Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Scurte considerații privind instituția juridică a rezoluțiunii, sub auspiciile Codului civil din 2009
25.02.2020 | Constantin Claudiu ULARIU

Constantin Claudiu Ulariu

Constantin Claudiu Ulariu

Sediul predilect al materiei se regăseşte în art. 1549 – 1554 din CAPITOLUL II – Executarea silită a obligaţiilor, SECŢIUNEA a 5-a – Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor, Codul civil din 2009.

Însă, acestei instituţii juridice îi sunt dedicate o serie de dispoziţii normative speciale, precum disp. art. 1321,1700, 1710, 1711, 1724, 2251, 2263 etc. din Codul civil din 2009, norme legale care conturează cadrul de reglementare al acesti importante istituţii juridice de drept civil.

Elemente definitorii

Rezoluțiunea este o sancţiune de drept civil având ca efect desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic cu executare dintr-odată (de pildă, vânzare, donație, schimb etc.), pentru neexecutarea obligațiilor asumate.

Rezoluţiunea este o cauză de încetare a contractului asociată chestiunii executării convenţiilor (op. cit. Liviu Pop şi alţii, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, p.282), precum şi un remediu al convenţiilor sinalagmatice uno inctu, în principiu obiectiv, condiţionat şi de ultim resort, care presupune desfiinţarea ex tunc a drepturilor şi obligaţiilor care acătuiesc conţinutul raportului juridic de drept civil generat de conractul bilateral încheiat de căătre părţi.

Rezoluțiunea poate fi invocată:
– numai în ceea ce priveşte contractele sinalagmatice (bilaterale), adică în acele contracte în care părțile semnatare și-au asumat obligații reciproce și interdependente;
– numai atunci când una dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale (dacă însuși creditorul a provocat neexecutarea obligației – mora creditoris, această cerință nu este îndeplinită);
– numai dacă partea ca nu şi-a executat obligațiile contractuale a fost pusă, în prealabil, în întârziere (art. 1516 alin. 2 C. civ.);
– doar atunci când neexecutarea obligațiilor este „însemnată”, ceea ce înseamnă că lipseşte de interes contractual creditorul.

Deşi în genere sa admite în literarura de specialitate recentă că rezoluţiunea operează necondiţionat de existenţa vinovăţiei părţii contractuale puse în întârziere, consideraţie confirmată de disp. art. 1551 alin. 1 C. civ., totuşi din analiza textelor acestui act normativ se poate identifica o situaţie în care existenţa vinovăţiei poate fi integrată printe condiţiile de incidenţă a rezoluţiunii.

Astfel, potrivit disp. art. 2263 C. civ.
(1) Contractul de întreținere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepția cazului în care creditorul întreținerii decedează mai devreme.
(2) Atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluțiunea.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), precum și atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanță, dispozițiile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
(4) Dacă rezoluțiunea a fost cerută pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), oferta de întreținere făcută de debitorul pârât după introducerea acțiunii nu poate împiedica rezoluțiunea contractului.
(5) În cazul în care rezoluțiunea se pronunță pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), debitorul în culpă nu poate obține restituirea prestațiilor de întreținere deja executate.
(6) Dreptul la acțiunea în rezoluțiune se transmite moștenitorilor.
(7) Rezoluțiunea contractului de întreținere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la art. 2.261 alin. (1).

Ori, din analiza teleologică, sistematică şi logico juridică a dispoziţiei noorative citate mai sus, se poate conchide faptul că menţiunea legiuitorului din alin. 5, privindul de debitorul în culpă, nu reprezintă un simplu derapaj de exprimare ori o neconcordanţă insolită cu disp art. 1551 alin. 1 C. civ., ci mai degrabă o derogare a normei legale speciale edictate în materia contractului de întreţinere de la regula generală, în sesnul că pentru a opera rezoluţiunea judiciară a contractului în discuţie, instanţa trebuie să verifice inclusiv condiţia culpei debitorului întreţinerii, pe lângă celelalte cerinţe de drept comun.

Aşadar, în acest caz particular, rezoluţiunea este o sancţiune subiectivă, condiţionată de cerinţa vinovăţiei celui obligat să asigure întreţinerea.

Felurile rezoluțiunii – poate fi judiciară, unilaterală sau de plin drept (art. 1550 C. civ.).

Rezoluțiunea judiciară

Rezoluţiunea judiciară este rezoluţiunea pronunţată de instanţele de judecată la cererea uneia dintre părţi, ca urmare a neexecutării obligaţiei celeilalte părţi din cauze imputabile acesteia.

Pentru admiterea acţiunii având ca obiect rezoluţiunea unui contract se cer îndeplinite următoarele condiţii:

a) Una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile sale.

Neexecutarea constituie orice înfrângere sau executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, orice neconcordanţă între prestaţia promisă de creditor prin contract şi prestaţia efectiv executată de debitor. Neexecutarea îmbracă forme multiple. Ea poate fi totală sau parţială, din punct de vedere cantitativ sau calitativ, temporară sau definitivă şi ireversibilă, pozitivă sau negativă. Întârzierea în executarea obligației este o formă de neexecutare și poate îmbrăca situația unei neexecutări temporare sau a unei neexecutări definitive.

b) Debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere.

În dreptul nostru civil, simpla ajungere la termen nu îl somează pe debitor potrivit principului dies non interpellat pro hominem (art. 1516 alin 2 din C. civ.). Noul Cod civil inserează în art. 1521 dispoziţia potrivit căreia punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului. Dacă anterior cererii de chemare în judecată creditorul nu l-a pus în întârziere pe debitorul său, acesta va avea dreptul să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii, acest drept fiind unul legal, aplicarea sa nefiind lăsată la aprecierea instanței.

c) Neexecutarea să fie determinantă pentru partea care şi-a executat propriile obligaţii ori care se declară gata să execute, parte ce se vede privată de realizarea drepturilor conttractuale, prin acţiunea sau inacţiunea debitorului său contractual, fiind, prin urmare, lipsită de interesul prezervării raporturilor contractuale statornicite între părţi.

Competenţa pronunţării rezoluţiunii revine judecătoriei sau tribunalului (în raport de valoarea obiectului contractului sau, dupăa caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii) de la domiciliul ori de la sediul pârâtului – art. 98, art. 101 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 107 C. proc. civ..

Rezoluțiunea unilaterală

Rezoluțiunea unilaterală este acea formă de rezoluțiune care se poate face la cererea părții îndreptățite, adică a părții care și-a executat obligația sau se declară pregătită să o execute, printr-o notificare adresată debitorului care, prin ipoteză, nu și-a executat obligația. Rezoluţiunea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului numai atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere. (art. 1552 alin. 1 C. civ.).

Declaraţia de rezoluţiune trebuie făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acesteia (art. 1552 alin. 4 C. civ.).

Această notificare este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor, prin urmare, creditorul nu mai poate reveni asupra sa (art. 1552 alin. 4 C. civ.). Din norma legală citată rezultă faptul că notificarea este revocabilă în situaţia în care aceasta ajunge la destinatar (cocontractantul ce nu şi-a executat obligaţiile) in acelaşi timp ori ulterior adresei de revocare a rezoluţiunii unilaterale, extrajudiciare.

Dacă rezoluțiunea unilaterală este declarată de către creditor prin intermediul unei notificări de punere în întârziere a debitorului (prin care a acordat un termen de grație debitorului, în interiorul căruia debitorul să își execute obligația), nu mai este necesară o nouă notificare, astfel că, de la data expirării termenului acordat debitorului, declarația de rezoluțiune produce efecte și devine irevocabilă.

În toate cazurile, declarația de rezoluțiune se înscrie în Cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terților.

Rezoluțiunea de plin drept

Art. 1550 alin. 2 C. civ. reglementează rezoluţiunea de drept legală şi rezoluţiunea de drept convenţională.

Rezoluţiunea de drept legală desemnează situaţia în care legea prevede în mod expres că neexecutarea obligaţiilor la termen atrage după sine rezoluţiunea.

Nu există în legislaţia actuală reglementarea unei situaţii concrete de rezoluţiune de drept legală (op. cit. Liviu Pop şi alţii, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, p.282).

Cu toate acestea, ar putea fi identificată o situaţie în care s-ar putea pune în discuţie incidenţa acestei instituţii juridice.

Astfel, potrivit disp. art. 57 alin. 1 lit. b din OUG nr. 54/2006, „Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situații: […] b)în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanța de judecată.

În opinia noastră, nimic nu se opune ca denunţarea unilaterală a contractului de concesiune să îmbrace forma rezoluţiunii extrajudiciare, evident, în condiţiile în care concesiune presupune executarea uno ictu a obligaţiilor pentru cel puţin una dintre pările contractante.

Rezoluţiunea de drept convenţională îmbracă forma pactului comisoriu.

Pactul comisoriu are ca efect rezoluțiunea de drept a contractului, însă este necesar ca prin acordul părților să fi fost prevăzut în mod expres care sunt obligațiile a căror neexecutare atrage acest remediu contractual (art. 1553 alin. 1 C. civ.).

Pactul comisoriu a fost definit în doctrină ca o clauză contractuală prin care părțile stabilesc în prealabil care neexecutare contractuală poată să atragă rezoluțiunea.

Rezoluțiunea este, totuși, condiționată de punerea în întârziere a debitorului, părțile având, în baza principiului libertății contractuale, posibilitatea să înlăture această condiție, convenind că, din simplul fapt al neexecutării obligației contractuale, debitorul s-ar afla de drept în întârziere.

Pactul comisoriu nu înlătură complet manifestarea de voință a creditorului. Astfel cum rezultă din art. 1549 C. civ., creditorul are un drept de opțiune, putând recurge la rezoluțiunea contractului în ipoteza în care nu a cerut executarea silită a obligațiilor neexecutate de către debitor.

În ipoteza în care creditorul decide să recurgă la rezoluţiune și în contract a fost menționat un astfel de pact comisoriu, pact care îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1553 C. civ., creditorul trebuie să îi notifice debitorului intenția sa de a pune capăt raportului contractual.

Pactul comisoriu, pentru a-și produce efectele prefigurate de părți la momentul la care a fost agreat, trebuie invocat de către creditor, care este titularul dreptului potestativ de a opta între a invoca rezoluțiunea (judiciară sau unilaterală), rezoluțiunea convențională în temeiul pactului comisoriu, sau de a cere executarea silită. Efectele pactului comisoriu nu se produc de drept, nici în cazul în care o asemenea formulare se regăsește în conținutul clauzei rezolutorii.

Instanța (judecătoria sau tribunalul de la domiciliul ori de la sediul pârâtului – art. 98, art. 101 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 107 C. proc. civ.) se va limita la a verifica dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute în pactul comisoriu, precum şi caracterul esențial al neexecutării prevăzute în respectivul pact, potrivit art. 1551 alin. 1 C. civ.

În ceea ce privește efectele, acestea se produc retroactiv, desființarea contractului având loc din momentul neexecutării.

Jud. Constantin Claudiu Ulariu
Tribunalul București


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.