Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Continuarea executării lucrărilor de construire după dispunerea opririi acestora. Omisiunea autorului. Soluție definitivă de achitare
09.03.2020 | Cătălin Andrei DRUMEA

JURIDICE - In Law We Trust
Cătălin Andrei Drumea

Cătălin Andrei Drumea

Uneori, interpretarea și aplicarea textelor de lege pare să nu cunoască limite. Implicațiile generate în astfel de situații ajung invariabil într-o relație direct proporțională cu sfera răspunderii juridice reclamate. Cu toate acestea, lejeritatea cu care – în anumite situații – se dispune trimiterea în judecată, este frapantă.

În concret, în ipoteza analizată, prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a autorului pentru presupusa comitere a infracțiunii prev. și ped. de art. 24 al. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991. Potrivit celor reținute la rubrica „În drept” din rechizitoriu, se arată că autorul „a continuat executarea lucrărilor de construire prin faptul că nu a luat nicio măsură în vederea opririi de îndată a acestora, acceptând continuarea executării acestora…”.

Detaliindu-se cu privire la descrierea acuzației, se susține că autorul – în calitate de proprietar de drept al imobilului în cauză – are atât drepturi, cât și obligații cu privire la imobilul respectiv, în opinia acuzării acesta „fiind direct răspunzător pentru toate lucrările care se efectuează la imobilul respectiv”.

Situația de fapt – anticipată deja – are în vedere conduita pur omisivă a unui proprietar de imobil, care, ulterior dispunerii opririi lucrărilor de construire de către organele de control competente, nu ia nicio măsură pentru oprirea efectivă a acestora. Practic, pe toată perioada de interes din speță, proprietarul imobilului are o atitudine pur pasivă.

De reținut că la niciun moment temporal nu a existat vreo dispoziție a proprietarului cu privire la demararea ori continuarea respectivelor lucrări. În toată această perioadă de timp, dispozițiile privitoare la debutul cât și la continuarea lucrărilor au fost inițiate și coordonate de către o altă persoană – ce nu deținea însă vreun drept legal cu privire la respectivul imobil.

Cu alte cuvinte, acuzația Parchetului față de proprietarul imobilului scoate în evidență următoarea chestiune – acuzația imputată vizează comiterea unei infracțiuni comisive (continuarea executării lucrărilor) în modalitatea omisiunii (prin neluarea niciunei măsuri).

Față de această ipoteză însă, întrebarea firească este următoarea – Infracțiunea ce face obiectul acuzației putea fi săvârșită în modalitatea omisiunii?

Anterior însă, trebuie observat textul de incriminare prev. de art. 24 al. 1 lit. b) din Legea 50/1991, relevant sub aspectul acțiunii incriminate – „continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii”.

O analiză extrem de sumară a textului scoate în prim plan acțiunea efectiv incriminată – continuarea executării lucrărilor. Se poate afirma așadar că respectiva infracțiune intră în categoria infracțiunilor comisive (reclamând așadar săvârșirea unei acțiuni).

Invariabil însă, expunerea din actul de sesizare, privitoare la presupusa comitere a respectivei infracțiuni comisive în modalitatea omisiunii, dirijează întreaga atenție asupra dispozițiilor art. 17 CP. Potrivit textului de lege menționat, „Infracțiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârșită și prin omisiune, când: a) … ; b) … ”. Fără a avea în vedere cele două ipoteze reglementate de către legiuitor (inaplicabile situației descrise), apreciem că întreaga discuție se limitează la textul deja indicat.

În concret, textul art. 17 CP, astfel cum acesta este interpretat în doctrina de specialitate, vine să tranșeze una dintre discuțiile născute din practică – posibilitatea comiterii infracțiunii comisive și prin omisiunea autorului. Această ipoteză este validă însă doar în acele situații limitative în care infracțiunea comisivă este una de rezultat. Situația este însă cu totul alta când discutăm despre o infracțiune comisivă de pericol.

Fără a efectua la acest moment o veritabilă expunere a particularităților specifice celor două categorii de infracțiuni, ne vom rezuma la indicarea succintă a următoarelor aspecte relevante.

În cazul unei infracțiuni de rezultat se are în vedere schimbarea materială adusă obiectului împotriva căruia a fost îndreptată activitatea interzisă de lege. Esențial este însă ca această schimbare materială produsă prin săvârșirea acțiunii incriminate să fie precis determinată de către legiuitor în textul de incriminare al infracțiunii, fiind prevăzută sub forma rezultatului. Fără producerea acestui rezultat nu poate exista infracțiunea (ex: infracțiunea de omor).

Pe de altă parte, în cazul unei infracțiuni de pericol, urmarea faptei comise de autor constă într-o stare de pericol. În norma de incriminare nu sunt prevăzute condiții referitoare la rezultat. Altfel spus, incriminându-se fapta, se prevede implicit și urmarea imediată a acesteia (ex: infracțiunea de amenințare). În altă ordine de idei, în cazul acestor infracțiuni, valoarea socială protejată nu poate fi lezată prin simpla inacțiune a subiectului activ. De observat că situația analizată nu are în vedere sfera infracțiunilor omisive propriu-zise, expres incriminate de către legiuitor.

Astfel, potrivit doctrinei, cât și textului de lege mai sus indicat, doar o infracțiune comisivă de rezultat poate fi comisă și prin omisiune, fiind exclusă posibilitatea ca o infracțiune comisivă de pericol să poată lua naștere ca urmare a omisiunii subiectului activ.

Revenind însă la starea de fapt analizată, în ceea ce privește acuzația adusă proprietarului imobilului, apreciem că aceasta vizează o infracțiune comisivă de pericol (presupus comisă în modalitatea omisiunii). Încadrarea respectivei infracțiuni în tipologia infracțiunilor de pericol are la bază însăși analiza laturii obiective efectiv incriminată de către legiuitor.

În concret, textul legal incriminează acțiunea de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente. Se observă așadar, că latura obiectivă analizată este extrem de precisă, făcând trimitere punctual la conduita incriminată. În mod corelativ, se poate observa că nicăieri în cuprinsul textului de incriminare nu se indică vreun rezultat anume ce ar trebui să se producă pentru a genera angajarea răspunderii penale a autorului.

Textul vorbește exclusiv despre acțiunea materială a subiectului activ care decide să continue lucrările după ce acestea au fost sistate de către organele de control, neexistand nicio formă de condiționare vis-à-vis de un anume rezultat al acțiunii autorului. Cu alte cuvinte, persoana care continuă să construiască după momentul opririi lucrărilor va săvârși infracțiunea prev. de art. 24 lit. b) din Legea 50/1991, fiind indiferent rezultatul efectiv produs ca urmare a continuării lucrărilor. Practic, și cel care va bate un singur cui ulterior sistării lucrărilor, precum și cel care va edifica întreaga construcție vor săvârși aceeași infracțiune – fiind total lipsit de importanță nivelul lucrărilor efectiv realizate vis-à-vis de angajarea sau nu a răspunderii penale.

Față de toate aceste elemente, am apreciat că atât raționamentul cât și construcția juridică a acuzării nu pot subzista. Pur și simplu, infracțiunea imputată nu poate fi comisă în condițiile reținute de către acuzare. Subsecvent, cu ocazia dezbaterilor, apărarea a solicitat dispunerea unei soluții de achitare prin raportare la cele reglementate în art. 16 al. 1 lit. b) teza I CPP – fapta nu este prevăzută de legea penală.

Soluționând cauza, atât în prima instanță cât și în calea de atac a apelului, cu privire la omisiunea proprietarului imobilului, s-a dispus o soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 al. 1 lit. b) teza I CPP. Dincolo de argumentele pur tehnice mai sus expuse, în considerentele soluției se face trimitere și la următoarea chestiune – „Susținerea potrivit căreia, în calitate de proprietar, inculpata avea drepturi și obligații, inclusiv obligația de oprire a lucrărilor, nu poate fi reținută câtă vreme aceste drepturi și obligații nu au fost exercitate personal”.

Dincolo de legalitatea și temeinicia sa, soluția pronunțată vine să restabilească o situație de normalitate, conturând totodată – în beneficiul practicii judiciare – aplicabilitatea unui text de lege mai degrabă teoretic.

Avocat Cătălin Andrei Drumea


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.