Acțiune în constatare. Expropriere de fapt. Constrângere din partea autorității în vederea cedării cu titlu gratuit a unui teren proprietate privată. Studiu de caz
19 aprilie 2023 | Andrei PRUNĂ
Andrei Prună
Cadrul actual. Exproprierea, la nivel general, a fost descrisă ca fiind „operațiunea administrativă prin care statul sau o unitate administrativ-teritorială impune unui particular, în urma unei proceduri speciale, reglementată prin lege organică, cesiunea unui imobil în scop de utilitate publică și în schimbul unei juste și prealabile despăgubiri, sub controlul instanței”[1]. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică beneficiază de o vastă reglementare generală realizată prin Legea nr. 33/1994, ea reprezentând în același timp dreptul comun în materie de expropriere în raport cu alte acte normative speciale, precum Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Pe de altă parte, este cunoscut faptul că noțiunea de „expropriere de fapt” nu beneficiază în dreptul național de o reglementare proprie, ea fiind în realitate un concept jurisprudențial apărut în urma unei analize riguroase a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO făcute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Instanța europeană a constatat în propria jurisprudență faptul că anumite restrângeri, uneori discreționare, ale autorității publice asupra dreptului de proprietate, pot duce la adevărate încălcări a drepturilor fundamentale garantate la nivel european. Astfel, CtEDO[2] a arătat că exproprierea poate să fie de două feluri: una formală, adică cea prin care Statul operează de-a dreptul un transfer de proprietate (cum este cazul exproprierii pentru cauză de utilitate publică), sau poate fi una de facto, atunci când o persoană a fost deposedată de dreptul de folosință a bunului său. De altfel, instanța europeană a subliniat că, în absența unei exproprieri formale, este obligatoriu să se privească dincolo de aparențe și să se cerceteze realitățile situației reclamate[3].
De aceea, la nivel doctrinar, s-a apreciat faptul că noțiunea de „expropriere de fapt” tinde să sancționeze „persoanele juridice de drept public ce pot avea inițiativa procedurii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, dar, din anumite motive, nu o demarează (…). Ea poate fi ultimul remediu pentru despăgubirea proprietarului pentru atingerea gravă adusă dreptului său de proprietate”[4]. În atare condiții, se poate spune că exproprierea de facto este subsidiară exproprierii pentru cauză de utilitate publică, iar autoritatea publică nu se poate izola sub copertina formalității pentru a justifica adoptarea unor măsuri care duc la înlăturarea prerogativelor dreptului de proprietate, instanța națională putând face verificări concrete și efective pentru identificarea sa, dar și pentru a impune remedii juste și temeinice, apărând în același timp și prerogativele trasate de interesul public.
S-a formulat și o părere contrară în doctrină[5], prin care s-a arătat că există o impetuoasă „vulnerabilitate” atunci când discutăm de presupusa existență a instituției exproprierii de fapt. S-a arătat că judecătorul național ar fi preluat în mod greșit orientarea jurisprudențială CtEDO, fiindcă instanța europeană nu a oferit posibilitatea practicii de a se subroga prerogativelor autorităților publice și de a decide, pentru acestea, obligarea la efectuarea a unei exproprieri a proprietății private. Același autor a constatat că instrumentul subsidiar pentru proprietari, care se găsesc într-o situație de facto de expropriere, este cel al acțiunii clasice în revendicare cu scopul redobândirii posesiei asupra bunului cotropit, iar ulterior, după admiterea unei astfel de acțiuni și restituirea în natură a bunului, fie autoritatea publică recurge la inițierea demersurilor pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică, fie autoritatea publică sau particularul recurg la negocieri pentru vânzarea-cumpărarea bunului vizat de instituirea unei utilități publice.
Părerea autorului citat pornește de la un fundament corect, în primul rând, din cauza lipsei reglementării legale a noțiunii „exproprierii de fapt” și, în al doilea rând, datorită utilității înaintării unei acțiuni în revendicare pentru redobândirea tuturor prorogativelor dreptului de proprietate de la posesorul neproprietar. Totuși, situația expusă de autorul citat pare ușor „utopică”, având în vedere soluțiile oferite pentru acordarea de despăgubiri, cât timp, se cunoaște la nivel practic faptul că autoritatea publică nu va proceda (aproape) niciodată la „negocieri” pentru a obține dreptul de proprietate asupra unui bun, interesul său fiind acela de a oferi un preț cât mai mic pentru proprietatea ce urmează a fi preluată[6]. Mai mult decât atât, au fost identificate numeroase ipoteze în practică unde s-a constatat existența unei exproprieri de facto, mascate, și fără a se prelua faptic materialitatea unui bun, cel mai elocvent exemplu identificat fiind atunci când se schimbă de-a dreptul destinația unui teren, din punct de vedere administrativ, ceea ce echivalează întrutotul cu o golire a conținutului dreptului de proprietate[7].
Situația la nivelul Municipiului Cluj-Napoca. Dezvoltarea urbanistică haotică din ultimele două decenii și creșterea semnificativă a numărului rezidenților, motivate de un puternic reviriment economic, au forțat Municipiul Cluj-Napoca să adopte un Plan Urbanistic General care să poată facă față cerințelor „progresului” imobiliar. Noile cerințe trasate de P.U.G.-ul Municipiului Cluj-Napoca, adoptat prin H.C.L. nr. 493/2014, la nivel principial, au catalogat exproprierile pentru cauză de utilitate publică ca fiind fie prioritare, fie neprioritare.
Lărgirea unor străzi, deschiderea unor străzi sau prelungirea unor străzi existente au fost considerate de Municipiul Cluj-Napoca ca obiective de utilitate publică, unele prioritare, altele neprioritare, în funcție de finanțările obținute de la an la an. Față de aceste obiective, Municipiul a luat decizia ca unele suprafețe de teren necesare pentru implementarea acestor măsuri vor fi trecute în domeniul public, unele dintre ele fiind „rezervate” pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică, putând fi ulterior „preluate” de la proprietari. Până la momentul „preluării”, s-a impus o interdicție de construire, Municipiul fiind însă deschis să preia „cu titlu gratuit” suprafețele afectate de servituțile de utilitate publică, dacă proprietarii ar fi cerut acest lucru. Această procedură a fost reglementată de art. 25 din Regulamentul Local de Urbanism (în continuare, „RLU”), intitulat marginal „Lucrări de utilitate publică”, unde s-au prevăzut, printre altele, următoarele:
1. Autorizarea executării altor construcții pe terenuri care au fost rezervate în planuri de amenajare a teritoriului sau în Planul Urbanistic General pentru realizarea de lucrări de utilitate publică, este interzisă. Prin „lucrări de utilitate publică” se înțeleg acele lucrări care sunt definite astfel prin art. 6 din Legea nr. 33/1994. (…)
2. Străzile și căile de acces care sunt prevăzute astfel în documentațiile de urbanism vor fi deschise circulației și accesului publicului indiferent de regimul de proprietate asupra terenului, acestea fiind afectate de o servitute publică.
3. Străzile și căile de acces existente, aflate în proprietate privată, vor putea fi preluate de către Primărie și introduse în domeniul public numai în cazul în care acestea sunt conforme cu documentațiile de urbanism prin care au fost reglementate. Preluarea presupune în prealabil unificarea cadastrală, într-un singur imobil, a întregii suprafețe de teren aferente acestora.
4. Suprafețele de teren grevate prin documentațiile urbanistice aprobate de o servitute de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în Cartea Funciară cu destinația prevăzută în cadrul acestor documentații înainte de emiterea Autorizației de Construire. (…)
5. Alternativ, la cererea proprietarilor, suprafața afectată de servitutea de utilitate publică va putea trece cu titlu gratuit în proprietate publică, caz în care suprafața de referință pentru calculul POT și CUT va fi suprafața totală a parcelei inițiale + 0,5 x suprafața trecută în proprietate publică. Prevederea e aplicabila numai în Unitățile Teritoriale de Referință pentru care acest fapt e menționat în mod expres în RLU aferent acestora. (…)
6. Sunt drumuri și/sau căi de acces rezervate accesului privat doar acele suprafețe care îndeplinesc cumulativ cerința de a se afla în proprietatea exclusivă a uneia sau mai multor proprietari persoane private și de a fi prevăzute în mod expres ca atare în Planurile Urbanistice Zonale.”
În atare condiții, în cazul în care o persoană privată și-ar fi dorit să construiască pe terenul pe care îl deține, însă o parte din el devenea afectat de fenomenul „rezervării” pentru realizarea unor lucrări de utilitate publică, aceasta era obligată fie să îl doneze, fie să renunțe la dreptul de proprietate asupra sa în favoarea unui singur beneficiar: Municipiul Cluj-Napoca.
Art. 25 din RLU a făcut la scurt timp obiectul analizei instanțelor de contencios administrativ, care au fost chemate să analizeze legalitatea și temeinicia sa în urma promovării unor acțiuni în anulare. Tribunalul Cluj[8], urmat de Curtea de Apel Cluj[9], au dispus anularea parțială a H.C.L. nr. 493/2014, în sensul eliminării dispozițiilor alin. 1, 3 și 4 din cuprinsul art. 25 RLU, fiind constatat faptului că dreptul de proprietate al reclamanților a fost afectat în urma luării deciziei de a nu se recurge la procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994. Instanțele de contencios administrativ chiar au făcut referire în cuprinsul motivării lor la noțiunea de expropriere de facto, arătând că reglementarea instituită de Municipiu este una care încalcă dreptul de proprietate, fiindcă instituirea interdicției de a construi împreună cu apelarea la unii termeni precum „rezervare” sau „preluare” reprezintă, în realitate, adevărate limitări ale dreptului de proprietate, neprevăzute de legea civilă:
„Echilibrul rezonabil între interesul general si interesul particular urmărit de un plan urbanistic general poate fi asigurat doar în limitele legii. Altfel spus acest plan urbanistic general poate reglementa doar aspecte ce țin de urbanism, neputând conține reglementări noi în materia dreptului de proprietate altele decât cele din dreptul comun sau special din această materie. În concret în măsura în care se dorește lărgirea străzii în discuție regimul juridic al terenurilor limitrofe si afectate de această lărgire poate fi doar cel prevăzut de legea civilă. (…) În lipsa unei prevederi legale care să reglementeze servituți de utilitate publică se ajunge în realitate la o expropriere în fapt a terenului proprietate privata afectat de lărgirea drumului public, contrară prevederilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol al CEDO”[10].
Măsurile luate pe cale civilă. Situația prezentată mai sus a fost trecută prin filtrul unor instanțe de contencios administrativ, care au concluzionat că a existat o expropriere de fapt prin modul în care Municipiul Cluj-Napoca a decis să „preia” unele terenuri „rezervate” pentru lucrări de utilitate publică. Se pune întrebarea, justificat, ce se întâmplă cu persoanele care nu au fost părți în acțiunea în contencios administrativ îndreptată împotriva art. 25 RLU sau cu persoanele cărora li s-au eliberat certificate de urbanism care au cuprins indicațiile de „preluare” a terenurilor și care s-au conformat cerințelor Municipiului și au procedat la predarea cu titlu gratuit a drepturilor lor de proprietate, fie prin renunțare, fie prin donație, atâta timp cât pentru a promova o astfel de acțiune, este necesar întâi apelarea la procedura grațioasă (la care nu se mai poate apela, fiindcă alineatele vizate nu își mai produc efectele de la momentul anulării lor în mod definitiv de către Tribunalul Cluj) și la justificarea unui interes (care nu mai poate fi argumentat prin intermediul acestui tip de acțiune, cât timp obligația de transferare a dreptului de proprietate către Municipiu a fost realizată). Altfel spus, atâta timp cât dreptul de proprietate al proprietarilor privați a fost deja transferat unității administrativ-teritoriale, aceștia mai pot recurge la alte mijloace pentru obținerea unor juste despăgubiri pentru partea de proprietate cedată pentru edificarea unor construcții?
Instanțele competente din Cluj-Napoca, cele civile de această dată, au oferit un răspuns afirmativ, punctul lor de vedere fiind ulterior confirmat și prin Decizii pronunțate în faza procesuală a recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, este relevant pentru prezentul studiu expunerea stării de fapt și analiza juridică riguroasă a unei spețe recente făcută de către instanțele civile, care au constatat că actele de donație/renunțare la dreptul de proprietate făcute prin convenții notariale sunt lovite de nulitate absolută, ca urmare a existenței unei cauze ilicite și imorale.
În fapt, în cursul anului 2014, reclamanții I.V. și I.E. au început demersurile pentru obținerea documentațiilor tehnice pentru a putea construi pe parcelele pe care le dețineau în zona străzii F. din Municipiul Cluj-Napoca. UAT Cluj-Napoca eliberează în primăvara anului 2015 trei certificate de urbanism pentru cele trei parcele deținute de către reclamanți, unde, în cuprinsul lor, la pct. 1 – Regimul juridic, se indica faptul că: „se aplică în mod obligatoriu servituțile generate de obiectivele de utilitate publică precum și celelalte restricții, așa cum sunt ele evidențiate în P.U.G.”. Certificatele de urbanism aveau în vedere și mențiunile făcute de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, departament care a arătat că „în vederea autorizării se va reglementa dezmembrarea topo și înscrierea cu titlu de „drum” a suprafețelor de teren necesare pentru asigurarea profilului străzii F. şi a aleii de acces pentru întreținerea pârâului”. La câteva luni distanță, reclamanții încheie actele de dezmembrare autentificate de către notar, dând și o declarație autentificată prin care arată că renunță la dreptul de proprietate asupra parcelelor dezmembrate, fiind de acord și cu trecerea lor în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca. În cursul anului 2016, prin intermediul unei Hotărâri de Consiliu Local, Municipiul Cluj-Napoca acceptă preluarea imobilelor „în vederea asigurării servituților de utilitate publică prevăzute de PUG prin H.C.L. nr. 493/2014”. La o lună distanță, unitatea administrativ-teritorială eliberează și autorizațiile de construire în favoarea reclamanților.
Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 703/2021, a arătat că în prezenta speță „reiese fără dubiu faptul că dezmembrarea si ulterior renunțarea la dreptul de proprietate în privința imobilelor cu destinația de drum s-a realizat în vederea obținerii autorizațiilor de construire. Se reține că imobilul reclamanților a fost grevat de o servitute de utilitate publică, impusă de pârâți prin avizele si ulterior certificatele de urbanism emise, pentru care pârâții ar fi trebuit să demareze procedura de expropriere pentru utilitate publică”.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, reclamanții au invocat cauza ilicită si imorală, considerând, pe de o parte, că pârâții au urmărit să ocolească dispozițiile legale cuprinse în prevederile art. 756, 858, 863 Cod civil, art. 3 din Legea nr. 213/1998, art. 1, 2, 5-9 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește imoralitatea cauzei, reclamanții au arătat că declarația de renunțare la drept a fost dată dintr-o stare de constrângere și nevoie, stare impusă de pârâți.
Din cronologia prezentată mai sus, rezultă că la încheierea actului juridic cu titlu gratuit, prin care reclamanții au cedat dreptul de proprietate în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, intenția de fraudare a legii a fost cunoscută și urmărită atât de reclamanți (care doreau obținerea autorizației de construire), cât și de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, beneficiarul acestui act, cauza ilicită fiind așadar una comună. Prin transferul dreptului de proprietate cu titlu gratuit în favoarea municipiului Cluj-Napoca (declarația de renunțare la drept, urmată de preluarea terenului în domeniul public/privat al municipiului) ambele părți ale raportului juridic astfel născut au urmărit o eludare a textelor normative care reglementează procedura de expropriere pentru utilitate publică.
În ipoteza în care s-ar fi urmat procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, transferul dreptului de proprietate nu ar fi operat cu titlu gratuit în favoarea expropriatorului, respectiv a Municipiul Cluj-Napoca, în sarcina acestuia născându-se obligația de plată a unor despăgubiri bănești, iar în privința celor expropriați, procedura exproprierii (datorită duratei mari de timp) ar fi presupus imposibilitatea obținerii unor autorizații de construire în timp util, care să le permită demararea procedurilor de construire a imobilelor cu privire la care doreau obținerea unor astfel de autorizații. În aceste condiții, apare evident că transferul dreptului de proprietate în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, uzând de procedura exproprierii, astfel cum apare aceasta reglementată prin textele normative mai sus evocate, ar fi pus reclamanţii în situaţia în care întreaga documentație obținută până la acel moment să expire, întârziindu-se excesiv obținerea unor autorizații de construire. Instanţa reţine aşadar că părţile în litigiu au uzat de un transfer al dreptului de proprietate printr-un act juridic cu titlu gratuit, de natură să eludeze procedura legală de expropriere pentru cauză de utilitate publică, care ar fi trebuit urmată în privinţa terenurilor afectate de servituţii de utilitate publică”.
Hotărârea Tribunalului Cluj a fost menținută ulterior și de Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă, care prin Decizia nr. 195/2022 a respins apelul formulat de Municipiul Cluj-Napoca, validând astfel argumentația primei instanțe. Spre deosebire de prima instanță, Curtea de Apel Cluj a arătat, suplimentar, că în speță sunt îndeplinite condițiile exproprierii de fapt, cât timp autoritatea publică a obținut un drept de proprietate fără a proceda la o expropriere formală, pentru cauză de utilitate publică. Mai mult decât atât, Curtea de Apel Cluj a reținut și puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ în vederea anulării dispozițiilor art. 25 alin. (1), (3)-(4) din RLU, care au stat la baza a solicitării autorității publice de cedare cu titlu gratuit a terenurilor private, situate inclusiv pe strada F., afectate de servituțile de trecere în vederea eliberării autorizațiilor de construire în acea zonă:
„Modalitatea în care, exercitându-și prerogativele de urbanizare a străzii F., autoritatea publică a stabilit ca unică modalitate de obținere a autorizației de construire cedarea cu titlu gratuit a terenului proprietatea intimaților afectat de servitutea de trecere reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate în esența sa. Curtea constată că autoritatea publică nu poate demara procedura de urbanizare a unei zone prin adoptarea documentațiilor de urbanism, prin stabilirea servituților de trecere de utilitate publică, fără a demara procedura de expropriere, dar prin condiționarea emiterii autorizațiilor de construire de cedarea cu titlu gratuit a terenurilor afectate de servituțile de trecere. O asemenea procedură urbanistică încalcă flagrant dreptul de proprietate privată al titularilor terenurilor afectate de servituțile de trecere, echivalând cu o expropriere de fapt.
Cât timp inițiativa cedării dreptului de proprietate aferent terenului afectat de o lucrare de utilitate publică nu aparține proprietarului acelui teren nu se poate agrea caracterul legal al modalității de dobândire a acelui drept de proprietate. Curtea stabilește că orice proprietar al unui teren poate dispune după bunul său plac de acel imobil, inclusiv prin donarea sau prin renunțarea la dreptul său. Cât timp această decizie îi aparține exclusiv proprietarului bunului, un asemenea act juridic este valabil, în acord cu prevederile art. 889 Cod civil. În cauză este evident, însă, că intimații reclamanți au fost condiționați de apelanți să cedeze terenul afectat de servitutea publică de trecere municipiului Cluj-Napoca, în conformitate cu avizele conforme și cu certificatele de urbanism emise de autoritatea publică, context în care este, de asemenea, evident că voința de a renunța la drept nu a existat ca atare în intenția intimaților, aceștia urmărind scopul obținerii autorizației de construire.
În acord cu prima instanţă, Curtea stabileşte că declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate reprezintă un act juridic lovit de cauză ilicită în sensul art. 1236 alin. 2 Cod civil, fiind vorba despre o constrângere din partea autorităţii a cedării cu titlu gratuit a unui teren proprietate privată afectat de servitutea de trecere în lipsa unei juste despăgubiri, fără a fi declanșată procedura exproprierii pentru utilitate publică, prin afectarea substanței dreptului de proprietate. (…) În consecință, constatând situația unei exproprieri de fapt tocmai datorită lipsei oricărei juste şi prealabile despăgubiri pentru terenurile pe care intimații le-au cedat municipiului Cluj-Napoca, în mod consecvent și judicios au fost obligați apelanții pârâți să plătească reclamanților intimați despăgubirile cuvenite pentru deposedarea, prin exproprierea în fapt, de imobilul proprietatea lor”.
În atare condiții, este de apreciat faptul că instanțele civile au constatat existența unei constrângeri din partea Municipiului Cluj-Napoca, fiind astfel vorba de o cauză ilicită și imorală, ce poate fi sancționată cu nulitate absolută, acțiune pe care proprietarii vizați o pot promova oricând, ea fiind imprescriptibilă, conform art. 1249 alin. (1) Cod Civil. Mai mult decât atât, este important de menționat și că instanțele civile au considerat că astfel de pricini intră sub incidența regulilor de competență procedurală prevăzute de art. 21 din Legea nr. 33/1994, astfel că soluționarea cererilor de expropriere de facto cade în competența tribunalului unde este situat imobilul expropriat, iar despăgubirile se vor acorda după normele substanțiale din cuprinsul aceleiași legi.
Ca utilitate practică a hotărârilor judecătorești menționate, arătăm că ele dovedesc faptul că pot fi obținute despăgubiri pentru exproprierile de facto, indiferent când au avut loc acestea. Cetățenii constrânși să cedeze cu titlu gratuit porțiuni din parcelele ce le aparțin, în schimbul obținerii unor autorizații de construire, sunt îndreptățiți să pretindă autorităților să îi despăgubească la justa valoare a suprafețelor respective de teren. Menționăm și că hotărârile menționate mai sus nu sunt primele de acest fel, în care Municipiul Cluj-Napoca să fie obligat la despăgubiri pentru neutilizarea procedurii de expropriere formală[11].
[1] Ovidiu Podaru, Drept administrativ. Vol. II. Dreptul administrativ al bunurilor, Editura Hamangiu, București, 2011, p. 150.
[2] Hotărârea Mellacher și alții contra Austria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 19 decembrie 1989, par. 44: https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57616.
[3] Hotărârea Sporrong și Lonnroth contra Suediei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 23 septembrie 1982, par. 63: https://hudoc.echr.coe.int/rus#{%22itemid%22:[%22001-57579%22]}.
[4] Ipas Petruța Elena, Exproprierea de fapt, Pandectele Romane, nr. 1/2020, articol online publicat prin intermediul platformei Sinact.ro.
[5] Ion Popa, Exproprierea în fapt – o confuzie generală a jurisprudenței românești și a Curții de la Strasbourg, Revista Universul Juridic, nr. 7/2016, p. 5-14, articol publicat online la pagina http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/09/01_Revista_Universul_Juridic_nr_07-2016_PAGINAT_BT_I_Popa.pdf.
[6] Cel mai bun exemplu pentru invocarea unui preț infim a fost dat chiar de reglementarea prevăzută de art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, în forma introdusă prin Legea nr. 233/2018, care elimina valoarea reală și justă a proprietății expropriate, în detrimentul valorii stabilite, anual, prin grilele notariale. Ulterior, situația juridică a fost îndreptată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 78/2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
[7] Mihaela Morar, Anulare acte administrative – PUG și RLU. Consacrarea principiului conform căruia primează analiza stării de legalitate a actelor administrative atacate, raportat la oportunitatea realizării investițiilor publice. Modalitatea de instituire a servituții de utilitate publică, natura sa juridică, Jurnalul Baroului Cluj, nr. 2/2020, p. 39-41: https://www.baroul-cluj.ro/wp-content/uploads/2021/06/6.-Mihaela-Morar.-Jurisprudenta-administrativ.pdf
[8] Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Sentința civilă nr. 3405/18.11.2016: http://rolii.ro/hotarari/5a922a3be49009a8e20001c0.
[9] Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1492/26.05.2017: http://rolii.ro/hotarari/5937eb55e49009c00b0000f7.
[10] Epopeea nu s-a încheiat aici. În ciuda acestor considerente ale instanțelor judecătorești, Municipiul Cluj-Napoca a adoptat H.C.L. nr. 737/2017 prin care a „revizuit” întreg conținutul art. 25 din RLU, care prevede, printre altele:
(1) Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică (…) este interzisă. (3) Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în CF cu destinația de „teren rezervat pentru servitute de utilitate publică”. (4) Emiterea Autorizației de construire pentru parcelele rezultate în urma dezmembrărilor terenului afectat de servitutea de utilitate publică și înscris în CF cu această destinație va fi făcută cu respectarea art. 27 din Regulamentul P.U.G. (5) La cererea proprietarilor, suprafața afectată de servitutea de utilitate publică va putea trece cu titlu gratuit în proprietatea publică, caz în care suprafața de referință pentru calcul POT și CUT va fi suprafața totală a parcelei inițiale + jumătate din suprafața trecută în proprietate publică. Prevederea e aplicabilă numai în U.T.R.. pentru care acest fapt e menționat în mod expres în R.L.U. aferent acestora”.
Astfel, conform noii reglementări, emiterea autorizației de construire nu va mai fi condiționată de un transfer propriu-zis al dreptului de proprietate, ci de recurgerea la procedura de „rezervare a terenului pentru servitutea de utilitate publică”. Cu alte cuvinte, s-a reglementat din nou posibilitatea instituirii unei servituți de utilitate publică, fără a se proceda însă la o expropriere pentru cauză de utilitate publică. Până la acest moment, acest articol nu a făcut obiectul unei acțiuni în anulare.
[11] Tribunalul Cluj, Secția civilă, Sentința civilă nr. 151/2018: http://rolii.ro/hotarari/5bd52361e490093422000058; Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă, Decizia nr. 93/2019: http://rolii.ro/hotarari/5d33c457e49009a41b00002c; Tribunalul Cluj, Secția civilă, Sentința civilă nr. 493/2021: https://www.rejust.ro/juris/98265g579, Curtea de Apel Cluj, Secția I Civilă, Decizia civilă nr. 266/2022: https://www.rejust.ro/juris/98265g579.
Avocat Andrei Prună
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
