Covid-19 Legal React
AbonamentePlatinum members

TZA. COVID-19 Știri Legislative. Starea de urgență în România. Decretul prezidențial
18.03.2020 | Cornel POPA

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Health & Pharma (Dreptul sănătății), Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cornel Popa

Cornel Popa

Sunteți afectați? Decretul care instituie starea de urgență în România a fost publicat.

Acest document conține un rezumat al principalelor măsuri economice adoptat prin Decretul nr. 195/16.03.2020 al Președintelui României („Decretul”), care instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României. Nu vom discuta în acest material măsurile aplicabile în arii specifice, precum dreptul muncii, serviciile medicale ori procedurile de drept penal, care vor face obiectul unor analize ulterioare.

Decretul prevede două categorii de măsuri, unele de imediată aplicare (cuprinse în Anexa 1), și celelalte (cuprinse în Anexa 2) cu aplicare graduală, urmând a fi implementate de autorități la o dată ulterioară, în funcție de evoluția epidemiei.

Decretul face obiectul aprobării de către Parlament în termen de 5 zile.
Starea de urgență a fost instituită pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 16 martie 2020.

1. Scheme de ajutor pentru afaceri

Guvernul va avea puterea de a aproba măsuri de ajutorare a tuturor agenților economici afectați de COVID-19. Decretul nu prevede în ce-ar putea consta aceste măsuri, ele urmând a fi stabilite de Guvern la o dată ulterioară.

2. Rechiziții și muncă neremunerată în folosul comunității. Achiziții directe

Discreția autorităților în ceea ce privește rechizițiile va fi relativ mare. Autoritățile publice centrale vor putea ordona rechiziționarea de capacități de producție de materiale și echipamente necesare combaterii epidemiei de COVID-19 (articolul 9, Anexa 1).

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va trebui să analizeze și să facă propuneri pentru utilizarea anumitor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate și pentru satisfacerea cererii de produse și servicii din partea instituțiilor care acționează în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. Autoritățile competente pot dispune rechiziționarea de bunuri și chemarea la prestări de servicii în interes public. Aceasta este o măsură de imediată aplicare (articolul 52, Anexa 1).

De asemenea, pot face obiectul rechiziționării stocurile, precum și capacitățile de producție și distribuție de echipamente de protecție, dezinfectante și medicamente folosite sau folosibile în tratarea COVID-19. Această măsură este una cu aplicare graduală, adoptată prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, cu aprobarea prim-ministrului (articolul 7, Anexa 2).

Achizițiile de materiale și echipamente necesare combaterii epidemiei sunt exceptate de la procedurile competitive aplicabile achizițiilor publice (articolul 10, Anexa 1).

Vom analiza cadrul legal al rechizițiilor în informările noastre ulterioare.

3. O reglementare a certificatelor de forță majoră?

Agenții economici afectați de COVID-19 pot solicita eliberarea de „certificate de stare de urgență”, pe baza unor „documente justificatoare”. Autoritatea competentă în acest domeniu este Ministerul Economiei. Decretul nu conține prevederi clare privind procedura de obținere a acestor certificate și nici nu precizează dacă ele pot fi utilizate ca probă a forței majore, deși acest lucru pare probabil (articolul 12, Anexa 1).

Poate fi prea devreme pentru o astfel de speculație, dar este posibil ca guvernul să direcționeze ajutoarele pentru agenții economici către deținătorii de astfel de certificate.

4. Continuitatea serviciilor esențiale

Decretul impune adoptarea de măsuri pentru asigurarea continuității activităților de aprovizionare, extracție, producție, procesare, transport, distribuție, livrare, mentenanță și reparații în ceea ce privește materiile prime și materialele semi-procesate necesare funcționării corespunzătoare și neîntrerupte a sistemului energetic național și a serviciilor de utilitate publică (articolul 13, Anexa 1).

Prețurile medicamentelor, echipamentelor medicale, alimentelor de strictă necesitate și serviciilor de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.) vor fi limitate la media ultimelor trei luni care au precedat data de 16 martie 2020 (articolul 15, Anexa 1).

5. Prelungirea valabilității autorizațiilor și permiselor

Documentele emise de autorități publice a căror dată de expirare intervine în perioada stării de urgență rămân valabile; nu se prevede o nouă dată de expirare (articolul 14, Anexa 1).

6. Suspendarea termenelor de prescripție și decădere

Toate termenele de prescripție și decădere sunt suspendate și nu își vor relua cursul pe întreaga durată a stării de urgență (articolul 41, Anexa 1).

7. Suspendarea proceselor civile și comerciale

Potrivit Decretului, toate cauzele „civile” sunt suspendate în mod automat. Noțiunea de „cauză civilă” va include, printre altele, procesele comerciale și de contencios administrativ. Cu toate acestea, instanțele vor putea continua judecarea anumitor cauze urgente; lista acestora va fi stabilită de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Curților de Apel, după caz. Ședințele de judecată se pot desfășura prin videoconferință, iar documentele pot fi comunicate prin e-mail ori fax.

Procedurile de executare silită vor continua numai în măsura în care pot fi respectate regulile de disciplină sanitară. Aceste reguli urmează a fi stabilite de Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență.

Termenele de exercitare a căilor de atac sunt întrerupte, noi termene urmând a începe să curgă după încetarea stării de urgență (articolul 42, Anexa 1).

8. Restricționarea contactului direct între persoane

Pe durata stării de urgență, toate cursurile instituțiilor de învățământ sunt suspendate (articolul 49, Anexa 1).

Autoritățile au datoria de a limita cât de mult posibil contactele directe între persoane și de a utiliza mijloace de comunicare electronică (articolul 50, Anexa 1).

9. Eliminarea informațiilor false

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații este împuternicită să decidă întreruperea imediată a oricărei transmisiuni și ștergerea oricărui conținut care promovează informații false despre evoluția epidemiei de COVID-19 și despre măsurile de protecție și prevenție. De asemenea, accesul utilizatorilor români la informații false publicate sau transmise din străinătate poate fi blocat (articolul 54, Anexa 1).

10. Închiderea granițelor și restricționarea circulației

Închiderea punctelor de trecere a frontierei de stat este prevăzută printre măsurile cu aplicare graduală. Ea nu va intra în vigoare de la data Decretului, dar poate fi impusă ulterior prin ordin militar al ministrului Afacerilor Interne, cu aprobarea prim-ministrului.

Restricționarea circulației este, de asemenea, o măsură cu aplicare graduală. Orice forme de transport și circulația liberă a persoanelor pot fi restricționate sau interzise către sau dinspre anumite zone determinate. De asemenea, autoritățile pot suspenda traficul rutier, feroviar, maritim, fluvial sau aerian pe anumite rute, precum și circulația metroului (articolele 3 și 4, Anexa 2).

11. Închiderea temporară a localurilor publice

Restaurantele, hotelurile, cafenelele, cluburile, cazinourile, sediile de asociații și alte localuri publice pot face obiectul închiderii temporare la ordinul ministrului Afacerilor Interne, cu aprobarea prim- ministrului (articolul 5, Anexa 2).

12. Concluzii

Decretul nu stabilește, în conținutul său, restricții de circulație în interiorul sau în afara granițelor și nici întreruperea anumitor activități economice. Cu toate acestea, Decretul stabilește cadrul normativ în care astfel de măsuri restrictive pot fi luate în viitor. Principalele autorități investite cu luarea de astfel de decizii în baza Decretului sunt Ministerul Afacerilor Interne și prim-ministrul.

13. Sprijin și asistență

Firma noastră susține toate măsurile menite să limiteze răspândirea epidemiei de COVID-19. Capacitățile noastre de lucru nu sunt afectate, echipa noastră având la dispoziție toate resursele necesare pentru a continua lucrul de la distanță și a oferi sprijin celor afectați de evenimentele în desfășurare.

Av. Cornel Popa
Partner ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

:: English version

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti