Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Modificarea dispozițiilor art. 352 Cod penal prin O.U.G. nr. 28/200. Sau, de ce este periculoasă supranormarea
23.03.2020 | Radu SLĂVOIU

Radu Slăvoiu

Radu Slăvoiu

În Monitorul Oficial nr. 228 din 20.03.2020 s-a publicat O.U.G. nr. 28/2020 privind pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Prin acest act normativ, infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolii, de la art. 352 C.pen., a căpătat un nou conținut normativ, respectiv:

”(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 (9) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (3) se pedepsește.

(10) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.”

Consider utile câteva observații legate de acest act normativ.

I. Natura O.U.G. nr. 28/2020.

Se pune problema dacă Ordonanța constituie sau nu o lege penală temporară.

Potrivit art. 7 alin. (2) C.pen., legea penală temporară este cea care prevede data ieșirii ei din vigoare (ceea ce nu este cazul aici, întrucât ordonanța nu cuprinde o asemenea dispoziție) sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situației care a impus adoptarea sa.

Adoptarea Ordonanței a fost generată, conform preambulului acesteia, de: ”situația epidemiologică la nivel național și internațional determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și declararea Pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, ceea ce confirmă gravitatea și amploarea acestei situații”, ”limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației”, ”faptele prezentate anterior (n.n. – nerespectarea măsurilor de carantinare sau izolare la domiciliu) sunt de o gravitate deosebită în contextul unei pandemii”, ”amploarea fenomenului și a consecințelor negative asupra întregii populații pe care le-ar genera nerespectarea și nesancționarea nerespectării reglementărilor privind relațiile sociale care interesează protecția sănătății populației și prevenirea și/sau limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2”.

Această motivare poate fi privită nu numai ca argument pentru demostrarea urgenței, ci și ca explicație privind dependența modificărilor aduse Codului penal de evoluția SARS-CoV-2.

Din această perspectivă, cred că O.U.G. nr. 28/2020 poate fi calificată drept lege penală temporară. Dar aceasta este doar o interpretare. Situația ar fi fost mai clară dacă s-ar fi optat pentru indicarea perioadei de activitate a Ordonanței sau, dimpotrivă, s-ar fi menționat explicit că Ordonanța nu este o lege penală temporară.

Oricum, dacă admitem teoria legii penale temporare, urmărirea penală sau judecarea persoanelor care comit faptele incriminate în Ordonanță nu va fi împiedicată de ieșirea acesteia din vigoare, știut fiind faptul că art. 7 alin. (1) C.pen. consacră practic o excepție, pentru acest tip de act normativ, de la efectul dezincriminării intervenit după ce a încetat situația care a generat emiterea sa.

II. Conținutul O.U.G. nr. 28/2020.

La art. 352 C. pen. se introduce o nouă varianta normativă de incriminare, inexistentă până în prezent, cea de alin. (1): ”Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”.

Există unele observații pe marginea acestui text.

Incriminarea nu este condiționată de vreo urmare imediată, ceea ce înseamnă că are caracter infracțional și simpla nerespectare a măsurilor, chiar dacă nu generează nici măcar un pericol pentru sănătatea publică.

Acțiunea incriminată la alin. (1) are însă în vedere numai încălcarea măsurilor de carantină sau de spitalizare. Mai mult, în sensul O.U.G. nr. 28/2020, prin carantină se înțelege ”restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate (s.n.), a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării”.

Este de remarcat că poate fi vorba fie de bolnavi, fie de suspecți.

În privința celor suspecți, observ că O.U.G. nr. 28/2020 nu se corelează cu dispozițiile din Ordinul ministrului sănătății nr. 414/2020, care arată că ”în înțelesul prezentului ordin, prin carantină se înțelege atât instituirea măsurii de carantină instituționalizată (în spații special amenajate), cât și instituirea măsurii de izolare la domiciliu”. Definiția din Ordin este aplicabilă doar în materia pe care ordinul o reglementează, ceea ce înseamnă că, în materie penală, definiția carantinei poate fi diferită.

Din compararea celor două acte normative, se observă că natura penală a faptei de la art. 352 alin. (1) vizează în realitate doar nerespectarea măsurilor de carantină instituționalizată, pentru că art. 352 alin. (10) are în vedere ”restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate”. Definiția carantinei din art. 352 alin. (10) nu include izolarea la domiciliu, așa cum o face Ordinul ministrului sănătății nr. 414/2020.

Prin urmare, nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, dacă nu a produs nicio consecință de îmbolnăvire a altcuiva, nu are caracter penal.

Categoriile de persoane care intră în carantină instituționalizată sunt, conform art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 414/2020, persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roșie). Aceste persoane pot comite fapta de la art. 352 alin. (1) C.pen.

Categoriile de persoane care intră în izolare la domiciliu sunt, conform art. 1 alin. (3) din Ordinul nr. 414/2020: a) persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă (zona galbenă); b) persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă (adică în zona roșie); c) persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19); d) membri de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situațiile de mai sus. Aceste persoane nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii de la art. 352 alin. (1) C.pen.

La art. 352 alin. (2) regăsim incriminată ”Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli” (este practic textul existent anterior în Codul penal).

Acțiunea incriminată este mai largă decât cea de la art. 352 alin. (1), căci vorbim despre nerespectarea oricăror măsuri privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, nu doar a celor de spitalizare sau carantină instituționalizată. Poate fi comisă fapta și de cei care pleacă fără drept din izolare la domiciliu, dar și de cei care nu respectă alte măsuri de prevenire (spre exemplu, cea de suspendare a activității de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice sau cea de interzicere a organizării şi desfăşurării în spaţii deschise a evenimentelor care presupun participarea a peste 100 de persoane, introduse prin art. 1 și art. 3 din Ordonanța militară nr. 1/2020).

Însă, fapta are caracter penal doar dacă a avut ca urmare răspândirea bolii.

O problema ce naște interpretări este că se folosește noțiunea de ”răspândire”, nu cea de ”transmitere”. Nu este clar dacă răspândirea presupune că boala a fost luată de o singură persoană ori de mai multe. Conform DEX, a răspândi înseamnă a propaga, a împrăștia în mai multe părți, ceea ce conduce la ideea că urmarea imediată trebuie să se producă față de mai multe persoane. Nu reiese însă față de câte.

Dar, doctrina de drept penal nu este unanimă în privința sensul termenului. Sunt specialiști care consideră că răspândirea există și când boala s-a transmis unei singure persoane.

O concluzie cred că poate fi dedusă din compararea art. 352 alin. (2) cu alin. (5)-(6), care arată: ”Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia (s.n.) sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia (s.n.) sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

Așadar, dacă fapta de nerespectare a măsurilor, de la alin. (2), a produs mai mult decât răspândirea bolii, conducând la vătămarea corporală, dar a unei singure persoane, încadrarea juridică va fi cea din alin. (5). Prin urmare, se pare că, prin ”răspândirea” de la alin. (2), legiuitorul a înțeles și situația în care, urmare a nerespectării măsurilor de prevenire, a fost infectată o singură persoană, fără ca efectele să fie de amploarea celor specifice vătămării corporale. Aceasta întrucât variantele de la alin. (5)-(6), care sunt agravate față de varianta de la alin. (2), se referă și la rezultatul vătămării corporale sau morții unei singure persoane. Natura graduală a variantelor de agravare de la alin. (5)-(6) în raport cu alin. (2) presupune, logic, o premisă comună; or, aceasta ar lipsi dacă varianta de bază de la alin. (2) ar impune necesitatea infectării a minim 3 persoane, fără ca vreuna să fie vătămată, iar varianta agravată ar permite vătămarea unei singure persoane, fără însă ca nimeni alta să fie infectată.

Cred deci că pentru ”răspândire”, în sensul O.U.G. nr. 28/2020, nu este necesar să se fi transmis boala mai multor oameni.

Dar, după cum se poate sesiza, este o concluzie obținută pe cale de deducție, ceea ce legiuitorul n-ar trebui să lase tocmai acum să se întâmple.

O a doua problemă juridică ține de proba urmării imediate specifice art. 352 alin. (2).

Este incorectă afirmația că, dacă o persoană aflată în izolare la domiciliu sau în carantină nu respectă măsura și intră în contact cu alții (spre exemplu prin fugă din locul unde se află), a răspândit automat boala. O concluzie se poate trage numai dacă se demonstrează că cel cu care a intrat în contact, dacă a fost infectat, nu a luat virusul de la un al treilea. Ceea ce înseamnă că, practic, organul judiciar trebuie să refacă nu doar traseul celui care s-a sustras măsurii, dar și traseul ”contactului”, pentru a demonstra că niciunul dintre ”contacții contactului” nu a fost sursa bolii.

Această situație se apropie destul de mult de o probatio diabolica, mai ales dacă între momentul când cel izolat la domiciliu sau carantinat a încălcat măsurile și momentul în care se descoperă că a încălcat măsurile se scurge un interval de timp.

În ceea ce privește fapta incriminată la art. 352 alin. (3), aceasta se poate comite, fără dubiu, și în raport cu o singură altă persoană (nu se mai folosește ”răspândire”, ci ”transmitere”), dar numai de către cel care știe că are boala, adică de o persoană confirmată și care a aflat că este confirmată.

În privința persoanelor suspectate că au virusul sau care, deși în mod cert sunt bolnave, încă nu au fost informate în acest sens, ele nu pot comite fapta de la alin. (3), chiar dacă nu respectă măsurile de prevenire. În cazul acestor persoane se poate reține numai varianta de la art. 352 alin. (2).

Aici apare însă o problemă juridică legată de forma de vinovăție specifică variantelor normative de la alin. (2) și (3).

Varianta de la alin. (3) se comite, fără îndoială, cu intenție directă (adică se urmărește îmbolnăvirea altcuiva) sau indirectă (adică se acceptă posibilitatea că altul se poate îmbolnăvi). Se aplică, în această privință, regulile din art. 16 alin. (6) C.pen.

Problema este varianta de la alin. (2). Expresia ”a avut ca urmare” este specifică, în construcția legislației penale din România, infracțiunilor cu intenție depășită. Se pot da ca exemple infracțiunile de la art. 195, art. 218 alin. (4), art. 236 C.pen.

S-ar putea susține totuși că, în lipsa unei mențiuni explicite, forma de vinovăție de la alin. (2) ar fi tot intenția. Numai că există un impediment. Se poate sesiza că varianta de la alin. (3) cuprinde și precizarea că transmiterea se poate face ”prin orice mijloace”, adică inclusiv prin nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere, adică prin modul incriminat la alin. (2). Prin urmare, dacă am considera că varianta de la alin. (2) este intenționată, ea s-ar suprapune peste cea de la alin. (3), căci nerespectarea intenționată a măsurilor, care a condus la îmbolnăvirea altuia, este echivalentă tocmai cu transmiterea bolii. Or, în mod evident, dorința legiuitorului nu a fost de a suprapune tezele din cele două alineate.

De aici, deducția este că alin. (2) trebuie considerat ca incriminând o faptă cu intenție depășită: nerespectarea măsurii este intenționată, iar răspândirea bolii se face din culpă, ca urmare a unei atitudini neglijente a autorului.

Din păcate, de aici mai rezultă și o altă problemă.

Între variantele de la alin. (2) și alin. (3) există și o diferență de subiect activ. La alin. (3) sunt vizați doar cei care știu că au boala. La alin. (2) nu există o asemenea cerință.

Datorită acestei diferențe, apare o problemă în privința celor care sunt suspecți de boală și au manifestări care arată că vor să o transmită, dacă o au, și altuia (spre exemplu, ating deliberat alte persoane, tușesc intenționat în fața acestora). Pe de o parte, fapta lor nu se încadrează în alin. (3), căci ei nu se știu bolnavi (fiind suspecți, este doar posibil să aibă boala). Pe de altă parte, prin nerespectarea măsurilor de prevenire ei urmăresc să transmită virusul, pentru situația în care obiectiv ar fi infectați, chiar dacă nu știu încă acest lucru (spre exemplu, nu li s-a comunicat încă rezultatul testării). Astfel de atitudini caracterizează intenția, nu intenția depășită.

Apare aici o problemă tehnică de încadrare. Pe alin. (3) aceasta nu este posibilă, nefiind vorba despre persoane care știu că au boala. Pe alin. (2), dacă privim legea ca impunând intenția depășită, din nou nu se încadrează, căci ei au dorit să transmită virusul, nu au făcut-o din neglijență. Mai mult, dacă aceste persoane sunt din categoria celor care au fugit din izolare la domiciliu, fapta lor nu se încadrează nici în art. 352 alin. (1). Practic, ipoteza este periculoasă, dar nereglementată.

Se poate apela totuși la o interpretare prin argumentul a fortiori: dacă alin. (2) incriminează nerespectarea intenționată, de către orice persoană, a măsurilor de prevenire sau combatere, care a generat răspândirea din culpă a bolii, cu atât mai mult incriminează nerespectarea de către orice persoană a măsurilor de combatere cu intenția de a răspândi boala. Astfel s-ar acoperi și ipoteza celor suspecți care urmăresc să infecteze pe alții (pentru ipoteza în care, ulterior, li se confirmă că au boala).

Numai că, în lipsa unei incriminări clare, o interpretare de genul celei de mai sus este exact ceea ce în penal n-ar trebui făcut.

Concluzie. Tacitus spunea că ”un stat slab are legi multe”. Poate ar fi bine ca legiuitorul român să țină cont că, în situații de urgență, legile trebuie să fie cât mai simple și clare, fără atâți de ”dacă” și fără atâtea virgule care să permită interpretări ca cele de mai sus.

În opinia mea, câteva măsuri care ar putea fi luate sunt următoarele:

– extinderea variantei tip a faptei, cea de la alin. (1), și în cazul persoanelor izolate la domiciliu. S-ar putea genera astfel un efect preventiv mai puternic, prin avertismentul dat populației că sustragerea de la măsurile de prevenire a virusului, indiferent de producerea sau nu a unor consecințe, atrage răspunderea penală

– înlocuirea termenului de ”răspândire” cu cel de ”transmitere”. Se vor evita interpretările privitoare la numărul celor care au luat boala de la cei care fug din carantină sau izolare

– majorarea la 5 ani a maximului special al pedepsei pentru varianta tip. O astfel de măsură ar permite organelor judiciare să dispună cel puțin arestul la domiciliu pentru cei care fug din carantină sau izolare. În prezent, această măsură preventivă poate fi luată numai în ipoteza variantelor de la alin. (2)-(3), (5)-(8), adică exact unde probațiunea este mai greu de realizat și unde numărul dosarelor penale este mai mic, căci majoritatea cauzelor sunt deschise pe varianta din alin. (1), unde arestul la domiciliu nu poate fi dispus

– introducerea unui text care să permită luarea măsurii de siguranță a internării medicale, cu titlu provizoriu, și în ipoteza persoanelor diagnosticate cu COVID-19 care comit fapta de la art. 352 C.pen. (în prezent, dispozițiile art. 247 C.proc.pen. nu permit această măsură decât în cazul celor bolnavi mintali sau consumatori cronici de susbstanțe psihoactive), coroborat cu completarea dispozițiilor art. 288 C.pen. prin incriminarea sustragerii de la măsura de siguranță și atunci când aceasta este luată cu titlu provizoriu. Sigur, și acum cei diagnosticați sunt internați, dar nu cu titlu de măsură de siguranță. Însă, dacă va exista posibilitatea luării acestei măsuri de ordin procesual, coroborată cu sancțiunea penală a nerespectării ei (adică, un nou dosar penal), poate se va diminua numărul celor tentați să se sustragă

– excluderea expresă a posibilității ca, în cazul celor care comit infracțiunea de la art. 352 C.pen. pe timpul stării de urgență, să se dispună renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

– consacrarea expresă a naturii temporare a acestor măsuri de ordin penal și procesual penal.

Lect. univ. dr. Radu Slăvoiu
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti – Facultatea de Drept


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.