Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Despre partea întunecată a dreptului. Towards a Jurisprudence of State Communism. Law and the Failure of Revolution de Cosmin Cercel
03.03.2020 | Alexandru CUCU

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Cucu

Alexandru Cucu

După anul 1989, regimurile politice din regiunea estică și centrală a Europei au luat o nouă turnură. „Comunismele” din țări ca Ungaria, România, Bulgaria, fosta Cehoslovacie au avut anatomii și morfologii diferite. Cartea lui Cosmin Cercel, Towards a Jurisprudence of State Communism. Law and the Failure of Revolution[1], discută și analizează cum a funcționat și ce rol a jucat dreptul în regimurile politice mai sus menționate. Atent la detalii istorice, el brodează analize precise despre cum era înțeles dreptul și cum era el perceput. Acest lucru îl face prin studierea doctrinei relevante și a legislației ori chiar și al unor cazuri juridice concrete (procesul lui Antonescu). Bătătoare la ochi sunt desele schimbări constituționale de care mai toți am auzit. Aici sunt discutate pe îndelete. Arsenalul epistemologic pus în joc se află la confluența istoriei intelectuale, a psihanlizei lacaniene, a analizei marxiste și a filosofiei dreptului – un cocktail interesant. Perioada pusă sub lupă este intervalul 1945-1989. Pentru o disecare mai amănuțită și mai sofisticată a lucrării discutate, recomand capitolul „Violența divină și fascism de duzină”, din cartea lui Alex Cistelecan, De la stânga la stânga. Lecturi critice îm câmpul progresist[2].

Capitolul introductiv rezumă ideile constituționaliste a trei juriști – Hans Kelsen, Carl Schmitt și Carré de Malberg. Aceste nume de prim rang au influențat într-o manieră marcantă gândirea juridică și politică europeană. Următorul ne vorbește despre lupta de clasă și despre cum e dreptul în teorie și în practică. Apoi revoluția este asediată. Violența și dreptul, văzute prin lupa teoriei marxiste, sunt abordate în capitolul acesta. Revoluția este trădată, aici vedem cum canonul juridic este persistent și greu de anihilat. Virăm spre „discursul stăpânului” – dreptul, războiul și preluarea comunistă a puterii. Dreptul ca și adevăr de stat este abordat în penultimul capitol[3]. „Exit comunism – amnezia juridică” este ultimul capitol, unde autorul încearcă să conteste narațiunea liniară conform căreia odată cu abandonarea regimurilor comuniste ar fi apărut democrația. Acesta este, pe scurt, sinopsisul cărții.

TOP 3 CITATE

”Ever since the collapse of state-steered communist projects all over Central and Eastern Europe, communism has been slowly but steadily brought before the law. Either under the guise of constitutional reconstruction, as a matter of retributive or restitutional transitional justice or purely and simply as a part of the construction of public, national or transnational memory, communism was read through legal lenses, analysed trough the frames provided by legal discourse and ultimately transformed within a legal matter. Through a ruse of history, which this book aims to explore, communism was phagocytised by the law, enclosed in its seemingly rigid and stable categories, isolated and contained or simply criminalised.”[4]

„This peculiar defence of legality that was historically consubstantial with a normalised state of exception, marked by extrajuridical measures, deportations and killings, and which was itself a state of exception insofar as it tended to protect both the existing positive law and the form of legality, is not a mere contingent by-product of communist politics, let alone Stalin’s personal whims. It cuts through the changes within communist ideology and praxis, within the historical context of Stalin’s Russia and, at the same time, it expresses a deeper tension between revolutionary practice and the structure of state in modernity. As such, it sheds light on the discursive and historical traps laid before the Marxist movement by the legal form.”[5]

„What should be noted at this juncture is that there are important differences between the exercise of violence with the aim of taking power, that is a matter of revolutionary politics, and the use of violence with the purpose of securing the hold over the state apparatus. Walter Benjamin astutley observed this contrast and articulated it as the opposition between law-founding and law-preserving violence. Yet he also was able to perceive the symbolic functions entailed by violence in the context of revolutionary struggle: revolutionary violence has a messianic potential of becoming a divine violence, that is of bringing the law (and history) to a complete standstill, while mythical violence is a simple repetition of the order of things. Looked at through these lenses, the deeper the relation that we silently entertain with state communism is that of shared violence supported and articulated by the law. And indeed it is the same law, sustained by the unrelenting attachment to legal formalism, which has found quarter in state practise before, during and after commmunism, that we continue to profess and think.”[6]

CE MI-A PLĂCUT

Citind cartea, ai șansa să-ți provoci și să-ți ataci prejudecățile cu privire la drept și politică. Este dreptul politic ori, astfel spus, dreptul este politică? Am apreciat migala tipică unui istoric cu care Cosmin, juristul, lucrează asupra obiectului de studiu. El recunoaște caracterul îndoielnic al faptelor istorice. Iar apoi ne face conștienți pe noi cititorii de transformările și deformările informației provenite din diferite „surse istorice”. Privirea asupra trecutului ca un „paradis pierdut”, privirea nostalgică nu este în asentiment cu fibra și tonul acestei cărți, așa cum am perceput-o eu. Mi se pare că autorul este mânat să înțeleagă și să explice cât mai convingător excesele de autoritarism din blocul estic, cu aplecare în special spre România. Orice jurist pragmatic știe că definițiile în drept mai mult încurcă decât ajută. Dar ele totuși flutură prin legi ori alte acte cu valențe juridice. Ele pot fi înțelese ca baromotre ideologice. De pildă, definiția infracțiunii din Codul penal din 1968, care sună în felul următor: „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social (sublinierea mea), săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală (…)”[7]. Mai multe despre convoluțiile dreptului penal puteți afla în cuprinsul cărții. Înainte de a îmi încheia encomionul, trebuie să remarc documentarea și referințele bibliografice strașnice.

CE NU MI-A PLĂCUT

Cartea suferă de o anumită neclaritate. Spiralele teoretice dese, hiperabstractizarea sunt unele din tarele ce mi-audisplăcut. Poate că e mai bine să dau cuvântul lui Alex Cistelecan, cu o critică pertinentă și astut punctată: „Încrâncenate și neconsolate în această așteptare beckettiană a abolirii totale a limbajului și identității, în acest mesianism pur intelectualist și livresc de eliberare de sub povara cuvântului, legii și enunțării, aceste demersuri uită că, dacă alienarea limbajului e una structural necesar fatală, alienarea mijloacelor de producție din mâna societății nu este așa ceva, sau nu ar trebui să fie”.

O carte șrapnel. Autorul e „îndrăgostit” de termeni militari. La popota aceasta despre drept, comunism, memorie, istorie trebuie să faceți o vizită, cât de scurtă.


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] „Adevărul de stat” se construiește cu migală – vezi în acest sens filmul deconcertant și experimental al lui Radu Jude, Tipografic Majuscul(2020).
[4] „De la colapsul proiectelor comuniste dirijate de stat, în toată Europa Centrală și de Est, comunismul a fost adus încet dar sigur în fața dreptului. Fie deghizat ca și o reconstrucție constituțională, ca o chestiune de justiție de tranziție retributivă sau restituțională, ori pur și simplu ca parte a construcției memoriei publice naționale ori transnaționale, comunismul a fost citit prin lentile juridice, analizat prin intermediul cadrului oferit de discursul juridic și în cele din urmă transformat într-o problemă juridică. Printr-un tertip al istoriei, pe care această carte își propune să îl exploreze, comunismul a fost fagocitat de drept, încadrat în categoriile sale aparent rigide și stabile, izolat și cuprins, ori pur și simplu incriminat” , p. 15.
[5] „Această apărare specifică a legalității, care era istoric consubstanțială cu o stare de excepție normalizată, punctată cu măsuri extrajuridice, deportări și ucideri, și care a fost ea însăși o stare de excepție, în măsura în care a avut tendința de a proteja atât dreptul pozitiv în vigoare cât și legalitatea ca atare, nu este un produs secundar al politicii comuniste și cu atât mai puțin al toanelor lui Stalin. Această apărare a legalității străbate schimbările din ideologia și practica comunistă din contextul istoric al Rusiei lui Stalin și, în același timp, exprimă o tensiune mai adâncă dintre practica revoluționară și structura statului în modernitate. În acest fel aruncă o rază de lumină asupra capcanelor discursive și istorice întinse mișcărilor marxiste de către forma juridică” , p. 103.
[6] „Ceea ce trebuie notat în acest punct este faptul că există o diferență importantă între, pe de o parte, exercitarea violenței în vederea preluării puterii (ceea ce ține de o politică revoluționară) și, pe de altă parte, exercitarea violenței cu scopul de a menține controlul asupra aparatului statal. Walter Benjamin a remarcat în mod sagace acest contrast, pe care l-a articulat ca opoziție între violența ce întemeiează dreptul și violența ce prezervă dreptul. De asemenea, el a mai observat funcțile simbolice diferite jucate de violență în cadrul luptelor revoluționare: violența revoluționară are un potențial mesianic de a deveni violență divină, aceasta din urmă putând pune capăt definitiv dreptului (chiar istoriei); în schimb, violența mitică este doar o simplă repetiție a ordinii lucrurilor. Privind din această perspectivă, cu cât este mai pronunțată relația tăcută pe care o întreținem cu comunismul de stat, cu atât va fi aceasta una de violență împărtășită, sprijinită și articulată de către drept. Și într-adevăr, este vorba despre același drept susținut de atașamentul său continuu față de formalismul juridic ce s-a încartiruit în practica statală, înainte, în timpul, și după comunism, pe care continuăm să-l gândim și să-l profesăm”, p. 205.
[7] Art. 17 din Codul penal 1968.


Alexandru Cucu


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.