Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Drepturi fundamentale în starea de urgență (I). Considerații asupra O.U.G. nr. 28/2020
24.03.2020 | Monica LIVESCU, Tatiana ȘOLDĂNESCU

Monica Livescu

Monica Livescu

Tatiana Șoldănescu

Tatiana Șoldănescu

Cuprins:
I. Context
II. Necesitatea reglementării penale. Politica penală – între funcția preventivă și cea represivă
III. Dreptul la ocrotirea sănătății. Modificările legislative care concretizează îndeplinirea obligației pozitive a statului
IV. Proporționalitatea incriminării în raport de drepturile și libertățile fundamentale aflate în conflict
V. Elemente de drept comparat
VI. Concluzii

I. Context

La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că epidemia de coronavirus este oficial pandemie, având în vedere că boala virală COVID-19 a făcut ravagii în 150 țări și a ucis mai mult de 4.000 de persoane.„Descrierea situaţiei drept pandemie nu modifică evaluarea ameninţării prezentate de acest coronavirus. Nu schimbă ceea ce face OMS şi nu schimbă ceea ce ar trebui să facă ţările”, a declarat președintele O.M.S.

Estimarea că în săptămânile următoare, numărul de cazuri, decese şi ţări afectate va creşte, a determinat lansarea de către O.M.S. a apelului ca ţările să acţioneze prin măsuri ferme de politică de sănătate, care ar putea să reducă numărul de noi infecţii, care să schimbe cursul acestei pandemii.

Contextul pandemiei actuale declanșate de noul coronavirus și evoluția acesteia și în România erau de natură să genereze reacții și din partea autorităților statului român.

Adoptarea OUG 28/2020 – ce face obiectul prezentei analize – a fost justificată[1] de situația existentă la data adoptării ei: un total de 367 cazuri la nivel national (până la 20 martie 2020), o crestere zilnica de 59 cazuri (provenite în primul rând din rândul persoanelor aflate în carantină sau autoizolare), 4.207 de persoane, pentru care s-au efectuat verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19, existența altor 55.198 de persoane în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, înregistrarea unui număr de 58 de dosare penale, în care sunt cercetate persoane care nu au respectat măsura de carantină instituționalizată sau, după caz, măsura de izolare la domiciliu, nerespectarea măsurilor de prevenție rezultate din declararea stării de urgență determinate de epidemie[2].

Toate aceste situații au subliniat oportunitatea unor măsuri legislative specifice stării de urgență declarate prin Decretul nr. 195/16.03.2020, de natură să limiteze riscul de sănătate publică pentru perioada imediat următoare și evitarea creșterii masive a numărului de persoane infectate.

Ordonanța de urgență nr. 28/18.03.2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal[3]reprezintă una dintre măsurile luate pentru modificarea legislației existente, pe două planuri importante: pe de o parte, sporirea pedepselor pentru faptele deja incriminate, cât și prin incriminarea unor noi fapte.

Prin prezenta analiză ne-am propus doar o evaluare preliminară:

– dacă legea penală în forma anterioară furniza soluții adecvate pentru sancționarea comportamentului ce prezintă risc de transmitere a virusului și pentru protecția sănătății publice prin limitarea infectării;

– dacă modificarea politicii publice în acest domeniu prin varianta de modificare legislativă răspunde suficient nevoii de măsuri legislative impuse de contextul actual și este eficientă în raport de obiectivul urmărit;

– cum se incadrează această măsură în contextul modificărilor legislative din țările afectate de pandemie;

– dacă există un raport de propoționalitate între noile politici penale ce își propun să protejeze sănătatea publică, pe de-o parte, și alte drepturi și libertăți fundamentale ale omului – aflate în concurs cu cele ce s-au intenționat a fi protejate sporit prin modificarea legislativă analizată.

II. Necesitatea reglementării penale. Politica penală – între funcția preventivă și cea represivă

Existența stării de urgență instituite în România prin decretul 195/16 martie 2020 limitează, dar nu înlătură preocuparea de elaborare a unor modalități de prevenţie a criminalității în acest domeniu, de natură să articuleze modele, strategii şi tehnici de prevenire coerente, cu o finalitate socială eficientă.

Există însă în contextul actual posibilitatea reală de prevenție a criminalității din domeniul supus analizei? Niciun stat nu trebuie să abdice de la prevenție înțeleasă ca „activitate de politică penală care are ca finalitate exclusivă sau parţială limitarea posibilităţilor de apariţie a unui ansamblu de acţiuni criminale, făcându-le fie imposibile, fie mai dificil de realizat, fie improbabile, cu excluderea a ceea ce decurge din ameninţarea unei pedepse, ca şi din aplicarea sa”[4].

Pedepsele dure nu sunt singura modalitate de a face oamenii să respecte legile și direcțiile benefice în care ar trebui să acționeze în societate. Când oamenilor li se comunică, li se explică, când oamenii au încredere în autoritățile publice, cetățenii pot face ceea ce trebuie. O populație motivată de sine și bine informată este de obicei mult mai puternică și mai eficientă decât o populație ignorantă, care să fie supusă doar restricțiilor de ordin represiv. Limitarea epidemiei de coronavirus s-a bazat în alte state pe testări ample, pe raportări oneste și pe cooperarea voită a unui public bine informat.

În Nota de fundamentare a OUG 28/2020 se reține că au fost luate deja ca măsuri de prevenție[5] a limitării infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației și de prevenire a săvârșirii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod penal, următoarele:

a) măsura de carantină instituționalizată pentru persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roșie), pentru o perioadă de 14 zile, în spații special amenajate puse la dispoziție de către autoritățile locale;

b) măsura de izolare la domiciliu a unor categorii de persoane, precum cele care au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă (zona galbenă) ori cele care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă.

Cu toate acestea, se reține în actul de fundamentare a OUG că: ”de la începutul lunii martie 2020 și până în prezent un număr tot mai mare de persoane, față de care s-au dispus măsura de carantină instituționalizată sau, după caz, măsura de izolare la domiciliu, nu respectă aceste măsuri, ceea ce denotă faptul că pedeapsa prevăzută de lege lata de dispozițiile art. 352 Cod penal nu are un efect disuasiv, care să asigure respectarea măsurilor dispuse în temeiul legii și care sunt menite să limiteze infectarea cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației.”

Acest aspect este de o gravitate deosebită, față de informațiile rezultate din studiile existente până în prezent cu privire la modul de răspândire al virusului, creșterea rapidă și exponențială a cazurilor de îmbolnăvire. Se justifică astfel majorarea limitelor de pedeapsă pentru astfel de fapte cu scopul de a aduce sancțiunii caracterul disuasiv, dar și preventiv corespunzător.

Nu ne-am propus în acest scurt studiu să abordăm problematica în discuție dintr-o perspectivă criminalistică, care ar implica și o analiză asupra eficientizării mijloacelor de prevenție prin alte metode suplimentare[6] decât cele mai sus expuse. Subliniem doar că autoritățile statului ar trebui să se preocupe de identificarea rapidă și a altor mijloace de stopare a fenomenului infracțional în domeniul supus analizei și amplificat în această perioadă, pornind de la considerentul, subliniat în toată doctrina de specialitate, că politicile penale represive au o eficienţă limitată și că scăderea ratei infracţionalităţii este posibilă mai degrabă prin adoptarea şi implementarea unor politici penale preventive.

Un argument al acestei situații și a unei posibile ineficiențe a intervenției legislative în raport de scopul urmărit este faptul că, de la data promovării OUG (17 martie 2020) și până la data de 21.03.2020, numărul dosarelor penale înregistrate pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal a crescut de la 58 la 117. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină[7].

Este de amintit în acest context Recomandarea (1987)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitoare la regulile europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate, care subliniază următoarele aspecte: a) statele membre să includă prevenirea ca misiune permanentă în programele guvernamentale şi să stabilească acţiunile concrete de prevenire a criminalităţii; b) statele membre să creeze, să încurajeze şi să menţină la nivel naţional, regional şi local organismele de prevenire a criminalităţii; c) să stabilească şi să promoveze programe de prevenţie care să vizeze soluţii privind problemele specifice criminalităţii, reducerea posibilităţilor de a comite infracţiuni şi de a mări riscul pentru delincvent de a fi descoperit; d) să promoveze şi să încurajeze cercetările în vederea cooperării internaţionale în domeniul prevenirii.

Se subliniază totodată că ”aplicarea justă şi eficace a sancţiunilor şi măsurilor aplicate în comunitate trebuie să vizeze menţinerea unui echilibru necesar şi de dorit, pe de o parte, între exigenţele apărării societăţii în dublul său aspect de protecţie a ordinii publice şi de aplicare a normelor vizând să repare prejudiciul cauzat victimelor, şi, pe de altă parte, indispensabila luare în considerare a nevoilor delincventului în condiţiile inserţiei sociale. De asemenea, este necesar să se vegheze la aceea că aplicarea acestor sancţiuni şi măsuri să nu ajungă la vreun abuz, care s-ar traduce de exemplu printr-o folosire în detrimentul anumitor grupuri sociale. De asemenea, avantajele şi dezavantajele sociale, ca şi riscurile potenţiale care rezultă din astfel de sancţiuni şi măsuri, trebuie să fie examinate cu grijă şi simplul fapt că trebuie urmărit scopul de substituire a închisorii nu ar putea justifica recurgerea la vreun tip de măsură sau vreo modalitate de executare”.

Justificarea modificării politicii penale în domeniul infracțiunilor contra sănătății publice este expusă în preambulul Proiectului de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal. Se motivează necesitatea luării unor măsuri urgente de natură penală prin impactul deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor”[8].

Valorile sociale ocrotite astfel trebuie avute în vedere și din perspectiva ”riscului de sănătate publică” astfel cum este definit prin Anexa la HG nr. 758/2009 pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar internațional 2005[9]: ”probabilitatea de apariţie a unui eveniment care poate afecta sănătatea grupurilor populaţionale umane, cu accent pe cel care se poate răspândi internaţional sau prezintă un pericol direct şi sever”.

Astfel, modificările legislative avute în vedere vizează: transformarea infracțiunii prevăzute la art. 352 Cod penal dintr-o infracțiune de rezultat într-o infracțiune de pericol; majorarea pedepsei pentru zădărnicirea combaterii bolilor și introducerea unor variante agravante pentru ipoteza în care s-a produs rezultatul concret, respectiv infectarea unor alte persoane; introducerea unei variante agravate în ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații; introducerea infracțiunii de omisiune a declarării unor informații.

Necesitatea acestor modificări este justificată de faptul că în reglementarea Codului Penal era incriminată doar situația în care se poate stabili dincolo de orice dubiu rezonabil că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase a avut ca rezultat infectarea unei altei persoane. Această reglementare cauzează impedimente majore din punct de vedere al probatoriului pentru stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta comisă și urmarea imediată, consumând astfel resurse importante ale organului de urmărire penală.

În lupta cu o epidemie, cea mai importantă resursă este timpul, iar lupta se pierde atunci când această resursă este direcționată inutil.

Asociația „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” a avut o poziție publică în acest sens, invocând ca argument al propunerii de modificare a dispozițiilor art. 352 Cod penal: „Schimbarea opțiunii legiuitorului prin crearea unei forme tip a infracțiunii care să fie considerată de pericol și crearea unor forme agravante prin raportare la producerea rezultatului concret va conduce la evitarea situației actuale în care, în cele 40 de dosare în care se efectuează cercetări există o posibilitate foarte mare de a se dispune clasarea în cazul în care nu se va putea dovedi că persoana a infectat, în mod direct, alți cetățeni, cu toate că acțiunea de nerespectare a măsurilor medicale a diminuat capacitatea de răspuns a sistemului medical într-o situație de urgență”. Argumentul este cu atât mai edificator cu cât el vine chiar din partea celor a căror misiune este urmărirea penală a acestor fapte.

Imperativul intervenției legislative asupra art. 326 și art. 352 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal este subliniat astfel în nota de fundamentare a modificării legislative atât sub aspectul introducerii unor noi fapte în sfera dreptului penal și al majorării limitelor de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, dar și prin incriminarea unei noi fapte, cuprinsă în art. 3521 Cod penal, care să sancționeze omisiunea unei persoane de a divulga informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă.

Modificările legislative ce fac obiectul analizei corespund îndeplinirii următoarelor funcții ale dreptului[10] penal: (i) Funcția sancţionatoare[11]. Incriminarea și pedepsirea comportamentelor de natură a pune în pericol sănătatea publică (ca valoare socială ocrotită) este justificată de faptul că prin acest tip de fapte sunt afectate cele mai importante drepturi: dreptul la viață, garantat de art. 22 din Constituția României, cât și dreptul la ocrotirea sănătății, garantat de art. 34 din Constituție. În acest sens, chiar alin. 2 al art. 34 prevede faptul că „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.”; (ii) Funcţia preventiv-educativă[12] având ca scop descurajarea săvârșirii faptelor penale ce fac obiectul incriminării. Obiectivul recurgerii la măsurile represive specifice dreptului penal este în acest caz prevenirea comportamentelor similare care implică un risc de transmitere a virusului, în contextul unei pandemii și a transmiterii virusului în primul rând prin masive deplasări intrafrontaliere[13] și pentru protecția sănătății publice.

Obiectivul urmărit prin modificarea legislativă este ca, în fața amenințării unei sancțiuni penale majorate sever, indivizii să se abțină de la orice comportament care ar duce la un risc de transmitere a virusului, iar gravitatea sancțiunii să cântărească și ea în momentul adoptării unui comportament ce poate intra în domeniul dreptului penal. În cazurile unor persoane care nu au nicio preocupare morală pentru sănătatea altora, interzicerea legală a conduitei prejudiciabile sau potențial prejudiciabile, alături de perspectiva unei sancțiuni penale severe pot fi cele care fac diferența și pot stopa astfel de comportament iresponsabil.

Cuantumul pedepselor pentru infracțiunile contra sănătății publice prevăzute de Codul Penal anterior modificării legislative analizate nu erau de natură să descurajeze comportamentul infracțional în această materie.

Astfel, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal reglementa:

– „Art. 326 infracțiunea de ”Fals în declarații”, [14] pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”;

– „Art. 352 Zădărnicirea combaterii bolilor: (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.”

Or, este necesar ca sancțiunile de drept penal să își îndeplinească în primul rând rolul de a preveni faptele ce au un caracter infracțional, cât și cel de a preveni săvârșirea de noi fapte periculoase atât de către cel căruia i se aplică sancțiunea, cât și – mai ales – prin exemplaritate față de ceilalți indivizi tentați să săvârșească astfel de fapte. Rolul educativ pentru societate al pedepsei este asigurat însă printr-o educație juridică minimală corespunzătoare în rândul cetățenilor și cu o mediatizare corespunzătoare, atât cu privire la norma juridică sancționatoare, cât și cu privire la aplicarea noii legi într-un timp adecvat. Numai astfel se asigură protejarea valorilor sociale ocrotite, menținerea ordinei de drept și buna desfășurare a relațiilor interumane.

III. Dreptul la ocrotirea sănătății. Modificările legislative care concretizează îndeplinirea obligației pozitive a statului

Dreptul la ocrotirea sănătății – consacrat și garantat de art. 34 din Constituție – este unul dintre cele mai importante drepturi social economice.

Obligația statului de a respecta și garanta acest drept rezultă și din alte acte normative internaționale la care statul român a aderat:
– Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale – art. 12 „1. Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizica şi mintala pe care o poate atinge.”
– Declarația Universală a Drepturilor Omului – art. 25;
– Carta Socială Europeană (revizuită) – art. 11: Dreptul la protecția sănătăți.

În vederea exercitării efective a dreptului la protecția sănătății, părțile se angajează să ia, fie direct, fie în cooperare cu organizațiile publice şi private, măsuri corespunzătoare, care vizează în special: 1. să elimine, în măsura în care este posibil, cauzele unei sănătăți deficiente; 2. să prevadă servicii de consultare şi de educare în ceea ce priveşte ameliorarea sănătății şi dezvoltarea simțului responsabilității individuale în materie de sănătate; 3. să prevină, în măsura în care este posibil, bolile epidemice, endemice şi alte boli, precum şi accidentele.”

Obligația pozitivă generală complexă asumată de stat pentru garantarea efectivă a acestui drept implică și profilaxia și tratamentul maladiilor epidemice, endemice și lupta împotriva acestor maladii. Potrivit art. 1 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sănătatea publică reprezintă un obiectiv de interes social major.

Valoarea socială ocrotită prin modificările legislative supuse analizei o constituie în principal sănătatea publică, astfel cum aceasta este definită prin art. 4 alin. 1 lit.a din legea 95/2006: ”starea de sănătate a populației în raport cu determinanții stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viață, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea și accesibilitatea serviciilor de sănătate”.[15] Unul din principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică conform art. 7 din aceiași lege este ”responsabilitatea societății pentru sănătatea publică”.

Trebuie subliniată strânsa legătură între dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul fundamental la viață și la integritate fizică. În noile forme agravate ale infracțiunii tip prevăzute de art. 352 Cod penal este ocrotit și acest drept, în condițiile în care obiectul juridic al acestor forme ale infracțiunii îl constituie ”vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane” sau ”moartea uneia sau mai multor 3 persoane”.

Prin suportul normei penale se dă astfel eficiență juridică garantării dreptului la viață proclamată de norma constituțională, drept a cărui garantare în condițiile excepționale ale pandemiei implică o sancționare specifică, viguroasă, corespunzătoare încălcării unui astfel de drept fundamental.

Majorarea pedepselor pentru anumite infracțiuni răspunde astfel nevoii de ocrotire a dreptului la sănătate publică, cât și a vieții și sănătății publice în contextul actual al pandemiei.

Astfel: s-a majorat minimul special în cazul infracțiunii tip al falsului în declarații, prevăzută la art. 326 alin. (1) de la 3 luni la 6 luni[16] și s-a introdus o formă agravată la alin. (2), după cum urmează: (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

S-a modificat conținutul art. 352 Cod penal privind infracțiunea de ”zădărnicirea combaterii bolilor”, prin introducerea unor noi fapte în sfera dreptului penal și prin majorarea limitelor de pedeapsă. Astfel, la alin. (1) se incriminează, independent de producerea sau nu a unei urmări, nerespectarea dispozițiilor autorităților privind carantina sau spitalizarea, textul fiind următorul: (1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Au fost adăugate o serie de alte fapte, care vizează noi forme agravante, fie cu privire la persoanele care cu bună știință, săvârșesc fapte prin care transmit o boală infectocontagioasă, fie cu privire la consecințele care pot consta în vătămarea corporală sau moartea uneia sau mai multor persoane:

”(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea[17], prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală[18] se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor 3 persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

O incriminare nouă – art. 3521 vizează omisiunea declarării unor informații esențiale pentru depistarea și izolarea la timp[19] a persoanelor infectate sau suspecte că ar fi infectate cu o boală infectocontagioasă:

„Omisiunea declarării unor informații. Omisiunea persoanei suspectată de infectarea cu o boală infectocontagioasă de a declara acest lucru unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

O reglementare nouă foarte utilă din perspectiva previzibilității de interpretare și aplicare a normei de incriminare o reprezintă și definirea noțiunii de ”carantină” în actualul art. 352 alin. 9 Cod penal:”restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.” Această definiție are în vedere atât standardul internațional în materie, și anume Regulamentul Sanitar International[20], cât și diversele elemente specifice cuprinse în norme naționale (H.G. nr. 758/2009 pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar internațional 2005[21]).

Relevantă în analiză este și Ordonanța militară nr. 2/2020 care prevede în art. 7 o serie de condiții premisă ce prezintă relevanță pentru verificarea îndeplinirii condițiilor săvârșirii infracțiunilor contra sănătății publice:

(1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

(3) Măsurile dispuse potrivit alin. (1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală

Prin ordonanța militară se instituie ca măsuri de primă urgență reguli stricte ale libertății de circulație[22] și suspendarea desfășurării unor activități[23], a căror nerespectare atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală.[24]

IV. Proporționalitatea incriminării în raport de drepturile și libertățile fundamentale aflate în conflict

Incriminarea și sancționarea agravată a faptelor care aduc atingere sănătății publice sunt în concordanță cu reglementările constituționale și internaționale în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Atât Constituția României, cât și alte instrumente internaționale garantează dreptul la viață (art. 22 din Constituție[25], art. 3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului[26], art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice[27], art. 2 par.1 teza întâi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului[28]) ca drept fundamental al ființei umane, „fără de care niciun alt drept ori libertate fundamentală nu ar putea fi exercitate”[29] și dreptul la ocrotirea sănătății, consacrat de art. 34 din Constituție).

Astfel, supunerea unei persoane la măsuri de izolare și de carantină, cu posibilitatea sancționării penale a acesteia în cazul încălcării respectivelor măsuri ridică, doar în mod aparent, probleme legate de respectarea următoarelor drepturi fundamentale ale omului: libertatea de circulație consacrată de art. 25 din Constituția României [30] art. 2 par. 1 și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului[31], art. 12 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice[32], dreptul la respectarea vieții private, consacrat de art. 26 din Constituția României[33] și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului[34]. [35]

Ingerința în dreptul la liberă circulație al persoanelor supuse acestor măsuri și în dreptul la viață privată, rezultată din măsurile de izolare și de carantină, se înscriu în limitele de proporționalitate permise atât de Constituție, cât și de convențiile internaționale.

Într-adevăr, atât Constituția României, cât și dreptul internațional recunosc și garantează aceste drepturi, dar reglementează și excepții, respectiv situații în care exercițiul acestor drepturi poate fi limitat.

Astfel, art. 53 din Constituție permite restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, în situații excepționale. „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice[36] precizează în art. 4 pct. 1 că, în cazul unui pericol public excepțional ce amenință existența națiunii și a cărui existență este proclamată printr-un act oficial, statele semnatare pot recurge la derogări de la obligațiile prevăzute în pact.

Art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite statelor semnatare derogarea de la obligațiile asumate în caz de pericol public ce amenință viața națiunii: ”În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.

Limitarea libertății de circulație al celor aflați în carantină sau izolare este de esența limitării propagării epidemiei. Studiile științifice desfășurate și în România confirmă acest lucru. Astfel, în studiul interdisciplinar al cercetătorilor de la Universitatea din București ” Primele rețele de contagiune cu COVID-19 din România” se stabilește că 5% dintre cei cu noul coronavirus l-au transmis direct la peste 50% din celelalte cazuri.”[37]

În aceste condiții motivele din nota de fundamentare a ordonanței de urgență corespund acestei cerințe de proporționalitate: ”luarea tuturor măsurilor adecvate pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor”,”având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, declararea „pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, precum și evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României, evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare”.

V. Elemente de drept comparat

O scurtă analiză comparativă a legislațiilor altor țări care se confruntă cu aceeași epidemie confirmă că demersul legislativ din România de înăsprire a regimului sancționator al infracțiunilor contra sănătății publice se înscrie în linia adoptată și de alte state în ceea ce privește măsurile de ordin legislativ care să asigure stoparea pandemiei.

ELVEȚIA

Legea cu privire la epidemii (La loi sur les épidémies)[38] prevedea în articolul 82 sancțiuni pentru pedepsirea unei persoane care, spre exemplu, încalcă interdicția totală sau parțială de a-și exercita profesia sau anumite activități. Sancțiunile încep de la pedepse pecuniare și ajung până la pedepse privative de libertate pentru cel mult trei ani, dacă nu s-a comis o infracțiune mai gravă prevăzută de Codul Penal. Cei care se sustrag de la supravegherea medicală, de la carantină sau de la măsurile de izolare impuse pot fi pedepsiți cu amendă de până la 5.000 de franci (art. 83 ). Același lucru se aplică și celor care nu respectă măsurile pentru protejarea populației (cum ar fi închiderea școlilor, a anumitor amplasamente, interzicerea demonstrațiilor) sau încalcă dispozițiile privitoare la intrarea și ieșirea din țară.

Ordonanța 2 privind măsurile de combatere a coronavirusului[39] (intrată în vigoare la 13 martie 2020 și modificată la 16 martie 2020) prevede că oricine se opune intenționat la măsurile luate este pedepsit fie cu o sancțiune pecuniară, fie cu o pedeapsă privativă de libertate de până la 3 ani (art. 10 d), dacă nu a comis o infracțiune mai gravă prevăzută de Codul Penal.

Art. 231 din Codul Penal[40], din cadrul Titlului 8 ce are denumirea marginală „Crime sau delicte împotriva sănătății publice” pedepsește răspândirea unei epidemii. Această prevedere legală face posibilă pedepsirea celor care au răspândit o boală periculoasă și transmisibilă. În acest caz pedeapsa este închisoarea de minim un an și de maxim 5 ani. Boala transmisă trebuie să fie periculoasă, adică să fie capabilă să provoace moartea, pericol de moarte sau să afecteze în mod grav sănătatea. Oficiul federal pentru sănătate publică a confirmat că virusul Covid-19 este o boală periculoasă în sensul art. 231 din Codul Penal.

ITALIA

Codul penal italian incriminează in categoria infracțiunilor contra siguranței publice infracțiunea de provocare cu intenție a epidemiei: ”art. 438 (1) Oricine provoacă o epidemie prin răspândirea germenilor patogeni este pedepsit cu închisoare pe viață”.

In art. 452 Cod penal este incriminată ca infracțiune contra sănătății publice săvârșirea din culpă a faptei prevăzute de art. 438, pedeapsa fiind închisoare de la 1 la 5 ani.

În contextul declarării prin Decizia Consiliului de Miniștri din 31.01.2020 a stării de urgență pentru o perioadă de 6 luni pe teritoriul național afectat riscului de sănătate aferent bolilor cauzate de agenți virali transmisibili, prin Decretul nr. 6/8 martie 2020 privind măsurile urgente de izolare și de management al urgenței epidemiologice COVID-19[41] se interzice la art. 1 lit. c deplasarea persoanelor supuse măsurii carantinei sau testate pozitiv pentru virus. Art. 4 al Decretului prevede faptul că nerespectarea obligațiilor impuse prin decret se pedepsește potrivit art. 650 din Codul penal[42] (care sancționează persoanele care încalcă ordinele autorităților publice), dacă fapta săvârșită nu constituie o faptă mai gravă.

SPANIA

Articolul 20 din Decretul din 15 martie 2020, care declară starea de alarmă pentru 15 zile în fața crizei de sănătate provocate de COVID-19[43], prevede faptul că nerespectarea măsurilor impuse de autoritățile competente se sancționează potrivit dispozițiilor legale. Astfel, sancțiunile care pot fi impuse sunt următoarele:

– Legea privind securitatea cetățenilor (Ley de la seguridad ciudadana)[44] prevede la art. 37.15 faptul că mutarea gardurilor sau a altor obiecte plasate de Forțele de Securitate care delimitează perimetrele se sancționează cu amendă între 100 și 600 euro. Art. 36.6 prevede că neidentificarea sau opunerea de rezistență în fața agenților care se află în exercitarea funcțiilor lor se sancționează cu amendă de la 601 la 30.000 euro, dacă nu constituie o infracțiune mai gravă.

– Legea generală a sănătății publice 33/2011 (Ley general de la salud publica)[45] prevede la art. 57.2.a) și 57.2.b) faptul că omisiunile sau comportamentele care pot produce un risc pentru sănătatea populației se sancționează cu amendă între 3001 și 600.000 euro.

– Legea sistemului național de protecție civilă (Ley del sistema nacional de proteccion civil)[46] prevede la art. 45.4 b) și la art. 45.3 că încălcarea ordinelor, interdicțiilor, instrucțiunilor sau cerințelor în situația de urgență declarată se sancționează cu amendă între 1501 și 600.000 euro.

– Legea generală a sănătății publice, care este inclusă în Codul Sanitar al Spaniei[47], prevede ca infracțiune gravă la art. 57.2.a).1 acțiunea sau omisiunea care produce un risc sau o daună foarte mare pentru sănătatea populației, iar potrivit art. 58.1.a), sancțiunea este amenda între 60.001 și 600.000 euro. Art. 57.2.b).3 prevede că reprezintă o infracțiune gravă nerespectarea instrucțiunilor primite de la autoritățile competente, dacă provoacă daune sănătății și nu constituie o infracțiune mai gravă, iar art. 58.1.b) prevede ca sancțiune pentru această infracțiune amenda între 3001 și 60.000 euro.

– Codul penal[48] prevede la art. 556 faptul că opunerea de rezistență în fața agenților care se află în exercitarea funcțiilor lor se sancționează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă de la 6 la 18 luni.

BELGIA

Prin Ordinul ministerial din 18 martie 2020 privind măsurile de urgență pentru limitarea răspândirii coronaviruslui COVID 19[49] se prevede faptul că persoanele care nu respectă interdicția de desfășurare a activităților comerciale, a întrunirilor publice vor fi sancționate în conformitate cu art. 187 din Legea privind securitatea civilă din 15 mai 2007, cu închisoare de la 8 zile la 3 luni sau amendă de la 208 euro la 4000 euro.[50]

Comunicatul poliției federale din 18 martie 2020[51] și reprezentantul Consiliului național pentru Siguranță[52] menționează faptul că deținătorii de întreprinderi și care nu respectă măsurile de criză luate de guvernul federal pentru a lupta împotriva epidemiei Covid-19 riscă sancțiuni administrative și judiciare.[53]

FRANȚA

Parlamentul francez a declarat ”stare de urgență pentru sănătate” pentru două luni, în baza legii 55/1995[54], în condițiile existenței unui ”dezastru în sănătate, în special o epidemie care implică prin natura și gravitatea sa, sănătatea populației”. S-a avut în vedere și înregistrarea unui număr de 92.000 infracțiuni în privința nerespectării regimului de carantină.

Potrivit Legii 55/1995 încălcarea interdicțiilor de circulație prevăzute de art. 5,8,9 sunt pedepsite cu 6 luni închisoare și cu amendă de 7500 euro.[55] Încălcările art. 6.1. sunt pedepsite cu 3 ani inchisoare și cu amendă de 45.000 euro, cele de la rt. 62.2 și 6.6. sunt pedepsite cu 1 an închisoare și amendă de 15.000 euro.

Noul regim prevede măsuri care restricționează libertatea de mișcare, de întrunire și de afaceri. Încălcarea regulilor de restricții va fi pedepsită cu amendă de 135 euro, cu 1500 euro în caz de recidivă în termen de 15 zile și cu 3700 euro amendă sau închisoare de maximum 6 luni, în cazul a patru încălcări în decurs de 30 de zile.[56]

La 22 martie 2020 s-a supus analizei Senatului un proiect de lege ”pentru a face față epidemiei de COVID 19” prin care se modifică Codul Sanatatii Publice[57] si prin care se propun sancțiuni sporite:

”Articolul L. 3136-1 se completează cu cinci paragrafe, după cum urmează:
„Nerespectarea cerințelor prevăzute la articolele L. 3131-23, L. 3131-24 și L. 3131-25 este pedepsită cu șase luni de închisoare și cu amendă de 10.000 €.

„Încălcarea altor interdicții sau obligații adoptate în aplicarea articolelor L. 3131-1, L. 3131-23, L. 3131-24 și L. 3131-25 este pedepsită cu amenda prevăzută pentru amenzile din clasa a patra. Această contravenție poate face obiectul procedurii de amendă forfetară prevăzută la articolul 529 din Codul de procedură penală. Dacă această încălcare este găsită din nou în termen de cincisprezece zile, amenda este cea prevăzută pentru amenzile clasei a cincea.”

„Dacă încălcările prevăzute la al treilea paragraf al acestui articol sunt înregistrate de mai mult de trei ori în termen de treizeci de zile, faptele sunt pedepsite cu șase luni de închisoare și cu amendă de 3.750 EUR, precum și cu pedeapsa suplimentară a serviciul comunitar, în conformitate cu metodele prevăzute la articolul 131-8 din codul penal și în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 131-22 – 131-24 din același cod, și pedeapsa suplimentară de suspendare, pentru o perioadă de la cel mult trei ani de la permisul de conducere, când infracțiunea a fost comisă cu un vehicul.”

„Aplicarea sancțiunilor penale nu împiedică executarea automată, de către autoritatea administrativă, a măsurilor prevăzute în aplicarea articolelor L. 3131-1 și L. 3131-23 la L. 3131-25 din acest cod.”

BULGARIA[58]

În scopul stopării răspândirii epidemiei la 13 martie 2020 au fost modificate Legea pentru sănătate și Codul Penal. Modificările prevăd 3 ani de închisoare și o amendă de la 1000 la 10.000 BGN pentru oricine încalcă ordonanțele, regulile și reglementările sau măsurile pentru limitarea răspândirii virusului. Astfel, dacă un astfel de act este săvârșit în timpul unei epidemii, pandemii sau stare declarată de urgență, proiectul prevede sancțiuni de până la 5 ani închisoare și amendă cuprinsă între 10.000 și 50.000 BGN.

UCRAINA

La 18 martie 2020 Președintele Ucrainei a promulgat Legea nr. 533-IX ce introduce reguli cu privire la răspunderea pentru încălcarea carantinei și a izolării. Astfel, se introduce răspunderea administrativă pentru încălcarea carantinei sub formă de amenzi cuprinse între 17.000 UAH – 34.000 UAH pentru cetățeni și 34.000 UAH – 170.000 UAH pentru funcționari. De asemenea, au fost crescute pedepsele pentru încălcarea regulilor de prevenire și control al bolilor infecțioase, în cazul în care astfel de fapte au provocat sau ar putea provoca o răspândire a acestor boli (art. 325 din Codul penal al Ucrainei[59]). Astfel de fapte se pedepsesc cu amendă cuprinsă între 17.000 UAH – 51.000 UAH sau arest pentru o perioadă de maxim 6 luni, sau restrângere a libertății pentru o perioadă de până la 3 ani. Alin. 2 al art. 325 sancționează aceleași fapte care au produs moartea unor persoane sau orice alte consecințe grave cu închisoare cuprinsă între 5 și 8 ani.

CROAȚIA

Codul penal al Croației[60] reglementează la art. 180 nerespectarea reglementărilor sau ordinelor autorităților competente care dispun verificări, dezinfectări, deratizări, carantinizarea pacienților sau o altă măsură pentru prevenirea și reprimarea bolilor infecțioase printre oameni. Sancțiunea pentru comiterea acestor fapte este închisoarea ce nu poate depăși 2 ani. Dacă prin nerespectarea măsurilor amintite se infectează o altă persoană, pedeapsa va fi închisoarea de până la 3 ani. Dacă una dintre faptele de mai sus se comite din culpă, pedeapsa nu va depăși 1 an de închisoare.

FINLANDA

Codul penal al Finlandei[61] reglementează la Capitolul 34, Secțiunea 4 sub titlul marginal „Punerea în pericol a sănătății” fapta de a răspândi o boală periculoasă astfel încât este pusă în pericol viața sau sănătatea unei persoane, această faptă fiind sancționată cu închisoare cuprinsă între 4 luni și 4 ani. Secțiunea 5 reglementează atingerile grave aduse sănătății și prevede faptul că punerea în pericol a vieții sau a sănătății unui număr mare de persoane, fapta va fi sancționată cu închisoare cuprinsă între 2 și 10 ani.

CEHIA

Codul penal al Cehiei[62] reglementează în Partea a II-a, Capitolul 1, Diviziunea a III-a, Secțiunea 152, sub titlul marginal „Răspândirea bolilor umane contagioase” fapta de a provoca sau a crește riscul răspândirii unei boli umane infecțioase, sancționând-o cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, interzicerea activității sau confiscarea unui bun. Pedeapsa va fi închisoarea de la 2 la 8 ani dacă fapta este comisă într-o stare de pericol național sau în stare de război, dezastru natural sau un alt eveniment care pune în pericol viața sau sănătatea persoanelor, a ordinii publice sau proprietatea. Făptuitorul va fi pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani facă fapta cauzează vătămarea corporală gravă a cel puțin două persoane sau moartea. Pedeapsa va fi închisoare de la 5 la 12 ani în cazul în care fapta cauzează moartea a cel puțin două persoane.

Secțiunea 153 reglementează „Răspândirea din culpă a bolilor umane contagioase”, sancționând fapta cu închisoare de maximum 1 an, interzicerea activității sau confiscarea unui bun. Pedeapsa va fi închisoarea de la 6 luni la 3 ani dacă fapta din culpă este comisă într-o stare de pericol național sau în stare de război, dezastru natural sau un alt eveniment care pune în pericol viața sau sănătatea persoanelor, a ordinii publice sau proprietatea. Făptuitorul va fi pedepsit cu închisoare de la 1 an la 6 ani dacă fapta săvârșită din culpă cauzează vătămarea corporală gravă sau moartea. Făptuitorul va fi sancționat cu închisoare de la 2 la 8 ani dacă fapta săvârșită din culpă violează în mod grav Legea cu privire la protecția sănătății publice. Pedeapsa va fi închisoare de la 3 la 10 ani în cazul în care fapta săvârșită din culpă cauzează moartea a cel puțin două persoane și violează în mod grav Legea cu privire la protecția sănătății publice.

REPUBLICA MOLDOVA

Codul penal al Republicii Moldova[63] reglementează la art. 215 sub titlul marginal „Răspândirea bolilor epidemice” fapta de nerespectare a măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli, sancționând-o cu amendă între 550 și 750 unități convenționale[64] sau cu închisoare de până la 1 an, iar persoana juridică cu amendă între 2000 și 3000 unități convenționale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice. Aceleași fapte săvârșite din imprudență care produc vătămarea gravă sau medie a sănătății sau decesul persoanei se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2000 la 3000 unități convenționale și lichidarea întreprinderii.

COREEA DE SUD[65]

Legea pentru controlul și prevenirea bolilor infecțioase – secțiunile 76-2(2) și art. 76-2 alin. 1 au fost modificate sub următoarele aspecte: se conferă Ministerului Sănătății o autoritate juridică extinsă pentru a colecta date private, fără un mandat, de la pacienși deja confirmați, cât și potențiali; companiile private de telecomunicații și Agenția Națională de Poliție fac schimb de ”informații privind localizarea pacienților și al persoanelor care pot fi infectate” cu autoritățile medicale la cererea lor; Ministerul Sănătății și directorii centrelor coreene pentru controlul bolilor pot solicita instituțiilor medicale, farmaciilor, corporațiilor, organizațiilor și persoanele fizice să furnizeze informații despre pacienți. Nu există criterii pentru identificarea ”pacienților potențiali” sau a noțiunii de ”persoane în raportd e care exista teama de a fi infectate”, singura cerință fiind ca fiecare persoană sub supraveghere să fie notificată și informația să fie distrusă atunci când „sarcinile relevante sunt finalizate”.Identificarea deplasării celor aflați intr-o astfel de supraveghere s-a făcut printr-un sistem de urmărire prin smartphone, permițând dezvoltarea de aplicații mobile care să avertizeze publicul dacă ajung la 100 metri de un pacient confirmat. S-a implementat astfel d, care intră în alertă atunci când pacientul iese din carantină sau autoizolarea la domiciliu (bazat pe istoric de tranzacții, camere CCTV și identitatea cunoscută a posesorilor de telefon). În acest mod ancheta epidemiologica clasică e completată de ancheta digitală și analiza de ”big data”.

Art. 47 alin. 1 din lege permite autorităților să închidă orice locație considerată contaminată.O nouă modificare a legii permite guvernului să pună sub acuzare penală pacienții suspectați care refuză să fie testați pentru virus sub sancțiunea plății unei amenzi de până la 3.000.000 KRW (aprox. 3000 USD), iar pentru infracțiunea de încălcare a carantinei pedeapsa este de până la 1 an închisoare sau o amendă de 10.000.000 KRW (aprox. 10.000 USD).

VI. Concluzii

Având în vedere cele expuse anterior, ne exprimăm opinia că modificările legislative dispuse prin OUG 28/2020 corespund nevoii sociale actuale de luptă împotriva comportamentelor care provoacă sau sunt susceptibile de a provoca transmiterea și amplificarea epidemiei cu virusul COVID 19 și altor asemenea epidemii a căror extindere rapidă este tot mai previzibilă în contextul globalizării.

Cu toate acestea, opinăm că, lipsa unor modificări legislative și în planul procedurilor penale, în sensul instituirii unor proceduri de urgență de cercetare și judecare a unor astfel de cauze, va lipsi de eficiența scontată măsurile legislative adoptate.

Relevante în acest sens sunt aspectele rezultate din comunicatul Ministerului Sănătății din 23 martei 2020[66]:”De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2/21.03.2020[67] și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.” Există deci un risc major de amplificare a unor astfel de fapte raportat la situația celor 5.066 persoanele aflate în situația de carantină instituționalizată (pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19) și a celor 72.247 de persoane aflate în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Într-adevăr, măsurile de izolare și de carantină impuse trebuie luate astfel încât să se evite limitarea nejustificată a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În același timp, autoritățile publice au în primul rând obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare în vederea protejării efective a vieții și a sănătății publice, asigurând totodată protecția drepturilor persoanelor[68] aflate în situația de a săvârși faptele de natură a aduce atingere sănătății publice și chiar vieții persoanelor.

Viitorul va demonstra dacă prin modificările legislative intervenite prin OUG 28/2020 s-a asigurat un mecanism juridic penal eficient pentru ocrotirea drepturilor la viață și la sănătate publică, care să reprezinte un factor eficient care să descurajeze potențialul comportament ilicit și să sancționeze ferm orice încălcare a acestor drepturi fundamentale, în contextul unei pandemii care a afectat până la acest moment la nivel mondial 188 țări, 352.694 persoane și a condus la decesul altor 15.374[69].

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 141 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 665 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Mediatizarea corespunzătoare a modificărilor legislative analizate se impune a fi făcută de urgență pentru a permite beneficiarilor normei să o cunoască și astfel să fie mai determinați să o respecte.

Din punct de vedere al contextului legislativ și de măsuri pentru stoparea pandemiei se constată că nu există o uniformitate la nivel european și mondial în ceea ce privește sancțiunile pentru faptele ce pot afecta sănătatea publică. Din această perspectivă se constată că există state a căror politică penală vizează impunerea unor sancțiuni mai drastice, orientate spre pedeapsa cu închisoarea, astfel cum o face și România, dar există și state a căror politică penală se axează mai mult pe sancțiunile financiare.

Societatea civilă și comunitățile profesionale juridice ar trebui să declanșeze o dezbatere amplă: ce legi ar asigura un echilibru optim între nevoia și obligația guvernelor de a proteja interesul public legat de amenințarea la adresa vieții, a sănătății publice, pe de o parte și nevoia respectării unei propoționalități a ingerințelor în drepturile fundamentale ale cetățenilor, pe de altă parte?


[1] Nota de fundamentare este disponibilă aici.
[2] Disponibilă aici.
[3] Monitorul Oficial nr. 228 din 20 martie 2020.
[4] R. Gassin – Criminologie, Dalloz, Paris, 1988, p. 613.
[5] Hotărârea Comitetului Național pentru situații de urgență nr. 2/24.02.2020 privind aprobarea măsurilor necesare creșterii capacității de intervenție în prevenirea și combaterea infectiilor cu noul coronavirus, disponibilă aici.
Hotărârea nr. 6/6.03.2020 a Grupului de lucru tehnico-știintific pentru gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, disponibilă aici.
Hotărârea nr. 9/10.03.2020 a Grupului de lucru tehnico-știintific pentru gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României ”în caz de necesitate, structurile politiei, jandarmeriei și poliției locale se desfășoară măsuri de menținere a ordinii publice în proximitatea locurilor unde sunt plasate persoane in carantină sau se realizeaza activități medicale specifice”, disponibilă aici.
[6] Regulamentul Sanitar International
Articolul 18:
Recomandări în legătură cu persoanele, bagajele, mărfurile, containerele, mijloacele de transport și coletele poștale 1. Recomandările emise de către OMS către Statele Părți în ceea ce privește persoanele pot include următoarele sfaturi: – nici o măsurå de sănătate specifică nu este preconizată; – examinarea antecedentelor de călătorie în zonele afectate; – examinarea dovezilor de efectuare a unui examen medical și a analizelor de laborator; – cererea de examene medicale; – examinarea dovezilor de vaccinări sau alte măsuri profilactice; – punerea sub observație a persoanelor suspecte în scopul sănătății publice; – punerea în carantină a persoanelor suspecte sau aplicarea de alte măsuri de sănătate; – când este necesar, izolarea sau tratarea persoanelor afectate; – căutarea de contacți ai persoanelor suspecte sau afectate; – refuzul intrårii persoanelor suspecte și afectate; – refuzul intrării persoanelor neafectate în zonele afectate; – implementarea unui sistem de screening la ieșire si/sau restricții pentru persoanele din zonele afectate.
Articolul 23: Măsuri sanitare la sosire și plecare
1. Supuse acordurilor internaționale aplicabile și articolelor relevante din prezentul Regulament, în scopul sănătății publice, la sosire sau la plecare, un Stat Parte poate cere: a) când este vorba de călători: i) informații în legătură cu destinația pentru a putea să-i contacteze; ii) informații în legătură cu itinerariul pentru a verifica dacă au călătorit într-o zonă afectată sau în aproprierea acesteia, sau dacă au avut alte posibile contacte cu vreo infecție sau contaminare înaintea sosirii și, de asemenea, să verifice documentele sanitare ale acestor călători dacă sunt cerute în termenii prezentului Regulament; și/sau iii) un examen medical neinvaziv, cel mai puțin intruziv posibil, pentru atingerea obiectivului de sănătate publică; b) inspectarea bagajelor, mărfurilor, containerelor, mijloacelor de transport, bunurilor, coletelor poștale și rămășițelor umane.
2. Pe baza dovezilor care atestă existența unui risc pentru sănătatea publică obținute prin aplicarea măsurilor prevăzute în paragraful 1 din prezentul Articol sau prin alte mijloace, Statele Părți pot aplica măsuri sanitare suplimentare conform prezentului Regulament, în special în legăturå cu un călător suspect sau afectat, acestea pot, în func¡țe de caz, efectua un examen, cel mai puțin intruziv și cel mai puțin invaziv posibil pentru atingerea obiectivului de sănătate publică de a preveni răspândirea internațională a bolii.
[7] Comunicat de presa Ministerul Sănătății din 21 martie 2020, disponibil aici.
[8] Primele 1.000 de cazuri au apărut în 2,5 ani în cazul epidemiei MERS, 193 de zile în cazul epidemiei SARS și în doar 48 de zile în cazul SARS-COV-2.
Sursa: aici.
[9] M.O. nr. 599 bis din 31 august 2009. Regulamentul Sanitar International – aprobat la cea de-a 58 a Adunare Mondială a Sănătății WHA58.3 Revizuirea Regulamentului Sanitar Internațional, art. 2 din acesta ”Scop și domeniu de aplicare – de a preveni, a proteja, a controla și a acționa printr-un răspuns de sănătate publică împotriva răspândirii internaționale a bolii, în funcție de și în limitele riscului pentru sănătatea publică și să evite interferențe inutile cu traficul și comerțul internațional.
Articolul 3 Principii
1. Implementarea Regulamentului se va face cu respectarea deplină a demnităţii persoanelor, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Implementarea Regulamentului se va ghida după Carta Naţiunilor Unite şi Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
3. Implementarea Regulamentului va urmări aplicarea sa universală în vederea protejării întregii populaţii a planetei de răspândirea internaţională a bolilor.
4. În acord cu Carta Naţiunilor Unite şi a principiilor de drept internaţional, Statele au dreptul suveran de a legifera şi promulga legislaţia în vederea implementării politicilor lor în materie de sănătate. Procedând astfel, trebuie să înlesnească scopurile prezentului Regulament.
[10] Dreptul impune un sistem de drepturi şi obligaţii, asigură legitimitatea relaţiilor şi acţiunilor umane şi construieşte modele ideale de conduită, formate din reguli obligatorii, şi interzice faptele care contravin prescripţiilor legale, realizând ordinea socială. Dreptul apare ca fiind ”cel mai specializat şi organizat organism de control social, control care presupune interacţiunea a trei elemente fundamentale: un element ideal în domeniul valorilor, un element de putere, de influenţă, şi un element de organizare şi planificare socială.”( Mircea Djuvara – Eseuri de filozofie a dreptului, p. 83).
[11] Sarcina de a aplica infractorilor pedepsele sau de a lua faţă de aceştia măsurile (educative sau de siguranţă) prevăzute de lege, necesare pentru disciplinarea conduitei lor.
[12] Sarcina statului de formare în societate a unei conştiinţe colective şi specifice de respect al valorilor sociale ocrotite de legea penală. Înscrierea în legea penală a faptelor ce constituie infracţiuni şi a sancţiunilor aplicabile infractorilor trebuie să determine schimbarea atitudinii destinatarilor legii penale faţă de valorile sociale. Creşterea rolului educativ-preventiv al dreptului penal poate avea loc numai dacă normele acestei materii sunt ancorate în realităţile contemporane (M. Hotca)
[13] ”Raportare oficială din data de 10 martie, intrările în țară începând din 26 februarie40.600 de persoane, dintre care peste 34.000 români, 3.800 italieni și alte 2.800 persoane din China, Hong Kong și Macau. Este perioada în care doar anumite zone din Italia, Lombardia în principal, erau roșii, iar România nu suspendase încă zborurile spre și din Italia. Intrarea completă a Italiei în carantină s-a petrecut pe 9 martie, zi în care și România a luat decizia întreruperii complete a traficului cu Italia.
Comunicatul Politiei de frontieră din 20 martie ”prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 42.700 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 25.700 pe sensul de intrare”
Sursa: aici.
Comunicatul Politiei de frontieră din 18 martie ”prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 45.300 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 25.500 pe sensul de intrare”. Sursa: aici.
Comunicatul Politiei de frontieră din 16 martie ” Prin punctele de trecere a frontierei au trecut aproximativ 99.500 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 50.600 pe sensul de intrare. Sursa: aici.
Comunicatul Politiei de frontieră din 14 martie ” prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 93.100 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 47.500 pe sensul de intrare”. Sursa: aici.
[14] ”Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe”.
[15] Articolul 6: Principalele domenii de intervenție ale asistenței de sănătate publică sunt următoarele: a) prevenirea, supravegherea și controlul bolilor transmisibile și netransmisibile prin: 1. asigurarea imunizărilor; 2. controlul epidemiilor; 3. supravegherea bolilor; 4. supravegherea factorilor de risc comportamentali; 5. prevenirea accidentelor;
Articolul 5: Funcțiile principale ale asistenței de sănătate publică vizează: a) dezvoltarea politicilor, strategiilor și programelor vizând asigurarea sănătății publice; b) monitorizarea și analiza stării de sănătate a populației; (…) d) supravegherea epidemiologică, prevenirea și controlul bolilor;(…) f) reglementarea domeniului sănătății publice, aplicarea și controlul aplicării acestei reglementări; g) asigurarea calității serviciilor de sănătate publică; (…); i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică.
[16] „Art. 326. Falsul în declarații 4 (1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
[17] „Contaminare“ înseamnă prezența unui agent sau material infecțios sau toxic pe suprafața corpului uman în sau pe un produs preparat pentru consum sau pe alte obiecte neînsufle¡ite, incluzând mijloace de transport, ce poate constitui un risc de sănătate publică ” (Art. 1 pct. 1 din Regulamentul Sanitar Internațional aprobat de OMS).
[18] „Persoanå bolnavă“ înseamnă o persoană care suferă de o boală sau care este afectată de o suferință fizică susceptibilă de a constitui un risc pentru sănătatea publică; ” (Art. 1 pct. 1 din Regulamentul Sanitar Internațional aprobat de OMS).
[19] „Izolare” înseamnă separarea persoanelor bolnave sau contaminate sau a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport, bunurilor sau coletelor poştale afectate, într-o manieră care să prevină răspândirea infecţiei sau contaminării (Anexa la HG 758/2009).
[20] Art. 1 pct. 1 „carantină“ înseamnă restricția activităților și sau separarea de alte persoane a acelor persoane suspecte, care nu sunt bolnave sau a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport sau bunurilor suspecte într-o manieră care så prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării;
[21] M.O. nr. 599 bis din 31 august 2009.
[22] Articolul 3 (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Articolul 5 (1) În intervalul orar 22.00-6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
Articolul 6 (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României pe culoare de tranzit organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
[23] Articolul 1 (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22,00, ora României.
Articolul 2 (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate“, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
[24] Art. 2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art. 1-7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
[25] Art. 22 din Constituția României: „(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”
[26] Art. 3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.”
[27] Art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice „1. Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa în mod arbitrar.”
[28] Art. 2 par. 1 teza întâi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege.”
[29] I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coordonatori), Constituția României. Comentariu pe articole, ediția 1, Editura C.H. Beck, 2008.
[30] Art. 25 din Constituția României: „(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară”.
[31] Art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.
2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.”
[32] Art. 12 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice „1. Orice persoană care se afla în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula acolo liber și de a-și alege liber resșdința.”
[33] Art. 26 din Constituția României: „(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”
[34] Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.”
[35] Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
[36] Art. 4 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: „1. În cazul în care un pericol public exceptional amenință existența națiunii și este proclamat printr-un act oficial, statele părți la prezentul pact pot ca în limita strictă a cerințelor situației să ia măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în prezentul pact, cu condiția ca aceste măsuri să nu fie incompatibile cu celelalte obligații pe care le au potrivit dreptului internațional și ca din ele să nu rezulte o discriminare întemeiată numai pe rasa, culoare, sex, limba, religie sau origine socială.”
[37] ”Cele mai multe cazuri de transmitere provin de la un număr restrâns de persoane (vezi Figurile 1, 2 și 3). Specific, cinci procente dintre cei raportați oficial cu noul coronavirus l-au transmis direct la peste 50% dintre celelalte cazuri observate (vecinătate de gradul 1). Cu alte cuvinte, o parte importantă din circulația Covid-19 a fost favorizată de un număr restrâns de persoane (hub-uri de transmitere sau răspândire). În această etapă de răspândire a Sars-CoV-2, diminuarea numărului de hub-uri de transmitere directă este esențială. În efect, este de așteptat să contribuie la scăderea majoră a numărului de persoane infectate. (…) În cazul în care măsurile de prevenire și limitare, comunicate de autorități, nu sunt respectate, numărul acestor hub-uri de răspândire directă este foarte probabil să crească, generând o inflație semnificativă a numărului de cazuri.”
Sursa: aici.
[38] Disponibilă aici (accesat la 21 martie 2020).
[39] Art. 10 din Ordonanța 2 privind măsurile de combatere a coronavirusului „Quiconque, intentionnellement, s’oppose aux mesures visées à l’art. 6, al. 1, 2 et 4, est puni d’une peine privative de liberté de trois ans au plus ou d’une peine pécuniaire, à moins qu’il n’ait commis une infraction plus grave au sens du code pénal.”, disponibil aici (accesat la 21 martie 2020).
[40] Art. 231 Cod Penal: „Propagation d’une maladie de l’homme
Celui qui, par bassesse de caractère, aura propagé une maladie de l’homme dangereuse et transmissible sera puni d’une peine privative de liberté d’un an au moins et de cinq ans au plus.”, disponibil aici (accesat la 21 martie 2020).
[41] Disponibil aici (accesat la 21 martie 2020).
[42] Art. 650 Cod penal italian: ” Nerespectarea prevederilor Autorității. 1. Oricine nu respectă o prevedere legală dată de Autoritate din motive de justiție sau de siguranță publică, sau de ordine publică sau de igienă, se pedepsește, dacă faptul nu constituie o infracțiune mai gravă, cu arestare de până la trei luni sau amendă de până la 206 euro. Disponibil aici (accesat la 22 martie 2020).
[43] Disponibil aici (accesat la 22 martie 2020).
[44] Disponibilă aici (accesat la 22 martie 2020).
[45] Disponibilă aici (accesat la 22 martie 2020).
[46] Disponibilă aici (accesat la 22 martie 2020).
[47] Disponibil aici (accesat la 22 martie 2020).
[48] Disponibil aici (accesat la 22 martie 2020).
[49] Disponibilă aici.
[50] Disponibilă aici.
[51] Disponibil aici (accesat la 21 martie 2020).
[52] Disponibil aici (accesat la 21 martie 2020).
[53] Informații despre modificările legislative din Belgia disponibile aici.
[54] Disponibil aici.
[55] Art. 5 Declarația de stare de urgență conferă prefectului (…) dreptul de a dispune, cu scopul de a preveni tulburările de siguranță și ordine publică:
1. A interzice circulația persoanelor sau a vehiculelor în locurile și la orele fixate prin decret;
2. Interzicerea șederii în întregul sau o parte a departamentului oricărei persoane în legătură cu care există motive serioase de a crede că comportamentul lor constituie o amenințare pentru securitatea și ordinea publică. Decretul stabilește durata, limitată în timp, a măsurii, circumstanțele precise de fapt și locul care o justifică, precum și teritoriul pentru care se aplică, care nu poate include domiciliul persoanei în cauză.
Aceste măsuri iau în considerare viața familială și profesională a celor care ar putea fi afectate.
[56] Disponibil aici.
[57] Disponibil aici (accesat la 23.03.2020) și aici.
[58] Informații preluate aici (accesat la 21 martie 2020).
[59] Disponibil aici (accesat la 23 martie 2020).
[60] Disponibil aici (accesat la 23 martie 2020).
[61] Disponibil aici (accesat la 23 martie 2020).
[62] Disponibil aici (accesat la 23 martie 2020).
[63] Disponibil aici (accesat la 23 martie 2020).
[64] Unitatea convențională este 50 de lei (MDL).
[65] Informații disponibile aici, aiciaici, aici.
[66] Disponibil aici.
[67] Monitorul Oficial nr. 232 din 21 martie 2020.
[68] Regulamentul Sanitar International
Articolul 31: Măsuri de sănătate legate de intrarea călătorilor 1. Intrarea unui călător pe teritoriul unui Stat Parte nu va fi condiționată de efectuarea unui examen medical invaziv, unei vaccinări sau altei măsuri de profilaxie, decât dacă acesta este subiectul dispozițiilor Articolelor 32, 42 și 45, prezentul Regulament neinterzicând Statelor Părți să ceară un examen medical, vaccinarea sau altă măsură de profilaxie sau dovada vaccinărilor sau a altor măsuri de profilaxie: a) când este necesar pentru a determina dacă există vreun risc pentru sănătatea publică; b) ca o condiție de intrare pentru orice călător care solicită reședință temporară sau permanentă; c) ca o condiție de intrare pentru orice călător, în aplicarea Articolului 43 sau a Anexelor 6 și 7; sau d) care pot fi efectuate în temeiul Articolului 23. 2. Dacă un călător pentru care Statul Parte poate cere un examen medical, vaccinare sau altă măsură de profilaxie potrivit paragrafului 1 din prezentul Articol refuză să fie de acord, sau refuză să furnizeze informațiile sau documentele menționate în paragraful 1.a) din Articolul 23, Statul Parte implicat poate, sub rezerva dispozițiilor articolelor 32, 42 și 45, refuza intrarea călătorului. Dacă se stabilește existența unui risc iminent pentru sănătatea publică, Statul Parte poate, conform legislației sale naționale și în măsura necesară pentru a controla acest risc, obligă călătorul sau îi poate recomanda acestuia, conform paragrafului 3 din Articolul 23: a) să se supunå unui examen medical, cel mai puțin invaziv și cel mai puțin intruziv posibil, pentru a atinge obiectivul de sănătate publică vizat; b) să se vaccineze și să se supună unei alte măsuri de profilaxie; sau c) să se supună măsurilor sanitare stabilite suplimentar care permit prevenirea sau controlează răspândirea bolii, inclusiv izolarea, carantina sau punerea sub observație în scop de sănătate publică.
Articolul 32: Tratamentul călătorilor Pentru implementarea măsurilor de sănătate prevăzute în prezentul Regulament, Statele Părți vor trata călătorii respectându-le demnitatea și drepturile și libertățile fundamentale ale omului pentru a reduce la maximum disconfortul sau jena care pot fi asociate cu aceste măsuri, aici incluzând: a) tratarea cu politețe și respect a tuturor călătorilor; b) luarea în considerare a sexului persoanei și a preocupårilor religioase, etnice sau socio-culturale ale călătorilor; și c) furnizarea sau luarea de måsuri pentru a se oferi călătorilor puși în carantină sau izolare, supuși examenelor medicale sau altor măsuri de sănătate publică, hrană și apă în cantitate suficientă, cazare și îmbrăcăminte corespunzătoare, protecția bagajelor și a altor efecte personale ale acestora, tratament medical corespunzător, mijloacele de comunicare necesare dacă este posibil într-o limbă pe care să o înțeleagă și orice alt sprijin corespunzător.
[69] Disponibil aici (accesat la 23 martie 2020 orele 16).


Avocat Monica Livescu
Avocat Tatiana Șoldănescu


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.