Covid-19 Legal React
AbonamentePlatinum members

Provocări suplimentare pentru companiile care trebuie să depună declarațiile fiscale pe 25 martie
23.03.2020 | Ramona ȚARIUC

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Fiscalitate, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Ramona Țariuc

Ramona Țariuc

Companiile care sunt obligate să depună declarațiile fiscale până la data de 25 martie 2020 nu beneficiază de o amânare a termenului, așa cum anunțaseră autoritățile anterior. Mai mult, dincolo de problemele create de epidemia de COVID-19, contribuabilii trebuie să se adapteze rapid și la modificarea unei declarații esențiale în domeniul TVA: D 390. Acest formular a fost modificat recent, iar implementarea este dificilă pentru majoritatea celor vizați.

Autoritățile fiscale au anunțat că, deși prelungirea termenului de depunere de la 25 martie la 25 aprilie nu mai este aplicabilă, vor fi tratate cu deschidere și indulgență situațiile în care contribuabilul dovedește că nu a putut respecta termenul de depunere din cauza unor evenimente extraordinare.

Setul declarațiilor de TVA ce trebuie depuse până miercuri, 25 martie, include noua versiune a formularului 390. Versiunea anterioară a fost modificată în urmă cu o săptămână, pentru a fi incluse prevederile referitoare la remediile fiscale (măsurile nou intrate în vigoare în domeniul TVA la 1 ianuarie 2020 în toate statele Uniunii Europene). Formularul nou se completează și se depune lunar, începând cu operațiunile desfășurate în luna februarie 2020.

În aceste condiții, poate fi dificil pentru contribuabili să-si ajusteze sistemele astfel încât să depună automat acest raport. Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, Deloitte România a dezvoltat o soluție automatizată pentru completarea și validarea acestui formular.

Modificarea bruscă a declarațiilor și comunicarea lipsită de consecvență din partea autorităților fiscale pot amplifica situația deja dificilă în care se află companiile în această perioadă. Pentru a limita pe cât posibil efectele cumulate cauzate, pe de o parte, de dezechilibrele din economie și, pe de altă parte, de incertitudinea în procesele de raportare, companiile trebuie să se informeze în permanență cu privire la soluțiile pe care le au la îndemână pentru a depăși cât mai ușor dificultățile financiare.

Ramona Țariuc, Director Taxe Indirecte DELOITTE ROMÂNIA

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti