Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Autonomia autorității judecătorești în determinarea politicii de personal
06.03.2020 | Cezar Virgiliu FILIP, Ciprian TIȚA

JURIDICE - In Law We Trust
Cezar Virgiliu Filip

Cezar Virgiliu Filip

Ciprian Tița

Ciprian Tița

Organizarea sistemului judiciar constituie una dintre componentele esențiale ale structurii statale, şi presupune crearea cadrului de exercitare a puterii judecătorești în vederea înfăptuirii justiției.

Sistemul judiciar din România este structurat sub forma unei ierarhii de instanțe si parchete dispuse pe 4 nivele, având ca principal obiectiv realizarea actului de justiție.

În vederea asigurării independenței justiției, administrarea sistemului judiciar în ansamblu este realizată de către Consiliul Superior al Magistraturii, instituție independentă care, atât prin activitatea proprie, cât și prin coordonarea activității Institutului National al Magistraturii şi a Şcolii Naţionale de Grefieri, realizează alături de celelalte atribuții, politica de personal a întregului sistem judiciar.

Această prerogativă presupune nu numai organizarea activității de recrutare, pregătire profesională, promovare, exercitarea rolului de instanţă de răspundere disciplinară, şi soluţionarea aspectelor ce țin de suspendarea si încetarea activității personalului din justiție, ci și luarea măsurilor privind asigurarea unei repartizări echilibrate a resurselor umane la toate nivelurile sistemului judiciar.

În ceea ce îi priveşte pe judecători, principiul constituțional este acela că judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii, iar propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 125 alin.(1) şi (2) din Constituţia României.

Cadrul legal general este dat de dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, unde la art. 40 alin. (1) se prevede că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii:
„a) dispune delegarea şi detaşarea judecătorilor, în condiţiile legii;
b) numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
c) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor;
d) numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
e) eliberează din funcţie judecătorii stagiari;

h) dispune promovarea judecătorilor;
i) numeşte în funcţii de conducere judecătorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;
j) aprobă transferul judecătorilor;
k) dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor;…”

De asemenea, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor:

a) aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din circumscripţiile acestora, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;
b) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe;

d) la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte;

g) urmăreşte respectarea prevederilor legale şi regulamentare în domeniul organizării şi funcţionării instanţelor şi ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităţilor ce pot afecta buna desfăşurare a activităţii acestora.” (art. 41 alin. (1) din Lege).

Atribuțiile în acest sens vizând acordarea avizului conform privind configurarea schemelor de personal ale fiecărei instanțe, transferul judecătorilor, delegarea și detașarea, reprezintă instrumentele specifice ale Consiliului Superior al Magistraturii în vederea asigurării unui echilibru între necesitățile și volumul de activitate proprii fiecărei instanțe, pe de o parte, și asigurarea numărului optim de judecători, pe de altă parte.

La nivelul fiecărei instanțe, asigurarea volumului echilibrat de activitate se realizează prin dimensionarea secțiilor, a fiecărei specializări din cadrul secțiilor, repartizarea judecătorilor noi, schimbarea specializării judecătorilor și alte măsuri interne de natură să influențeze repartizarea volumului de activitate la nivelul instanței, aspecte ce țin de eficiența managementului realizat.

1. Dimensionarea schemei de personal a fiecărei instanțe.

Procedura de modificare a schemelor de personal ale instanțelor judecătorești, atât în ceea ce privește posturile de judecător, cât și personalul auxiliar, este prevăzută de dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora:

(1) Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.

(2) Majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă cu avizul conform al secţiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei.

Actul administrativ prin care se modifică schema de personal a fiecărei instanțe (cu excepția Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) este ordinul ministrului justiției (OMJ), avizul conform al Secției pentru Judecători reprezentând o operațiune procedurală prealabila emiterii actului administrativ care nu produce efecte juridice de sine stătătoare, însă fundamentează măsura luată prin OMJ (Decizia nr. 1923 din 6 aprilie 2012 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Noțiunea de aviz conform presupune, potrivit art. 32 din Legea 317/2004, obligativitatea pentru MJ ca, în cazul în care operează o modificare a schemei de personal, aceasta să fie în conformitate cu avizul CSM.

Deşi legiuitorul nu prevede în mod explicit în cuprinsul textului legal, scopul acestuia este acela ca, în situaţia unui volum de activitate foarte mare sau foarte mic al instanţei, să se permită ministrului justiţiei majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru instanţe, decizia neputând fi luată arbitrar. Aceasta este singura interpretare aptă să asigure aplicarea efectivă a principiului respectării legilor, care vizează calitatea actelor normative, respectiv că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se claritatea, precizia şi previzibilitatea pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească.

Această decizie administrativă trebuie să fie fundamentată de date concrete şi obiective privind volumul de activitate al instanţelor implicate în redistribuire.

Apreciem că atât Consiliul, în procedura de acordare a avizului conform, cât şi Ministrul Justiţiei, în procedura de deliberare şi emitere a actului administrativ, în urma analizei ce se va efectua în cazul instanţelor implicate, ar trebui să ajungă la concluzia logică că volumul de activitate al instanței de unde se redistribuie postul ar fi scăzut foarte mult, atât în raport cu celelalte instanţe de acelaşi grad, cât şi cu cel al instanței unde se redistribuie postul, corelativ cu faptul că volumul de activitate al instanței unde se redistribuie postul ar fi crescut foarte mult, atât în raport cu celelalte instanţe de acelaşi grad, cât şi cu cel al instanței de unde se redistribuie postul, pentru a fi emis un aviz conform în vederea majorării/reducerii schemei de personal şi un ordin al ministrului justiţiei în acest sens.

Printre criteriile care pot sta la baza redistribuirii unui post vacant prezintă relevanţă:
– volumul concret de activitate exprimat ca număr mediu de dosare şi puncte de complexitate pe judecator (necesitatea determinării mediei reale, nu numai cea statistica rezultată din cumularea tuturor dosarelor la care a participat fiecare judecator în căile de atac)
– evoluția în timp a volumului de muncă și a schemei de personal raportat la un reper temporal suficient de extins
– identificarea cauzelor modificării volumului de activitate
– necesitatea asigurării unei scheme minim necesare pentru a asigura desfășurarea activității și repartizarea aleatorie în căile de atac inclusiv în situația existenței unor cazuri de incompatibilitate (trimiteri spre rejudecare, căi extraordinare de atac, caz în care, după blocarea completului devenit incompatibil, trebuie să existe cel puțin încă 2 complete în vederea repartizării aleatorii), necesitatea asigurării permanenței în penal corelativ cu existența incompatibilităților generate de pronunțarea asupra măsurilor specifice de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Unele cauze, deși determină modificarea volumului de activitate, nu pot sta la baza măririi schemei de personal a unei instanțe.

Spre exemplu:
– neocuparea integrală a schemei de personal deja existente
neutilizarea eficientă a resurselor deja aflate la dispoziția instanței, cum ar fi existenţa unei disproporții între diferitele secții sau specializări ale aceleiași instanțe, degrevarea mai multor judecători, situațiile neremediate de repartizare neechilibrată a dosarelor de natura să determine acumularea unui stoc foarte mare de dosare nesoluționate.

De asemenea, anticiparea evoluției viitoare a numărului dosarelor, încă neconcretizată faptic, nu poate constitui un motiv justificat pentru modificarea schemei de personal.

Un alt aspect relevant este faptul că dispozițiile art. 135 nu individualizează aria instanțelor la care se poate raporta procedura de redistribuire, fiind necesar ca titularul solicitării de redimensionare a schemelor de personal (președintele instanței ierarhic superioare) să facă o evaluare a necesitații reale de extindere a schemei unei instanțe şi să identifice instanța ale cărei date concrete privind volumul de activitate justifică reducerea schemei de personal. Evidenţierea datelor statistice comparative a instanțelor supuse analizei şi consultarea acestora în vederea identificării tuturor elementelor relevante din aceasta perspectivă sunt instrumente neobligatorii, însă necesare şi eficiente pentru a fundamenta propunerea şi a oferi Ministrului Justiţiei și Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii o documentație completă şi temeinică.

Este o realitate general acceptată la nivelul întregului sistem judiciar subdimensionarea schemelor de personal si supradimensionarea volumului de activitate, însă, pentru a se dispune redistribuirea unui post de judecator, simpla constatare a existentei unei realități general valabile nu reprezintă un argument suficient, fiind necesară identificarea unei disproporții vădite intre volumul de activitate real al celor doua instanțe şi posibilitățile practice de ordin organizatoric (problematice fiind mai ales instanțele mici, unde reducerea schemei de personal sub un număr minim poate pune în dificultate desfășurarea normală a activității).

În expunerea de motive a proiectului de lege privind buna funcționare a sistemului judiciar în anul 2020 (vizând amânarea aplicării dispozițiilor privind compunerea completurilor de apel din trei judecători şi pensionarea anticipată la 20 ani de vechime în magistratură), inițiatorul actului normativ pornește de la cele două realități existente la nivelul sistemului judiciar, expuse mai sus, subdimensionarea schemelor de judecători si încărcătura pe judecător supradimensionată.

Aceasta este o problemă a întregului sistem judiciar şi a cărei rezolvare depinde în mod direct de resursele bugetare alocate.

Aplicarea reglementării legale privind judecarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători nu s-ar putea realiza în mod obiectiv la multe dintre instanțele unde actuala schemă de judecători este oricum insuficientă, necesitând în mod corelativ o suplimentare considerabilă a schemelor de personal ale instanțelor judecătorești, ceea ce presupune și o alocare financiară consistentă, neacoperită la acest moment.

Totodată, alcătuirea din 3 judecători a completurilor în apel folosindu-se actuala schemă de judecători ar produce efecte negative directe asupra principiului repartizării aleatorii a cauzelor, în condițiile imposibilității formării completurilor de judecată (cel puțin 3 completuri de judecată).

Trebuie precizat că modificarea vizează atât completurile fixe de apel, cât și completurile care judecă căile extraordinare de atac exercitate împotriva unor decizii pronunțate în apel, precum și completurile care soluționează incidentele procedurale relativ la cauzele aflate în faza procesuală a apelului, cum ar fi: cererile de recuzare, cererile de abținere, cererile de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cererile de reexaminare a încheierilor pronunțate asupra cererilor de ajutor public judiciar, cererile de reexaminare formulate împotriva încheierilor de aplicare a amenzii judiciare sau de obligare la despăgubiri, în aceste din urmă cazuri fiind nevoie de alte completuri de judecată decât cel care este sesizat cu judecarea apelului. Prin urmare este afectată și materia incompatibilităților prevăzute de Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, ceea ce duce la imposibilitatea alcătuirii completurilor care judecă apeluri în materie civilă sau penală.

Aceleași argumente sunt valabile şi în ceea ce privește judecarea cauzelor în etapa procesuala a recursului, necesitatea asigurării unei scheme minime pentru a permite repartizarea aleatorie a acestor cauze fiind prioritară oricărei alte masuri de echilibrare numerică a schemelor de personal din cadrul instanțelor.

2. Transferul judecătorilor. Delegarea si detașarea.

Prezentând relevanță atât din perspectiva inamovibilității judecătorilor, cât și a independenței justiției, transferul judecătorilor este reglementat prin dispozițiile constituționale (art. 125 alin. 2) si ale legii organice (Legea 304/2004 si Legea 317/2004) ca o prerogativa a Consiliului Superior al Magistraturii care, în exercitarea atribuțiilor referitoare la cariera judecătorilor, realizează politica de personal a sistemului judiciar.

Fiind un drept al judecătorilor, al căror statut beneficiază de garanția constituționala a inamovibilității, transferul către o alta instanța ori instituție se dispune la cererea acestora.

Prevederile legale nu reglementează procedura soluționării cererilor de transfer si nici criteriile care stau la baza soluționării acestora, astfel că, în realizarea scopului CSM de administrare a sistemului judiciar in ansamblu (ceea ce implica autonomia acestuia în realizarea politicii de resurse umane în cadrul sistemului judiciar), Consiliului îi revine sarcina de a reglementa toate aspectele ce vizează desfășurarea procedurii soluționării cererilor de transfer potrivit art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în acest sens fiind întocmit regulamentul privind transferul judecătorilor.

Politica de transferuri a Consiliului Superior al Magistraturii se axează pe 3 linii generale de interes, aspecte ce rezultă din Regulamentul privind transferul judecătorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 1347/2019, și vizează:
– Utilitatea transferului raportat la situația celor două instanțe atât din punct de vedere al încărcăturii, cât şi al numărului de posturi şi a specializărilor;
– Motivele de ordin personal ale solicitantului;
– Necesitatea asigurării unei stabilități a judecătorilor în cadrul instanței.

Între criteriile reglementate de art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor se menționează volumul de activitate al celor doua instanțe, dându-se relevanță încărcăturii pe judecător şi pe schemă, în acest sens fiind menționată necesitatea evidențierii datelor cu privire la cele două repere atât în avizul președinților celor două instanțe implicate în transfer, cât și în referatul Direcției Resurse Umane şi Organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui conținut este detaliat la art. 3 alin. (3) din Regulament, în sensul că trebuie să cuprindă datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate şi încărcătura efectivă pe judecător, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanțele în procedura de transfer, raportate la media pe tara.

De asemenea, se acordă relevanţă şi modului în care încărcătura efectivă se reflectă în activitatea judecătorului, avizul președintelui instanței de la care se solicita transferul menționând în acest sens şi situația hotărârilor restante ale judecătorului care solicită transferul.

Raportarea la media pe ţară alături de datele privind dificultățile de ocupare a posturilor constituie repere pentru stabilirea relevanţei acestui criteriu în contextul celorlalte criterii invocate.

Identificarea numărului posturilor vacante, al posturilor temporar vacante şi al potențialului previzibil de vacantare la instanțele implicate, prezintă relevanţă pentru anticiparea potențialului efect pe care admiterea cererii de transfer ar putea-o avea asupra activității instanței.

Bineînțeles, judecătorul care solicită transferul poate aduce argumente cu privire la volumul real de activitate (încărcătura efectivă exprimată atât ca număr de dosare cât şi ca număr de complexitate, inclusiv alte aspecte relevante în acest sens, cu referiri spre exemplu la tipicul dosarelor care au determinat mărirea volumului, motivele care au determinat evoluția în timp a acestui reper, etc), fiind esențială determinarea situației reale existente în cadrul celor doua instanțe pentru a stabili pertinența motivelor şi relevanţa acestui criteriu în soluționarea cererii de transfer.

Motivele de ordin personal ale solicitantului prezintă relevanţă majoră în soluționarea cererii de transfer, Regulamentul exemplificând în acest sens aspectele privind domiciliul, datele privind condițiile de deplasare între domiciliu şi instanță, starea de sănătate şi situația familială.

Aceste criterii enunțate explicit în regulament pornesc de la cele mai frecvente motive cărora li s-au acordat relevanţă în practica politicii de transferuri desfășurată de către Secția pentru Judecători, putând exista şi alte criterii care să circumstanțieze situația personala a judecătorului solicitant şi care sa prezinte relevanță în solutionarea cererii de transfer.

În acest sens, art. 3 din Regulament subliniază necesitatea evidențierii în referatul Direcției de Resurse Umane si Organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii a datelor privind cariera judecătorului, putându-se da relevanţă obligațiilor conexe ale judecătorului pe care le desfășoară în alta localitate (cadru didactic, colaborator INM sau participant în cadrul altor proiecte relevante).

Pot prezenta relevanţă în soluționarea cererii de transfer şi alte motive de ordin personal neprevăzute în regulament, dar care se bazează pe necesitatea respectării anumitor drepturi ale solicitanților rezultate din prevederile Codului muncii sau ale altor dispoziții legale, cum ar fi spre exemplu cele privind discriminarea sau protecția vieții private.

Necesitatea asigurării unei stabilități la nivelul schemelor de personal ale instanțelor judecătorești rezulta atât din criteriile prevăzute de art. 4 din regulament privind vechimea efectivă în funcția de judecător, vechimea în cadrul instanței actuale, în cadrul gradului aferent instanței precum şi vechimea în cadrul secției sau a completului corespunzătoare specializării, din practica Secției pentru Judecători în materie de transferuri cât si din evoluția reglementarilor specifice care au limitat posibilitățile formulării cererilor de transfer pentru o anumită perioadă de timp, această măsura având ca scop, pe de o parte, limitarea unei practici neloiale a solicitanților, iar, pe de alta parte, asigurarea unei stabilități a schemelor de personal, o fluiditate foarte mare a personalului fiind de natură să afecteze şi continuitatea completelor de judecată, cu consecințe evidente asupra calității actului de justiție.

Nu există o ordine de preferință dintre criteriile avute în vedere la solutionarea cererilor de transfer, relevanța fiecărui criteriu prezentând importanta în funcție de elementele concrete invocate (şi dovedite), Secția pentru Judecători din cadrul CSM apreciind în concret temeinicia ce rezulta din ansamblul motivelor. Aceasta este practica Secției, care în majoritate a optat pentru actualul regulament, fiind respinsa propunerea privind reglementarea unui sistem de punctaj atașat criteriilor relevante în soluționarea cererilor de transfer.

Bineînțeles, hotărârea Secției pentru Judecători din cadrul CSM trebuie argumentată de o maniera încât să justifice soluția pronunțată asupra fiecărei cereri de transfer în contextul tuturor cererilor vizând același post.

Delegarea si detașarea constituie, potrivit art. 42 din Codul muncii, forme de modificare unilaterală cu titlu temporar a locului muncii, fiind o prerogativă exclusivă a angajatorului.

În cazul judecătorilor, cele două forme de desfășurare a raportului de munca sunt prevăzute de art. 57-59 din Legea 303/2004, prezentând anumite particularități determinate de specificul funcției de judecător (dată fiind sfera incompatibilităților existente, prevederile legale menționează limitativ locurile in care poate fi delegat/detașat judecătorul, iar in considerarea garanției constituționale a inamovibilității, detasarea si delegarea judecătorului pot fi dispuse exclusiv cu acordul acestora).

În ceea ce priveşte delegarea/detaşarea într-o funcţie de demnitate publică aleasă sau numită, Curtea Constituţională a României a reţinut recent în jurisprudenţa sa (DECIZIA Nr. 45 din 30 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3) teza a treia]; pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) tezele penultimă şi ultimă şi alin. (2) teza a doua]; pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (5) şi (7)]; pct. 12 [cu referire la art. 9 alin. (3)]; pct. 44; pct. 53 [cu referire la art. 39 alin. (3) şi (5)]; pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)]; pct. 69 [cu referire la art. 49 alin. (1)]; pct. 77 [cu referire la art. 52 alin. (3)]; pct. 87 [cu referire la art. 53 alin. (1), (2), (7), (8), (9) teza întâi şi (10)]; pct. 88 [cu referire la art. 54 alin. (3)]; pct. 97 [cu referire la art. 58 alin. (1) sintagmele „ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite” şi „precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, la solicitarea Ministerului Justiţiei”]; pct. 108 [cu referire la art. 62 alin. (12) şi (13)]; pct. 109 [cu referire la art. 62 alin. (3) sintagma „nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8” prin raportare la art. 62 alin. (13)]; pct. 112 [cu referire la art. 622, 623 şi 624]; pct. 134 [cu referire la art. 73 alin. (2)]; pct. 143 [cu referire la art. 82 alin. (2) sintagma „funcţia de ministru al justiţiei”]; pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (21) şi (22)]; pct. 146 [cu referire la art. 82 alin. (51) şi (52)]; pct. 153 [cu referire la art. 851 sintagma „funcţia de ministru al justiţiei”]; pct. 156 [cu referire la art. 96]; pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)]; pct. 160 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. d1)]; pct. 161 [cu referire la art. 100 alin. (2)] şi pct. 163 [cu referire la art. 109 alin. (1) teza întâi şi art. 114] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi legea în ansamblul său,Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 199 din 5 martie 2018) că „…Atât timp cât persoana deţine calitatea de judecător sau procuror nu poate exercita decât activităţile specifice acestor funcţii. Numirea sau detaşarea acestora în funcţii de demnitate publică, indiferent de denumirea pe care acestea o poartă, nu poate fi acceptată prin prisma exigenţelor Constituţiei, întrucât se produce, în mod inevitabil, o modificare a felului muncii pe care aceştia o prestează, care, în realitate, justifică drepturile şi obligaţiile aferente statutului lor. Mai mult, întregul statut al judecătorului/procurorului, în mod axiomatic, se axează pe rolul lor constituţional, astfel cum este definit la art. 124 şi 125, respectiv art. 131 şi 132 din Constituţie. Or, asumându-şi, prin diverse mecanisme [numire/detaşare], un rol diferit celui de înfăptuire a justiţiei şi/sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, se încalcă în mod direct, pe de o parte, principiul independenţei judecătorului, principiul separaţiei puterilor în stat şi dispoziţiile referitoare la rolul şi incompatibilităţile judecătorului [art. 1 alin. (4), art. 124 şi art. 125 alin. (3) din Constituţie], iar, pe de altă parte, dispoziţiile constituţionale referitoare la rolul şi incompatibilităţile care însoţesc statutul procurorului [art. 131 şi 132 din Constituţie].

Privite din perspectiva necesităților organizatorice ale sistemului judiciar, delegarea si detașarea reprezintă modalități de asigurare temporara a necesarului de judecători în cadrul unei instanțe în situații de excepție sau de asigurare a personalului calificat în cadrul celorlalte structuri ale sistemului judiciar (CSM, INM, SNG), iar din perspectiva traiectoriei profesionale a judecătorului, reprezintă posibilități de dezvoltare a profilului profesional, putând constitui totodată mijloace de rezolvare temporara a problemelor ce țin de deplasarea către/de la locul de munca.

Cadrul normativ secundar este dat de dispoziţiile din Hotărârea Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii nr. 1350 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Metodologiei privind detașarea și delegarea judecătorilor.

Dispozițiile menţionate nu reglementează conținutul cererii de delegare/detașare, însă având în vedere că, în cazul instanţelor judecătoreşti, inițiativa acesteia aparține președintelui instanței aflate în dificultate, respectiv președintelui Curții de Apel în circumscripția căreia se cere delegarea/detaşarea, se deduce că cererea are la bază motivele care au determinat existenţa dificultăților și necesitatea de ocupare sub această formă a posturilor de judecător din cadrul instanței.

De asemenea, avizele necesare vor cuprinde date referitoare la situația celor doua instanțe implicate în procedura delegării/detașării.

Așa cum rezulta din prevederile art. 2 alin. (2), în cazul detașării, şi art. 8 alin. (2), în cazul delegării, în procedura soluționării cererilor de detașare/delegare se acordă relevanţă datelor privind cariera judecătorului, situația posturilor vacante și a celor ocupate la cele două instanțe, volumului de activitate și încărcăturii pe judecător la instanțele implicate precum și analizei oportunității detașării din perspectiva riscului de afectare a bunei funcționări a instanței de la care se solicită detașarea, iar în cazul detaşării judecătorilor la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției și unitățile subordonate, în cerere se menționează și atribuțiile specifice funcției în care se solicită detașarea.

În cazul delegării, se vor avea în vedere, obligatoriu, şi datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate și încărcătura pe judecător la instanțele implicate în procedura delegării, care vor fi prezentate Secției pentru judecători.

Spre deosebire de transferul judecătorilor unde motivele de ordin personal constituie un important reper, inițiativa transferului aparținând judecătorului, în cazul delegării/detașării accentul cade pe necesitățile instanțelor implicate, motivele care au stat la baza acordului judecătorului fiind subsidiare şi prezentând relevanţă exclusiv în situația în care mai mulți judecători din cadrul aceleiași instanțe își manifesta disponibilitatea în acest sens.

Politica de personal în cadrul autorității judecătorești are la baza necesitatea asigurării unui echilibru între dezideratul asigurării performantei instituționale pe de o parte, ceea ce presupune abordarea problemelor de natura organizatorica a fiecărei instanțe, şi atenția acordata consolidării statutului şi dezvoltării profesionale a magistratului pe de alta parte, Consiliul Superior al Magistraturii alături de structura ierarhica de management a sistemului judiciar beneficiind din punct de vedere legal (şi constituțional) de autonomie în determinarea politicii interne sub acest aspect, ceea ce implica însă şi responsabilitatea pentru evoluția în ansamblu a sistemului judiciar.

Contrar unei răspândite concepții manageriale (nu numai în cadrul instanțelor ci şi în general în orice raporturi organizaționale care se bazează pe relații de munca), salariatul nu este un capital, nu este o resursă.

Fiind un raport ce se desfășoară între o persoană şi mediul său de lucru, în care angajatorul nu joacă singurul rol şi, poate, nu cel mai important, dezvoltarea unor relații de serviciu corecte între toți participanții la activitatea desfășurată reprezintă o componentă esențială a raportului de muncă.

Ocupând o parte însemnată din timpul său, activitatea profesională reprezintă din perspectiva angajatului o componentă importantă a vieții sale, a identității sale, iar locul de muncă privit din aceasta perspectivă aparține deopotrivă angajatului si angajatorului.

Tocmai de aceea schimbările pe care angajatul decide să le facă în traiectoria sa profesională (schimbarea locului de munca cu titlu temporar prin delegare, detașare sau permanent cu titlu de transfer, schimbarea specializării, etc.), nu trebuie privite exclusiv prin intermediul necesitaților organizaționale, ci deopotrivă şi, în primul rând, abordate din perspectiva bunei credințe şi a loialității participanților la raportul de muncă (art. 8 alin. (1) din Codul muncii).

Sub rezerva necesitații unei oarecare stabilități a angajatului, ceea ce trebuie să primeze este atitudinea corectă a tuturor participanților în vederea dezvoltării unei relații de serviciu oneste, viziunea unilaterală a oricăruia dintre participanți, dar în special a reprezentantului angajatorului (care ar trebui sa aibă o perspectivă mai largă şi mai profundă asupra fenomenului), putând rupe echilibrul echității şi al bunei credințe care trebuie să caracterizeze orice relație interumană şi în special de serviciu.

Tocmai de aceea atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii prevăzute în Legea nr.317/2004 în ceea ce privește desfășurarea politicii de personal sunt reglementate ca atribuții privind cariera judecătorilor, iar nu privind asigurarea forței de munca la nivelul instanțelor, accentul punându-se pe dezvoltarea profesională a judecătorului, care constituie baza unui sistem judiciar performant.

Judecător Cezar Virgiliu Filip
Secţia a VII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Curţii de Apel Bucureşti

Judecător Ciprian Tiţa
Preşedintele Tribunalului Specializat Argeş


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.