Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
2 comentarii

Amendă judiciară cu „parfum” penal
11.03.2020 | Dan Mihai ȘUTA

JURIDICE - In Law We Trust
Dan Mihai Șuta

Dan Mihai Șuta

Deunăzi, un confrate mi-a trimis pe WhatsApp un articol publicat pe site-ul CluJust, întitulat „Un avocat a cerut să plece din sală că îi era rău, judecătoarea l-a amendat…„. De obicei nu mă arunc să citesc imediat cele ce îmi sunt propuse prin multele mesaje care îmi parvin pe diferite rețele de așa numită „socializare” (de fapt, mijloace perverse de desocializare, prin anularea aptitudinilor și chiar a reflexului de comunicare interpersonală, până și între părinte cu copil, frate cu frate, soț cu soție ș.a.) pentru simplul fapt că, după 33 de ani de profesie, prea puține mă mai pot mira și scoate din necesara stare cathartică (auto)protectoare, în care mă izolez când ale profesiei valuri nu mă mână spre sălile de judecată. Însă, titlul fiind șocant, am butonat telefonul și am citit materialul. E greu de descris brutalitatea sentimentului care m-a cuprins, un amalgam de silă, revoltă, lehamite și, desigur, de tristețe, enormă tristețe!, la gândul degradării ireversibile a unor profesii juridice – avocatura și magistratura – pe care, în vremuri parcă mitice, le plasam în elita profesiilor intelectuale.

Nu am gândit vreodată ca un judecător, cu fața schimonosită de ură și dincolo de orice percepte legale, statutare și regulamentare să refuze unui coleg! avocat, confruntat cu o stare de rău declarată!, dreptul de a ieși din sala de ședință, în care, de la pupitrul, pare-se pe cale de a deveni milițienesco-torționar, conduce procesele aflate pe „meniul zilei”, refuz care a determinat colapsul (leșinul) confratelui meu, în vârstă de 70 de ani și, implicit, punerea vieții sale în pericol. Bașca, în prealabil, să-i aplice o amendă judiciară maximă!!! Am mai citit o dată articolul, gândind că întâia dată am înțeles ceva greșit. Dar nu! Din prima am priceput corect cele întâmplate: confratele avocat septuagenar, apărător numit din oficiu în cauză, apoi ținut ca „anexă” a apărătorului ales al inculpatului („practică” de care uzează, abuziv!, și alte instanțe, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în disprețul prescripției imperative de la art. 94 alin. 4 C.pr.penală), a fost amendat cu amenda judiciară maximă, prevăzută de art. 283 din Codul de procedură penală, pentru că s-a cerut afară din sală, fiindu-i rău de la diabetul de care suferă, tratat cu un refuz absolut, cât nulitățile (nu numai cele din cod), după care, „pacientul” a leșinat. Nu știu ce a urmat, pentru că, din decență probabil, nu se mai relatează în articol. Oricum, presupun debandada care s-a creat, anulându-se, rămășița de solemnitate de care era copleșită, până în acel moment, ședința de judecată.

Imaginându-mi scenele succesive derulate în acea sală de judecată, într-un proces penal, mă întrebam ce a fost acolo? Dramă? N-a fost dramă, dar putea fi o tragedie. Comedie? N-a fost comedie, dar a fost de groază. Horror? N-a fost horror, că a lipsit și Alfred Hitchcock si John Carpenter și Wes Craven. Ce a fost atunci? Păi, a fost ură, nesimțire, abuz și lipsă de solidaritate. A cui? A judecătoarei, în partea privind ura, nesimțirea și abuzul, iar în partea privind lipsa de solidaritate cu victima, a confraților avocați prezenți acolo.

Să mă explic, desigur, sub rezerva realității celor prezentate în articol, respectiv a adevărului celor întâmplate la Tribunalul Iași, în data de 26 februarie a.c., astfel cum sunt prezentate în materialul de presă:

Nu cred că este o noutate când zic că judecătorul, în postura de „dreaptă cumpănă” (teribil îmi place această expresie, marcă înregistrată a confratelui Marian Nazat!) a oricărei cauze, că este penală, că este civilă, trebuie să fie imparțial și demn în exercitarea actului de justiție (art. 2 alin. 3 și art. 90 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; art. 10, art. 11, art. 101 alin. 1, art. 349 alin. 1 și art. 359 din Codul de procedură penală; art. 3 alin. 1, art. 7, art. 8, art. 9, art. 12, art. 14, solemnitatea ședinței de judecată și art. 17, demnitatea în funcția de judecător, din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005), respectând, concomitent, dreptul la apărare (art. 24 din Constituție, art. 10 din Codul de procedură penală, art. 2 alin. 2, art. 3 și art. 5 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat). Cu atât mai mult cu cât este exponentul principal al puterii judecătorești, consacrată în mod expres de Constituția României, prin articolul 1 alin. (4). Imparțialitatea judecătorului, adică acea esențială nepărtinire a părților procesului, aptă a-l așeza în postura subiectivă de a livra un act de justiție de calitate, suport și fundament al dreptății judiciare, trebuie să se manifeste la o manieră demnă. Iar demnitatea judecătorului, semnificând sobrietatea și necesara atitudine de rezervă, care previne orice suspiciuni de antepronunțare sau prejudecată în cauză, adecvată a impune și a atrage respect, este o condiție a imparțialității, garantul imagistic al capabilității efective a judecătorului de a fi drept și de a face dreptate, prin aplicarea legii, în litera și în spiritul ei. Ca atare, din rațiuni care țin, în primul rând, de respectul de sine, fiecare judecător ar trebui să fie preocupat de învățarea, decelarea și aplicarea (mi-e greu să spun „însușirea”, pentru că nu avem de-a face nici cu o poezie, pe care o reciți dacă o înveți pe de rost, nici cu o haină pe care dacă vrei s-o porți, pur și simplu, o îmbraci, nici cu o marfă pe care dacă vrei s-o ai, o iei de pe raft și o plătești) celor două deziderate menționate, pretinse nu numai de beneficiarii direcți ai actului său de judecată, dar și de întreaga societate. Așa cum avocatul ar trebui să fie vocea esențială a fiecărei comunități, a oricărei „cetăți” din țară, tot așa judecătorul ar trebui să fie stâlpul dreptății sociale, al încrederii fiecărui cetățean că orice abuz îndreptat împotriva sa va fi prompt, semnificativ și motivat sancționat, nu numai pentru a-i da satisfacție lui, ca victimă, și a-l pedepsi pe abuzator ci, mai ales, pentru a preveni ca alte acte și fapte abuzive să nu se mai întâmple. Oare cine, când și unde în lumea de astăzi ar spune despre un judecător care face circ în sala de ședință, transformând actul de judecată într-o comedie, cu râsete și exclamații ori oftaturi venite din sală, anulând orice urmă de solemnitate în desfășurarea actului de judecată, că este capabil a fi drept? Acest semn de întrebare îmi pare că se pune, cel puțin raportat la cele ce rezultă din articol, (și) în cazul doamnei judecătoare de la Tribunalul Iași, protagonista episodului relatat de publicația CluJust.

Se cam știe ce s-a întâmplat și, în esență, se pot pune următoarele chestiuni în discuție (zic că ,,se pot pune”, întrucât mă gândesc la Consiliul Superior al Magistraturii, „garantul independenței justiției” și singura autoritate competentă a lămuri cele întâmplate la Tribunalul Iași, în privința căruia, însă, nu există nicio garanție că efectiv se va și întâmpla, iar C.S.M. nu se va transforma, din nou, a câta oară???, într-un sindicat impenetrabil al magistratului culpabil de fapte nedemne de statutul pe care îl are; sens în care, în caz că s-ar îndoi factorii menționați la citirea rândurilor de față, îmi permit să amintesc de o prestație similară a unei distinse doamne judecătoare de la Curtea de Apel Târgu Mureș care, tot într-o cauză penală, a urlat la un tânăr confrate să stea jos, fiind suprairitată de insistentele întrebări puse de colegul meu pentru aflarea adevărului, în limitele necesare exercitării efective a dreptului la apărare și care, a făcut obiectul unei cercetări disciplinare din partea Inspecției Judiciare a secției pentru judecători din cadrul C.S.M. – rezoluția nr. 2051/IJ/1382/DIJ/2013). Însă, indiferent de presupunerile mele vis-a-vis de ce va face (sau nu!?) Inspecția Judiciară de la înalta autoritate constituțională de (supra)veghere a servanților puterii judecătorești, în calitatea mea de avocat cu o vechime, zic eu, semnificativă în profesia de avocat, dintr-o elementară solidaritate cu confratele meu de la Iași, îmi permit câteva minime observații și întrebări, acestea din urmă, desigur, mai mult retorice:

1. Remarcabilă diferența de comportament între cea a venerabilului domn avocat și cea a doamnei judecătoare! Întâia, axată pe disciplină și bun simț (întrucât în opinia mea, și nu numai!, dumnealui avea deplina libertate să părăsească sala de ședință, chiar fără încuviințarea doamnei președintă, atât timp cât starea de rău îi periclita sănătatea, dar nu a făcut-o, cerând permisiunea în acest sens, reflex al bunului simț, șlefuit de-a lungul deceniilor de muncă în profesia de avocat), iar a doua, eruptă visceral dintr-o răutate inexplicabilă. Numai față de colegul meu, în mod special, ori față de oameni (chiar toți?), în general? Nu știu! Nu am suficiente elemente pentru a mă pronunța, însă relatarea de pe CluJust mă îndeamnă să gândesc că această doamnă judecătoare nu era capabilă să procedeze la maniera gregară la care a făcut-o dacă avea „în dotare” o minimă bunătate și înțelegere față de oameni. Îmi vin în gând vorbele venerabilului profesor universitar emerit, Liviu Pop, doctor în științe juridice și doctor honoris causa al mai multor universități, membru al Academiei Române, unul dintre cei mai importanți doctrinari ai dreptului civil român care, într-o fericită împrejurare s-a exprimat cam așa: ,,Justiția trebuie făcută cu bunătate. Nu poți face dreptate cu ură și cu răutate!” Un gând mare, de la un Om adevărat! Pare-se că doamna președintă, autoare a episodului de maximă nedemnitate din sala Tribunalului Iași s-a lăsat îmbibată, din nefericire!, de răutatea de care mustește întreaga societate românească și a deversat-o asupra colegului meu. De ce? Nu știu! Poate că așa i-a venit, pur și simplu. Întrebarea care se pune este una simplă și firească: ce s-ar întâmpla dacă sălile de judecată din România ar fi copleșite de astfel de prestații ale judecătorilor, dacă actul de judecată s-ar transforma în circ, cu măsuri de retorsiune aplicate arbitrar și la răfuială, de natură a apăsa sănătatea și integritatea fizică a „supușilor”? Și atunci, de unde solemnitate, imparțialitate, înțelegere etc.?

2. Purtându-se cum s-a purtat, doamna judecătoare și-a arogat, cu de la sine putere, în mod grav abuziv, un drept de viață și de moarte asupra colegului meu? Dacă se răspunde cu „NU”, înseamnă că avem o gravă problemă, iar problema este nu numai a autoarei abuzului, ci a întregului sistem judiciar care, în astfel de pusee de exhibare grobiană, inevitabil va atrage aprecieri de genul „Fac ce vor!”, „Se cred dumnezei!”, „Nimic nu contează pentru ei, trec și peste cadavre!” și altele, devenite, din nefericire, oarecum locuri comune, atât în limbajul avocaților, cât și în aprecierile justițiabililor. Iar imaginea se va altera și mai mult, perpetuu, fără șanse de îmbunătățire. Dacă răspunsul este „DA”, care în mod firesc și după o minim lucidă analiză ar trebui să se dea, atunci autoarea trebuie să răspundă și, mai ales!, să-și recunoască greșeala. Răspunsul, evident, este în atribuția funcțională a Consiliului Superior al Magistraturii, chemând-o pe doamna judecătoare ar trebui să-i explice, la manieră răspicată, că a greșit, făcând de râs roba de judecător, să o determine să își ceară scuze (în caz de refuz din partea domniei sale să o facă însuși Consiliul), după care, fără scuze, să o îndrume către exercitarea unei alte îndeletniciri. Numai astfel, pe viitor, manifestări de genul celei puse în scenă la Iași nu vor mai avea loc. Nu cred că s-ar putea susține cu succes încălcarea independenței nici a magistratului în cauză și nici a justiției. Ar fi, în realitate, o dovadă a exercitării efective a controlului judecătorilor de către singura autoritate abilitată să o facă și o necesară asumare a responsabilității în acest sens.

3. Cu ce se mai justifica prezența confratelui meu în proces, în calitate de apărător desemnat din oficiu, dacă cel ales era prezent și asigura apărarea în condițiile legii? Oare dispozițiile art. 94 alin. 4 c.pr.penală nu sunt suficient de clare si de imperative? Nu aștept răspuns, deși cunosc ,,practica” unor instanțe de judecată, chiar și de la Instanța Supremă!?, care înțeleg să „dubleze” apărarea aleasă cu cea din oficiu, din rațiuni pentru mine de neînțeles, ridicând semne de întrebare atât asupra rostului apărătorului din oficiu, cât și, mai ales, asupra competenței (profesionale) a celui ales, dovadă fiind că își suflă reciproc în ceafă, spre stupoarea clientului și a întregii asistențe. Or, poate nu înțeleg eu și, de fapt, acesta e scopul? Pentru asta susțineam mai sus lipsa obligației confratelui abuzat de a cere încuviințarea prealabilă a părăsirii sălii de ședință.

4. (Și) Pentru că incidentul s-a desfășurat în decorul unui proces penal, îmi permit să mă întreb, poate nu prea mult tardiv, dacă gestul doamnei președintă de a nu-i permite confratelui meu părăsirea sălii de ședință, în circumstanțele expuse de autorul articolului de presă, nu întrunește cumva elementele constitutive/de tipicitate ale unei tentative calificate de asasinat (cu premeditare și prin cruzimi, prevăzute de art. 32 alin. 1, rap. la art. 189 alin. 1 lit. a) și h) C.pen.)?

5. După cum, în egală măsură, mă întreb care a fost temeiul faptic pe care se întemeiază amendarea colegului meu, cu maximul prevăzut de lege? Ofensa adusă prin îndrăzneala de a cere să i se permită părăsirea sălii de ședință, suferind de diabet, în iminența unei crize ori chiar șoc diabetic? Sau vârsta ori boala? Se încadrează toate acestea în vreunul dintre motivele de amendare a avocatului, prevăzute de art. 283 C.pr.pen.?

Raportat la toate acestea, doamna judecătoare a fost rea, nesimțită și abuzivă? Răspunsul nu îl dau eu. Să îl dea cei stabiliți prin lege a face lumină în această tărășenie, iar măsura/măsurile să fie conforme cu fapta, fără a exclude dezbrăcarea de robă a doamnei, cel puțin pentru unul, dar mare considerent: inadecvarea domniei sale de a fi judecătoare, raportat la răutatea, nesimțirea și abuzul de care este capabilă, pentru că atât timp cât a fost capabilă de așa ceva, este capabilă și de alte nelegiuiri.

În altă ordine de idei, pentru a echilibra oarecum balanța poate excesiv acuzatorială din partea unui avocat, mă întreb de unde lipsa de solidaritate a confraților mei cu victima abuzului judiciar săvârșit asupra colegului lor, în public, în mod vădit dincolo de orice rezonabilitate și cu o răutate greu de imaginat? Prin „lipsa de solidaritate” am în vedere nu numai oportunitatea ca in corpore să fi părăsit sala de ședință, locul abuzării colegului nostru, un gest perfect legitim dacă avem în vedere grosolănia abuzului săvârșit și calitatea de avocat a victimei, cât, îndeosebi, apărarea colegului nostru, cu vorbe de bun simț, adecvate conjuncturii, în scopul determinării doamnei judecătoare la curmarea abuzului. Da, atunci puteam vorbi despre o solidaritate reală, manifestată oportun, efectiv și eficient, având prin ea însăși semnificația sancționării prompte a unei conduite situate în afara minimelor pretenții de legalitate procedurală și normală comunicare cu „partenerii indispensabili ai justiției”, astfel cum pretind, de exemplu, prevederile art. 27 alin. 5 din Codul deontologic al avocatului român, adoptat prin Hotărârea nr. 170 din 3 septembrie 2016 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România („Ca expresie a colegialității, avocatul este obligat să ia poziție față de eventualele abuzuri comise asupra colegului său, informând despre aceasta, de îndată, baroul sau decanul.”). Or, în „tăcerea” așternută, probabil, în deplinătatea ei, în rândurile asistenței, solidaritatea pretinsă de textul Codului deontologic este puțin probabil să se fi manifestat și, cu atât mai puțin, resimțit de cei din public. Ceea ce face ca pretenția profesiei și acceptul magistraturii ca avocații să fie tratați ca parteneri indispensabili ai justiției să rămână la stadiul de simplu și etern deziderat. După cum, toate cele convenite prin „Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților români”, semnată la 23 septembrie 2015 de reprezentanții celor trei profesii și mai recentul „Ghid de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocați”, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287 din 16 decembrie 2019, (remarc titlul cu mesaj de superioritate, semnificând un fel de „cu sistemul nu te pune” și, ca atare, dacă se urmărea intenția declarată, cred că mai potrivit era ca acest ghid să se adreseze cu subiect și predicat, încă din titlul lui, „judecătorilor și procurorilor” , nu „sistemului judiciar” , care nu este o abstracție ci, foarte concret, este compus din judecători și procurori), în special art. 41-45, au fost cvasi anulate prin neinvocarea lor. Cu atât mai mult cu cât, cel din urmă document a fost inițiat, conceput, redactat și publicat de către „sistemul judiciar” la care organele profesiei de avocat au „aderat” cu promptitudine. Însă, așa stând lucrurile, quid prodest?

P.S.1: Remarcabile luările de poziție față de incidentul, subiect al prezentului demers, de către doamna judecătoare Adriana Stoicescu, președinta Tribunalului Timiș (scurtă și acidă), de către Baroul Timiș (fermă și pertinentă) și de Uniunea Națională a Barourilor din România, de bun simț și echidistantă.

P.S.2: Interesant punctul de vedere exprimat de un confrate din Baroul Iași, consilier în consiliul acestui barou, într-un material publicat, de asemenea, pe CluJust, la data de 7 martie 2020. El ridică un semn de întrebare în legătură cu veridicitatea celor prezentate în articolul inițial, publicat de CluJust, la manieră mai mult sau mai puțin speculativă, prezentând unele amănunte cu titlu de „certitudine”, inclusiv dintre cele culese în ședința de Consiliului Baroului Iași (după buna mea știință având caracter confidențial, adică de secret profesional!) care infirmă sau confirmă, cel puțin parțial, starea de fapt inițială. Ca atare, în ipoteza în care abuzul săvârșit de doamna judecătoare nu se va confirma, respectiv informațiile inițiale vor fi fost dovedite ca fiind minciuni/neadevăruri, anticipat îmi cer scuze publice necondiționate față de dumneaei, cu rugămintea expresă de a considera cele afirmate ca nefiind valabile în ceea ce o privește, fiind lipsite de suport în realitate. M-aș bucura! După cum, în egală măsură, m-ar întrista în ceea ce îl privește pe confratele meu, pus în ipostaza de a fi fost dovedit coroziv pentru adevăr și bunul simț, toxic pentru mass-media și nedemn de roba de avocat. De aceea, în cazul infirmării știrii inițiale, respectiv al redundanței informațiilor pe care le conține, rugămintea mea este ca cele scrise mai sus să fie adaptate la întâmplările zilnice din sălile de judecată din întreaga țară, în care avocați sunt abuzați, jigniți, amendați pe degeaba și obligați să suporte conduite nedemne și in compatibile cu statutul de judecător.

Av. Dan Mihai Șuta
Baroul Satu Mare

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Amendă judiciară cu „parfum” penal”

  1. Marius PETER spune:

    Sunteți sigur că nu v-ați aruncat imediat să citiți cele ce vă v-au fost propuse prin multele mesaje care îmi parvin pe diferite rețele de așa numită „socializare”?

    Înainte de a vă forma o opinie și de a emite judecăți de valoare, poate trebuia să vă referiți și la unele aspecte concrete ale acelui incident intens mediatizat.

    Încercați să parcurgeți și următorul articol: https://newsmaker.ro/operatiunea-salvati-l-pe-gruia-cum-au-incercat-avocatii-sa-impiedice-instanta-sa-ramana-in-pronuntare-in-dosarul-milionarului-gruia-stoica/

    „La termenul din 25 februarie, pentru inculpatul Vasile Didilă erau prezenți în sala de judecată atât avocatul ales, Marius Striblea (decanul de onoare al Baroului Iași și vicepreședinte al Uniunii Barourilor), cât și avocatul desemnat din oficiu, Gheorghe Potomeanu (70 de ani). Apărătorul din oficiu a fost chemat de instanță având în vedere atitudinea imprevizibilă a avocatului ales care își putea rezilia oricând contractul de asistență juridică, dar și starea de oboseală continuă și boală invocată de avocatul Striblea, care îl făcea să plece din timpul ședințelor de judecată, a explicat avocatul Daniel Atasiei, membru în Consiliul Baroului Iași.

    Exista riscul ca avocatul lui Didilă, Marius Striblea, să anunțe și de această dată rezilierea intempestivă a contractului de asistență juridică așa cum a făcut-o la termenul din 20 iunie 2018, nemulțumit fiind că judecătoarea nu s-a apucat să reaudieze toți martorii, așa cum ceruse apărarea, ci doar pe cei relevanți. Instanţa a cerut atunci Baroului Iaşi să desemneze un avocat din oficiu pentru inculpatul Vasile Didilă și a fost delegat avocatul Gheorghe Potomeanu.

    La termenul din 25 februarie 2020, avocatul de 70 de ani a reclamat faptul că i s-a făcut rău și a cerut instanței să-i permită să părăsească sala de judecată și să suspende procesul. Instanța nu i-a permis, iar avocatul din oficiu a acuzat public că judecătoarea a vrut să îl omoare, l-a ținut în sală până când a leșinat și l-a amendat cu 5000 de lei.

    Imediat, avocații din întreaga țară s-au revoltat pe rețele de socializare, iar Uniunea Barourilor a dat un comunicat de protest.

    La fel, presa care sprijină inculpații a tratat subiectul pe larg cu titluri apocaliptice. Vezi aici și aici.

    În plus, judecătoarea Georgiana Ștefan a fost reclamată la Tribunalul Iași, Curtea de apel Iași, CSM și Inspecția Judiciară.

    Cum au stat lucrurile în realitate.

    Versiunea avocatului din oficiu care a reclamat că judecătoarea Georgiana Ștefan a vrut să îl omoare este contrazisă însă chiar de către un membru al Consiliului Baroului Iași, avocatul Daniel Atasiei. Acesta a scris pe rețelele de socializare cum a decurs ședința Baroului Iași în care s-a analizat situația.

    ”Încă de la bun început, vestea presupusului incident, personal, mi-a stârnit unele dubii. Mai întâi pentru că am avut ocazia să cunosc – în sala de judecată – ambii protagoniști. Sunt avocat specializat în cauze penale și petrec destul de mult timp în sălile Secției Penale a Tribunalului Iași.

    Și scena, așa cum a fost descrisă, mi-a apărut neverosimilă…asta poate și din cauza faptului că “eminentul avocat” (…), în opinia mea nu putea fi caracterizat chiar în acest mod (părere ce probabil e împărtășită de alți 200-300 de avocați din Iași), iar doamna judecător, pe de alta parte, mi-a apărut de fiecare dată a fi de un calm imperturbabil (…)

    În sprijinul “problemelor medicale”, colegul avocat P.G. a produs un certificat de concediu medical cu durata de 3 zile, certificat care atesta existența bolii cornice (diabet), dar nu a vreunei stări alterate la data de 25.02. A mai produs și o scrisoare medicală datată tot 25.02.2020 în care medicul (de familie, cred) atesta că dl. avocat s-a prezentat pentru … prescriere tratament… nimic mai mult (…)

    Tot acest scandal se derulează în timp ce judecătorul cauzei trebuie să delibereze și să ia o hotărâre asupra vinovăției sau nevinovăției inculpaților (deliberarea și pronunțarea asupra cauzei fiind amânată pentru data de 09.03.2020) (…)

    Ce se câștiga prin aceste amânări: apropierea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru inculpați și, deci, soluții de încetare a procesului penal! (…)

    Deși la 25.02.2020 au fost formulate – de către apărători – mai multe cereri de amânare a soluționării cauzei, judecătorul cauzei le-a respins și a acordat cuvântul în dezbateri, punând concluzii, rând pe rând, procurorul DIICOT și avocații părților (…)

    Colegul P.G. NU a LEȘINAT în sala de judecată, NU a fost scos din sală, pe brațe, nu a părăsit sala de judecată ÎNAINTE de finalizarea ședinței de judecată. Nu a spus niciun moment judecătorului că suferă de o boala cronică, nu a spus niciun moment că suferă de diabet. A părăsit sala de judecata după încheierea (ridicarea) ședinței! La ieșirea din sala, așezându-se pe bancă, unul dintre jandarmi l-a întrebat daca dorește sa fie chemata ambulanta, dar colegul A REFUZAT spunând ca este prezent fiul sau care este medic (…)

    NU mi s-a confirmat ca dna judecător ar fi folosit o formulare nepoliticoasa de genul “STAI JOS!”, a susținut avocatul Daniel Atasiei, membru în Consiliul Barpului Iași.

    Context. În dosar, apărarea a formulat mai multe cereri de recuzare a judecătoarei Georgiana Ștefan și o cerere de strămutare, toate fiind respinse. La termenul din 8 ianuarie, judecătoarea a anulat mai multe interceptări și mesaje SMS administrate de DIICOT cu SRI ca urmare a deciziilor CCR.

    Milionarul Gruia Stoica, fratele și tatăl său, sunt acuzați de fapte comise între 2003 și 2005, prin urmare prescripția este iminentă.

    În februarie 2016, Gruia Stoica a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare cu un termen de supraveghere de 3 ani pentru trafic de influență. Gruia Stoica a fost găsit vinovat că a dat o mită de 3 milioane de euro ca să obțină un contract petru compania sa feroviară.

    Sursa foto: adevarul.ro”

    • Claudiu RĂDUCANU spune:

      In sfarsit, cineva care prezinta speta asta intr-o alta lumina, aceasta fiind, probabil, adevarata desfasurare a evenimentelor. Personal nu-i cunoasc pe protagonisti, dar experienta de viata si profesionala mi-au spus, inca de cand am citit primele randuri despre aceasta poveste, ca este un nou caz in care un inculpat potent financiar foloseste toate armele pentru a pune presiune pe completul din dosarul sau. Genul asta de inculpati au la dispozitie o intreaga masinarie de propaganda, dar eu inca mai sper ca au mai ramas oameni cu capul pe umeri care nu se lasa manipulati, asa cum nici eu nu am fost impresionat de presiunile pornite pe toate caile dupa acest caz. Pacat ca o mica parte din avocati accepta sa participe la scenete de genul asta, e greu sa mai pretinzi respect din partea celorlalti participanti la actul de justitie in aceste conditii. Si mai grav mi se pare ca Baroul s-a grabit sa emita comunicate si sa ceara sanctiuni fara sa faca o analiza temeinica a cazului, luand in considerare doar punctul de vedere al unei parti implicate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.