Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Comentariile sunt închise pentru Scurte consideraţii privind apelul incident
Print Friendly, PDF & Email

Scurte consideraţii privind apelul incident
27.02.2020 | Bogdan CRISTEA

Bogdan Cristea

Bogdan Cristea

După cum se cunoaşte, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, consacră la art. 472 instituţia Apelului incident, textul legal menţionat stabilind că „(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. 1 rămâne fără efect.”. Aşadar, apelul incident cunoaşte în acest context o reglementare legală succintă a condiţiilor sale de exercitare.

Fără a ne propune o analiză detaliată a acestei instituţii, dorim să abordăm o chestiune mai puţin aprofundată în doctrina de specialitate relevantă, dar întâlnită în practica judiciară, anume aceea a premisei de exercitare a apelului incident – necesitatea ca o astfel de cale de atac „să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe”, căutând sensul acestei sintagme.

Lecturând atent formularea art. 472 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatăm că legiuitorul a stabilit titularul acestei căi de atac incidente („intimatul”), o menţiune privind momentul exercitării sale („după împlinirea termenului de apel”), forma de exteriorizare („în scris … printr-o cerere proprie”), contextul în care se formulează („în cadrul procesual în care se judecă apelul formulat de partea potrivnică”) şi finalitatea previzionată de titular („să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe”).

Or, prin finalitatea ce trebuie urmărită de titularul acestei căi de atac, legiuitorul instituie o condiţie esenţială de admisibilitate a apelului incident, anume ca scopul vizat să fie acela de „schimbare” a hotărârii atacate.

În acest context, arătăm că legiuitorul nu a oferit, în reglementarea art. 472 alin. 1 din Codul de procedură civilă, şi o definiţie a termenului / noţiunii folosit(e) în redactarea textului legal şi nici alte menţiuni care să faciliteze înţelegerea sensului conferit termenului de „schimbare” a hotărârii primei instanţe.

Cu toate acestea, art. 472 amintit anterior este inclus în Capitolul II – „Apelul” al Titlului II – „Căile de atac” din Codul de procedură civilă. Textul legal în discuţie se regăseşte deci în reglementarea specifică apelului.

Or, termenul / noţiunea de „schimbare” este utilizat(ă) din nou de legiuitor în aceeaşi materie la art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia „În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.”.

Aşadar, apreciem că sensul termenului folosit la art. 472 alin. 1 din Codul de procedură civilă, atunci când legiuitorul prevede că apelul incident trebuie să tindă la „schimbarea” hotărârii primei instanţe, se determină prin raportare la art. 480 din Codul de procedură civilă, unde legiuitorul prevede soluţiile pe care instanţa de apel le pronunţă în cazul admiterii căii de atac.

A nu accepta o astfel de concluzie şi a aprecia că sensul noţiunii folosite la art. 472 alin. 1 din Codul de procedură civilă („schimbarea hotărârii primei instanţe”) este diferit de sensul noţiunii folosite la art. 480 din Codul de procedură civilă („schimbă în tot sau în parte hotărârea apelată”) ar însemna că a intervenit o nerespectare în reglementarea Codului de procedură civilă a unei reguli esenţiale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv cea de la art. 37 alin. 1 – „În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.”.

Or, având în vedere că ambele reglementări privesc soluţia instanţei de apel, mai întâi cea preconizată, apoi cea pronunţată, dat fiind şi contextul art. 37 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, conchidem că prin termenul de „schimbare” legiuitorul a vizat aceeaşi noţiune, respectiv o anumită soluţie specifică, pronunțată de instanţa de apel atunci când admite calea ordinară de atac.

Concluzia amintită prezintă importanţă practică atât din perspectiva stabilirii înţelesului, cât şi din perspectiva faptului că un apel incident nu va fi admisibil atunci când titularul său nu tinde la o schimbare a hotărârii apelate, ci tinde la anularea acesteia prin prisma criticilor formulate în conţinutul căii sale de atac.

Astfel, revenind la art. 480 din Codul de procedură civilă, observăm că, după ce legiuitorul enumeră soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de apel în cazul admiterii căii de atac, respectiv „anulare” şi „schimbare”, în continuare sunt indicate şi ipotezele în care intervine anularea hotărârii apelate (art. 480 alin. 3-6), acestea adăugându-se celor existente în alte norme juridice din Codul de procedură civilă (ex. art. 406 alin. 5 şi art. 409).

Aşadar, în esenţă, deducem că va interveni schimbarea hotărârii apelate atunci când calea de atac a apelului este admisă, iar criticile validate de instanţa de control judiciar nu se încadrează în ipotezele de anulare a hotărârii atacate, ci constituie alte vicii de temeinicie și/sau de legalitate a hotărârii verificate prin controlul judiciar. Cu titlu de exemplu, indicăm situaţia stabilirii în mod diferit de către instanţa de apel a situaţiei de fapt descrise de prima instanţă, ce atrage şi o aplicare diferită a dreptului substanţial relevant (instanţa de apel, admițând calea de atac, stabileşte că a fost săvârşită de către pârât fapta ilicită constând în deteriorarea bunului proprietatea apelantului – reclamant şi constată îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în acel proces, astfel că schimbă soluția primei instanțe din respingerea capătului corespunzător al cererii de chemare în judecată în admiterea sa, cu obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în favoarea reclamantului).

În concluzie, ,,schimbarea” la care se tinde prin formularea apelului incident în condițiile art. 472 alin. 1 din Codul de procedură civilă privește acea soluție ce poate fi pronunțată de instanța de apel în condițiile art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, atunci când admite apelul pentru existența unor vicii de temeinicie și/sau de legalitate a hotărârii primei instanțe, altele decât ipotezele ce atrag anularea potrivit aceluiași text legal.

Judecător dr. Bogdan Cristea
Curtea de Apel București


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro


Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.