Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Modificarea configurației juridice a forței majore prin intermediul Ordonanței de Urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare
23.03.2020 | Andrei ŞTEFĂNESCU, Irina LOHĂNEL

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Ștefănescu

Andrei Ștefănescu

Irina Lohănel

Irina Lohănel

Lucru promis odată cu anunțul intenției de instituire a stării de urgență, precum și după emiterea Decretului nr. 195/2020 de către Președintele României, legiuitorul a procedat la adoptarea anumitor măsuri, în regim de urgență, ce s-au materializat, parțial, în Ordonanța de Urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare („OUG 29/2020”).

Fapt curios, legiuitorul român nu s-a limitat doar la adoptarea unor măsuri în materie fiscal-bugetară, ci a trecut la modificarea configurației juridice a unei instituții de natură civilă, respectiv forța majoră.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. X alin. (1), (2) și (3) din OUG 29/2020, s-a dorit să se facă o distincție cu privire la aplicabilitatea forței majore între (i) contractele de utilități și contractele de închiriere de sedii sociale/secundare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, (ii) alte tipuri de contracte în derulare.

i. Situația contractelor de utilități și contractele de închiriere cu privire la sedii principale/secundare

Conform art. X alin. (1) din OUG 29/2020:

„Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care şi-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate şi care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

În primul rând, s-ar pune problema sferei subiectelor de drept care ar putea beneficia de o asemenea dispoziție.

Astfel, după cum rezultă și din text, dispozițiile se aplică persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– Sunt întreprinderi mici și mijlocii, care se circumscriu definiției date de Legea nr. 346/2004[1];
– Și-au întrerupt activitatea total/parțial ca urmare a deciziilor autorităților în contextul stării de urgență;
– Dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri;

În al doilea rând, se pune problema efectelor juridice ale dispoziției în discuție.

În mod evident, prin amânarea la plată a serviciilor de utilități/chiriei s-a dorit o prorogare legală a sumelor datorate în baza unor asemenea contracte, pe durata stării de urgență.

Astfel, s-a efectuat o modificare ope legis a termenului de scadență a obligațiilor de plată a serviciilor de utilități/chiriei până la momentul încetării stării de urgență.

În pofida faptului că legiuitorul a prevăzut această amânare legală la plată a obligațiilor, este de menționat că nimic nu se poate opune ca, cel puțin în cazul contractelor de închiriere, soluția aleasă de părți sau dispusă judiciar de instanță să fie una a suspendării contractului sau chiar a încetării acestuia, așa cum prevăd dispozițiile de drept comun.

În acest sens, trebuie observat că, în cazul contractelor de închiriere, este posibil ca și obligația locatorului să fie afectată de forță majoră, mai ales în cazul contractelor de închiriere ce au ca obiect spații destinate restaurantelor sau cafenelelor, activitatea ce a fost interzisă prin ordonanța militară emisă.

În acest context, în care nici locatorul nu-și poate executa obligația ca urmare a măsurilor instituite, respectiv aceea de a asigura folosința bunului, ar fi de neconceput ca locatarul să fie obligat să plătească chiria la o altă scadență, iar locatorul să fie îndreptățit la plata integrală a chiriei.

Dimpotrivă în această situație, soluțiile sunt cele prevăzute de dreptul comun, respectiv: i) adaptarea contractului, potrivit negocierilor dintre părți; ii) suspendarea contractului sau iii) încetarea contractului.

Este de la sine înțeles că legiuitorul nu a dorit să facă nimic altceva prin această reglementare decât să stabilească imperativ că scadența unor asemenea obligații nu va fi stabilită în perioada stării de urgență, ci după trecerea acestei perioadei, lăsând posibilitatea aplicării soluțiilor din dreptul comun.

Nu în ultimul rând, este de relevat faptul că, pe lângă prorogarea legală a scadenței, legiuitorul a instituit și o prezumție absolută de forță majoră în aceste contracte, concluzie care rezultă prin interpretarea sistematică cu alin. (2) al aceluiași articol.

ii. Situația celorlalte tipuri din contracte în derulare

Cu privire la celelalte tipuri de contracte în derulare, art. X alin. (2) din OUG 29/2020 dispune că:

„(2) Prin derogare de la alte dispoziții legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii prevăzute la alin. (1), poate fi invocată forța majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.

În ceea ce privește celelalte tipuri de contracte în derulare încheiate de întreprinderile mici și mijlocii, legiuitorul a adăugat o condiție suplimentară față de dreptul comun, respectiv încercarea de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora. Evident, având în vedere apetența judiciară a justițiabilului român, realizarea scopului acestui articol, va fi un vis frumos.

De asemenea, legiuitorul a mers și mai departe și a cuprins niște condiții de fond suplimentare ale forței majore față de dreptul comun

(3) Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici şi mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență

Dincolo de necesitatea dovedirii afectării întreprinderii cu certificatul de situație de urgență, Guvernul României a reglementat într-un mod special față de Codul Civil caracterul imprevizibil al evenimentului.

Astfel, s-a prevăzut că:

– Acest caracter imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat, această reglementare având ca scop excluderea de la aplicarea forței majore în cazul contractelor încheiate recent, într-o perioadă în care pandemia era deja cunoscută. Altfel spus, pentru a vedea dacă există imprevizibilitate, trebuie observată dacă nașterii raportului juridic (încheierii contractului), pentru a analiza dacă la acel moment era previzibilă ajungerea pandemiei COVID-19 în România;

– Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență, text de lege ce va fi foarte controversat, din perspectiva tehnicii de redactarea. Sub acest aspect, considerăm că legiuitorul a dorit să excludă de la aplicarea forței majore actele juridice încheiate după instituirea stării de urgență, întrucât de la acel moment exista o previzibilitate a luării unor măsuri cu caracter excepțional.

În ceea ce privește efectele, aspectele prezentate mai sus cu privire la contractele de utilități și închiriere se mențin.

Spre deosebire de situația contractelor de utilități și închiriere, se instituie o prezumție relativă de forță majoră, aspect ce rezultă din expresia „Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă”.

iii. Concluzii

Indubitabil, vorbim despre o alegere, cel puțin neinspirată, în ceea ce privește modalitatea de reglementare a incidenței forței majore în contractele de utilități și închiriere, fiind nevoie de o interpretare atentă pentru a observa că textul se împletește în mod natural cu dreptul comun.

Așadar, subiectele de drept ce prevăzute în articolul mai sus citat au următoarele opțiuni în situațiile descrise, după cum urmează:

a. În cazul contractelor de utilități și închiriere:
– Să invoce forța majoră și să beneficieze de amânarea la plată în ipoteza întreruperii parțiale/totale a activității, în măsura în care obligația cocontractantului său nu este afectată de forță majoră;
– Să suspende sau, dacă contractul permite, să înceteze raportul juridic în măsura în care nici obligația cocontractantului său nu poate fi realizată de forță majoră (de ex: spațiu închiriat cu destinația de cafenea, în care nici locatorul nu mai poate asigura folosința bunului conform destinației sale)

b. În celelalte contracte în derulare:
– Să încerce adaptarea contractului;
– Să invoce forța majoră, în măsura întrunirii condițiilor specifice de la art. X alin. (3) din OUG 29/2020.


[1] Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004: „Întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250;
b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Prin active totale se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans”


Av. Andrei Ștefănescu
Av. Irina Lohănel



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.