Secţiuni » Barouri
UNBR. INPPA. Barouri
Official partner: Uniunea Naţională a Barourilor din România

WOMEN IN LAW. Cristiana Prodescu: Femeile pot fi motorul schimbării sociale


22 decembrie 2022 | Alina MATEI

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Alina Matei

Alina Matei

Cristiana Prodescu

Cristiana Prodescu

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Cristiana Prodescu, Managing Associate SIMION & BACIU pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. WOMEN IN LAW este despre femei, despre ceea ce fac ele în viața profesională și nu numai. O să vă rog să ne spuneți ce vă definește pe dumneavoastră ca profesionist?

Cristiana Prodescu: Mulțumesc foarte mult pentru invitație!

La începutul carierei, v-aș fi răspuns că ceea ce mă definește ca tânăr profesionist este dorința de afirmare aproape nestăvilită. Odată cu acumularea experienței în profesie, care a adus cu sine și afirmarea în domeniu, consider că am ajuns într-o etapă în care morala și etica profesională sunt atributele definitorii după care îmi desfășor activitatea zi de zi. Totodată, iau decizii dificile, dovedind că am atât abilitățile, cât și tăria de caracter pentru a obține succesul în profesie – al meu și al clienților pe care îi reprezint.

Alina Matei: Din experiența dumneavoastră, implicarea femeilor, indiferent de profesia juridică aleasă, este limitată/nelimitată?

Cristiana Prodescu: Cred că industria juridică se transformă continuu de mai bine de 15 ani și că tot mai multe femei ocupă numeroase poziții de conducere, fie în mediul privat ori public. Stereotipurile nu se mai manifestă atât de puternic – desigur, mai există situații de manifestări chiar publice în care femeile avocat sunt considerate pasive și mai puțin asertive decât omologii lor de sex masculin, însă aceste manifestări sunt mult mai limitate ca în trecut. Depinde de fiecare doamnă sau domnișoară jurist în parte să își facă auzită vocea în această industrie încă dominată de bărbați, atunci când simte că se lovește de limitări generate mai ales de stereotipurile de gen.

Alina Matei: Trecerea femeii juriste de la rolul de soție/iubită/mamă la cel de profesionist al dreptului ce filtre ar trebui să parcurgă, pentru ca niciunul dintre cele două ”roluri” să nu fie afectat de prejudicii majore?

Cristiana Prodescu: Nu consider că există filtre predefinite, fiecare dintre doamnele jurist având o rețetă proprie a echilibrării adecvate a vieții profesionale și a vieții de familie.

Personal, ca avocat mai tânăr, eram foarte îngrijorată de faptul că nu voi putea rămâne la fel de dedicată clienților mei și coordonatorilor mei, așa cum trebuia să fiu pentru a avea succes, dacă aveam de gând să îmi întemeiez și o familie.

Între timp am învățat cum să îmi gestionez simultan viața personală și cea profesională, și ceea ce experiența m-a învățat este ca trebuie să îmi stabilesc obiective și să decid ce înseamnă echilibrul specific pentru mine, pentru a evita declanșarea unor prejudicii care să afecteze oricare dintre fațetele vieții.

Alina Matei: Mediul juridic oferă femeilor oportunitatea de a fi ceea ce vor ele să fie?

Cristiana Prodescu: Nu consider că mai există bariere profesionale în lumea juridică între bărbați și femei, dacă acordăm un răspuns mot-a-mot întrebării adresate. În alt registru, aș răspunde că momentele în care putem să fim cine vrem să fim cu adevărat, au fost mult diluate. Cred că acest lucru este dictat adesea și de cultura locului în care femeile exercită profesia juridică aleasă. Rețeaua personală de conexiuni – fie ele online, fie offline, este cea care permite profesionistului să fie mai degrabă cine trebuie să fie. Desigur, este un deziderat să te poți manifesta în mediul profesional total lipsit de constrângeri de genul modului în care spre exemplu te îmbraci sau te machiezi, însă trebuie să ținem cont de faptul că în jurul nostru predomină încă mult mentalitățile de tipul you-don’t-look-like.

Alina Matei: Din toate punctele de vedere, nu cunosc să fi fost vreo perioadă mai favorabilă dezvoltării femeilor precum cea în care trăim. Orice drept, ca orice prejudecată este doar cu urmări. Ce rol pot avea femeile juriste în a înțelege că fiecare este responsabil de alegerile lui (profesionale, personale)?

Cristiana Prodescu: Cred că în general noi, juriștii, trebuie să discutăm despre angajamentul față de comunitatea din care facem parte și față de societatea civilă. Acest angajament vine în cazul nostru la pachet cu asumarea faptului că munca responsabilă și loialitatea față de clienți dar și față de ceilalți participanți la actul de justiție va vorbi de la sine. Alegerile personale pot fi ghidate și de parcursul în carieră, desigur, de aceea personal am ales să îmbrățișez diversitatea situațiilor de care m-am lovit în anii de avocatură și să învăț din toate – fie bune sau rele, dar să mă și bucur totodată de numeroasele satisfacții pe care le mi le-a oferit domeniul juridic.

Alina Matei: Ați avut un model feminin care v-a inspirat de-a lungul timpului?

Cristiana Prodescu: Am avut marele noroc să întâlnesc în viață modele feminine de la care am învățat multe – pe plan personal, dar mai ales profesional. Reperul meu feminin principal rămâne mama, de la care am învățat să fiu cerebrală chiar și în situații critice și să gestionez cu eleganță și tact aceste situații.

Alina Matei: Am trăit în epoca Pandemiei și a tulpinilor de COVID-19. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră, din punct de vedere personal și profesional?

Cristiana Prodescu: Perioada Pandemiei, care cred eu (și sper) că a ajuns la final, a fost o perioadă caracterizată de schimbări majore în viața mea profesională, dar și personală – din fericire, vorbesc doar despre schimbări pozitive. Pandemia mi-a arătat totodată cât de multe prejudecăți aveam chiar eu despre modul în care trebuie să lucrez în această “industrie” și cât de greșit aplicam conceptul de ”work-life balance”, așa că sunt recunoscătoare măcar pentru această lecție.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru toate doamnele din lumea juridică.

Cristiana Prodescu: Femeile pot fi motorul schimbării sociale. Ideile și opiniile dumneavoastră, dragi colege, contează mai mult decât credeți, așa că asigurați-vă că le împărtășiți clar și ferm, spre exemplu atunci când vine vorba de promovări în carieră.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Cristiana Prodescu: Și eu vă mulțumesc pentru invitație și oportunitatea de a vă împărtăși din experiențele mele!

Alina Matei: De asemenea, mulțumiri speciale celor care au făcut posibil acest minunat proiect, adică partenerilor JURIDICE.ro: BCR, certSIGN, CSALB, OMV Petrom.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii