilor în sens larg  decurg din lege şi reprezintă reflectarea corectă a rolului pe care îl îndeplinesc într-o societate democratică prin raportare atât la îndatoririle şi restricțiile impuse acestora de-a lungul întregii cariere, cât şi la importanța activității desfășurate pentru echilibrul puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăților tuturor cetățenilor.

Sumele de bani reprezentând restanțe salariale cuvenite judecătorilor sunt consecința directă a sancționării prin hotărâri judecătorești definitive a încălcărilor repetate ale legislației în domeniul salarizării de către Ministrul Justiţiei – în calitate de ordonator principal de credite – şi a eșalonărilor pe perioade foarte mari de timp a plății acestora.

În condițiile în care problemele grave de personal şi de infrastructură cu care se confruntă instanțele de la toate gradele de jurisdicție din țară sunt constant ignorate de către cei care au atât obligația, cât şi mijloacele de a le rezolva, considerăm că atacul la adresa judecătorilor este lipsit de orice substanță şi are ca unic scop antagonizarea societății faţă de aceştia. Acest lucru reprezintă un adevărat atentat la independența justiției.

În aceste circumstanțe, Secția reține că declarațiile Ministrului Justiției din data de 18.02.2020, formulate cu ocazia audierilor derulate în cadrul comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, sunt nejustificate și regretabile.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită atât Ministrului Justiției, cât și celorlalte două puteri legislativă şi executivă, prudență și reținere în discursul public la adresa corpului profesional al judecătorilor și intensificarea eforturilor în sensul identificării soluțiilor ce se impun pentru rezolvarea problemelor reale care afectează sistemul de justiție şi în mod direct pe toți justițiabilii.”

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti