Curtea de Apel Brașov. Măsuri suplimentare în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cauzate de Covid-19
13.03.2020 | JURIDICE.ro

Vineri, 13 martie 2020, Curtea de Apel Brașov a dat publicității următorul comunicat:
Prin Decizia nr. 74/13.03.2020, preşedintele Curţii de Apel Braşov a dispus ca începând cu data de 16 martie 2020 şi până la data de 4 mai 2020 inclusiv, activitatea directă de lucru cu publicul la nivelul arhivelor, registraturii, grefei, Biroului de informaţii şi relaţii publice şi oricăror alte compartimente care desfăşoară astfel de activităţi să se suspende.
Excepţie vor face numai cererile de consemnare la casa de valori a cauţiunilor dispuse de instanţă, în cauzele care au fost apreciate ca fiind urgente, cu termen de judecată în perioada menţionată mai sus.
În toată această perioadă compartimentele în cauză vor continua să primească şi să rezolve solicitările formulate de justiţiabili şi de reprezentanţii lor prin poştă electronică, fax sau telefonic, precum şi, pentru persoanele pentru care aceste mijloace nu sunt disponibile, prin poştă, în formă scrisă.
Comunicarea către justiţiabili sau reprezentanţii lor a oricăror fotocopii, certificate, etc. se va face în modalităţile prevăzute la alin. 2.
Părțile sau reprezentanţii acestora care doresc să primească actele de procedură în format electronic şi să acceseze dosarul electronic, o vor putea face prin intermediul aplicației TDS – Transmitere Documente Securizat, urmând instrucţiunile de pe portalul Curţii de Apel Braşov.
Faţă de cele mai sus arătate prevederile art. 1 punctele 11 şi 12 din decizia nr. 72/12.03.2020 nu mai sunt aplicabile.