Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Constanța. Inadmisibilitatea atacării încheierii de suspendare odată cu recursul împotriva deciziei, dacă nu a fost recurată pe cale separată
03.03.2020 | Alina GAJA

Secţiuni: Jurisprudență, Jurisprudență Curți de Apel, Procedură civilă, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Alina Gaja

Curtea de Apel Constanța a statuat că atât timp cât încheierea de suspendare – o încheiere interlocutorie – nu a fost recurată pe cale separată, este inadmisibilă atacarea acesteia odată cu recursul împotriva deciziei prin care s-a constatat perimat apelul, deoarece alin. 2 al art. 414 NCPC limitează admisibilitatea recursului împotriva încheierii al cărui efect este împiedicarea judecăţii la perioada în care procesul se găseşte în starea de suspendare. Astfel, ori de câte ori partea prejudiciată de măsura perimării are posibilitatea contestării separate a actelor de procedură ale instanței prin care s-a oprit cursul judecății și a menținut cauza în nelucrare, iar acesta nu utilizează calea procedurală deschisă de lege la care are acces efectiv și concret, recurarea după ce pricina nu se mai găsește în stare de suspendare nu mai este permisă. Aceasta va însemna că dacă s-a constatat perimarea cererii (sau pricina a fost repusă pe rol) încheierea prin care anterior s-a dispus suspendarea procesului ori s-a respins cererea de repunere pe rol nu mai poate fi atacată cu recurs. (Decizia nr. 273/C din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța)

Alina Gaja

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti