« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Întrebare preliminară cu privire la înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă (printre altele). UPDATE: Concluzii AG
05.03.2021 | Mihaela MAZILU-BABEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

05 martie 2021: Avocatul general propune Curții următoarele răspunsuri:

– La a doua întrebare adresată în cauza C‑811/19 și în cauza C‑840/19, precum și la a patra întrebare adresată în cauza C‑811/19 trebuie să se răspundă că articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu include condiția specializării completurilor de judecată. Articolul 47 al doilea paragraf din cartă nu se opune însă unei decizii a unei curți constituționale naționale prin care se constată că, în aplicarea unui standard național efectiv și rezonabil de protecție a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și pe baza interpretării date de aceasta dispozițiilor naționale aplicabile, compunerea unui complet de judecată este nelegală ca urmare a încălcării unei condiții legale naționale referitoare la specializarea completurilor de judecată.

– La prima întrebare adresată în cauza C‑811/19 și în cauza C‑840/19 trebuie să se răspundă că articolul 325 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei decizii a unei curți constituționale naționale prin care se constată nelegalitatea compunerii completurilor de judecată ale instanței supreme naționale care se pronunță în primă instanță asupra unor infracțiuni de corupție pentru motivul că aceste completuri nu sunt specializate în materie de corupție, deși judecătorilor care fac parte din completurile menționate le‑a fost recunoscută specializarea necesară, atunci când o astfel de constatare este susceptibilă să genereze un risc sistemic de impunitate în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

– La a treia întrebare adresată în cauza C‑811/19 și în cauza C‑840/19 trebuie să se răspundă că principiul supremației (notă MMB: în toate celelalte limbi pe care eu le cunosc se traduce prin principiul aplicării prioritare) trebuie interpretat în sensul că permite unei instanțe naționale să înlăture aplicarea unei decizii a curții constituționale naționale, obligatorie în dreptul național, dacă instanța de trimitere ar considera că această înlăturare este necesară pentru a se conforma obligațiilor care decurg din dispozițiile direct aplicabile ale dreptului Uniunii.

Mi-au mai atras atenția următoarele paragrafe:

43. Pe de altă parte, apelantul susține de asemenea prezentarea eronată a cadrului factual din decizia de trimitere prin includerea unor elemente exterioare dosarului cauzei principale pentru ca o legătură cu interesele financiare ale Uniunii să poată fi creată în vederea asigurării admisibilității cererii de decizie preliminară. Astfel, nici acuzațiile aduse împotriva sa, nici condamnarea sa în primă instanță nu privesc în mod specific o infracțiune de corupție în cadrul unor contracte de achiziții publice finanțate din fonduri ale Uniunii. Informațiile utilizate de instanța de trimitere provin dintr‑o altă cauză penală, la care acesta nu este parte. În aceeași ordine de idei, apelantul afirmă, în ceea ce privește prima întrebare, că instanța de trimitere a furnizat informații incomplete cu privire la cadrul juridic național. De asemenea, informațiile referitoare la Curtea Constituțională și la constatările acesteia din Decizia nr. 417/2019 sunt incomplete și parțial inexacte.

(…)

50. Astfel cum am arătat în Concluziile AFJR(12) și în Concluziile Euro Box Promotion(13), potrivit jurisprudenței actuale a Curții, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE se aplică atunci când un organ național ar putea fi chemat să se pronunțe, în calitate de instanță judecătorească, asupra unor chestiuni privind aplicarea sau interpretarea dreptului Uniunii(14). Nu există nicio îndoială că ÎCCJ, care este organul judiciar a cărui independență ar putea fi eventual afectată de decizia Curții Constituționale în discuție în prezenta cauză, este un organ judiciar național care, în calitate de instanță judecătorească, ar putea fi chemat să se pronunțe cu privire la chestiuni privind aplicarea sau interpretarea dreptului Uniunii.

(…)

53. Cu excepția primului apelant în cauza C‑811/19, toate persoanele interesate care au răspuns la întrebările cu solicitare de răspuns scris adresate de Curte sunt de acord cu privire la faptul că Decizia MCV, ținând seama în special de obiectivele de referință 1 și 3 din anexa la aceasta, este aplicabilă în ceea ce privește problemele ridicate în prezentele cauze, referitoare la combaterea corupției, statul de drept și garantarea independenței judecătorilor.

(…)

63. Primul apelant în cauza C‑811/19 și apelantul în cauza C‑840/19 au susținut în răspunsurile lor scrise la întrebările adresate de Curte că articolul 325 alineatul (1) TFUE impune ca legătura dintre infracțiuni și interesele financiare ale Uniunii să rezulte în mod expres din definiția infracțiunii. Primul apelant în cauza C‑811/19 arată că numai o astfel de abordare ar putea garanta dreptul la apărare. Apelantul în cauza C‑840/19 susține că nici acuzațiile care îi sunt aduse, nici hotărârile pronunțate împotriva sa nu menționează în mod specific fraude referitoare la proiecte finanțate de Uniune. Deși în ordinea juridică română există infracțiuni specifice legate de interesele financiare ale Uniunii, apelantul nu a fost acuzat de săvârșirea unor asemenea infracțiuni(22).

(…)

67. În al doilea rând, în ceea ce privește cerința respectării dreptului la apărare, nu vedem în ce mod eventuala aplicabilitate a articolului 325 alineatul (1) TFUE ar da naștere (în mod automat) (vre)unei încălcări a dreptului la apărare.

(…)

96. În al doilea rând însă, primul apelant în cauza C‑811/19 arată în răspunsurile sale la întrebările adresate de Curte că, din moment ce dreptul la o „instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege” face trimitere la legislația națională, articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care trebuie să respecte standardul minim garantat de articolul 6 din CEDO, nu poate impune un standard bazat pe criterii care diferă de garanțiile oferite la nivel național. În plus, acesta susține că prin Decizia nr. 417/2019 s‑a constatat că ÎCCJ a încălcat în mod vădit dispozițiile legale referitoare la condiția specializării.

(…)

107. Definirea unui asemenea standard constituțional național, desigur, în măsura în care există unul, este de competența autorităților naționale competente. Guvernul român și Ministerul Public au arătat că condiția specializării nu constituie un element al standardului național al dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. Luăm act de această poziție, însă Curtea nu poate face nimic mai mult. Repetăm, o dată în plus, că definirea unui standard constituțional național este de competența instanțelor naționale și a actorilor naționali. Aceasta nu înseamnă însă în mod necesar că orice argument invocat ca aspect al unui standard național mai ridicat va fi în cele din urmă admis ca o justificare suficientă în dreptul Uniunii, chestiune pe care o vom analiza în secțiunea următoare.

(…)

119. Astfel cum a arătat Comisia, efectele Deciziei nr. 417/2019 nu par a fi circumscrise unei perioade relativ limitate: Decizia nr. 417/2019 impune rejudecarea în primă instanță a tuturor cauzelor aflate în etapa apelului în care hotărârea primei instanțe a fost pronunțată între 21 aprilie 2003 (data la care modificările Legii nr. 78/2000 au introdus condiția specializării) și 22 ianuarie 2019 (data la care Colegiul de conducere al ÎCCJ a declarat că toate completurile trebuie considerate ca fiind completuri specializate). Este vorba despre un total de 16 ani. Așa cum arată în mod întemeiat Comisia, ținând seama de nivelul general de complexitate a cauzelor privind infracțiuni de corupție săvârșite de persoanele care intră în sfera de competență a ÎCCJ (persoane care exercită funcții publice sau funcționari de stat de rang înalt), precum și de probabilitatea declarării unui apel, efectele așteptate în mod rezonabil ale acestei hotărâri sunt foarte extinse.

(…)

127. Ministerul Public, guvernul român și Comisia au exprimat însă îndoieli cu privire la caracterul real al motivelor referitoare la drepturile fundamentale care stau la baza Deciziei nr. 417/2019. Abordarea pur formală adoptată de această decizie în privința condiției specializării conduce la concluzia practică potrivit căreia rejudecarea cauzelor de către exact aceleași completuri poate fi cu greu considerată ca determinând o încălcare perceptibilă a dreptului național.

128. Împărtășim aceste îndoieli.

129. În primul rând, nu reușim să înțelegem motivul pentru care un standard național referitor la specializarea judecătorilor, care este complet formal și care constă într‑o simplă desemnare automată a exact acelorași completuri și judecători, trebuie să fie considerat drept esențial. Este dificil de înțeles cum contribuie această condiție la un nivel mai ridicat de protecție jurisdicțională (efectivă).

:: concluzii AG

***

24 februarie 2020:

Înalta Curte de Casație și Justiție se întreabă, printre altele, cu privire la înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă (C-811/19 FQ, GP, HO, IN, JM).

Situația de fapt:
1. materii UE incidente:
– Spațiul de libertate, securitate și justiție: Cooperarea judiciară în materie penală;
– Drepturi fundamentale: Carta drepturilor fundamentale;
– Libertatea de stabilire;
– Apropierea legislațiilor;
– Libera prestare a serviciilor;
2. Dispoziții de drept național vizate:
– Constituţia României;
– Codul de procedură penală;
– Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;
– Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
– Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
3. avem adoptarea unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României
4. necesitatea de a afla dacă dreptul UE se opune unei decizii CCR:
4.1. care soluționează o excepție procesuală care ar viza o eventuală nelegală compunere a completurilor de judecată, în raport de principiul specializării judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție (neprevăzut de Constituția României)
4.2. și care obligă o instanță de judecată să trimită cauzele, aflate în calea de atac a apelului (devolutivă), spre rejudecare, în primul ciclu procesual la aceeași instanță;
5. avem constatarea de către un organ exterior puterii judecătorești a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme);
6. necesitatea de a afla dacă dreptul UE incident s-ar opune unei astfel de constatări;
7. apoi, necesitatea de a afla dacă un drept UE anume ar permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, care interpretează o normă inferioară Constituției, de organizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, normă interpretată în mod constant, în același sens, de o instanță de judecată timp de 16 ani;
8. in fine, necesitatea de a afla dacă liberul acces la justiție, din perspectiva dreptului UE, include specializarea judecătorilor și înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă.

Dispoziții de drept UE invocate a fi incidente:
1. Articolul 19 alineatul (1) TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, articolul 58 din Directiva (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, articolul 4 din Directiva (UE) 2017/137 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal;
2. Articolul 2 TUE coroborat cu articolul 47 alineatul (2) Carta DFUE (cu explicațiile aferente).

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni/categorii: CCR, CJUE, Drept penal, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență curentă ÎCCJ

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD