Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Omul cu firea blândă nu este răzbunător, ci îngăduitor și dornic să înțeleagă. Anger and Forgiveness de Martha C. Nussbaum
25.02.2020 | Diana MOCANU

Diana Mocanu

Diana Mocanu

Contrar unui consens în gândirea morală contemporană, furia, în majoritatea formelor ei, nu este nici rațională, nici productivă și nici necesară. Faptul că pare o reacție naturală, fiind o adaptare care ne-a dat cel mai probabil un avantaj de-a lungul evoluției, înseamnă pur și simplu că nu este deloc ușor să ne-o controlăm și cu atât mai puțin să ne-o învingem. Merită însă efortul de a ne cultiva eul rațional astfel: iată ideea centrală pe care cartea Marthei Nussbaum[1] o argumentează, iar modelul ales ca întrupând această perspectivă este nimeni altul decât Nelson Mandela. Angajat în timpul celor 25 de ani petrecuți pe Robben Island în meditație autocritică asupra preocupării sale cu propriul statut și asupra dorinței de răzbunare pe care o simțea, din introspecția sa rezultă o frumoasă idee care privește spre viitor, aceeași pentru care scrie Nussbaum: de a învăța să gândim la ce trebuie făcut pentru a asigura că justiția va prevala în viitor mai degrabă decât la ce pedepse trebuie date pentru a compensa nedreptăți din trecut[2].

Problema centrală aici – în viziunea autoarei – este dorința de răzbunare atașată sentimentului de furie și conceptual legată de acesta[3]. Definind, ea pornește de la premisa că furia poate fi înțeleasă în sens larg ca modul de a aprecia că ne-a fost amenințat sau prejudiciat ceva de valoare. Furia este astfel o formă de judecată evaluativă (oricât ar fi ea de eronată). Însă Nussbaum nu se oprește aici. Ea merge, cu câteva rezerve, pe urmele lui Aristotel, arătând că furia este mai mult decât această recunoaștere a unui prejudiciu sau a unei pierderi. Furia are un scop, iar acest scop este răzbunarea. Explorându-le pe îndelete pe fiecare dintre acestea în parte, precum și manifestările lor din sfera privată până în cea publică, demersul culminează cu formularea unei soluții pe atât de surprinzătoare pe cât este defapt de veche: iertarea. Înainte de a desconsidera cartea însă și de a o închide în cutia nihil novum sub sole, aflați că ni se oferă o reformulare originală a ideii iudeo-creștine de iertare, o alăturare de gânduri atât noi, cât și mai dinainte formulate, care par prin scriitura autoarei că demult căutau să se întâlnească într-o teorie.

TOP 3 CITATE:

“Anger is not always, but very often, about status injury. And status injury has a narcissistic flavor: rather than focusing on the wrongfulness of the act as such, a focus that might lead to concern for wrongful acts of the same type more generally, the status-angry person focuses obsessively on herself and her standing vis-à-vis others.”[4]

“Discrimination on grounds of race or gender is often imagined as an injury that really does consist in down-ranking, so there is a tendency to think it can be rectified by bringing the injurer low. But this idea is a false lure. What is wanted is equal respect for human dignity. What is wrong with discrimination is its denial of equality, as well as its many harms to wellbeing and opportunity. Reversing positions through down-ranking does not create equality. It just substitutes one inequality for another.”[5]

“[Anger] diverts one’s thoughts from the real problem to something in the past that cannot be changed. It makes one think that progress will have been made if the betrayer suffers, when, in reality, this does nothing to solve the real problem. It eats up the personality and makes the person quite unpleasant to be with. It impedes useful introspection. It becomes its own project, displacing or forestalling other useful projects. And importantly, it almost always makes the relationship with the other person worse.”[6]

CE MI-A PLĂCUT:

Alchimia de idei

Combinația de referințe istorice și relevanță contemporană, de trecut și prezent, evidentă încă din primele paragrafe, este absolut irezistibilă. Ni se amintește, nu cu puțină măiestrie, versiunea alegorică a ideii centrale, dramatizată de Eschil in Orestia acum aproape 2 milenii și jumătate. Într-o confirmare tacită a ideii că adevărul se arată mai lesne decât se spune, Nussbaum trimite la transformările care au loc la sfârșitul piesei: una dintre ele, cea mai faimoasă de altfel, este aceea prin care Atena pune capăt buclei infinite de răzbunări sângeroase introducând instituții juridice și mai cu seamă un tribunal cu proceduri clare în care să se pledea argumentat rațional și să se cântărească probele, cu judecător independent și un juriu selectat dintre cetățenii Atenei. Astfel, vinovăția urma să fie stabilită conform legii și nu Furiilor, sinistre și subumane zeități străvechi ale răzbunării. Aici intervine cea de-a doua transformare, mai puțin faimoasă, dar lămuritoare. Furiile nu dispar ulterior, ci se alătură – convinse de Atena – orașului, primind un loc de onoare sub pământ, adică acceptând constrângerile legii. Ele își înfrânează pornirile răzbunătoare în schimbul respectului cetățenilor, capătă astfel o fire blândă și ajung să predice armonie și dragoste reciprocă. Devin Eumenide – cele binevoitoare.

Dându-li-se dreptate stoicilor și înțelepciunii lor de a ne îndemna să recunoaștem cât de meschine sunt lucrurile care ne ofensează de obicei, cartea militează pentru înăbușirea în fașă a strigătelor războinice ale talionului. În acest fel, se evită încă de la început închiderea în cercul său vicios a riscului ca furia să-și facă loc între sentimentele noastre. Toate acestea, în ciuda numărului, importanței și întrepătrunderii de idei, ne sunt prezentate de o manieră cât se poate de clară și sistematică, sub forma unei argumentații cât o carte, dar care are meritul de a nu fi o clipă greu de urmărit.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Cu toate că aș putea fi acuzată de a încerca să deghizez o laudă în critica pe care sunt gata să o formulez aici, mă voi baza pe faptul de a vă fi pus în gardă asupra importanței iertării și voi îndrăzni să spun că uneori însăși claritatea și organizarea impecabilă a ideilor diminuează din plăcerea pură de a citi ideile legându-se unele de altele fără a semăna unui curs sau unei fade demonstrații logice. Acestea fiind spuse, este desigur mai util scheletul argumentativ decât este deranjant, lucru care ține oricum într-o măsură de preferințele cititorului.

O altă critică formulată la adresa cărții și pe care o voi relua din lipsă de altele, este aceea de a fi prea blândă cu sine însăși în încercarea de a-și combate propriile aserțiuni. Dar și asta poate că ar putea rămâne, pentru a nu-i știrbi din frumusețe, în sarcina cititorului, căruia are să-i ofere ceva, oricât i-ar fi gusturile de singulare.

* Omul cu firea blândă nu este răzbunător, ci îngăduitor și dornic să înțeleagă – Aristotel, Etica nicomahică, 1126a1–3, (trad.n.).


[1] Martha C. Nussbaum (Ernst Freund Distinguished Service Professor of Law and Ethics la Universitatea Chicago), Anger and Forgiveness: Resentment, Generosity, and Justice, Oxford University Press, 2016.
[2] Idem, p.226-232.
[3] Idem, p.22.
[4] Furia este nu întotdeauna, dar foarte adesea, despre prejudicii aduse statutului unei persoane. Iar acestea au o tentă narcisistă: în loc să se concentreze pe injustețea actului în sine, gând care ar putea deveni o preocupare generală pentru acte injuste similare, persoana furioasă este în acest caz obsedată de sine și de poziția sa vis-à-vis de alte persoane. (trad.n.)
[5] Discriminarea pe motive de rasă sau gen este deseori imaginată ca un prejudiciu care constă în tratamente degradante, așadar există o tendință de a crede că poate fi reparat prin degradarea făptuitorului la rândul său. Dar această idee ne ademenește pe o pistă falsă. De dorit este respectul egal pentru demnitatea umană. Ce este greșit la discriminare este negarea egalității pe care o implică, la fel ca multiplele piedici în calea bunăstării și oportunităților. A face schimb de locuri cu cel care te-a tratat degradant nu creează egalitate. Doar substituie o inegalitate cu alta. (trad.n.)
[6] [Furia] distrage gândirea de la problema reală la ceva din trecut ce nu poate fi schimbat. Ne face să credem că faptul de a cauza suferință celui responsabil înseamnă progres, când, în realitate, asta nu contribuie cu nimic la rezolvarea problemei reale. Ne consumă personalitatea și ne face să fim neplăcuți de avut prin preajmă. Împiedică o foarte necesară introspecție. Devine propriul proiect, împiedicând sau întârziind alte proiecte utile. Și nu în ultimul rând, face relația cu cealaltă persoană aproape întotdeauna mai rea. (trad.n.)


Diana Mocanu


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Omul cu firea blândă nu este răzbunător, ci îngăduitor și dornic să înțeleagă. Anger and Forgiveness de Martha C. Nussbaum”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.