Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Obligația administratorilor statutari de formulare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței în contextul stării de urgență
25.03.2020 | Vlad NICOLAE

Vlad Nicolae

Vlad Nicolae

SUMAR:

În contextul situației economice dificile pe care o traversăm, administratorii firmelor trebuie să urmărească cu deosebită atenție raportul dintre disponibilul bănesc și datoriile scadente, nu doar pentru motivele imediat evidente, ci și din perspectiva obligațiilor impuse în sarcina lor prin prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

În cazul în care societatea se află în imposibilitate de a-și achita datoriile certe, lichide și exigibile, obligația administratorului statutar de formulare a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței nu este suspendată și trebuie respectată întocmai ca înainte de instituirea stării de urgență.

De asemenea, trebuie avute în vedere riscurile la care pot fi expuși membrii organelor de conducere ale unei societăți care nu își declară starea de insolvență în termen de 30 de zile de la momentul apariției acesteia.

*

Măsurile legislative care au urmat instituirii stării de urgență în România prin Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în M.Of. al României, Partea I nr. 212/16.03.2020 („Decretul nr. 195/2020”) constituie un subiect de amplă și continuă analiză.

Ce efecte juridice poate avea pandemia provocată de coronavirusul SARS-CoV-2, recunoscută ca atare de Organizația Mondială a Sănătății?, Ce efecte juridice poate avea decretarea stării de urgență în România?, Ce efecte generează răspunsul legislativului la recentele provocări? sunt câteva dintre problemele analizate amănunțit de specialiștii dreptului, pentru a veni în sprijinul participanților la circuitul economic.

În acest context și având în vedere și presiunea economică uriașă la care sunt supuse în prezent firmele din România, o problemă de interes trebuie să fie, cu certitudine, ce se întâmplă cu obligația administratorilor statutari de a declara starea de insolvență a societăților pe care le administrează și care se află în imposibilitatea de a-și plăti datoriile exigibile. Mai precis, trebuie analizat dacă și în ce măsură obligația de declarare a stării de insolvență a suferit modificări sau dacă membrii organelor de conducere sunt ținuți în continuare de aceleași obligații cu privire la acest aspect.

Este de remarcat faptul că această întrebare prezintă interes nu numai pentru societățile care au intrat sau vor intra în incapacitate de plată în cursul stării de urgență, dar și pentru acele societăți care se aflau în incapacitate de plată chiar anterior Decretului nr. 195/2020 și urmăresc să preîntâmpine fie împlinirea termenului de 30 de zile instituit de art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fie împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 240 din Codul penal.

Astfel, insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului societății care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

În conformitate cu prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 „[d]ebitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. (…)” – această obligație este o obligație personală a membrilor organelor de conducere a societății, care nu poate fi cenzurată de asociați sau de acționari.

Așadar, din momentul în care rezervele bănești ale unei societăți devin insuficiente pentru plata datoriilor ajunse la scadență, curge un termen de 30 de zile în interiorul căruia administratorul statutar trebuie să înregistreze pe rolul tribunalului în circumscripția căruia se află societatea în discuție o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.

Printre consecințele pe care nerespectarea acestei obligații le-ar putea atrage se numără:

– răspunderea patrimonială personală a administratorului statutar față de asociații sau de acționarii societății;

– răspunderea patrimonială personală a administratorului statutar față de creditorii societății, pe calea acțiunii în răspundere în cadrul procedurii insolvenței (dacă, spre exemplu, insolvența se va deschide la cererea unui creditor, după ce nu a fost solicitată în termen de debitor);

– răspunderea penală a administratorului statutar pentru infracțiunea de bancrută simplă, în situația în care termenul de declarare de 30 de zile este depășit cu încă 6 luni – art. 240 Cod penal.

După cum se poate observa, consecințele nerespectării obligației de declarare a stării de insolvență nu sunt deloc neglijabile și prezintă un interes deosebit în contextul economic actual, în care plata datoriilor ajunse la scadență devine din ce în ce mai dificilă.

Este important de observat și că, până în prezent, obligația de declarare a stării de insolvență nu a făcut obiectul vreunei modificări sau suspendări exprese prin măsurile extraordinare dispuse în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

Așadar, ceea ce trebuie analizat este dacă această obligație a suferit modificări implicite prin intermediul măsurilor cu aplicare directă din domeniul justiției, dispuse prin Decretul nr. 195/2020.

Printre măsurile care prezintă interes din perspectiva analizei se numără:

– suspendarea de plin drept a oricăror termene de prescripție și de decădere pe toată durata stării de urgență;

– suspendarea judecării cauzelor care nu sunt incluse pe listele cu pricini urgente întocmite de Înalta Curte de Casație și Justiție și de curțile de apel și, mai nou, pe lista inclusă în Hotărârea nr. 417/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – până în prezent, cererile de deschidere a procedurii insolvenței la solicitarea debitorului nu sunt incluse pe aceste liste, motiv pentru care, deocamdată, astfel de cereri nu vor fi soluționate în termenul legal de 10 zile.

Analizând aceste măsuri, apare că obligația membrilor organelor de conducere de declarare a stării de insolvență a societăților pe care le conduc nu a fost afectată în vreun fel.

Pe de o parte, termenul instituit de art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu este un termen de prescripție sau de decădere, ci un termen sui generis în interiorul căruia trebuie îndeplinită obligația în discuție. În consecință, apare ca puțin probabilă concluzia că și acest termen face obiectul suspendării dispuse prin Decretul nr. 195/2020.

Pe de altă parte, chiar dacă este probabil ca insolvența să nu fie propriu-zis deschisă până la încetarea stării de urgență și reluarea activității judiciare, obligația administratorilor statutari rămâne aceea de a înregistra efectiv cererea pe rolul instanțelor. Atâta timp cât cererea de deschidere a procedurii insolvenței îndeplinește toate condițiile de fond și de formă și are anexate toate documentele pe care legea le impune, este lipsit de relevanță (cel puțin din perspectiva răspunderii administratorului) când se vor pronunța instanțele de judecată asupra acesteia.

Așadar, nici suspendarea termenelor de prescripție și de decădere, nici suspendarea activității de judecată propriu-zise nu par a avea vreun efect dilatoriu asupra obligației formale de declarare a stării de insolvență. Pe cale de consecință, chiar și în contextul actual, administratorii statutari rămân obligați să respecte termenul de 30 de zile pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Evident, dată fiind protecția pe care o instituie deschiderea procedurii insolvenței față de creditori, este discutabilă omisiunea acestui tip de acțiuni de pe listele cu cereri urgente, în mod special în contextul în care cererea debitorului de deschidere a procedurii insolvenței se judecă fără citarea părților, în termen de 10 zile de la depunere (art. 66 alin. (10) din Legea nr. 85/2014).

Trebuie observat însă că, potrivit Hotărârii nr. 417/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, tribunalele vor judeca cererile întemeiate pe prevederile art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014, adică cererile de suspendare provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului. Cu toate acestea, în cadrul unor astfel de cereri, debitorul persoană juridică va trebui să demonstreze nu numai că a formulat în prealabil cerere de deschidere a procedurii insolvenței, dar suplimentar și incidența unui caz urgent care îi pune în pericol direct activele.

Mai mult, din moment ce procedura de insolvență propriu-zisă nu va fi deschisă și beneficiile acesteia nu vor putea fi culese în plenitudinea lor (în special protecția generală față de creditori), menținerea nealterată a obligației formale de introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței apare ca o omisiune importantă, având în vedere, cu precădere, consecințele la care se pot expune personal administratorii statutari care nu depun cererea în termen.

Av. Vlad Nicolae
RN Lex – Litigation & Insolvency


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.