Comisia Europeană. Îndrumări ref. drepturile pasagerilor UE în contextul COVID-19
19.03.2020 | JURIDICE.ro

Miercuri, 18 martie 2020, Comisia Europeană a publicat un set de linii directoare pentru a se asigura că drepturile pasagerilor UE sunt aplicate într-un mod coerent în toată UE, potrivit unui comunicat.
Orientările vor ajuta pasagerii, industria și autoritățile naționale în această situație fără precedent, în care sunt impuse restricții importante de călătorie de către guvernele naționale, iar serviciile de transport în UE se confruntă cu un efect de domino. Aceste clarificări vor contribui la reducerea costurilor pentru sectorul transporturilor, puternic afectat de pandemie. Liniile directoare prezentate acoperă drepturile pasagerilor atunci când călătoresc pe cale aeriană, feroviară, navală sau cu autobuzul /autocarul, căi navigabile maritime și interioare, precum și obligațiile corespunzătoare pentru transportatori.
Dacă pasagerii se confruntă cu o situație cum ar fi anularea călătoriei, pot alege între rambursarea prețului biletului sau redirecționarea pentru a ajunge la destinația finală la o dată ulterioară. În același timp, orientările publicate clarifică faptul că circumstanțele actuale sunt „extraordinare”, cu consecința că anumite drepturi – cum ar fi compensația în cazul anulării zborului la mai puțin de două săptămâni de la data plecării – nu pot fi invocate.