Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Certificatul de situație de urgență vs. forța majoră prin prisma prevederilor OUG 29/2020
23.03.2020 | Denisa Nicoleta DUȘESCU, Claudia MERCEA

JURIDICE - In Law We Trust
Denisa Nicoleta Dușescu

Denisa Nicoleta Dușescu

Claudia Mercea

Claudia Mercea

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 29/2020, s-a legiferat situatia IMM-urilor care si-au redus sau incetat activitatea pe perioada starii de urgenta, in baza deciziilor emise de autoritatile publice competente. Dar, ce se intampla cu societatile comerciale a caror activitate a fost afectata in mod indirect din cauza pandemiei COVID-19?

Conform art. X din O.U.G. 29/2020 „(1) Pe durata starii de urgenta, intreprinderile mici si mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare, care si-au intrerupt activitatea total sau partial in baza deciziilor emise de autoritatile publice competente, potrivit legii, pe perioada starii de urgenta decretate si care detin certificatul de situatie de urgenta emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, beneficiaza de amanarea la plata pentru serviciile de utilitati – electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice si de internet, precum si de amanarea la plata a chiriei pentru imobilul cu destinatie de sediu social si de sedii secundare.

(2) Prin derogare de la alte dispozitii legale, in contractele in derulare, altele decat cele prevazute la alin. (1), incheiate de intreprinderile mici sau mijlocii prevazute la alin. (1), poate fi invocata forta majora impotriva acestora numai dupa incercarea, dovedita cu inscrisuri comunicate intre parti prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea in considerare a conditiilor exceptionale generate de starea de urgenta.”

„(3) Se prezuma a constitui caz de forta majora, in sensul prezentei ordonante de urgenta, imprejurarea imprevizibila, absolut invincibila si inevitabila la care se refera art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezulta dintr-o actiune a autoritatilor in aplicarea masurilor impuse de prevenirea si combaterea pandemiei determinate de infectia cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea intreprinderii mici si mijlocii, afectare atestata prin certificatul de situatie de urgenta. Prezumtia poate fi rasturnata de partea interesata prin orice mijloc de proba. Caracterul imprevizibil se raporteaza la momentul nasterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile masurile luate de autoritati in conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgenta.”.

Analizand prevederile legale anterior mentionate observam faptul ca Ordonanta de urgenta 29/2020 reglementeaza doar situatia intreprinderilor mici si mijlocii a caror activitate a fost afectata in baza deciziilor emise de autoritatile publice competente (in prezent, Ordonantele militare nr 1 si 2 din 2020), respectiv:

– restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice care serveau produse alimentare si bauturi alcoolice si nealcoolice (art. 1 din Ordonanta militara 1/2020);

– intreprinderile care desfasurau activitati culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear si de ingrijire personala, realizate in spatii inchise (art. 2 din Ordonanta militara nr. 1/2020);

– cabinetele de medicina dentara (art. 1 din Ordonanta militara nr. 2/2020);

– activitatile de comercializare cu amanuntul a produselor si serviciilor in centrele comerciale in care isi desfasoara activitatea mai multi operatori economici, cu exceptia vanzarii produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice si a serviciilor de curatatorie (art. 2 din Ordonanta militara nr. 2/2020).

In ce conditii poate fi invocata forta majora de IMM -urile la care face referire OUG 29/2020 ?

O prima conditie pentru invocarea fortei majore in vederea obtinerii amanarilor la plata utilitatilor, a chiriei ori a neexecutarii obligatiilor contractuale, este obtinerea certificatului de situatie de urgenta, emis de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri. Din pacate, aceasta conditie nu poate fi inca indeplinita intrucat nu s-a adoptat procedura de solicitare si de emitere a acestui certificat. Consideram ca fiind esentiala reglementarea de urgenta a acestei proceduri, intrucat prejudiciile cauzate intreprinderilor afectate de cele doua Ordonante militare cresc pe zi ce trece.

In ceea ce priveste invocarea fortei majora in contractele in derulare (altele decat cele prevazute la alin. (1) nn. Art. X din OUG 29/2020), legea reglementeaza o conditie suplimentara, si anume initierea unei proceduri de negociere amiabila a contractului cu partenerul contractual. In concret, intreprinderile afectate de Ordonantele militare nr. 1 si 2 din 2020 trebuie sa notifice fiecare partener contractual din contractele in derulare pe care nu le mai poate executa, solicitandu-le modificarea clauzelor contractuale, acordarea unor termene suplimentare de executare a contractului, suspendarea temporara a efectelor contractului etc.

Ce optiuni au intreprinderile care nu se incadreaza in dispozitiile OUG 29/2020?

Din pacate, avand in vedere modalitatea de reglementare la care a apelat legiuitorul prin OUG 29/2020, s-ar putea considera ca intreprinderile care nu sunt vizate de Ordonantele militare nr 1 si 2 din 2020 nu ar putea invoca forta majora.

Consideram ca aceasta viziune este eronata si ar cauza prejudicii considerabile majoritatii intreprinderilor mici si mijlocii a caror activitate a fost afectata in mod INDIRECT din cauza pandemiei Covid-19 si din cauza suspendarii activitatii propriilor furnizori si clienti.

De altfel, inclusiv prin OUG 30/2020 se recunoaste implicit ca sunt afectate IMM-urile a caror venituri au scazut cu 25% fata de media incasarilor din perioada ianuarie-februarie 2020. (a se vedea art XI alin. 2 lit. b din OUG 30/2020).

Insa, in cazul acestor societati, pentru invocarea fortei majore este necesara dovedirea in concret a modului in care activitatea intreprinderii a fost afecatata de pandemia Covid-19 si de situatia de urgenta instituita la nivel national.

Prin urmare, afectarea activitatii trebuie dovedita cu documente justificative (de ex situatii financiare, acte de incetare/suspendare a contractelor de munca, a contractelor cu furnizorii si/sau clientii etc).

In egala masura, partile contractante pot stabili , prin contract, conditii mai facile sau mai dificile de invocare a fortei majore. Cu titlu de exemplu, conditia (suplimentara) a obtinerii unei certificari de catre o autoritate competenta . Intr-o astfel de situatie consideram necesara eliberarea unui Aviz de forta majora de la Camera de Comert si Industrie.

In situatia in care nu se prevede obligativitatea obtinerii acestuia in contract, ar fi totusi recomandat ca intreprinderile care doresc sa se prevaleze de forta majora, sa faca demersurile pentru obtinerea acestuia. In situatia in care se contesta de catre partenerul contractual situatia de forta majora, acest Aviz poate fi considerat o dovada suplimentara.

Ceea ce este dezavantajos si criticabil referitor la acest Aviz este faptul ca, pentru eliberarea sa, se percepe un cost considerabil (500 euro+ TVA/CONTRACT), iar termenul de eliberare este unul indelungat (15 zile), raportat la urgenta situatiei care determina necesitatea Avizului.

Este evident ca o societate care se gaseste in situatia de a solicita un Aviz de forta majora nu are fondurile necesare pentru indeplinirea obligatiilor contractuale si deci nu are fonduri nici pentru plata acestor taxe.

Desigur, in masura in care partile de comun acord nu vor intelege sa suspende contractul sau sa amane termenele contractuale, partile vor ajunge finalmente in fata instantelor de judecate care, vor decide daca suntem sau nu in situatia unui caz de forta majora.

Av. Denisa Nicoleta Dusescu
Av. Claudia Mercea


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.