Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Plângerea formulată împotriva deciziei CNSC – regimul taxei de timbru
12.03.2020 | Radu DAMASCHIN

JURIDICE - In Law We Trust
Radu Damaschin

Radu Damaschin

Modificările aduse Legii nr. 101/2016[1] prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020[2] perpetuează, din păcate controversa în legătură cu regimul taxei de timbru aplicabil plângerii împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Începând cu 4 iunie 2018 (momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2018[3]) și până la data de 12 februarie 2020 (momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2020), majoritatea completurilor Curților de apel erau de părere că regimul taxei de timbru aplicabil căii de atac împotriva deciziei CNSC era guvernat de prevederile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: “cererile neevaluabile în bani formulate potrivit prezentei legi (…..) se taxează cu 450 lei”[4]. După cum se poate observa, textul legal nu se referă în mod explicit la plângere, însă formularea era una suficient de generală pentru a permite extrapolarea reglementării la această cale specială de atac.

În raport de modificările aduse Legii nr. 101/2016, este firesc să ne întrebăm în ce măsură plângerea împotriva deciziei CNSC rămâne supusă taxei de timbru și, subsecvent, dacă regimul taxabil ar putea fi cel aplicabil recursului împotriva hotărârii prin care tribunalul soluționează contestația judiciară.

În susținerea acestui punct de vedere, unii colegi avocați sunt tentați să considere aplicabile, prin analogie, fie noile prevederi ale art. 52 alin 2 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora “recursul formulat împotriva hotărârii de soluționare a contestației se taxează cu 50% din taxa prevăzută la art. 56 alin. 1 și/sau 2 după caz”, fie prevederile art. 56 alin. 3 din aceeași lege potrivit cărora “recursul/apelul se timbrează cu 50 % din taxa prevăzută la alin. 1 și sau alin. 2, după caz”.

În ce ne privește, un astfel de raționament nu poate fi acceptat. După cum s-a reținut inclusiv în Minuta[5]întâlnirii secțiilor de contencios administrativ și fiscal din 22 iunie 2018, într-un caz precum cel analizat, analogia nu este posibilă, întrucat, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul civil și art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situaţii asemănătoare doar în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluţionată în baza legii sau a uzanţelor. În ipoteza noastră, interpretarea normelor relevante din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020, inclusiv în lumina prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013[6], norma generală în materia taxelor de timbru, oferă o soluție cât se poate de clară.

Art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 stabilește principiul potrivit căruia “taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege”.

Întrucât dispozițiile legale privind plata taxelor de timbru sunt, dincolo de conținutul procedural, norme de natură fiscală, ele vor fi interpretate întotdeauna restrictiv și limitativ. Din această perspectivă, este lesne de sesizat că art. 52 alin. 2 este localizat în Capitolul VI – “Sistemul de remedii judiciar”, Secțiunea I, – Contestația formulată pe cale judiciară. Or, această secțiune reglementează exclusiv contestația pe cale judiciară și calea de atac specifică împotriva hotărârii pronunțate de tribunal. Calea de atac împotriva hotărârii tribunalului este însă recursul, iar nu plângerea.

În ceea ce privește eventuala incidență a art. 56 alin. 3, apreciem că o atare soluție trebuie de asemenea respinsă. Acest text se regăsește în Secțiunea II – “Soluționarea litigiilor în instanța de judecată” a aceluiași capitol VI. Numai că art. 53 din aceeași Secțiune II a Capitolului VI reglementează explicit care sunt categoriile de litigii care vor fi supuse acestui regim al taxelor de timbru. Din enumerarea cuprinsă în alin. 1 și alin. 11 al acestui text legal, regimul juridic privește limitativ “procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurilor de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor”, alături de “procesele și cererile ce decurg din executarea contractelor administrative.”

După cum se poate observa, Legea nr. 101/2016, care cuprinde norme speciale în privința timbrării acțiunilor și a procedurilor de soluționare a acestora în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune nu reglementează obligația de plată a unei taxe de timbru pentru exercitarea căii de atac (plângerii) împotriva deciziei organului administrativ- jurisdicțional.

Pornind de aici, sunt suficiente temeiuri, spunem noi, să considerăm că plângerea împotriva deciziei CNSC nu ar impune plata unei asemenea taxe. Un argument suplimentar în favoarea aceleiași soluții îl constituie inclusiv principiul de interpretare in dubio contra fiscum, potrivit căruia orice dubiu asupra legii de taxare profită contribuabilului, în cazul nostru, justițiabilului.

La fel, dar fără să constituie un argument decisiv, în favoarea acestei soluții ar trebui să pledeze și rațiunea aparentă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2010. Dacă intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa o procedură de contestare administrativ-juridicțională scutită de plata taxei de timbru, dar condiționată de cauțiune, ca alternativă la o cale de contestare exclusiv și integral jurisdicțională, însă supusă taxei de timbru la valoare, atunci primul mecanism de contestare ar trebui să rămână gratuit în întreg conținutul său.

În ceea ce privește art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013[7], acest text nu poate susține teza lipsei obligației de timbrare, întrucât ipoteza legală contemplată privește doar căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate acțiuni sau cereri scutite de plata taxei de timbru. În mod evident, decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nu satisface această cerință.

Cu toate acestea, se poate considera că lipsa de reglementare a obligației și a condițiilor de timbrare pentru o anumită ipoteză (tăcerea legii) nu este echivalentă cu situația reglementării exprese a scutirii, în condițiile în care potrivit art. 1 alin 3 din OUG nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești scutite de la obligația de taxare sunt anume prevăzute de lege.” În această logică, am putea accepta că spre deosebire de contestația adresată organului administrativ jurisdicțional care este gratuită potrivit art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, calea de atac adresată instanței de judecată nu ar trebui să beneficieze de acest regim de favoare.

Plângerea împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor intră în mod evident în sfera acțiunilor și cererilor introduse la instanțele judecătorești, pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, prin art. 1, stabilește regula timbrajului. Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, dincolo de conținutul său jurisdicțional, rămâne în esența sa un act administrativ pentru contestarea căruia legea generala în materie de timbraj, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, stabilește la art. 16 lit. a obligația de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 50 de lei. Alternativ, s-ar putea susține, că ipoteza analizată corespunde situației vizate de art. 27 din același act normativ, potrivit căruia “orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 lei”.

Concluzia acestei scurte analize este aceea că Legea nr. 101/2016 suferă, sub aspectul analizat, de o lipsă evidentă de conciziune, îngăduind o marjă de apreciere nejustificat de mare pentru o problemă tehnică de natură fiscală.

În mod evident, ca de fiecare dată, instanțele vor stabili regula, însă intervenția legiuitorului ar fi mai mult decât salutară.


[1] Publicată în M.O. nr. 393 din 23 mai 2016.
[2] Publicată în M.O. nr. 106 din 12.02.2020.
[3] Publicată în M.O. nr. 459 din 04.06.2018.
[4] Între 22 decembrie 2017 și 4 iunie 2018, art. 36 alin. 1 din Legea nr. 101/2016, reglementă expres ca “plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu se taxează cu 50% din valoarea taxei de timbru prevăzute la art. 56 alin. 2”.
[5] Disponibil aici.
[6] Publicat în M.O. nr. 392 din 29 iunie 2013.
[7] Potrivit textului legal: “Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare și extraordinare, împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru”.


Av. Radu Damaschin
Partener NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.