Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

ANSPDCP. Enel a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3000 de euro
25.03.2020 | JURIDICE.ro

Miercuri, 25 martie 2020, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a informat că a finalizat în data de 25 februarie 2020 o investigație la operatorul Enel Energie Muntenia SA și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 32 din Regulamentul General privind Protecţia Datelor, referitoare la securitatea prelucrării, potrivit unui comunicat.

Operatorul Enel Energie Muntenia SA a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 14.423,7 lei, echivalentul sumei de 3000 EURO.

Încălcarea securității și confidențialității datelor cu caracter personal a constat în faptul că operatorul Enel Energie Muntenia SA a transmis pe adresa de e-mail a unui client persoană fizică, date personale (nume și prenume, adresă, adresă de e-mail, cod client, cod eneltel) ale unui alt client.

Operatorul Enel Energie Muntenia SA a fost sancționat deoarece nu a implementat măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării generat în special, în mod accidental sau ilegal, de divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a efectuat investigația ca urmare a unei sesizări transmise de un client al operatorului, aceasta fiind însoțită de dovezi concludente cu privire la cele sesizate.

Totodată, operatorului Enel Energie Muntenia SA i s-a aplicat și o măsura corectivă, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (2) lit. i) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Astfel, operatorul a fost obligat să asigure conformitatea cu Regulamentul General privind Protecția Datelor prin implementarea unor măsuri adecvate și eficiente de securitate, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere organizatoric, în termen de 30 de zile lucrătoare de la comunicării procesului-verbal.


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.