Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti
MOLOMAN LAZAR & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: Plângerea cu privire la mama care ar fi fost violentă cu propriii copii, și necesitatea unei anchete eficiente (tratamente inumane sau degradante)
26.02.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a patra, CEDO

Cererea nr. 54773/19
R.S. împotriva României
depusă la 7 octombrie 2019 și comunicată la 28 ianuarie 2020

1. Obiectul cererii (precum este redat de CEDO și tradus de mine repede cu ajutorul lui Google Translate)

Cererea se referă la susținerile conform cărora autoritățile nu au răspuns în mod adecvat la plângerea de violență domestică depusă în numele reclamantului împotriva mamei sale. Reclamantul și sora sa, care aveau unsprezece și, respectiv, treisprezece ani la momentul despărțirii părinților, au susținut că mama lor a fost întotdeauna violentă cu ei. Violența s-a intensificat odată ce părinții s-au separat, când a devenit clar că copiii doresc să rămână cu tatăl lor.

Reclamantul s-a bazat pe articolul 6 § 1 din Convenție.

2. Întrebările comunicate

2.1. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, în special în contextul violenței în familie împotriva copiilor (a se vedea DMD împotriva României, nr. 23022/13, §§ 40-41 și 51, 3 octombrie 2017), a fost, în cazul de față, investigarea realizată cu încălcarea articolului 3 din Convenție? În special, autoritățile interne au acordat suficientă atenție acuzațiilor de violență domestică aplicată reclamantului de către mama sa?

2.2. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private, contrar articolului 8 din Convenție, în ceea ce privește modul în care autoritățile au răspuns la acuzațiile de violență în familie (a se vedea Eremia împotriva Moldovei, nr. 3564/11, §§72-73, 28 mai 2013)?

3. Jurisprudența CEDO relevantă invocată de chiar CEDO

3.1. DMD împotriva României, nr. 23022/13, §§40-41 și 51, din 3 octombrie 2017 și publicată Monitorul Oficial cu numărul 431 din data de 31 mai 2019:

40. Principiile relevante privind obligaţia pozitivă a statului inerentă art. 3 din Convenţie, de a cerceta cazurile de rele tratamente, iar în special pe cele care privesc acte de violenţă în familie săvârşite de persoane fizice, sunt expuse în hotărârea în Cauza M.C. şi A.C. împotriva României (nr. 12.060/12, 12 aprilie 2016), ale cărei puncte 107-112 au următorul conţinut:

„107. Curtea reaminteşte de la bun început că relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de severitate pentru a intra sub incidenţa art. 3. Evaluarea acestui minim este relativă: ea depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi natura şi contextul tratamentului, durata sa, efectele sale fizice şi psihice şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei [de exemplu, Bouyid împotriva Belgiei (MC), nr. 23.380/09, pct. 86, CEDO 2015; M. şi M. împotriva Croaţiei, nr. 10.161/13, pct. 131, 3 septembrie 2015; A. împotriva Regatului Unit, 23 septembrie 1998, pct. 20, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VI; Costello-Roberts împotriva Regatului Unit, 25 martie 1993, pct. 30, seria A nr. 247-C].

108. Tratamentul a fost considerat de Curte ca fiind «degradant» – şi, prin urmare, ca intrând în domeniul de aplicare al interdicţiei prevăzute la art. 3 din Convenţie – în cazul în care produce victimelor sentimente de frică, angoasă şi inferioritate [de exemplu, Irlanda împotriva Regatului Unit, 18 ianuarie 1978, pct. 167, seria A, nr. 25, şi Stanev împotriva Bulgariei (MC), nr. 36.760/06, pct. 203, CEDO 2012], în cazul în care umileşte sau înjoseşte un individ [umilinţă în propriii ochi ai victimei, a se vedea Raninen împotriva Finlandei, 16 decembrie 1997, pct. 32, Culegere 1997-VIII, şi/sau în ochii altor oameni, a se vedea Gutsanovi împotriva Bulgariei, nr. 34.529/10, pct. 136, CEDO 2013 (extrase)], indiferent dacă acesta a fost sau nu scopul [a se vedea Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 120, CEDO 2000-IV], în cazul în care distruge rezistenţa fizică sau morală a persoanei sau o face să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale [a se vedea Jalloh împotriva Germaniei (MC), nr. 54.810/00, pct. 68, CEDO 2006-IX] sau în cazul în care demonstrează lipsă de respect faţă de sau diminuează demnitatea umană [a se vedea Svinarenko şi Slyadnev împotriva Rusiei (MC), nr. 32.541/08 şi 43.441/08, pct. 118 şi 138, 17 iulie 2014).

109. Obligaţia înaltelor părţi contractante, în temeiul art. 1 din Convenţie, de a asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Convenţie, coroborată cu art. 3, impune statelor să ia măsuri destinate să asigure că persoanele aflate sub jurisdicţia lor nu sunt supuse relelor tratamente, inclusiv relelor tratamente administrate de persoane fizice [a se vedea M.C, împotriva Bulgariei, nr. 39.272/98, pct. 149, CEDO 2003-XII, confirmată mai recent în O’Keeffe împotriva Irlandei (MC), nr. 35.810/09, pct. 144, CEDO 2014 (extrase)].

110. Mai mult, absenţa unei răspunderi directe a statului pentru acte de violenţă atât de grave încât să angajeze art. 3 din Convenţie nu scuteşte statul de obligaţiile care îi revin în temeiul acestei prevederi. În astfel de cazuri, art. 3 impune ca autorităţile să efectueze o urmărire penală oficială efectivă a pretinselor rele tratamente, chiar dacă aceste tratamente au fost aplicate de persoane fizice (a se vedea M.C., citată anterior, pct. 151, C.A.S. şi C.S. împotriva României, nr. 26.692/05, pct. 69, 20 martie 2012; şi Denis Vasiliev împotriva Rusiei, nr. 32.704/04, pct. 98-99, 17 decembrie 2009).

111. Chiar dacă domeniul obligaţiilor pozitive ale statului ar putea diferi între cazurile în care tratamentul contrar art. 3 a fost aplicat prin implicarea agenţilor statului şi cazurile în care violenţa este aplicată de persoane fizice, cerinţele unei urmăriri penale oficiale sunt similare. Pentru ca ancheta să fie considerată «efectivă» trebuie, în principiu, să fie de natură să conducă la stabilirea faptelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea persoanelor răspunzătoare. Aceasta nu reprezintă o obligaţie în ceea ce priveşte rezultatele care trebuie obţinute, ci în ceea ce priveşte mijloacele care urmează să fie folosite. Autorităţile ar fi trebuit să ia măsurile rezonabile disponibile pentru a asigura strângerea probelor cu privire la incident, inclusiv, printre altele, depoziţiile martorilor oculari, probele medico-legale şi altele. Orice nereguli ale anchetei care afectează posibilitatea de a stabili cauza vătămării sau identitatea persoanelor răspunzătoare riscă să contravină acestei norme, iar cerinţa privind promptitudinea şi termenul rezonabil este implicită în acest context. În cazurile prevăzute la art. 2 şi art. 3 din Convenţie, în care eficacitatea urmăririi penale oficiale a fost în discuţie, Curtea a luat adesea în considerare dacă autorităţile au reacţionat prompt la plângerile de la momentul respectiv. S-a acordat atenţie momentului începerii cercetărilor, întârzierilor în luarea declaraţiilor şi duratei necesare anchetei iniţiale (a se vedea Bouyid, citată anterior, pct. 119-123, Mocanu şi alţii, citată anterior, pct. 322, Identoba şi alţii, citată anterior, pct. 66; Begheluri şi alţii, citată anterior, pct. 99, Denis Vasiliev, citată anterior, pct. 100, cu referinţe ulterioare şi Stoica împotriva României, nr. 42.722/02, pct. 67, 4 martie 2008). Un răspuns prompt din partea autorităţilor, constând în anchetarea acuzaţiilor de rele tratamente, poate fi considerat în general ca fiind esenţial pentru a menţine încrederea publicului în respectarea statului de drept şi pentru a preveni orice aparentă complicitate la acte contrare legii sau orice aparentă toleranţă faţă de acestea. Tolerarea de către autorităţi a unor astfel de acte nu poate decât să submineze încrederea publicului în principiul legalităţii şi în menţinerea de către stat a preeminenţei dreptului (a se vedea Membrii Congregaţiei din Gldani a Martorilor lui Iehova şi alţii împotriva Georgiei, nr. 71.156/01, pct. 97, 3 mai 2007).

112. În plus, în cazul în care ancheta oficială a condus la instituirea unor proceduri în faţa instanţelor naţionale, procedura în ansamblu, inclusiv faza de judecată, trebuie să îndeplinească cerinţele art. 3 din Convenţie. În această privinţă, Curtea a hotărât deja că mecanismele de protecţie disponibile în temeiul dreptului intern ar trebui să funcţioneze în practică într-un mod care să permită examinarea fondului unei anumite cauze într-un termen rezonabil de timp (a se vedea, de exemplu, W. împotriva Sloveniei, nr. 24.125706, pct. 65, 23 ianuarie 2014).”

41. În ceea ce priveşte copiii şi alte persoane vulnerabile, Curtea a hotărât următoarele, în Cauza M. şi M. împotriva Croaţiei [nr. 10.161/13, pct. 136, CEDO 2015 (extrase); a se vedea şi, mutatis mutandis, C.A.S. şi C.S. împotriva României, nr. 26.692/05, pct. 68-70 şi 82. 20 martie 2012, şi Z şi alţii împotriva Regatului Unit, (MC), nr. 29.392/95, pct. 73, CEDO 2001-V]:

„136. Curtea reiterează în continuare că art. 1 din Convenţie, coroborat cu art. 3, impune statelor obligaţiile pozitive de a se asigura că persoanele aflate sub jurisdicţia lor sunt protejate împotriva oricăror forme de rele tratamente interzise în temeiul art. 3, inclusiv în cazul în care un astfel de tratament este administrat de către persoane fizice. În special copiii şi alte persoane vulnerabile au dreptul la protecţie din partea statului, sub forma descurajării eficiente a unor astfel de încălcări grave ale integrităţii persoanei (a se vedea, de exemplu, A. împotriva Regatului Unit, citată anterior, pct. 22, şi Opuz împotriva Turciei, nr. 33.401/02, pct. 159, CEDO 2009, precum şi recomandarea Consiliului Europei referitoare la strategiile naţionale integrate pentru protecţia copiilor împotriva violenţei, citată la punctul 103 de mai sus). Curtea a recunoscut, de asemenea, vulnerabilitatea deosebită a victimelor violenţei în familie şi necesitatea implicării active a statului în protecţia acestora (a se vedea Bevacqua şi S. împotriva Bulgariei, nr. 71.127/01, pct. 65, 12 iunie 2008, şi Opuz, citată anterior, pct. 132). Aceste obligaţii pozitive, care adesea se suprapun, constau în: a) obligaţia de a preveni relele tratamente despre care autorităţile aveau cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă (a se vedea, de exemplu, Dordevic împotriva Croaţiei, nr. 41.526/10, pct. 138-139, CEDO 2012) şi b) obligaţia (procedurală) de a efectua o anchetă oficială eficace în cazul în care o persoană formulează o plângere întemeiată de rele tratamente (a se vedea, de exemplu, Dimitar Shopov împotriva Bulgariei, nr. 17.253/07, pct. 47,16 aprilie 2013).”

51. Astfel, este clar că respectarea demnităţii copilului nu poate fi asigurată dacă instanţele naţionale ar accepta orice formă de justificare a actelor de rele tratamente, inclusiv a pedepselor corporale, interzise în temeiul art. 3. În acest context, Curtea consideră că statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a proteja în mod expres şi exhaustiv demnitatea copiilor, care, la rândul său, cere în practică un cadru juridic adecvat care să asigure protejarea copiilor împotriva violenţei în familie, care intră sub incidenţa art. 3 şi care să includă: a) o descurajare eficientă a unor astfel de încălcări grave ale integrităţii personale; b) măsuri rezonabile pentru a preveni relele tratamente de care autorităţile au avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă; şi c) anchete oficiale eficiente în cazurile în care o persoană formulează o plângere întemeiată de rele tratamente [a se vedea M. şi M. împotriva Croaţiei, citată anterior, pct. 136, şi Soderman împotriva Suediei (MC), nr. 5.786/08, pct. 80 şi 81, CEDO 2013].

3.2. Eremia împotriva Moldovei, nr. 3564/11, §§72-73, 28 mai 2013 (disponibilă tradusă de două ori în limba română pe HUDOC)

72. Curtea reiterează că în timp ce obiectul esențial al Articolului 8 din Convenție este să protejeze un individ împotriva acțiunii arbitrare a autorităților publice, pot fi suplimentar și obligații pozitive inerente în “respectul” efectiv pentru viața privată și de familie. Aceste obligații pot implica adoptarea unor măsuri în sfera relațiilor între indivizi privați. Copiii și alte persoane vulnerabile, în particular au dreptul la ocrotire efectivă (a se vedea X și Y c. Olandei, 26 martie 1985, §§ 23-24 și 27, Seria A nr. 91, și August c. Regatului Unit (dec.), nr. 36505/02, 21 ianuarie 2003).

73. Cît privește respectarea vieții private, Curtea a susținut anterior, în diferite contexte, că conceptul vieții private include integritatea fizică și psihologică a unei persoane, care este de obligația Statului să o protejeze, chiar dacă pericolul vine urmare a acțiunilor altora. În acest sens, ele trebuie să mențină și să aplice în practică un cadru legal corespunzător care acordă protecție împotriva actelor de violență din partea persoanelor private (a se vedea X și Y c. Olandei, citat supra, §§ 22 și 23; Costello-Roberts c. Regatului Unit, 25 martie 1993, § 36, Seria A nr. 247-C; D.P. și J.C. c. Regatului Unit, nr. 38719/97, § 118, 10 octombrie 2002; M.C. c. Bulgariei, nr. 39272/98, §§ 150 și 152, CEDO 2003‑XII; A c. Croației, nr. 55164/08, § 60, 14 octombrie 2010; și Hajduová, citat supra, § 46). Curtea menționează în acest context, că vulnerabilitatea particulară a victimelor violenței domestice și necesitatea implicării active a Statului în ocrotirea lor a fost accentuată în diferite instrumente internaționale (de exemplu, a se vedea Bevacqua, citat supra, §§ 64-65, și Sandra Janković c. Croației, nr. 38478/05, §§ 44-45, 5 martie 2009).

dr. Mihaela Mazilu-Babel


Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.