Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

ÎCCJ. Măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19
16.04.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 15 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 111 din 15 aprilie 2020 privind modificarea Ordinului nr. 71/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr.91/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare.

:: Ordinul este disponibil aici.
:: Forma consolidată a Ordinului nr. 71 din 3 martie 2020 este disponibilă aici.

***

Marți, 31 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 102 din 31 martie 2020 – privind modificarea Ordinului nr. 71/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr. 81/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare.

:: Ordinul este disponibil aici.
:: Forma consolidată a Ordinului nr. 71 din 3 martie 2020 este disponibilă aici.

***

Miercuri, 25 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 71 din 3 martie 2020 – formă consolidată la data de 25 martie 2020, ora 14.00. Include modificările aduse prin Ordinul nr.85/11.03.2020, Ordinul 92/2020, Ordinul nr.97/2020, precum și corelația cu Ordinele nr.91/12.03.2020 privind reglementarea accesului în sediile ÎCCJ, respectiv Ordinul nr.96/2020 privind categoriile de personal care desfășoară activități profesionale esențiale și adeverințele necesare pe perioada restricțiilor de circulație.

:: Ordinul este disponibil aici.

***

Marți, 24 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității a dat publicității Ordinul nr. 97/24.03.2020 – privind modificarea și completarea prevederilor Ordinului nr. 71/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr. 91/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare.

:: Ordinul este disponibil aici.

***

Marți, 17 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității a dat publicității Ordinul nr. 71 din 3 martie 2020 – formă consolidată la această dată, ora 14.00.

Sunt incluse modificările aduse prin Ordinul nr. 85/11.03.2020, respectiv Ordinul nr. 91/12.03.2020 și corelația cu acesta din urmă, precum și pe cele inserate prin Ordinul nr. 92/16.03.2020.

:: Ordinul nr. 71 (forma consolidată)

***

Luni, 16 martie 2020, având în vedere creșterea nivelului de risc privind răspândirea infecțiilor cauzate de SARS-CoV-2 (boala COVID-19) pe teritoriul României, în vederea protejării sănătății justițiabililor, pentru asigurarea securității în muncă la nivelul personalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în scopul asigurării continuării derulării activităților esențiale la nivelul ÎCCJ, în aplicarea prevederilor art. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Președintelui României, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a dispozițiilor art. 42 alin. (1) și art. 43 din Anexa nr. 1 la Decret, în aplicarea Hotărârii nr. 29/16.03.2020 a colegiului de conducere al ÎCCJ, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 7 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă al ÎCCJ, republicat, Președintele Înaltei Curți Casație și Justiție a emis un Ordinul nr. 92/16.03.2020 privind modificarea și completarea prevederilor Ordinului nr. 71/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și a Ordinului nr. 91/2020 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, măsurile adoptate se vor aplica inclusiv asupra judecătorilor.

Totodată, în scopul protejării justițiabililor și a personalului, toate deplasările în străinătate, indiferent de destinație, precum și toate deplasările în zone de pe teritoriul național unde s-au dispus de către autoritățile competente măsuri de carantină, restricții ori limitări de circulație se anunță conducerii secției sau, după caz, conducătorului compartimentului, precum și cabinetului medical înaintea întoarcerii la serviciu.

Secțiile și formațiunile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție continuă să judece următoarele categorii de cauze:

În materie civilă:
a)  cererile privind suspendarea executării hotărârii în materie civilă;
b)  contestațiile la tergiversarea procesului;
c)  conflictele de competență;
d) orice alte cauze, înregistrate la nivelul tuturor secțiilor și formațiunilor de judecată, în care judecata se desfășoară fără citarea părților, inclusiv cererile de recurs în interesul legii sau de dezlegare a unor chestiuni de drept;
e) cererile privind declararea ca indezirabil a unui cetățean străin, prevăzute de OUG nr. 194/2002, cu modificările și completările ulterioare;
f) ordonanțe președințiale având ca obiect asigurarea medicamentelor în regim de compensare, fără contribuție personală, conform HG nr.720/2008;

În materie penală
Activitatea judecătorilor de drepturi și libertăți
g) activitateajudecătoruluidedrepturișilibertățiîncauzeleprevăzute la art.43 alin.1 din Decretul nr.195/2020 al Președintelui României;

Activitatea judecătorilor de cameră preliminară și a instanțelor de judecată
h) cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată;
i) cauzele privind infracțiunile flagrante;
j) cauzele în care au fost dispuse măsuri preventive;
k) contestațiile împotriva măsurilor asigurătorii;
l) cauze privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
m) cauze ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor;
n) cauze privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical;
o) cauze privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare de bani.

:: Ordinul nr. 92/16.03.2020

***

Vineri, 13 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității Ordinul nr. 71 din 3 martie 2020 – formă consolidată la această dată, ora 14.00.

Ordinul include modificările aduse prin Ordinul nr. 85/11.03.2020, respectiv Ordinul nr. 91/12.03.2020 şi corelaţia cu acesta din urmă.

***

Joi, 12 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității Ordinul nr. 91/2020 privind modificarea și completarea prevederilor Ordinului nr. 71/2020 al Președintelui ÎCCJ.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție informează opinia publică cu privire la faptul că, prin Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al președintelui ÎCCJ, s-a decis suspendarea activității de lucru cu publicul, precum și suspendarea accesului persoanelor care nu fac parte din personalul instanței supreme în sediile acesteia, ambele măsuri fiind esențialmente temporare și urmând a fi aplicate în perioada 16 martie 2020 – 16 aprilie 2020.

Măsurile au fost dispuse în sprijinul eforturilor făcute de autoritățile naționale competente pentru limitarea răspânderii epidemiei cauzate de SARS- Cov-2 (boala COVID-19), având în vedere specificul activității instanței supreme, singura instanță care are competență teritorială cu privire la întreg teritoriul național și care judecă în cvasi-unanimitatea cazurilor ca ultimă instanță a unei cauze. Ca urmare, activitatea de judecată la nivelul Înaltei Curți prezintă ca specificitate un interes deosebit al părților și reprezentanților lor de a fi prezenți la judecarea cauzelor și de a-și expune în mod direct argumentele, dar și reunirea, în cadrul acelorași ședințe, a unor grupuri de persoane din toate zonele țării, de toate vârstele, fiecare cu o stare de sănătate specifică, inclusiv persoane din categoriile considerate cele mai vulnerabile față de COVID-19.

Totodată, măsurile luate au avut în vedere propunerile președinților de secție, dezbaterile desfășurate în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, comunicatele autorităților medicale și administrative compentente privind măsurile de combatere ale epidemiei și riscurile asociate unor anumite activități sociale, dar și poziția exprimată public de către Uniunea Națională a Barourilor din România.

Măsurile dispuse nu sunt astfel menite să restrângă drepturile justițiabililor din dosarele aflate pe rolul Înaltei Curți, ci tocmai permită ca acestea să fie respectate fără punerea celor mai vulnerabili membri ai societății în situații de risc medical sau în situația de a nu-și putea exercita dreptul la apărare în mod adecvat. De asemenea, buna desfășurare a activității oricărei instanțe este condiționată de asigurarea securității la locul de muncă, pentru toate persoanele implicate.

Sunt exceptate de la aceste prevederi persoanele citate în cauzele urgente, indicate în cuprinsul ordinului, cu privire la care judecata va continua să se desfășoare în mod normal, sub rezerva respectării măsurilor de biosecuritate dispuse anterior.

Totodată, în perioada imediat următoare, vor fi activate măsuri de îmbunătățire a asistenței acordate de către personalul Înaltei Curți justițiabililor prin telefon sau mijloace de comunicare electronică, ori prin comunicări poștale.

Mecanismele de unificare a jurisprudenței rămân pe deplin funcționale, activitățile esențiale(cauze civile urgente, măsuri preventive, cauze în care există pericolul prescripției răspunderii penale etc.) vor continua să fie derulate în condiții de normalitate, iar în cauzele a căror judecată nu se poate desfășura în această perioada, completurile de judecată urmează a dispune măsurile procedurale adecvate pentru apărarea dreptului la apărare și continuarea judecății după încheierea acestei perioade.

Înalta Curte de Casație și Justiție asigură cetățenii români că instanța supremă va continua să își îndeplinească misiunea constituțională în pofida restrângerilor pe care considerentele de biosecuritate le impun în prezent în ceea ce privește prezența efectivă a publicului la sediul acestuia. Păstrarea integrală a funcționalității instanței supreme, precum și a întregului sistem judiciar, rămâne esențială în special în situații de incertitudine sau teamă la nivel social, precum cea pe care o traversăm la acest moment și tocmai aceasta este rațiunea măsurilor dispuse în aceste zile.

Înalta Curte de Casație și Justiție invită cetățenii români implicați în procedurile judiciare, precum și întreg personalul judiciar, la respectarea măsurilor dispuse de autoritățile medicale compentente, în conformitate cu legea, pentru o rezolvare pozitivă și rapidă a acestei situații.

***

Miercuri, 11 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității Ordinul nr. 85/2020 privind modificarea și completarea prevederilor Ordinului nr. 71/2020 al Președintelui ÎCCJ.

Dintre măsurile luate de ÎCCJ, reținem:

– În termen de 7 zile de la data emiterii prezentului ordin, președinții secțiilor și conducătorii de compartimente analizează posibilitatea luării unor măsuri de reducere a interacțiunii directe la nivelul personalului și a activităților de lucru cu publicul, în vederea reducerii riscului de îmbolnăvire, cu menținerea nivelului activității curente la nivelul secției/compartimentului. Aceste măsuri pot privi: posibilitatea îndeplinirii unor sarcini de serviciu de la domiciliu, reorganizarea modului de dispunere a mobilierului în sălile de ședință, diferențieri privind programul de lucru în vederea reducerii numărului prezenței concomitente la locul de muncă, regândirea programului de lucru cu publicul, dispunerea unor măsuri suplimentare de igienizare a spațiilor de lucru etc.

– Completurile de judecată examinează posibilitatea stabilirii de ore pentru soluționarea cauzelor ori a accesului etapizat al părților ori publicului în sălile de ședință, cu respectarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședințelor de judecată.

–  Compartimentele cu atribuții în domeniul achizițiilor publice, în colaborare cu cabinetul medical din cadrul ÎCCJ, înaintează ordonatorului principal de credite, în termen de 7 zile de la data emiterii prezentului ordin, propuneri corespunzătoare privind achiziția de dezinfectanți sau echipamente de protecție.

– Personalului din compartimentele care lucrează cu publicul li se asigură, în măsura posibilităților, măști de protecție de unică folosință și accesul la gel dezinfectat pentru mâini.

– Igienizarea tuturor spațiilor din sediile ÎCCJ se asigură de către personalul de curățenie de 3 ori pe zi – la începutul zilei de lucru, la ora 14 și la sfârșitul zilei de lucru.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.