Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

COVID-19 și obligativitatea muncii la domiciliu
17.03.2020 | Anca MIHĂILESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Anca Mihailescu

Anca Mihailescu

Dupa cum stim cu totii, ieri, 16 martie 2020, a fost publicat in Monitorul Oficial Partea I, Nr. 212/16.III.2020, Decretul Presedintelui nr. 195/2020 pentru declararea starii de urgenta (“Decretul”).

Starea de urgenta a fost instituita pe intreg teritoriul Romaniei pe o perioada de 30 de zile, iar masurile dispuse sunt (i) de aplicabilitate directa si imediata – anexa 1 la Decret si (ii) de aplicabilitate graduala, in baza unor decizii separate ce pot fi luate in viitor de autoritatile competente – anexa 2 la Decret.

Cu totii am fost atenti la anexa 2 la Decret, aceasta cuprizand unele ingradiri ale libertatilor fundamentele, inclusiv dreptul de libera circulatie. Insa, asa cum am mentionat mai sus, aceaste masuri nu au aplicare directa si imediata, ci pot fi luate in viitor in functie de evolutia situatiei.

Ceea ce in schimb mi-a atras atentia este prevederea neclara a articolului 33 din anexa 1 la Decret, articol redat mai jos pentru usurinta cititorului:

Art. 33 – Institutiile si autoritatile publice centrale si locale, autoritatile administrative autonome, regiile autonome, societatile si companiile nationale si societatile la care statul ori o unitate administrativ- teritoriala este actionar unic sau majoritar, societatile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada starii de urgenta, munca la domiciliu sau in regim de telemunca, prin act unilateral al angajatorului.”

Din punct de vedere al legislatiei muncii, aceasta masura este o veste buna, deoarece inlatura indeplinirea formalitatilor aferente desfasurarii activitatii la domiciliu.

Insa, intrebarea ce se desprinde in contextul curent este daca aceasta prevedere este una obligatorie sau una optionala. Are angajatorul dreptul sau obligatia sa decida, prin act unilateral, munca la domiciliu, acolo unde este posibil? Si ce inseamna “acolo unde este posibil”, in baza caror criterii urmeaza a fi luata aceasta decizie? Mai exact, in situatile in care acolo unde desfasurarea activitatii profesionale si a celei izvorate din contractul individual de munca implica practic doar un calculator (cum este cazul multor angajati din cadrul unei societati iar in unele cazuri a tuturor angajatilor), este angajatorul obligat sa instituie munca la domiciliu?

Daca articolul 33 prevede o norma imperativa, se pune intrebarea daca acesta se aplica doar angajatilor sau se aplica si persoanelor ce presteaza servicii in baza unui contract de colaborare (ca de exemplu in cazul avocatilor), mandat (ca de exemplu in cazului unui administrator) sau altele asemenea?

Mai departe, ce se intampla daca angajatorul nu instituie imediat aceasta masura si, aparent in lipsa aplicarii acesteia, angajatii/colaboratorii sunt depistati cu virsul COVID-19. In baza legislatiei aplicable, pot fi aplicate contraventii (masura putin probabila in contextul actual) insa, in cel mai negru scenariu, putem discuta si despre incidenta raspunderii penale.

In opinia mea, articolul 33 din anexa 1 la Decret trebuie intrepretat in mod restrictiv avand in vedere principiul “exceptiile sunt de stricta interpretare” precum si faptul ca aceste masuri exceptioanale sunt prin natura lor restrictive, asa cum anticipeaza si in preambulul Decretului: „Tinand cont de faptul ca restrangerea exercitiului unor drepturi nu trebuie sa afecteze substanta lor, ci sa urmareasca un scop legitim, sa fie necesara intr-o societate democratica si sa fie proportionala cu scopul urmarit”.

Astfel, tinand cont de faptul ca articolul 33 nu prevede in mod expres nicio obligatie precum si folosirea sintagmei ambigue “acolo unde este posibil”, cel putin in conditiile in care nu exista niciun caz confirmat sau cel putin suspect de COVID-19, ar trebui considerat ca angajatorul are doar optiunea de a hotara munca la domiciliu, fiind la discretia acestuia sa stabileasca ce inseamna “acolo unde este posibil”.

Mai mult decat atat, avand in vedere capitolul de care apartine articolul 33 (Domeniul muncii si protectiei sociale), in baza unei intrepretari sistematice alegii, se poate desprinde concluzia ca intregul capitol se aplica exclusiv rapoartelor de munca (si nu contractelor de colaborare/mandat), scopul acestuia fiind de a sprijini angajatorii si angajatii acestuia prin inlaturarea unor formalitati/procese si prin pastrarea unor drepturi. O asemenea interpretare sprijina opinia de mai sus.

Cu siguranta, se pot gasi si interpretari contrare.

De lege ferenda, consider ca, cel putin in acte normative de asemenea importanta, se impune ca legiuitorul sa ofera norme juridice extrem de clare si coerente.

Av. Anca Mihailescu



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.