Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





CJUE. C-81/19 Banca Transilvania. Credit acordat în monedă străină. Clauza referitoare la cursul de schimb. Concluziile avocatului general Kokott
19.03.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Protecția consumatorilor – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Credit acordat în monedă străină – Clauza referitoare la cursul de schimb – Articolul 1 alineatul (2) – Clauză contractuală care reflectă un principiu general, consacrat de lege – Articolul 6 alineatul (1) – Consecințe juridice – Eliminarea clauzei abuzive – Imposibilitatea continuării contractului fără clauza abuzivă – Competențele instanței naționale

Cererea de decizie preliminară a fost introdusă de Curtea de Apel Cluj în cadrul unui litigiu între doi consumatori și Banca Transilvania în legătură cu o clauză contractuală care obligă consumatorii să ramburseze un credit exprimat în franci elvețieni în această monedă.

Deprecierea leului și aprecierea francului elvețian între luna octombrie a anului 2008 și luna aprilie a anului 2017 au determinat o majorare a sumei care trebuie rambursată cu 117 760 RON.

În aceste condiții, consumatorii au introdus o acțiune la Tribunalul Specializat din Cluj. Aceștia susțin că banca nu și-a îndeplinit în mod suficient obligația de informare cu privire la riscul valutar. De asemenea, ei susțin că ar fi fost dezavantajați în mod nerezonabil ca urmare a preluării acestui risc. În consecință, aceștia solicită în esență ca cursul de schimb să fie înghețat la data încheierii contractului.

Banca Transilvania obiectează că clauza în litigiu se întemeiază pe principiul nominalismului consacrat la articolul 1578 din Codul civil și, prin urmare, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 nu permite aprecierea caracterului abuziv al acesteia. Instanța de prim grad de jurisdicție a respins acțiunea. Acesta a considerat totuși că clauza în litigiu era supusă controlului pe fond. Cu toate acestea, banca și ar fi îndeplinit în mod suficient obligațiile de informare. Astfel, aceasta nu ar fi putut să prevadă fluctuațiile semnificative ale cursului de schimb.

Curtea de Apel Cluj, în urma apelului declarat de cele două părți, are îndoieli în legătură cu interpretarea Directivei 93/13 în ceea ce privește domeniul de aplicare al acesteia, obligațiile de informare ce revin profesioniștilor și consecințele juridice care decurg din caracterul eventual abuziv al clauzei în discuție.

În centrul prezentei cauze se află consecințele pe care o instanță națională trebuie, dacă este cazul, să le deducă din constatarea caracterului abuziv al unei clauze privind riscul valutar. Astfel, potrivit instanței de trimitere, toate consecințele juridice ale caracterului abuziv evidențiate până în prezent în jurisprudență determină o sarcină excesivă pentru consumator. Cu probleme juridice comparabile se confruntă instanțele de trimitere în alte trei cauze pendinte în prezent.

Avocatul general propune Curții să răspundă că:

1. Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care constituie expresia unui principiu general consacrat de lege este supusă dispozițiilor acestei directive în cazul în care legiuitorul național nu a intenționat, prin crearea dispoziției legale respective, să stabilească un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la tipul de contract în cauză. Este de competența instanței naționale să procedeze la constatările necesare în această privință.

2. Cerința, cuprinsă la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, de redactare clară și inteligibilă a unei clauze dintr un contract de credit încheiat în monedă străină care, în definitiv, pune în sarcina consumatorului riscul de schimb valutar presupune ca acesta din urmă să fie informat în mod exhaustiv cu privire la consecințele economice eventual semnificative ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare. Acest lucru este valabil independent de aspectul dacă deprecierea survenită în mod concret a monedei în cauză putea fi prevăzută deja la momentul încheierii contractului. Este de competența instanței naționale să efectueze verificările necesare în această privință.

3. Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o instanță națională să elimine o clauză abuzivă și să o înlocuiască cu o dispoziție complementară care înlocuiește echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile părților contractante cu un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți, atunci când: în primul rând, contractul în cauză nu poate fi menținut după eliminarea fără înlocuire a clauzei abuzive; în al doilea rând, anularea contractului ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator; și, în al treilea rând, nu există nicio dispoziție de drept intern cu caracter supletiv sau aplicabilă în cazul unui acord al părților la contractul respectiv care să poată înlocui clauza eliminată.

:: Concluziile avocatului general


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.