ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură
19 aprilie 2023 | Andrei PAP
Andrei Pap
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023 a fost publicată Decizia nr. 11/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 octombrie 2022, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 şi art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, perioada în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie sau nu vechime în magistratură.”
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
77. Problema de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, aşa cum reiese din încheierea de sesizare şi din opiniile jurisprudenţiale relevate anterior, vizează stabilirea regimului juridic al perioadei în care magistratul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, respectiv dacă acesta constituie sau nu vechime în funcţia de judecător sau procuror şi, aşadar, dacă poate fi avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
78. În ceea ce priveşte noţiunea de „vechime în magistratură” se observă că aceasta este definită de prevederile Legii nr. 303/2004, care, în cuprinsul titlului III, referitor la drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor, menţionează la art. 86 alin. (1) următoarele:
„Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat”.
79. În ceea ce priveşte pensia de serviciu a magistraţilor, dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 prevăd următoarele:
„(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
(2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.”
80. Din interpretarea literală şi teleologică a textului de lege a cărui interpretare se solicită, respectiv art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reiese că legiuitorul a statuat în mod expres condiţionarea obţinerii pensiei de serviciu de îndeplinirea de către magistraţi a unei vechimi minime numai în funcţia de judecător ori procuror, respectiv 25 de ani, dispoziţiile făcând referire totodată şi la posibilitatea ca, la calcularea acestei vechimi în magistratură, să se ia în considerare şi perioadele asimilate pentru funcţiile enumerate în mod exhaustiv de norma de drept (art. 86).
81. Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că dispoziţiile coroborate ale art. 82 şi cele ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, conţin prevederi referitoare la asimilarea vechimii în alte funcţii de specialitate cu vechimea în magistratură, fără a reglementa în mod expres calculul vechimii în magistratură în situaţia în care magistratul, deşi şi-a păstrat această calitate, nu a desfăşurat activitate specifică funcţiei din motive neimputabile, în cazul de faţă, fiind vorba despre efectuarea stagiului militar obligatoriu.
82. Pentru dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să lămurească, prin luarea în considerare a tuturor normelor relevante: A) noţiunile de vechime în muncă şi cea de stagiu militar obligatoriu, prin prisma cadrului legal incident şi a corelaţiei ce se impune a fi efectuată între cele două concepte, ceea ce necesită interpretarea unor dispoziţii din acte normative succesive, care au reglementat aceste instituţii; B) raportul dintre norma generală şi cea specială, atunci când aceasta din urmă nu cuprinde dispoziţii referitoare la anumite aspecte ale obiectului ei de reglementare; C) modalitatea de interpretare a unor norme de drept în concurs intertemporal din perspectiva forţei lor juridice.
83. A) Pentru accepţiunea noţiunilor de vechime în muncă, în corelare cu aceea de stagiu militar obligatoriu (asimilat, de-a lungul timpului, vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, vechimii în serviciu, vechimii în muncă ori stagiului de cotizare), se constată că, în ordinea succesiunii lor, actele normative incidente au fost:
– Legea nr. 10 din 25 noiembrie 1972 – Codul Muncii al Republicii Socialiste România
Art. 72. – „(1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în muncă, sunt chemate să-şi satisfacă serviciul militar, contractul de muncă se menţine, iar această perioadă de satisfacere a serviciului militar intră în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate; cel în cauză are obligaţia să revină la locul de muncă în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar.”
– Legea nr. 14 din 29 decembrie 1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România
Art. 81. – „Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau elevi în şcolile militare de ofiţeri de rezervă se menţin în condiţiile prevăzute de lege.” (…)
– Legea nr. 3 din 30 iunie 1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, care, la articolul 20 alin. (2), menţionează următoarele:
„Constituie vechime în muncă şi timpul în care o persoană încadrată în muncă şi-a întrerupt activitatea deoarece:
a) a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat;” (…)
– Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Art. 38. – „(1) În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
(…)
c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.”
În capitolul IX – Dispoziţii tranzitorii – al Legii nr. 19/2000, la art. 160 se prevăd următoarele:
„(1) Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.
(2) Constituie stagiu de cotizare şi perioadele în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, o persoană:
a) s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 38;”. (…)
– Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii
Art. 16. – „(5) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.”
– Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Potrivit art. 16 – „Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;
(…)
c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.”
Art. 49. – „(1) În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
(…)
c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.”
84. Din conţinutul prevederilor legale enunţate anterior şi printr-o interpretare sistematică a acestora se conturează accepţiunea noţiunii de vechime în muncă, respectiv modalitatea în care se calculează aceasta, ce perioade se constituie în vechime în muncă şi care sunt beneficiile unui angajat prin acumularea de vechime în muncă.
85. Codul muncii defineşte vechimea în muncă drept perioada însumată în care un angajat a prestat o activitate remunerată în baza unui contract individual de muncă.
86. În acelaşi timp se constată că, potrivit legislaţiei asigurărilor sociale în vigoare, vechimea în muncă a fost înlocuită cu stagiul de cotizare, ca reprezentând perioadele de timp în care o persoană a cotizat la sistemul public de pensii.
87. Din conţinutul normelor relevante menţionate reiese, totodată, că stagiul de cotizare nu presupune o egalitate/suprapunere, ca perioadă de timp, cu vechimea efectivă în muncă, de vreme ce există perioade necontributive, reglementate ca atare, asimilate stagiului de cotizare.
88. De aceea, conceptul de vechime în muncă trebuie privit din mai multe perspective, raportat la rolul/funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte.
89. Astfel, vechimea în muncă, în sensul de perioadă de activitate, constituie un izvor de drepturi pentru fiecare persoană încadrată în muncă.
90. În primul rând, vechimea în muncă are relevanţă pentru stabilirea perioadei de timp în care angajaţii au dreptul de a solicita plata drepturilor care li se cuvin conform unui raport juridic de muncă, precum şi la determinarea sporului de vechime – în acele sisteme de salarizare care încă îl mai aplică.
91. În al doilea rând, are relevanţă în derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, de dovedirea experienţei într-o anumită meserie/profesie/specialitate.
92. Atunci însă, când este vorba despre drepturi de asigurări sociale, semnificaţia uzuală a „vechimii în muncă” este modificată, întrucât „vechimea în muncă” dispare, fiind înlocuită cu noţiunea de „stagiu de cotizare”. Acest concept („stagiu de cotizare”) are o conotaţie preponderent financiară şi, concret, reprezintă perioadele de timp în care o persoană a cotizat – a plătit o sumă de bani – pentru a putea beneficia de anumite drepturi de asigurări sociale.
93. În ceea ce priveşte conceptul de „vechime în specialitate”, în doctrină s-a conturat ca fiind perioada de timp în care o persoană a lucrat în activităţi corespunzătoare funcţiei (meseriei) în care urmează să fie încadrată sau promovată; de fapt, este vechime în meserie (pentru muncitori) şi vechime în funcţie (pentru celelalte categorii de personal). Ea constituie o specie a vechimii în muncă. Într-adevăr, pentru ca o perioadă de timp să fie considerată vechime în specialitate ea trebuie să fie, în primul rând, recunoscută ca vechime în muncă (a se vedea Alexandru Ţiclea, „Dreptul muncii”, ediţia a VIII-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2022, pagina 272).
94. Sintagma „vechime în specialitate” se regăseşte şi în cuprinsul Legii nr. 303/2004, însă este utilizată de către legiuitor pentru a descrie una dintre cerinţele necesare pentru admiterea în magistratură [art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004]. În mod similar, vechimea în funcţie reprezintă o cerinţă pentru participarea la concursul de promovare efectivă a judecătorilor şi procurorilor sau pe loc, în gradul profesional imediat superior (art. 44 din Legea nr. 303/2004). Ca atare, condiţionarea de vechimea în specialitate ori vechimea în funcţie, cu excluderea oricăror perioade asimilate, vizează doar admiterea în magistratură şi promovarea efectivă sau pe loc în gradul profesional imediat superior.
95. Vechimea în muncă poate să se suprapună ca perioadă cu vechimea în specialitate/funcţie/serviciu sau poate avea o altă durată de timp.
96. Prin urmare, vechimea în magistratură constituie o specie a vechimii în muncă, iar pentru ca o perioadă de timp să constituie vechime în magistratură ea trebuie să fie, în primul rând, recunoscută, potrivit dispoziţiilor legale incidente, ca perioadă utilă desfăşurată pentru deschiderea dreptului la pensie, inclusiv prin valorificarea perioadelor asimilate, recunoscute ca atare de cadrul normativ incident.
97. Referitor la instituţia „stagiului militar obligatoriu”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este reglementată de următoarele acte normative:
– Legea nr. 46 din 5 iunie 1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Art. 1. – „Toţi cetăţenii ţării au dreptul şi obligaţia să apere România.”
Art. 3. – „Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni români, şi se îndeplineşte în următoarele forme:
a) ca militari în termen;
b) ca militari cu termen redus;
c) ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
Sunt consideraţi în serviciul militar şi cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care fac parte din cadrele în activitate, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ şi militarii angajaţi pe bază de contract.
Timpul cât o persoană îndeplineşte serviciul militar constituie vechime în muncă.”
– Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Art. 3. – „(1) Serviciul militar se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute de lege.
(…)
(6) Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptaţi de la prevederile prezentului alineat elevii liceelor şi colegiilor militare.”
98. Din cuprinsul actelor normative anterioare reiese cu evidenţă faptul că legiuitorul (printr-o reglementare primară) a menţionat în mod expres că „timpul în care o persoană îndeplineşte serviciul militar constituie vechime în muncă”, asimilând ca atare această perioadă în care o persoană desfăşoară alte activităţi decât cele specifice meseriei ori profesiei.
99. Mai mult, în prezent, legislaţia în domeniul pregătirii populaţiei pentru apărare este clară şi previzibilă, precizând că „perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale”, aşa cum se desprinde din prevederile art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006.
100. În raport cu acest cadru legal menţionat anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, atâta vreme cât legea organică specială privind statutul magistraţilor – Legea nr. 303/2004 – nu face referire expresă la situaţia magistratului aflat în efectuarea stagiului militar obligatoriu şi, deci, nu oferă o soluţie legislativă pentru această ipoteză, completarea acestei norme se impune a se face cu norma generală în domeniul protecţiei sociale, respectiv Legea nr. 263/2010, ţinând seama de raportul dintre norma generală şi cea specială, atunci când aceasta din urmă nu cuprinde dispoziţii exprese care să epuizeze domeniul său de reglementare.
101. B) Raportul dintre norma generală şi cea specială, în ipoteza în care aceasta din urmă nu conţine dispoziţii referitoare la instituţia de drept analizată (situaţia stagiului militar obligatoriu efectuat), trebuie rezolvat în favoarea actului normativ cu caracter general, întrucât acesta, constituind dreptul comun în materie, are dispoziţii de complinire sau întregire a prevederilor legii speciale, atunci când acestea sunt incomplete (sau nu reglementează deloc anumite aspecte ale materiei).
102. Regulile generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 (şi, anterior, de Legea nr. 19/2000, respectiv de Legea nr. 3/1977) trebuie considerate ca aplicându-se tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale, în măsura în care legea specială nu conţine dispoziţii contrare, derogatorii.
103. În ce priveşte sistemul de pensii al magistraţilor, acesta face parte din sistemul public de asigurări sociale şi nu reprezintă un sistem neintegrat.
104. Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, cu ocazia analizei excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 19/2000 [devenit art. 49 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 263/2010], „regulile generale prevăzute de Legea nr. 19/2000, printre care şi asimilarea cu stagiul de cotizare a anumitor perioade necontributive, se aplică deopotrivă, fără privilegii şi discriminări, tuturor beneficiarilor drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, inclusiv magistraţilor” (a se vedea Decizia nr. 303 din 9 iunie 2005 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 27 iulie 2005).
105. Aceasta întrucât pensia de serviciu pentru magistraţi are două componente: o parte achitată din fondurile de asigurări sociale din sistemul public şi o parte achitată de la bugetul de stat, ceea ce a determinat instanţa constituţională să conchidă, în privinţa pretinsei discriminări invocate (pentru neluarea în considerare, la calculul vechimii, a perioadei studiilor universitare juridice şi a celei privind satisfacerea stagiului militar), că ea nu se verifică, deoarece „cât priveşte partea de pensie cuvenită din sistemul public de asigurări sociale, la aceasta se iau în calcul perioadele menţionate, fără nicio discriminare faţă de celelalte persoane pensionate în sistemul public de pensii. Cu privire la partea de pensie acordată de la bugetul de stat, însă, legiuitorul a optat, fără să fi încălcat vreo dispoziţie constituţională, în sensul că perioada studiilor juridice nu trebuie inclusă în vechimea în magistratură”.
106. Potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 [actualmente art. 213 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor] se statuează expres: „Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public (…) se suportă din bugetul de stat”, ceea ce înseamnă că nu este lipsită de relevanţă juridică asimilarea unei perioade necontributive stagiului de cotizare, din moment ce o parte din pensie este suportată din sistemul public şi numai ceea ce depăşeşte acest nivel este suportat de la bugetul de stat.
107. Rezultă că, în continuare, independent de faptul că determinarea cuantumului pensiei magistratului se realizează după un alt algoritm decât cel prevăzut în legea-cadru privind sistemul unitar de pensii publice, prezintă relevanţă şi pe planul pensiei de serviciu a magistratului stagiul de cotizare (şi perioadele asimilate acestuia), care nu este unul inexistent, suportarea pensiei de la bugetul de stat realizându-se doar pentru partea care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public, bazată pe contributivitate.
108. Din împrejurarea că Legea nr. 303/2004 nu conţine dispoziţii exprese în legătură cu asimilarea perioadei satisfacerii stagiului militar, ca vechime în magistratură, nu înseamnă că prevederile legii speciale nu pot fi completate cu cele ale legii generale (legea-cadru în materie), care are tocmai această menire, a întregirii reglementării speciale pentru asigurarea unui cadru normativ adecvat, unitar, fără discriminări.
109. De asemenea, faptul că art. 38 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 [devenit art. 49 alin. (4) în Legea nr. 263/2010] leagă efectele perioadei necontributive, considerată perioadă asimilată stagiului de cotizare, de valorificarea prestaţiilor de asigurări sociale nu face norma incompatibilă cu actul normativ special, de vreme ce, aşa cum s-a arătat, pensia de serviciu a magistratului are două componente: una grefată pe sistemul public (unde este relevant stagiul de cotizare şi, deci, în mod corespunzător, perioadele asimilate), iar cealaltă, independentă de această contribuţie, care se suportă din bugetul de stat.
110. Cum s-a arătat anterior, în analiza raportului dintre norma generală şi cea specială trebuie ţinut seama de regula de drept conform căreia, în măsura în care nu există dispoziţii derogatorii ale legii speciale, ele se completează cu cele din legea-cadru.
111. Aceasta întrucât legea specială limitează câmpul de aplicare a legii generale ori de câte ori are dispoziţii exprese, derogatorii, dar legea generală rămâne aplicabilă şi poate întregi dispoziţiile legii speciale, atunci când acestea sunt incomplete sau, după caz, nu reglementează deloc anumite aspecte ale materiei (pentru modalităţi de soluţionare a conflictului dintre normele civile concurente, a se vedea, M. Nicolae, Drept civil. Teoria generală, vol. I, Teoria dreptului civil, Ed. Solomon, Bucureşti, 2017, paginile 363-368).
112. În acest sens, dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 statuează că „reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.”
113. Or, aşa cum s-a arătat, legea specială, anume Legea nr. 303/2004, nu conţine niciun fel de dispoziţii în privinţa regimului juridic al stagiului militar, astfel încât reglementarea generală este pe deplin incidentă, cu consecinţele juridice care decurg de aici.
114. C) Modalitatea de interpretare a unor norme de drept în concurs din perspectiva forţei lor juridice este, de asemenea, determinantă în rezolvarea chestiunii de drept sesizate, câtă vreme la nivelul dreptului pozitiv există o reglementare, introdusă printr-o hotărâre de Guvern care, derogând de la dispoziţiile legii-cadru, stabileşte un caz de exceptare de la asimilarea stagiului militar pentru situaţia magistratului şi a vechimii în magistratură a acestuia.
115. Potrivit art. 22 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, „Perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate nu constituie vechime în magistratură şi nu pot fi valorificate la deschiderea dreptului la pensia de serviciu”.
116. Situaţia creată printr-o astfel de reglementare nu poate fi rezolvată, într-o paradigmă corectă, decât din perspectiva conflictului juridic ierarhic dintre două acte normative cu valoare diferită.
117. Astfel, principiul ierarhiei normelor juridice presupune ca norma cu valoare superioară (în speţă, legea) să se impună celei cu valoare inferioară (conţinută într-o hotărâre de Guvern, care, fiind dată în legătură cu organizarea executării legii, nu poate adăuga la aceasta).
118. Aceasta întrucât legile sunt considerate izvoare primare sau principale ale dreptului, având o forţă juridică autonomă, independentă de existenţa altor izvoare, în timp ce reglementările administrative, cum sunt şi hotărârile de Guvern, sunt izvoare secundare, date în organizarea executării legilor [conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României], astfel încât ele nu pot încălca şi nici nesocoti izvoarele primare (lex inferior non derogat superiori).
119. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte.”
120. Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, iar sfera reglementării actelor normative de rang inferior trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora, ţinându-se cont de principiul ierarhiei actelor normative şi de integrarea unei hotărâri de Guvern date pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unei legi în ansamblul legislaţiei, aspecte ce reies din conţinutul prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 13 din Legea nr. 24/2000.
121. Pe acest aspect, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că „art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a ţării, iar în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică care adoptă legi” (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 88).
122. Totodată, potrivit prevederilor art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, „Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe”, iar „hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor”.
123. Referitor la hotărârile de Guvern, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: „Competenţa originară a Guvernului, autoritatea executivă, este prevăzută la art. 108 alin. (2) din Constituţie şi priveşte organizarea executării legilor, acte de reglementare primară, prin emiterea de hotărâri, acte normative de reglementare secundară” (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 74).
124. Prin urmare, o asemenea calificare determină concluzia că legea reprezintă cea mai înaltă formă de voinţă juridică şi, ca o consecinţă a acestui rol, toate celelalte acte juridice trebuie să îi fie subordonate.
125. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat deja în privinţa efectelor unui act normativ adoptat în aplicarea legii şi care cuprinde dispoziţii contrare acesteia, arătând că „trebuie să se ţină cont de actul normativ cu forţă juridică superioară” şi că „modificarea unei legi printr-o hotărâre de Guvern încalcă dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora evenimentele legislative – modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea – pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior”. De asemenea, s-a reţinut că „în ce priveşte conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ (a se vedea Decizia nr. 19 din 11 aprilie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, paragrafele 142-146).
126. Revenind la situaţia analizată în speţă, aceea în care printr-un act normativ cu valoare inferioară, dat în legătură cu organizarea executării Legii nr. 303/2004, se introduce o dispoziţie care, pe de o parte, nu face obiect de reglementare pentru legea specială, iar, pe de altă parte, conţine derogări de la legea-cadru, care vine în completarea legii speciale, nu poate avea consecinţa modificării cadrului normativ dat de existenţa celor două legi cu forţă juridică superioară.
127. Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, fiind un act normativ de reglementare secundară, trebuia să se integreze organic în sistemul legislaţiei, adică să fie corelată cu prevederile actelor normative de nivel superior, cu care se află în conexiune, neputând nici să adauge la dispoziţii ale legii speciale şi nici să contrazică dispoziţii ale legii organice, cerinţe impuse de prevederile art. 13 din Legea nr. 24/2000, astfel încât, stabilind în afara acestor limite, nu este un act normativ apt să modifice ordinea juridică.
128. În consecinţă, potrivit tuturor argumentelor expuse, câtă vreme legea specială privind statutul magistraţilor, anume Legea nr. 303/2004, nu face referire expresă la situaţia magistratului care, după numirea în magistratură, a satisfăcut stagiul militar obligatoriu şi, deci, nu oferă o soluţie legislativă pentru această ipoteză, înseamnă că actul normativ se impune a fi completat cu norma generală în domeniul protecţiei sociale, respectiv Legea nr. 263/2010, ambele având acelaşi rang, de legi organice, ţinându-se seama totodată şi de prevederile exprese ale art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996, care au reglementat, illo tempore, obligativitatea stagiului militar (punând astfel pe magistrat în situaţia de a desfăşura o altă activitate decât cea specifică funcţiei în care fusese numit, fără posibilitatea altei opţiuni), precum şi asimilarea acestui stagiu cu vechimea în muncă.
Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.733/109/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2023.”
Avocat Andrei Pap
PAP | law office
