Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

OUG nr. 29/2020: ajutor pentru IMM-uri sau o complicare a situației?
24.03.2020 | Șerban DĂNESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Șerban Dănescu

Șerban Dănescu

Dacă nu este stricat, nu îl repara. Acest principiu ar trebui avut în vedere la momentul legiferării, mai ales în condițiile în care această legiferare se face într-o situație de criză.

Prin OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal bugetare din 18 martie 2020, s-a dorit, printre altele, venirea în ajutorul IMM-urilor, în mod evident grav afectate de măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

În ciuda intențiilor pozitive din spatele emiterii acestei Ordonanțe, măsurile prevăzute la art. X din Ordonanță pot avea un efect invers, de a pune IMM-urile într-o situație mai grea decât cea în care se aflau sub protecția dreptului comun în această materie.

Voi avea în vedere exemplul unui IMM care închiriază un spațiu comercial într-un „centru comercial în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici” (exprimare preluată din Ordonanța Militară nr. 2/2020). Acest IMM nu desfășoară activități de vânzare de produse alimentare, veterinare sau farmaceutice și nici nu prestează servicii de curățătorie.

Conform art. 2 alin. 1 din Ordonanța Militară nr. 2/2020, activitatea desfășurată în centrul comercial de IMM-ul luat ca exemplu ar fi suspendată temporar.

În aceste condiții, devin aplicabile IMM-ului prevederile art. X din OUG nr. 29/2020, pentru că are loc o întrerupere totală a activității în baza deciziei emise de autoritățile publice.

Art. X alin. 1 prevăd că IMM-ul beneficiază (dacă deține certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri), pe durata stării de urgență decretate, de „amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare”.

Principala problemă a acestui articol este reprezentată de folosirea sintagmei de „amânare la plată”. Această amânare ar presupune ca plata să nu se facă la scadență, dar ea să aibă loc în viitor, după încetarea stării de urgență și a interdicției de desfășurare a activității comerciale.

Cu alte cuvinte, chiar dacă locatarul nu va beneficia de folosința spațiului comercial potrivit destinației stabilite prin contract, va trebui să plătească, cândva în viitor, chiria aferentă perioadei în care a fost în vigoare starea de urgență.

Desigur, se poate argumenta că legiuitorul a intenționat, de fapt, să se refere la o suspendare a plății chiriei sau o exonerare de la această obligație. Este discutabil însă în ce măsură o astfel de interpretare ar fi acceptată, așa încât plecăm de la premisa că „amânarea la plată” va fi interpretată gramatical.

OUG nr. 29/2020 derogă de la dreptul comun (Codul civil), trebuind, în principiu, să se aplice prioritar pe perioada stării de urgență, ca lege specială.

Cu toate acestea, consider că, din moment ce art. X alin. 1 din OUG nr. 29/2020 prevede că IMM- urile „beneficiază” de amânarea la plată, acestea pot refuza acest beneficiu / drept și opta pentru aplicarea dreptului comun. Prevalarea de acest drept nu ar putea fi impusă beneficiarilor acestuia de către cocontractanții lor (în speță, locatorii).

În această ordine de idei, dacă optează să nu li se aplice reglementarea specială, IMM-urile din ipoteza descrisă mai sus (care au contracte de locațiune într-un spațiu comercial) se pot prevala de art. 1557 alin. 2 Cod civil, care guvernează imposibilitatea de executare a contractelor:

(2) Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător.

Astfel cum reiese din prevederea citată, locatarul (IMM-ul) poate suspenda executarea propriilor obligații (plata chiriei) atât timp cât există o imposibilitate temporară de executare a obligațiilor de către locator.

Locatorul se află în imposibilitatea fortuită de a-și îndeplini obligația de a pune la dispoziția locatarului un spațiu care să poată fi folosit cu destinația de spațiu comercial, din moment ce nu este permisă desfășurarea de activități de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.

Prin suspendarea propriilor obligații datorită imposibilității de executare a obligațiilor locatorului, IMM-urile aflate în ipoteza analizată ar trebui să evite plata ulterioară a chiriei, dacă aceasta va fi interpretarea textului OUG nr. 29/2020 care va fi aplicată.

Cu privire la obligația de plată a chiriei, locatarul nu ar putea invoca imposibilitatea de executare întemeiată pe forța majoră, întrucât obligația de plată a unei sume de bani este în continuare posibilă. Mai mult, lipsa fondurilor datorată lipsei de clientelă nu poate reprezenta un motiv de exonerare de la executarea obligației.

Art. X din OUG nr. 29/2020 guvernează și ipoteza altor contracte care se află în derulare, altele decât cele de locațiune sau pentru utilități. Alin. 2 al art. X din Ordonanță prevede că:

(2) Prin derogare de la alte dispoziţii legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii prevăzute la alin. (1), poate fi invocată forţa majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părţi prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condiţiilor excepţionale generate de starea de urgenţă.

Această dispoziție este neobișnuită prin aceea că amestecă prevederile din materia impreviziunii cu cele din materia imposibilității de executare, în condițiile în care cele două instituții nu sunt compatibile.

Astfel, în esență, în cazul impreviziunii, obligațiile pot în continuare să fie executate, dar executarea lor a devenit excesiv de oneroasă pentru una dintre părți, din cauză intervenirii unei eveniment extern și imprevizibil.

În cazul imposibilității de executare ca urmare a intervenirii forței majore, executarea este, în mod evident, imposibilă, nu doar mai dificilă.

Din nou, legiuitorul nu distinge între obligațiile care sunt apte de a deveni imposibile în caz de forță majoră, obligațiile de plată a unei sume de bani trebuind în continuare să fie excluse din această categorie. Neexistând însă o distincție în cadrul articolului cu privire la tipul obligației pentru care se invocă imposibilitatea de executare, nu este exclus ca tuturor obligațiilor să le fie aplicabilă această prevedere.

De asemenea, din moment ce se poate „invoca forța majoră” după încercarea de adaptare a contractului, rămâne de văzut în ce vor consta, concret, încercările de negociere. Nu este exclus ca o parte să solicite suspendarea contractului, în cadrul procedurii de renegociere, urmând ca, oricum, indiferent de rezultatul negocierii, să obțină acest efect prin invocarea forței majore.

Totodată, nu este clar dacă „invocarea” forței majore echivalează cu acceptarea acesteia de către cealaltă parte sau conduce direct la aplicarea efectelor imposibilității de executare (suspendarea sau desființarea contractului).

Din păcate, este posibilă și interpretarea potrivit căruia legiuitorul nu a făcut decât să instituie un pas suplimentar înainte de invocarea forței majore de către o parte, și anume, încercarea de a continua executarea contractului, într-o variantă adaptată.

În aceste condiții, este dificil de găsit o abordare care să fie recomandabilă în situațiile prevăzute la art. X alin. 2 din OUG nr. 29/2020. Deschiderea unei negocieri veritabile (i.e., cu intenția de a ajunge la o înțelegere) și căutarea de soluții pentru continuarea contractului, acolo unde este posibilă, par a fi calea de la care să se pornească.

Dacă aceste negocierii nu duc la adaptarea contractului, ar fi de dorit să se aibă în vedere și regulile de drept comun din materia imposibilității executării, pentru a se stabili dacă aceasta poate fi cu adevărat invocată, în loc să se recurgă exclusiv la prevederile art. X alin. 2 din OUG nr. 29/2020.

În final, părțile pot, ca întotdeauna, găsi o soluție mai bună pentru situația lor specifică decât o poate face altcineva.

Acestea sunt doar câteva dintre confuziile pe care le naște OUG nr. 29/2020, celelalte alineate ale art. X putând aduce tot atâtea controverse. Ideal ar fi ca legiuitorul să clarifice aceste prevederi, păstrând logica instituțiilor de drept comun.

Av. Șerban Dănescu
SCA DĂNESCU & ASOCIAȚII

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.